Tibia, respublika maia!

Parada militară din acest an pare, mai degrabă, o caricatură. Copii luaţi la oaste prea devreme bat pas de defilare în dosul unor ofiţeri cu figuri desprinse, mai degrabă, din satirele neorealismului cinematografic rusesc. Între fiecare doi dintre adolescenţii cu steaguri roşii aliniaţi la bordura trotuarelor stă câte un miliţian. În dosul lor, o lume pestriţă. Veterani cocoşaţi de medaliile atârnate în piept, familii pozând mândre alături de fratele sau soţul ce serveşte patria, pensionare cu flori pentru eroul necunoscut, militari ai forţelor ruseşti de menţinere a păcii, călugăriţe, uniforme căzăceşti, rasputini, puştoaice pe tocuri înalte şi cu fuste ce par a demonstra că vremea mamelor – femei sovietice a trecut. Chiar vis-a-vis de vitrina unei organizaţii politice pro-ruse, din care zâmbesc rece Vladimir Putin, Dimitri Medvedeev şi, de două ori, Che Guevara, sub un panou propagandistic slăvind republica, un puşti poartă un tricou pe care scrie, în engelză, „aceeaşi mizerie... zi de zi”.

Lipseşte, oarecum surprinzător, tehnica militară. Poate li s-o fi cerut să nu exhibe ostentativ, acum, când lumea e şi aşa încordată. Sau, poate, nu au şi mizează doar pe arsenalul „căştilor albastre” ruseşti. Urmaşa Armatei a 14-a e, oricum, compusă, în mare, din transnistreni. Singurul tanc vizibil străjuieşte, pe un soclu plasat pe malul drept al Nistrului, la intrarea în oraşul Tighina. Mai erau câteva, dar fuseseră bine camuflate, chiar la urcarea pe podul ce traversează fluviul, aproape de cetatea lui Ştefan cel Mare. Pe alocuri zis şi „Sfânt”.

Odată cu ultimele demonstraţii de dibăcie ale trupeţilor Şpeţnaz se dă liber la bere şi vodkă. Tribuna zero se goleşte încet. Preşedintele republicii, Igor Smirnov, alege o baie de mulţime, o plimbare printre standurile cu mari realizări ale economiei transnistrene. El a primit deja, ieri, presa de bine. Se opreşte la o scenă, urcă alături de un ansamblu de folcloriste şi repetă, la microfon, aceleaşi acuze la adresa Moldovei, vorbind despre românizarea forţată, pe care le-a rostit şi în timpul paradei. Când coboară, primeşte darurile republicii: u platou cu mere şi struguri.

Presa e, astăzi, invitată la preşedintele Sovietului Suprem, Evgheni Şevciuk. Tânărul şef al Parlamentului este, probabil, noua imagine a Transinstriei. Un face-lifting, după modelul Moscovei. De fapt, lucrurile se execută, aici, fix după cum vin ordinele de la Moscova. Bătrânele troţkiste, convertite de teamă la stalinism şi îngrăşate peste măsură în deceniile de sovietizare intensivă, ar fi în stare să jure că Dumnezeu a fost rus chiar şi când Rusia sovietică impunea laicizarea dialectică. Ce ne’a zis Şevciuk nici nu contează. Aceleaşi discursuri despre dorinţa de pace a poporului, despre suveranitate, propăşire, înţelegere între popoare şi frăţie cu Moscova. Ne’am scufundat total în această gaură în timp. Ne’a înghiţit!

Figurile noi şi o oarecare rivalitate în interiorul puterii locale sunt, mai degrabă, o speranţă a celor ce privesc Transnistria de pe margine.