Călătorie de o zi (naţională) în trecut

Parcăm lângă catedrala ortodoxă de rit recunoscut la Moscova. E nouă, are cupolă aurită. În curte, câteva dale de trotuar au fost înlăturate şi în locul lor se înalţă un muşuroi. Sub el l’au îngropat pe primul şef al bisericii locale, nastoliateliul saborului. Ceva mai încolo, ascunsă, micuţă, o bisericuţă – a vechilor ruşi, neamurile bune ale lipovenilor. Mai există şi pe aici câţiva dintre cei plecaţi în pribegie pentru a nu se lăsa măcelăriţi de fanaticii pravdoslavniciei. Majoritatea au ajuns în Deltă.

Peste drum de catedrală e un parc. Ecvestru, cu coada calului spre biserici, generalul Suvorov, domină, centrul Tiraspolului. Capul contelui e înconjurat de un firav nor de fum. Sfârâie deja grătarele a sărbătoare. Marşurile patriotice ruseşti se aud din depărtare. Pe sub ele, de sub un copac, o bătrână cu un acordeon repetă ravelian acelaşi refren auzit cu mult timp în urmă într-un film sovietic de război. Se înfurie, când Vitalie vrea să o pozeze. Îi spune ceva despre banii pe care ar trebui să’i lase în cutia acordeonului, înainzte de a o fotografie. Profit şi o pozez în grabă. Nu s’a prins. O lăsăm în plata acordeonului dezacordat. Îşi reia melodia de la început, ca un tocilar întrerupt în miezul versului. Nu ştie să continue de unde a fost întreruptă. Ce rost ar avea? Oricum o va lua mereu, după vreo 45 de secunde, de la început.

Dinspre difuzoarele vechi ale staţiei de radioficare ce străbate centrul din stâlp în stâlp, voci ameninţătoare recită versuri patriotice pe fundalul unor marşuri războinice. Periodic se aude „tavarişci”. Aha, însemnele alea pe care nu le văzusem. Sunt imateriale dar cu atât mai puternice! Ne oprim lângă nişte tineri îmbrăcaţi în costume populare. Un amestec căzăcesc, ucrainean, românesc şi rusesc de culori şi croieli. Fetele par drăguţe. Îmi amintesc de folcloristele lui Pinalti. Rolul acestui grup e foarte important în derularea programului. Ei vor purta drapelul transnistrean până la tribuna oficială. Vitalie e primul la pozat adunarea. O doamnă îl întreabă dacă nu vrea să se pozeze cu drapelul. Din câte îl ştiu eu pe Vitalie, a spune că nu vrea ar însemna să fiu moderat în reproduicerea sentimentelor lui. Dar acceptă. Femeia ne explică rostul ei: ea este coordonatoarea acestui moment. Pe vremea noastră, ăstora le spuneam propagandişti. Sau trepăduşi.

Află de la Vitalie că sunt din România. Mă întreabă dacă la noi e la fel de frumos când se prăznuieşte republica. Îi explic, în puţina rusă supravieţuită, că naţionalîi deni esti pervîi dekabria şi îi arăt că e cam frig, atunci. Plusează: cred că transnistrenii şi moldovenii ar trebui să trăiască în aceiaşi ţară? Îi răspund, ambiguu, că, mî, zdesi, gavarim mirnă. Şi, ca să nu’i zic Voila, arunc o ultimă resură rusească: vot! Ne despărţim în bună pace şi prietenie şi pornim spre tribuna oficială.