Un post lung, ca înainte de sfârşitul lumii

Luni, conform unui calendar pe care nici o refomă nu'l va modifica, până la vrednica înfăptuire a încălzirii globale şi deşertificarea plaiurilor cu picior şi gură de rai, măi, nană, măi, au plecat rândunelele. Moşii dar mai ales babele din Vrăniuţ şi Potoc şciu asta: dă sântămăriemică să doduc.
Luni noapte, după ce Guţă le'a cântat de foc şi bani unor săteni din răsadniţele de lângă Bucureşti, un imbecil încă mahmur a scuipat flăcări pe miriştea arsă în prelungirile acestei veri uscate. Noroc şi mulţamu'ţi (e cu Ţ, nu?), Doamne, c'ai dat furtuna aia, că până veneau pompierii alertaţi de un sat beat se ducea cenzurat de suflet tot ogorul ăla, cu paie şi coceni şi pârjolite flori ale soarelui.
Marţi dimineaţă, în mahmureala lui perpetuă, senatorul Marius Nostradamus a avut o revelaţie: dacă e 10 septembrie se sfârşeşte lumea. Şi a ieşit în stradă, să ea de guler Comisia Europeană. S'a supărat nevoie mare li dacă nu'l bagă nimeni în seamă, se mai duce odată să-şi recupereze bideele de la PD-L! Credeţi că statul în aer liber i'a făcut bine? Ei, aş. L'a bătut soarele în cap. Aseară era la Realitatea şi debita ... au, mamă, ce le mai debita! Bun, că ai o fixă şi eşti perseverent în prostie, accept. Să'i zicem cauză. O ai. Lupţi pentru ea. Dar să te întrebe omu' de ce se teme de doi protoni şi el să spună că, de fapt, problema lui nu's protonii ci nivelul de viaţă al românului, că pe el îl interesează ce îl interesează pe român, nu? El nu ştie despre ce protoni e vorba... care sfârşit de lume? Ce gaura mă'sii neagră vor de la el?
Nu'l vedeam la faţă, că'l ascultam în maşină. Din fericire, brusc, am fost forţat de împrejurări să întrerup dezbaterea. Cum coboram eu de pe o pasarelă în noapte, ţuşt, un ghemotoc alb la marginea asfaltului. Frânez, pun avaria, trag pe dreapta, ies de pe asfalt şi din maşină, dau disperat din mâini, doar-doar or înţelege şoferii maşinilor ce veneau din spate că E O PISICUŢĂ PE ŞOSEA. Am reuşit. De cum m'am apropiat de ea s'a repezit vioaie la picioarele mele. MiiiauMami, miiiau... Am luat'o în palmă (încăpea în pumnul meu) şi am început să strig pe la porţi, doar doar s'o ivi cineva să revendice patrupeduţa. Eşec total. Peste drum, într'o curte mare, cu mult gazon, pe faţada clădirii scrie mare Sala Regatului a Martorilor lui Iehova. Yeste, îmi zic. Aici ţi'e locul. Ăştia au suflet mare şi har de la Domnul, o pisică în plus e numai bună pentru împlinirea regatului. Trec, las animalul şi dau să plec. Pisica după mine. Nu'mi plac pisicile, eu ador javrele care latră. Dar asta era senzaţională. Frumoasă. Dar asta nu înseamnă că pot s'o iau. Mă întorc şi găsesc un loc cu capcane. O las şi fug. Într'un final ne întâlnim la gard. Un gard suficient de des ca să nu'i intre capul şi mult prea înalt pentru experienţa ei de viaţă. Ca prin minune, pe stradă trece o pereche de adolescenţi. Îi întreb dacă ştiu pe cineva prin zonă care să aibă pisici. Ei, bine, pe cineva în zonă nu cunosc dar 200 de metri mai îndărăt, la începutul pasarelei, mai erau cinci fraţi guralivi ai pisicii albe, abandonaţi, abandona'te'ar sufletul ăla cu care ai dus pisicile la eşafod, nenorocitule care eşti nenorocit că ai avut inima să laşi pisicile lângă roţi de tiruri.
Acuma, nici eu nu's vreun Superman al pisicilor, aşa că n'am mai intervenit întru salvarea celorlalte animăluţe!
Dar am plătit scump pentru asta. Am dat drumul la radio, am fugit repede de Realitatea FM şi am dat peste tac's'u. Mircea Sandu se lamenta că trebuiau să se aşeze la masă să discute, (să negocieze mita, ai vrut să spui, gunoiule, nu?) şi nu să apară totul în presă. Şi că nu îşi poate explica deciziile TAS şi FIFA în cazul Poli Timişoara. Mori, mi'am zis în barbă, mori, ipocritule. E ca şi cum Raluca ta ar veni să'ţi spună că nu'şi explică, bă, cum de a ajuns să tragă pe nas după ce te'a făcut să ameninţi că îţi dai foc în faţa Palatului de Justiţie ca să condamni sentinţa prin care, vezi bine, greşit era incriminată de consum de heroină! Ăsta care a făcut orice să'l dea pe Hagi (nu c'ar fi Hagi vreun antrenor!) afară de la Naţională, orice însemnând compromiterea calificării la un turneu final - şi mai are tupeul să spună că scandalurile din ultimele zile au afectat moralul şi, implicit, jocul naţionalei (a se citi selecţionatei lui Piţurcă şi a fraţilor Becali).
Mi'am zis, mai apoi, că juniorii n'au nici o vină şi că Emil Săndoi e om cu scaun la cap (personal, mi'a plăcut, până acum, de el). Aşa că m'am uitat la meciul cu Ţara Galilor. Care Ţara Galilor, aveam să constat, jucau contra Papa Galilor ce sunteţi. Păi poate Săndoi să vă dea megastrategie şi hipertactică, deşi încep să mă îndoiesc de asta, la ce jucători a selecţionat şi la cum a alcătuit echipa de pe teren. Dacă voi nu ştiţi mai mult fotbal decât un puşti de grupă mijlocie la grădiniţa de fete a unei mânăstiri catolice sau a unei congregaţii mormone... Călcaţi pe minge şi vă împiedicaţi de ea, asta când nu daţi cu piciorul pe lângă, vă loviţi între voi - dom'le, până acum am tot auzit microbişti folosind sintagma "aşa ceva nu s'a mai văzut". Dar aşa ceva ca aseară chiar nu s'a mai văzut. E un meci de dat în reluare în fiecare zi pe HBO Comedy sau pe AXN SciFi. În locul vostru nu aş mai avea curaj să mă apropii vreodată de terenul de fotbal. Eu, cu toate kilogramele mele, joc aproape la fel de bine ca voi, care luaţi leafă cât toată Oraviţa la un loc.
Şi, pentru că nu v'aţi uitat la meci, nu l'aţi văzut nici pe Florin Prunea cu privire de codoş, bronzat la solar, mestecând gumă cu gura deschisă, gelat pe păr, traversând terenul în mers de jmecher şi bătând din palme spre tribuna oficială. LE: Iată'l!
Na, asta a fost marţi.
Azi e sfârşitul lumii, zice senatorul Marius Marinescu. Imbecilul ştie ceva. Dar a ascultat ştirile stând în cur pe bideu şi a auzit fragmente. Azi e meciul cu Insulele FeroCe. Mâine? Mâine e joi. Şi p'ormă pleacă iar tot bucureşteanu' la munte. Iar o să fie sfârşitul lumii!