30.4.08
29.4.08
De la Onţanu, cu preţuire
Le sunt recunoscător tuturor prietenilor adevăraţi care NU m-au felicitat de sărbători prin sms sau email. Numărul mesajelor înduioşătoare scade substanţial de la an la an, aşa că să fim optimişti: de sărbători, oamenii devin mai buni, mai calzi, mai absenţi din inboxurile şi de pe circumvoluţiunile noastre.
Totuşi, am primit două sms-uri: unul de la o firmă de la care odată am cumpărat un ştecher şi care nu m-a uitat, sperând, probabil, că mă voi întoarce să iau şi un prelungitor.
Celălalt, însă, a fost de la marele gospodar Neculai Onţanu, pe care nu l-am văzut decât o singură dată în viaţă, într-un showroom, testând rezistenţa arcurilor unui scaun de Skoda Octavia (... Porsche România). Iată ce mi-a urat dl Onţanu:
Hristos a Inviat! Lumina sfanta sa va umple sufletele de speranta! Sa intampinam Invierea Domnului cu sanatate in mijlocul familiei! Cu pretuire, Neculai Ontanu
Vă mulţumesc, domnule primar, pentru urările calde, omeneşti, pe care mi le-aţi adresat cu ajutorul unor hoţi de baze de date ce-au furnizat staff-ul dvs de campanie numere de telefon ale potenţialilor alegătorilor, indiferent dacă e vorba de alegători din Dorohoi, Oradea sau de pe strada Baicului.
Gestul dvs mă va determina să nu desenez mustăţi pe toate afişele electorale cu care veţi îmbrăca, desigur, sectorul, în doar câteva zile.
Cu nepreţuire, un alegător din altă circumscripţie electorală.
Totuşi, am primit două sms-uri: unul de la o firmă de la care odată am cumpărat un ştecher şi care nu m-a uitat, sperând, probabil, că mă voi întoarce să iau şi un prelungitor.
Celălalt, însă, a fost de la marele gospodar Neculai Onţanu, pe care nu l-am văzut decât o singură dată în viaţă, într-un showroom, testând rezistenţa arcurilor unui scaun de Skoda Octavia (... Porsche România). Iată ce mi-a urat dl Onţanu:
Hristos a Inviat! Lumina sfanta sa va umple sufletele de speranta! Sa intampinam Invierea Domnului cu sanatate in mijlocul familiei! Cu pretuire, Neculai Ontanu
Vă mulţumesc, domnule primar, pentru urările calde, omeneşti, pe care mi le-aţi adresat cu ajutorul unor hoţi de baze de date ce-au furnizat staff-ul dvs de campanie numere de telefon ale potenţialilor alegătorilor, indiferent dacă e vorba de alegători din Dorohoi, Oradea sau de pe strada Baicului.
Gestul dvs mă va determina să nu desenez mustăţi pe toate afişele electorale cu care veţi îmbrăca, desigur, sectorul, în doar câteva zile.
Cu nepreţuire, un alegător din altă circumscripţie electorală.
27.4.08
26.4.08
HABARNAM
Aşa cum spuneam cu puţine posturi mai devreme, susţinem proiectul HABARNAM lansat de Gramoşi. Pentru că am fost copii, avem copii sau vom rămâne mereu...
Deşi, iniţial, intenţionasem să venim cu basmele de acasă, am gândit c'ar fi mai sănătos, totuşi, să nu speriem copiii, aşa că am ales trei poezioare clasice:
Căţeluşul şchiop, de Elena Farago:
Gospodina (O furnică duce'n spate...), de Otilia Cazimir:
şi Zdreanţă, de Tudor Arghezi:
Deşi, iniţial, intenţionasem să venim cu basmele de acasă, am gândit c'ar fi mai sănătos, totuşi, să nu speriem copiii, aşa că am ales trei poezioare clasice:
Căţeluşul şchiop, de Elena Farago:
Gospodina (O furnică duce'n spate...), de Otilia Cazimir:
şi Zdreanţă, de Tudor Arghezi:
25.4.08
Un oraş în 25 de minute!
Vă mulţumesc pentru miracolul din Vinerea Mare, vouă, tuturor celor în sfârşitul acestei lungi zile, cât una de post, v'aţi împrăştiat care-ncotro astfel că de la Otopeni până ân Calea Călăraşilor mi'au fost necesare 25 de minute să conduc cu escală de câteva minute la Muzeul Antipa! Am coborât pasarela din dreptul aeroportului la 19:20, la 19:26 parcam (ilegal) pe trotuarul (gol! la fel de gol ca şi Şoseaua Kiseleff, ca şi Calea Victoriei, ca şi Magheru, ca şi Călăraşilor...) din faţa muzeului, nu era nici un poliţist în toată Piaţa Victoriei, în afara unor agenţi de ordine publică pitulaţi pe lângă intrarea în metrou, spre Ana Ipătescu, am părăsit locul abaterii la şi 31 de minute (cu vizele pentru Siria în paşapoartele expediţiei Oceanic Club 2008, recuperate de domnul Pârvu de la ambasadă) iar în Călăraşilor am descuiat la 19:45!
În astfel de momente iubesc oraşul şi aş putea iubi şi bucureştenii. Chiar şi agentul de circulaţie din giratoriul de la Universitate mi'a părut simpatic!
Am o nedumerire: sunt sau nu legale aceste bonuri pe care le'am primit la coborârea / urcarea pe /de pe podul de la Giurgeni - Vadul Oii? Nu ar trebui să scrie explicit serviciul prestat pentru care am achitat de două ori suma de 8RON? Până una alta, mi se pare că, totuşi, 160.000 de lei, ca să treci dus şi întors Dunărea mi se pare cam mult într-o ţară cu drumuri mai mult fără!
PS: Am un mesaj pentru voi - zicea să vă spun că vă aşteaptă!
PS: Am un mesaj pentru voi - zicea să vă spun că vă aşteaptă!
24.4.08
Driving Botswana
Oră de vârf la volan. Lume plouată, şoferi şi mai şi. Turmentaţi.
Radio.
Muzică.
Ştiri.
Intervenţie în direct a purtătorului de cuvânt al Poliţiei Rutiere.
"Am decis să suplimentăm cu 250 numărul agenţilor de circulaţie pentru a-i sancţiona pe cei ce depăşesc coloanele oprite la semafor,..."
Un cuvânt botswanez din patru litere îmi vine în minte.
Vrrrummmmm , goni unul pe contrasens!
"... pe cei ce parchează ilegal sau..."
Cuvântul botswanez se întoarce.
Brusc, a doua bandă paralizează. O maşină blindată a HCS staţionează paralel cu maşinile trase pe dreapta pe banda I.
Am stins radioul...
Radio.
Muzică.
Ştiri.
Intervenţie în direct a purtătorului de cuvânt al Poliţiei Rutiere.
"Am decis să suplimentăm cu 250 numărul agenţilor de circulaţie pentru a-i sancţiona pe cei ce depăşesc coloanele oprite la semafor,..."
Un cuvânt botswanez din patru litere îmi vine în minte.
Vrrrummmmm , goni unul pe contrasens!
"... pe cei ce parchează ilegal sau..."
Cuvântul botswanez se întoarce.
Brusc, a doua bandă paralizează. O maşină blindată a HCS staţionează paralel cu maşinile trase pe dreapta pe banda I.
Am stins radioul...
23.4.08
Lumea copiilor
Se nasc cateva intrebari:- Cat de tari/moi sunt senzatiile la conducerea acestei masini?
- Mai are nevoie soferul de parasolar?
- Mai aude radioul?
- E gay? (Nu ca ar fi ceva in neregula :D)
- Cum arata casa lui?
- Cate seminte sparge la volan pe kilometru?
- De cate ori pe saptamana doarme in masina?
- Are papuci de casa sub scaun?
- Cand va incepe sa-si puna goblenuri pe luneta?
Ptiu-ptiu-ptiu!
Hunii, ai?
Problema lu' Gigi nu e că, dacă termină pe locul 2, ar trebui să joace un meci de baraj pentru calificarea în Liga Campionilor (deşi, presupun, sunt şi acolo nişte calcule ce trebuiesc făcute - cât bagă în transferuri, ce transferă, se califică la butoiul cu zece milioane din oficiu, merge numai în Cupa UEFA); problema lu' Gigi e că CFR Cluj ar simboliza Ungaria (îi dau o veste lu' Gigi: ce n'au reuşit hunii cu sabia - pentru că au venit prea târziu - reuşeşte Soros cu banii: cumpără Roma)
Şi, acum, după 18 ani de harababură (ca să folosesc un termen decent) urbană şi milioane de defuncte monede, dolari sau euro aruncate pe consultanţă pentru proiecte niciodată plănuite, tot ungurul e problema, în toată povestea cu Esplanada, nebunia arhitectonică propusă pentru ghena cu buncăre antiatomice din dosul Pieţei Unirii!
Să ne mai mirăm când maghiarii nu se simt confortabil în pielea de cetăţeni ai României?
PS: Să fie clar, nu cred nici o clipă în propunerea pe care mi'au făcut'o cei de la Google!
Şi, acum, după 18 ani de harababură (ca să folosesc un termen decent) urbană şi milioane de defuncte monede, dolari sau euro aruncate pe consultanţă pentru proiecte niciodată plănuite, tot ungurul e problema, în toată povestea cu Esplanada, nebunia arhitectonică propusă pentru ghena cu buncăre antiatomice din dosul Pieţei Unirii!
Să ne mai mirăm când maghiarii nu se simt confortabil în pielea de cetăţeni ai României?
PS: Să fie clar, nu cred nici o clipă în propunerea pe care mi'au făcut'o cei de la Google!
22.4.08
Inspiraţi, expiraţi...
Dacă nu era Google, nu mi'aş fi amintit de Earth Day. Chiar dacă, vorba unui tricou care mi'a cam rămas mic, Earth day is everyday! Dar... La Beijing s-a deschis salonul automobilistic - şi indienii, la rândul lor, au descoperit gustul unei maşini proprietate personală; indienii vor fi 1.111.111.111 pe 08.08.08; undeva prin mai vom fi 6.666.666.666; cursa Paris - Dakar se aleargă între Budapesta şi Baia Mare iar etapa ungară e plină de dune de nisip (şi Oltenia se deşertifică la rândul ei); peştii se sufocă din varii motive iar delfinii se agaţă în plasele abandonate ale pescarilor; primarii taie copaci şi plantează borduri (mai trebuie linkuri?) şi aduc autobuze euro 1 vechi de două decenii de la fierul vechi al Elveţiei; maşinile noi plătesc taxe de poluare mai mari decât maşinile vechi; benzina se va termina undeva prin 2011 deşi în Dakota de Sud au fost descoperite ceva zăcăminte (sugerez Casei Albe să mai rămână vreo sută de ani acolo); resursele alimentare sunt, şi ele, pe terminate (am auzit, pe RFI, un excelent documentar radio despre foamete prezentat de Dinu Flămând); şi dacă nu murim de inaniţie până atunci, după 2036 vom putea să ne mutăm pe lună, ne asigură astrofizicianul Stephen Hawking.
Să rămânem, zic eu, cu capul în nori dar picioarele pe pământ. Cât timp îl mai avem!
PS: un world population clock făinuţ (la ei a cam trecut fatidica înşiruire satanică!)
De vorbă cu statul poliţienesc. Responsabilitatea profesiei de paznic
Strada General Henri Mathias Berthelot, ora 10:04, 22 aprilie 2008, în faţa Radioului PUBLIC, pozez, pe domeniul PUBLIC, clădirea Radioului PUBLIC. Un jandarm îmi blochează drumul.
- Bună ziua, sunt blablabla. Ce anume aţi fotografiat?
- Bună ziua, clădirea radioului.
- Vreţi să-mi arătaţi pozele pe care le-aţi făcut? Să nu fi fotografiat şi dispozitivul de pază.
- Ce anume?
- Dispozitivul de pază.
- Care dispozitiv?
- Acolo.
Îmi arată ghereta de plastic a paznicului.
- Păi am fotografiat clădirea. N-am voie?
- Ba da, dar nu puteţi fotografia dispozitivul de pază.
- Păi, dispozitivul de pază e în faţa clădirii. E absurd ce-mi cereţi.
- Aveţi dreptate, îmi dau seama că este absurd, dar astea sunt dispoziţiile. Ştiu că e aberant, dar...
- ...
Îi arăt cele două poze. Într-una, în colţul din dreapta-jos, se distinge forma gheretei. E nemulţumit. Nu ştie cum să-mi spună (şi nici nu poate, tocmai a recunoscut că-mi înşiră nişte aberaţii), dar ar vrea să şterg poza.
- N-aţi putea să vă repoziţionaţi, astfel încât dispozitivul de pază să nu intre în imagine?
- Nu, nu pot. E absurd ce spuneţi. E o clădire publică pe care pot s-o fotografiez, dar, totuşi, nu pot, pentru că în faţa ei e o gheretă goală care nu poate fi pozată.
- Da, e absurd, aveţi dreptate, dar... n-aţi putea să vă repoziţionaţi?
- Nu, nu pot. Vreau să pozez clădirea din unghiul ăsta şi din unghiul ăsta ghereta nu poate să nu intre în imagine.
- Am înţeles.
- La revedere.
(Voiam să-l întreb: "Domnule, vă pun o întrebare, puteţi sau nu să-mi răspundeţi la ea. Păreţi un om inteligent. Cum dracu' puteţi să lucraţi în subordinea unor oameni ce vă dau ordine pe care le recunoaşteţi drept idioate, aberante şi absurde? Cum? Puteţi să lucraţi oriunde în oraşul ăsta, puteţi să câştigaţi dublu şi aveţi parte de o cantitate înzecită de respect. De ce?". Dar nu l-am întrebat).
Săptămâna trecută. În curtea bisericii de lângă Parcul Regina Maria, pozam câinii care dormeau pe scări. În stânga erau doi cetăţeni, probabil enoriaşi de bază.
- Păcat că nu e şi inscripţia acolo, îmi zice unul dintre ei, arătând deasupra intrării.
- Ce inscripţie? zic.
- Păi era acolo scris "Cu dedicaţie de la regina Maria".
Celălalt, care până atunci se uita curios, clipind des, mă întreabă:
- Da' staţi puţin, cine v-a dat voie să faceţi fotografii?
- Să-mi dea voie? Cine să-mi dea voie?
- Păi, zice clipăreţul, trebuie să aveţi voie să faceţi poze. De unde sunteţi?
("Ţie cine morţii mă-tii ţi-a dat voie să te naşti, mă?").
- De la cine? De ce? l-am întrebat.
- Nu ştiu, zice enoriaşul. De la doamna preoteasă. Uite-o acolo, îmi arată spre o cucoană îmbrăcată lejer, de casă.
- Da' de unde sunteţi? se bagă şi celălalt.
- Din Bucureşti, zic.
- Hehe, nuuuu, adică de la ce sunteţi?
- De la ce? întreb.
- Da, adică pentru ce faceţi poze?
- Pentru uzul meu personal, zic.
- Păăăi, n-aveţi voie aşaaaa....
- Aşa cum?
- Păi, fără aprobare.
- De la cine?
- Păi, nu ştiu, de la doamna preoteasă. Că a mai fost cineva şi tot aşa a mers prin biserică, cu doamna preoteasă.
Între timp, doamna preoteasă se apropie. N-aveam chef să vorbesc cu ea, n-aveam chef să pozez interiorul bisericii. Mai stăteam doar ca să mă enervez şi să încerc, poate, să-i enervez pe ei, pe aceşti doi enoriaşi cărora li se părea anormal să intri în curtea unei biserici, s-o fotografiezi doar aşa, pentru tine. "Cum adică pentru tine?" îmi spuneau feţele lor. "Ce caută ăsta aici? Cine l-o fi trimis? N-a venit el aşa, de capul lui, că uite cât e ceasul, la ora asta se munceşte, nu se plimbă oamenii aşa, hai-hui, cu aparatul de pozat în mână".
Doamna preoteasă venise lângă noi.
- Nu-i aşa, doamna preoteasă, că dânsu' n-are voie să pozeze? o întreabă cel care clipea des.
- Bineînţeles că n-are, spune doamna preoteasă, privindu-mă cu un amestec de antipatie şi suspiciune.
- Vedeţi, domnu', ce v-am zis! se bucură omul.
- Asta e, păcat de biserică, zic şi plec.
După vreo zece minute ajung pe Calea Griviţei, în faţa intrării în cimitirul cu acelaşi nume, şi-i pozez faţada. În saptele porţilor, vreo doi paznici cu uniformă de firmă (de pază şi protecţie) şi pulane nou-nouţe atârnându-le blege de brâu, căscau la soare, pe scăunele. Unul dintre ei mă vede, se înviorează brusc, iese din curte şi vine la mine, pe trotuar.
- N-aveţi voie să faceţi fotografii la cimitir.
- Ceeee?
- N-aveţi voie.
- Cine zice?
- Ăăăă... păi, n-aveţi voie.
- Omule, unde scrie? Sunt pe trotuar, nu sunt în cimitir.
- Păi, io de ce sunt pus aicea?
- Ca să nu laşi oamenii să stea pe trotuar şi să facă poze?
- Ăăăăă... păi, n-aveţi voie.
- Cine ţi-a zis ţie asta?
- Şefu' meu.
- Du-te şi cheamă-l.
- Nu-i aici.
- Atunci du-te după el.
Claxonul unei dacii-papuc ne-a întrerupt conversaţia. Paznicul s-a repezit să deschidă poarta cimitirului şi nu s-a mai întors. Nici nu şi-a reluat activitatea anterioară. Se tot învârtea în jurul scăunelului, spionându-mă din când în când.
Eu zic aşa. Următoarea chestie o să fie o lege prin care aparatele foto se vor putea cumpăra doar pe baza unui permis, care se va putea obţine în urma unui test psihologic şi a unei declaraţii pe proprie răspundere că posesorul nu va fotografia obiective strategice ale patrimoniului naţional, cum ar fi: gherete de paznici, porţi de cimitire, biserici cu aurolaci la intrare şi stâlpi de înaltă tensiune. Asta-i ţară cu guvern liberal, tăticu, cu libertate individuală şi alte alea.
Nemţoaica next door
Are părul Salmei Hayek, ochii lui cameron Diaz, buzele Angelinei Jolie şi decolteul lui Nicole Ritchie. E perfectă, nu? E femeia ideală a cititorilor ziarului Bild (cam 2,5 milioane de germani cumpără în fiecare zi cotidianul bulevrardier).
Ce iese din această combinaţie?
Ce iese din această combinaţie?
MegaloRomania
Eram fericit că am descoperit o versiune necirculată de intrare în Bucureşti. Un sibgur obstacol, pe drum - o barieră. N'ar fi mare lucru, pe lângă blocajele din trafic, un zece minute de stat la barieră e o nimica toată.
Înaintea barierei, şoseaua se intersectează cu centura Bucureştilor. O parte dintre maşinile care veneau către oraş făceau, de fapt, stânga sau dreapta, pe centură. Atâta doar că trebuie să aştepte până se pune în mişcare toată coloana. Sau depăşesc coloana - fie se întâlnesc cu maşini ce vin pe contrasens, fie îi încurajează pe cei ce au momiţe să se bage în faţă, sărind peste rând.
Şi nu vă imaginaţi că e o alee îngustă. Există loc suficient pentru ca, preţ de (să zicem) o sută - o sută cincizeci de metri, să lăţească asfaltul cu un măcar 3/4 de bandă. Şi dacă ar mai posta şi un agent de circulaţie, lucrurile ar merge brici.
Dar nu. Aşa ceva nu se poate, în România. De la revoluţia chineză încoace, de la tezele din aprilie ale Odiaosei Dictaturi şi Sinistrei sale Soţii, conducătorii României nu se mai joacă, frate, cu mărunţişuri. În România, dacă anvergura unui proiect nu este cel puţin mini-cosmică, nu se pune problema derulării sale. Parte din vină ţine de comisioane, parte de megalomanie. Doar suntem ţara care "face istorie" din fiecare flatulaţie, în care nişte perturbări meteo sunt, întotdeauna, megacatastrofe, în care maşina trebuie să fie musai imensă şi cu sute de cai putere, de parcă ar avea unde să bage mare ca pe autobahnurile din Germania.
Şi, până le vin aleşilor idei, soluţii, bani sau chef, musai de megaproiecte, staţi, bă, fraierilor, eventual muriţi în colţ de stradă, până când cel mai deştept cedează: alesul sau prostia lui.
Înaintea barierei, şoseaua se intersectează cu centura Bucureştilor. O parte dintre maşinile care veneau către oraş făceau, de fapt, stânga sau dreapta, pe centură. Atâta doar că trebuie să aştepte până se pune în mişcare toată coloana. Sau depăşesc coloana - fie se întâlnesc cu maşini ce vin pe contrasens, fie îi încurajează pe cei ce au momiţe să se bage în faţă, sărind peste rând.
Şi nu vă imaginaţi că e o alee îngustă. Există loc suficient pentru ca, preţ de (să zicem) o sută - o sută cincizeci de metri, să lăţească asfaltul cu un măcar 3/4 de bandă. Şi dacă ar mai posta şi un agent de circulaţie, lucrurile ar merge brici.
Dar nu. Aşa ceva nu se poate, în România. De la revoluţia chineză încoace, de la tezele din aprilie ale Odiaosei Dictaturi şi Sinistrei sale Soţii, conducătorii României nu se mai joacă, frate, cu mărunţişuri. În România, dacă anvergura unui proiect nu este cel puţin mini-cosmică, nu se pune problema derulării sale. Parte din vină ţine de comisioane, parte de megalomanie. Doar suntem ţara care "face istorie" din fiecare flatulaţie, în care nişte perturbări meteo sunt, întotdeauna, megacatastrofe, în care maşina trebuie să fie musai imensă şi cu sute de cai putere, de parcă ar avea unde să bage mare ca pe autobahnurile din Germania.
Şi, până le vin aleşilor idei, soluţii, bani sau chef, musai de megaproiecte, staţi, bă, fraierilor, eventual muriţi în colţ de stradă, până când cel mai deştept cedează: alesul sau prostia lui.
21.4.08
Cum să mori de dragul artei, măi, Grigore?
Sunt eu defect sau chestia asta chiar se află faaaaaaar dincolo de limitele raţionalului?
Gregor Schneider este, scrie pe net, artist. Are sculpturi expuse pe ici, pe colo, inclusiv la Saatchi, îi ştiţi, ăia de v'au furat voturile date lui Brâncuşi.
"Proiectul artistic" pe care îl explică Schneider într'un interviu publicat de săptămânalul german Die Welt spune aşa: se ia un om bolnav, un muribund, şi se expune într-un spaţiu vizitabil. Pe unde i se năzare unuia (cum ar fi revista The Art Newspaper) să'l întrebe de sănătate, "artistul" explică: "Vreau să prezint frumuseţea morţii!". În proiect mai participă o doctoriţă din oraşul excentricilor multimilionari de pe Rin Dusseldorf, Roswitha Franziska Vandieken având misiunea să găsească voluntarul dispus să îşi dea duhul într-o galeria de artă din oraşul Krefeld.
Remember Armin Meives? C'mon, îl ştiţi, tipul care i-a inspirat pe cei de la Rammstein în Mein Teil!
Gregor Schneider este, scrie pe net, artist. Are sculpturi expuse pe ici, pe colo, inclusiv la Saatchi, îi ştiţi, ăia de v'au furat voturile date lui Brâncuşi.
"Proiectul artistic" pe care îl explică Schneider într'un interviu publicat de săptămânalul german Die Welt spune aşa: se ia un om bolnav, un muribund, şi se expune într-un spaţiu vizitabil. Pe unde i se năzare unuia (cum ar fi revista The Art Newspaper) să'l întrebe de sănătate, "artistul" explică: "Vreau să prezint frumuseţea morţii!". În proiect mai participă o doctoriţă din oraşul excentricilor multimilionari de pe Rin Dusseldorf, Roswitha Franziska Vandieken având misiunea să găsească voluntarul dispus să îşi dea duhul într-o galeria de artă din oraşul Krefeld.
Remember Armin Meives? C'mon, îl ştiţi, tipul care i-a inspirat pe cei de la Rammstein în Mein Teil!
20.4.08
KO
Sursa: flickr-ul lui Vlad a'lui CiutacuNu le am pe ăstea cu boxul (vorbiţi cu unchiul Nelu de la Ploieşti) da' un lucru mi'l amintesc de pe vremea când mai boxau Cuţovii la Olimpiadă: că (la amatori aşa era, parcă, pe atunci) dacă te numără de trei ori, gata, ai ars'o, te descalifică. Aşa că, după ce Videanu a dat o dată cu limba română de podea, s'au grăbit, vorba (grea?) a lu' Ciutacu, şi subalternii de la Primăria Generală a Bucureştilor să dreagă busuiocul. Şi au ţinut limba română în corzi până a ajuns iar la podea.
Hai, care te grăbeşti, frate? Acu', bagă lovitura decisivă, cât e groggy! De'o dreacului de limba română care este sau care face!
Hai, care te grăbeşti, frate? Acu', bagă lovitura decisivă, cât e groggy! De'o dreacului de limba română care este sau care face!
Din Congo? Din Botswana?
Stare de stupoare, ieri, la ceasuri de siestă, în Bucureştii Noi! Cartierul a paralizat pentru câteva secunde. Urechi mai ascuţite povestesc că au reuşit să surprindă replici de genul "Să muară mama, mă simt ca o suedeză! Mânca'ţi'aş!"
Nu, Sprâncenatule, deşi oaspetele nostru a parcurs o bună bucată de drum pe picioare (am intrat la Penny Market, am stat la coadă, am ieşit - iar el ajunsese la intersecţia cu Chitilei), nu l'am urmărit până la o casă de schimb, să mă lămuresc dacă e, cumva, din Botswana!
Shopping
Să vă zic de ieri, nu?
Deci am parcat maşina, nici n'a fost greu, pun pariu că azi va fi mult mai complicat! Aşa, am parcat şi m'am dat jos. Şi am luat'o pe picioare. Da, pe picioare. Mă minunam şi eu. Mă duc! Mă ţin! Nu mă lasă... Dar unde mă duc? Şi de ce mă duc? Frate, merită? Să văd ce? Nişte fake ţărani sau, mă rog, fake rurali, fake autentici, stând sub salcia sau castanul din curtea gospodăriei haţegane or some, lângă masa cu artizanalele pe care le lucrează nu pentru că au o utilitate în casa aia cu dooşpe camere nelocuite pe etaj ci pentru că fabulouSpiritblablabla şi turiştii pricebreakers care, nu ştiu cum se face, da' nu nimeresc, frate, România aia niciodată...
Douăzeci, zic. Şi's generos. Douăzeci de artizani au fost ieri la ditai Muzeul Satului. Cam puţin pentru 6 RONi şi "nu aveţi voie să fotografaţi în interior, bliţu' distruge materialele", dar nu fac poze cu bliţu', doamnă, "nu aveţi voie!". Din cei 20, zic, scădem unguru' cu cortu' de kurtos kolacs, 'r'aţi ai az a szep de autonomişti, că aţi drogat bunătate de büdös Oláhorszag cu mirosurile voastre minunate!
Pe bune, acuma... Din toate tradiţiile de Floriile ortodoxe, cel mai mare succes - inclusiv la cele zece doamne din Grecia şi la cei trei srilankezi - l'or avut secuii.
Mă temui că n'o să'mi iasă nimic, că or să aibă toţi ecusoane în piept sau opinci Converse... şi'mi zisăi că'i, totuşi, imoral să faci poze cu portu' popular al virtuozului tras peste cămaşa office.
Da' ce? Ăia de la National Geographic nu filmează animale captive şi le vând ca imagini din sălbăticie?
Până la urmă a dat soarele şi'or ieşit şopârlii şi guşteriţele şi, colac peste pupăză, mai bine că grosu' s'a dus la Muzeul Ţăranului unde nu ştiu dacă sunt mai mulţi "artişti populari" da' sigur sunt mai înghesuiţi.
A, artizanii? Da, artizanii!
Iacătă'l. Artizanu' şi pitorescu', doi într'unul! Bravo, frumos. Da', frate, de ce vrei trei milioane pe un ibric d'ăla?
P'ormă am mai văzut una adevărată. Expoziţie cu curcani. Neah, fals. Nu, n'aţi înţeles! E un suprarealism rural, un fel de Antognioni al picturii de inspiraţie rurală sau, mai bine zis, un fel de Marioara Murărescu a interioarelor săteşti, luptând de partea autenticităţii, a realităţii ogrăzii, împotriva Răpirii din Serai şi a manelelor pictate gen icoana cu beculeţe a Fecioarei care face cu ochiul, cumpărată de la un chinez cu tarabă în bazar la Ceanakale. Maestre, muzica:
Opinci Converse nu erau dar am găsit pe domnul, purtând cu sine tradiţii, including portul popular autentic din Ţara Nikeului:
La un colţ de scoarţă stătea (am tras cu urechea şi am auzit'o, e de şcoală veche, da' veche bine!) pe această Christiane Amanpour a Orei Satului:
Şi dacă tot vorbirăm de scoarţe şi alte pleduri, de ce să plecăm de la Muzeul Ţăranului fără o amintire din Maramureş, nu?
Da', până la urmă, fain. Ouă încondeiate, icoane (care pe lemn, care pe sticlă), covoare şi fluiere, ii, laibăre, brăcinare de pus telefonu câştigat azi noapte la ora 11 pe sms de la SC Danone dimpreună cu 3000 de euro, cod unic BX294RT, sunaţi la 0763701758.
A, da... şi nelipsitele, tradiţionalele clepsidre.
Ce'mi pare rău că n'am apucat să fotografiez e parcarea de la Feeria & Ikea & alea nou deschise în Băneasa - de sus, de pe pod. Deci, frate, e patologic, frate! Dacă pui o bombă acolo în weeeknd (aşa o fi mereu? sau numai ieri, că era nou deschis mall-ul ăla cu magazine de middle-class-fiţe), dacă pui o bombă acolo într'una din zilele astea nu ştiu câţi mor dar cu siguranţă 32% din parcul auto al Bucureştilor se face umbreluţe şi confetti!
Douăzeci, zic. Şi's generos. Douăzeci de artizani au fost ieri la ditai Muzeul Satului. Cam puţin pentru 6 RONi şi "nu aveţi voie să fotografaţi în interior, bliţu' distruge materialele", dar nu fac poze cu bliţu', doamnă, "nu aveţi voie!". Din cei 20, zic, scădem unguru' cu cortu' de kurtos kolacs, 'r'aţi ai az a szep de autonomişti, că aţi drogat bunătate de büdös Oláhorszag cu mirosurile voastre minunate!
Pe bune, acuma... Din toate tradiţiile de Floriile ortodoxe, cel mai mare succes - inclusiv la cele zece doamne din Grecia şi la cei trei srilankezi - l'or avut secuii.
Mă temui că n'o să'mi iasă nimic, că or să aibă toţi ecusoane în piept sau opinci Converse... şi'mi zisăi că'i, totuşi, imoral să faci poze cu portu' popular al virtuozului tras peste cămaşa office.
Da' ce? Ăia de la National Geographic nu filmează animale captive şi le vând ca imagini din sălbăticie?
Până la urmă a dat soarele şi'or ieşit şopârlii şi guşteriţele şi, colac peste pupăză, mai bine că grosu' s'a dus la Muzeul Ţăranului unde nu ştiu dacă sunt mai mulţi "artişti populari" da' sigur sunt mai înghesuiţi.
A, artizanii? Da, artizanii!
Iacătă'l. Artizanu' şi pitorescu', doi într'unul! Bravo, frumos. Da', frate, de ce vrei trei milioane pe un ibric d'ăla?
P'ormă am mai văzut una adevărată. Expoziţie cu curcani. Neah, fals. Nu, n'aţi înţeles! E un suprarealism rural, un fel de Antognioni al picturii de inspiraţie rurală sau, mai bine zis, un fel de Marioara Murărescu a interioarelor săteşti, luptând de partea autenticităţii, a realităţii ogrăzii, împotriva Răpirii din Serai şi a manelelor pictate gen icoana cu beculeţe a Fecioarei care face cu ochiul, cumpărată de la un chinez cu tarabă în bazar la Ceanakale. Maestre, muzica:
Opinci Converse nu erau dar am găsit pe domnul, purtând cu sine tradiţii, including portul popular autentic din Ţara Nikeului:
La un colţ de scoarţă stătea (am tras cu urechea şi am auzit'o, e de şcoală veche, da' veche bine!) pe această Christiane Amanpour a Orei Satului:
Şi dacă tot vorbirăm de scoarţe şi alte pleduri, de ce să plecăm de la Muzeul Ţăranului fără o amintire din Maramureş, nu?
Da', până la urmă, fain. Ouă încondeiate, icoane (care pe lemn, care pe sticlă), covoare şi fluiere, ii, laibăre, brăcinare de pus telefonu câştigat azi noapte la ora 11 pe sms de la SC Danone dimpreună cu 3000 de euro, cod unic BX294RT, sunaţi la 0763701758.
A, da... şi nelipsitele, tradiţionalele clepsidre.
Ce'mi pare rău că n'am apucat să fotografiez e parcarea de la Feeria & Ikea & alea nou deschise în Băneasa - de sus, de pe pod. Deci, frate, e patologic, frate! Dacă pui o bombă acolo în weeeknd (aşa o fi mereu? sau numai ieri, că era nou deschis mall-ul ăla cu magazine de middle-class-fiţe), dacă pui o bombă acolo într'una din zilele astea nu ştiu câţi mor dar cu siguranţă 32% din parcul auto al Bucureştilor se face umbreluţe şi confetti!19.4.08
Cald şi rece
Întotdeauna când găsesc un lucru bun în oraşul ăsta, trebuie să se întâmple ceva care să mă aducă înapoi la realitate. Ieri eram în tramvaiul 41, ce gonea ca nebunul de-a lungul coloanei de maşini ce se întindea de la intrarea în Pasajul Lujerului până la Piaţa Crângaşi. Îmi găsisem un loc bun în picioare, lângă burduf, şi mă uitam pe geam la infernul de-afară, bucurându-mă că nu sunt acolo, cu fruntea pe volan. "Dacă mai mulţi ar merge cu tramvaiul", cugetam eu, "n-ar mai fi aşa de rău. Uite ce bine e aici. Stai în picioare, da' faci zece minute, nu treizeci". Când aud în spate convorbirea telefonică a unui puşti de vreo 12-13-14 ani.
"Frate, tu ştii număru' ăsta: 0766... ? Că mă tot sună unu' şi înjură, frate. Io nu ştiu cine e. Uite, acu' m-a sunat şi m-a înjurat (Pauză). Da, păi şi io ce să zic: l-am înjurat şi io. Dă morţi. Dea. Nu ştiu, frate, cine e".
Puştanul a închis telefonul, tramvaiul a mai mers o staţie şi cel care-l tot înjura l-a sunat iar.
"Fratele meu, da' de ce înjuri? Io nu te cunosc pă tine. Nu, frate. Da, frate, în Bragadiru stau. Da. Nu, frate, n-am trimis nici un iesemes. Nu, frate, că nu ştiu carte. N-am trimis io. Cred că mi-a luat cineva telefonu' şi-a trimis, că nu ştiu carte. Dacă ştiam, mai ziceam, da' aşa... Bine, frate. Cum? Nu-l ştiu, frate. Da', frate".
Azi am făcut o plimbare până-n prânz în Cişmigiu. Un paradis nu altceva, pe cuvânt. Lebedele stăteau la pozat şi mâncau biscuţi din palmele copiilor, broscuţa scuipa veselă apa, lalele înflorite şi multe şi alte flori pe care n-aş putea să le numesc, că eu am făcut filologie în liceu, curat peste tot, numai bine de cald, pensionari colea care dezbat oportunitatea organizării unor partide de table, pensionare care discută despre modă şi nu se plâng de pensia mică, tot felul de lume zâmbăreaţă care nici nu se gândeşte să scuipe pe jos sau să arunce hârtia de la merdenea altundeva decât în coş. Frumos, ce mai!
Şi cum treceam pe podul de deaspra heleşteului, l-am văzut. Râdea şi pleoscăia printre îndrăgostiţii care dădeau, disperaţi să se îndepărteze, la lopeţi. Era un aurolac care-şi făcea baia de primăvară-vară direct în lac.
L-a pescuit un poliţist după câteva minute, dar Cişmigiul nu mai era ce fusese.
"Frate, tu ştii număru' ăsta: 0766... ? Că mă tot sună unu' şi înjură, frate. Io nu ştiu cine e. Uite, acu' m-a sunat şi m-a înjurat (Pauză). Da, păi şi io ce să zic: l-am înjurat şi io. Dă morţi. Dea. Nu ştiu, frate, cine e".
Puştanul a închis telefonul, tramvaiul a mai mers o staţie şi cel care-l tot înjura l-a sunat iar.
"Fratele meu, da' de ce înjuri? Io nu te cunosc pă tine. Nu, frate. Da, frate, în Bragadiru stau. Da. Nu, frate, n-am trimis nici un iesemes. Nu, frate, că nu ştiu carte. N-am trimis io. Cred că mi-a luat cineva telefonu' şi-a trimis, că nu ştiu carte. Dacă ştiam, mai ziceam, da' aşa... Bine, frate. Cum? Nu-l ştiu, frate. Da', frate".
Azi am făcut o plimbare până-n prânz în Cişmigiu. Un paradis nu altceva, pe cuvânt. Lebedele stăteau la pozat şi mâncau biscuţi din palmele copiilor, broscuţa scuipa veselă apa, lalele înflorite şi multe şi alte flori pe care n-aş putea să le numesc, că eu am făcut filologie în liceu, curat peste tot, numai bine de cald, pensionari colea care dezbat oportunitatea organizării unor partide de table, pensionare care discută despre modă şi nu se plâng de pensia mică, tot felul de lume zâmbăreaţă care nici nu se gândeşte să scuipe pe jos sau să arunce hârtia de la merdenea altundeva decât în coş. Frumos, ce mai!
Şi cum treceam pe podul de deaspra heleşteului, l-am văzut. Râdea şi pleoscăia printre îndrăgostiţii care dădeau, disperaţi să se îndepărteze, la lopeţi. Era un aurolac care-şi făcea baia de primăvară-vară direct în lac.
L-a pescuit un poliţist după câteva minute, dar Cişmigiul nu mai era ce fusese.
18.4.08
(Titlu)
În Tibet, în Lhasa, din loc în loc, exista nişte puncte de prim ajutor pentru cei care au nevoie urgentă de aer.
În România, în Bucureşti, din loc în loc, există nişte oameni care, pentru cordul nostru ostenit, fac exact cât pungile acelea cu oxigen din Tibet, din Lhasa. Someone @ Amar de zi e unul dintre ei.
Vlade, noi nu îmbătrânim, noi pur şi simplu călătorim spre locul în care, cândva, vom spune ultimul cuvânt! Restul sunt fire albe, junghiuri, crăpături în dinţi, amintiri acumulate, JLH şi câte şi mai câte...
În România, în Bucureşti, din loc în loc, există nişte oameni care, pentru cordul nostru ostenit, fac exact cât pungile acelea cu oxigen din Tibet, din Lhasa. Someone @ Amar de zi e unul dintre ei.
Vlade, noi nu îmbătrânim, noi pur şi simplu călătorim spre locul în care, cândva, vom spune ultimul cuvânt! Restul sunt fire albe, junghiuri, crăpături în dinţi, amintiri acumulate, JLH şi câte şi mai câte...
112, 1, 2, 1, 2... Davide, demisia!
021 232 9835
Poliţia rutieră Ilfov sună ocupat.
021 9544
Poliţia rutieră sună ocupat.
112
- Dom'le, o să se întâmple un accident şi poliţia rutieră nu e nicăieri, nici pe stradă, nici la telefon.
- Vă rog să sunaţi la 9544...
- Alo, doamnă, mă înţelegeţi? Sună ocupat. Nu au decât un singur operator, un singur număr, nu ştiu ce nu au dar nu se poate vorbi cu ei...
- Acesta este un număr de urgenţe...
- Doamnă, mă înţelegeţi că asta e o urgenţă? Un idiot care scoate pe arătura şase maşini la rând, trei pe un sens, trei pe altul, în interval de 30 de secunde, vi se pare că este o porţie de cartofi prăjiţi? E o urgenţă, înţelegeţi? O să se întâmple un accident...
- Trebuie să anunţaţi poliţia rutieră...
- Până reuşesc eu să anunţ poliţia rutieră e posibil să fi murit deja cineva!
- Mergeţi la Poliţia din Otopeni şi depuneţi o plângere...
Şansele ca România să apuce un nivel de civilizare scad exponenţial pe zi ce trece. Când lecţia celor din lumina reflectoarelor este "bă, sunt jmecher şi fac ce vrea muşchii mei", când organul ratează o şansă bună de a intra în istoria poliţiei şi de a câştiga simpatia opiniei publice, când încălcarea regulilor de circulaţie şi, in extenso, a legilor (bune sau proaste, cum sunt ele...) este etalată ca o virtute, când serviciile de urgenţă se percep ca simple instanţe constatatoare şi ignoră orice prevenţie (deşi te sancţionează drastic pentru că nu ai circulat preventiv), se duce vorba aia de suflet orice speranţă.
Revin cu obsesia mea: domnule ministru Cristian David, ai venit şi azi la serviciu? Acasăăăăăăăăă! Te vorbeşte lumea urât la coadă la medicamente, mămica dumneavoastră nu mai poate scoate capul pe stradă de ruşine!
Remember that? Nancy (mulţam) mi'a trimis acest link unde am văzut asta:
Pentru adevăraţii domni din România, zice autorul. Comenzi si sugestii pe mail: comenzi@parchez.ca.
021 9544
Poliţia rutieră sună ocupat.
112
- Dom'le, o să se întâmple un accident şi poliţia rutieră nu e nicăieri, nici pe stradă, nici la telefon.
- Vă rog să sunaţi la 9544...
- Alo, doamnă, mă înţelegeţi? Sună ocupat. Nu au decât un singur operator, un singur număr, nu ştiu ce nu au dar nu se poate vorbi cu ei...
- Acesta este un număr de urgenţe...
- Doamnă, mă înţelegeţi că asta e o urgenţă? Un idiot care scoate pe arătura şase maşini la rând, trei pe un sens, trei pe altul, în interval de 30 de secunde, vi se pare că este o porţie de cartofi prăjiţi? E o urgenţă, înţelegeţi? O să se întâmple un accident...
- Trebuie să anunţaţi poliţia rutieră...
- Până reuşesc eu să anunţ poliţia rutieră e posibil să fi murit deja cineva!
- Mergeţi la Poliţia din Otopeni şi depuneţi o plângere...
Şansele ca România să apuce un nivel de civilizare scad exponenţial pe zi ce trece. Când lecţia celor din lumina reflectoarelor este "bă, sunt jmecher şi fac ce vrea muşchii mei", când organul ratează o şansă bună de a intra în istoria poliţiei şi de a câştiga simpatia opiniei publice, când încălcarea regulilor de circulaţie şi, in extenso, a legilor (bune sau proaste, cum sunt ele...) este etalată ca o virtute, când serviciile de urgenţă se percep ca simple instanţe constatatoare şi ignoră orice prevenţie (deşi te sancţionează drastic pentru că nu ai circulat preventiv), se duce vorba aia de suflet orice speranţă.
Revin cu obsesia mea: domnule ministru Cristian David, ai venit şi azi la serviciu? Acasăăăăăăăăă! Te vorbeşte lumea urât la coadă la medicamente, mămica dumneavoastră nu mai poate scoate capul pe stradă de ruşine!
***
Remember that? Nancy (mulţam) mi'a trimis acest link unde am văzut asta:
Pentru adevăraţii domni din România, zice autorul. Comenzi si sugestii pe mail: comenzi@parchez.ca.
17.4.08
Loc de dat cu înjuratul
Ia să vedem cine se simte jignit o dată în plus de statul român!
Video cu Gigi Becali hlizindu'se tâmp de fericit că pentru banii lui nu se există Cod Rutier: aici!
Lexis:
Articolul 100, alineatul (3), litera d:
"(3) Constituie contraventie si se sanctioneaza cu amenda prevazuta în clasa a II-a de sanctiuni si cu aplicarea sanctiunii contraventionale complementare a suspendarii exercitarii dreptului de a conduce pentru o perioada de 30 de zile savârsirea de catre conducatorul de autovehicul sau tramvai a urmatoarelor fapte:
(...)
d) nerespectarea semnificatiei culorii rosii a semaforului (...)"
Revin, dragă domnule ministru de Interne, că am şi eu câteva idei, puţine, da' fixe, cu întrebarea aia: mămicii dumneavoastră nu îi e ruşine cu isprăvile fiului ei? Sau, mai pe româneşte: Davide, dă'ţi demisia aia odată, incompetentule!
Video cu Gigi Becali hlizindu'se tâmp de fericit că pentru banii lui nu se există Cod Rutier: aici!
Lexis:
Articolul 100, alineatul (3), litera d:
"(3) Constituie contraventie si se sanctioneaza cu amenda prevazuta în clasa a II-a de sanctiuni si cu aplicarea sanctiunii contraventionale complementare a suspendarii exercitarii dreptului de a conduce pentru o perioada de 30 de zile savârsirea de catre conducatorul de autovehicul sau tramvai a urmatoarelor fapte:
(...)
d) nerespectarea semnificatiei culorii rosii a semaforului (...)"
Revin, dragă domnule ministru de Interne, că am şi eu câteva idei, puţine, da' fixe, cu întrebarea aia: mămicii dumneavoastră nu îi e ruşine cu isprăvile fiului ei? Sau, mai pe româneşte: Davide, dă'ţi demisia aia odată, incompetentule!
16.4.08
Câţi somalezi intră în PSD?
Am vrut să mă duc la Vanghelionul de aprilie dar când să plec am aruncat un ochi pe web, să văd şi eu, vorba aia, ultimele ştiri şi am aflat câtă lume e social-democrată şi toţi intră în Romexpo, la lansarea catindaţilor pentru Primăriile din Bucureşti. Mă gândeam că mai vine vreu Cutugno, un Al Bano, poate Ramona Bădescu detaşată de Silvio la bairamul lui Adrian premierul minune, mai pică un Chris Norman, o pesedistă tânără, un dans la sentiment, poate dă Vanghelie stickuri din ălea de patru giga pregătite pentru şcoala la care îşi va da domnia sa Capacitatea, sau măcar o şapcă, un pix, un balon, o plasă cu trandafirul pe ea, un mic... - orice, orice, poate pică ceva!
Unde te mai duci, frate, mi'am zis? Să te calce alţi 5 milioane 999 de mii 999 de gură cască şi fani ai Bunicuţei în picioare?
Mergi acasă, mi'a zis vocea, s'a inventat Realitatea şi Antena 3! Şi pun pariu că o să fie live şi la N24! Probabil că şi OTVul o să dea, măcar pe DDTV, că la ediţia de iarnă l'am văzut pe sticlă ACUM pe Moculescu, n'o să piardă ei paraVanghelia.
Acuma, dacă se duc 6.000 de mii de pesedei la Romexpo, despre ce sumă o fi vorba în ştirea cu Ucraina?
PS: Mă ţiu de câteva zile să'i răspund lu' Vanghelie care îmi zicea, la o televiziune, enumerând candidaţii pentru Primăriile de sectoare, câte un "îl ştiţi" după fiecare desemnat. "Blablabla, îl ştiţi, la secotrul 1", "Onţanu, îl ştiţi, la sectorul 2" şi a ajuns la "Doru Giugulea, îl ştiţi"... Domnu' Vanghelie, ce Dumnezeu, se poate colaborator cu securitatea să'l ştim noi? La ăsta era "Doru Giugulea, vă ştie"!
Later update: Am aflat că Hotnews m'a dezinformat. Nu au fost şase milioane de fani şi curioşi la Romexpo. Şi, cu toate astea, aş vrea să ştiu de câţi polţişti e nevoie pentru evacuarea în bune condiţii a celor 4.000 de mii de suflete?!
Unde te mai duci, frate, mi'am zis? Să te calce alţi 5 milioane 999 de mii 999 de gură cască şi fani ai Bunicuţei în picioare?
Mergi acasă, mi'a zis vocea, s'a inventat Realitatea şi Antena 3! Şi pun pariu că o să fie live şi la N24! Probabil că şi OTVul o să dea, măcar pe DDTV, că la ediţia de iarnă l'am văzut pe sticlă ACUM pe Moculescu, n'o să piardă ei paraVanghelia.
Acuma, dacă se duc 6.000 de mii de pesedei la Romexpo, despre ce sumă o fi vorba în ştirea cu Ucraina?
PS: Mă ţiu de câteva zile să'i răspund lu' Vanghelie care îmi zicea, la o televiziune, enumerând candidaţii pentru Primăriile de sectoare, câte un "îl ştiţi" după fiecare desemnat. "Blablabla, îl ştiţi, la secotrul 1", "Onţanu, îl ştiţi, la sectorul 2" şi a ajuns la "Doru Giugulea, îl ştiţi"... Domnu' Vanghelie, ce Dumnezeu, se poate colaborator cu securitatea să'l ştim noi? La ăsta era "Doru Giugulea, vă ştie"!
Later update: Am aflat că Hotnews m'a dezinformat. Nu au fost şase milioane de fani şi curioşi la Romexpo. Şi, cu toate astea, aş vrea să ştiu de câţi polţişti e nevoie pentru evacuarea în bune condiţii a celor 4.000 de mii de suflete?!
15.4.08
ccdetroit.org?
Doamna doctor nu ştia.
Doamna doctor era de bună credinţă.
Şi a completat formularul, aşa cum scria acolo, pe calculator.
A doua zi au început să o sune cunoscuţii.
- Chiar eşti în Togo?
- Cum ai ajuns să te rătăceşti în Africa?
- Te'au furat? Sau le'ai pierdut?
- De ce mi'ai scris în engleză?
- Nu mi'ai spus că pleci în vacanţă!
- G'mornin', doctor, just wanted to be sure that you really sent me that mail...
Doamna doctor a fost mai întâi nedumerită, apoi surprinsă iar la final de'a dreptul şocată.
Doamna doctor a fost victima unei întâmplări asemeni celei din figurile alăturate:
Constantine, Constantine, ţi'a zis mama, ţine sama...
Păi http://mail.ccdetroit.org/Banca%20Transilvania/index.htm ? D'oh!
Doamna doctor era de bună credinţă.
Şi a completat formularul, aşa cum scria acolo, pe calculator.
A doua zi au început să o sune cunoscuţii.
- Chiar eşti în Togo?
- Cum ai ajuns să te rătăceşti în Africa?
- Te'au furat? Sau le'ai pierdut?
- De ce mi'ai scris în engleză?
- Nu mi'ai spus că pleci în vacanţă!
- G'mornin', doctor, just wanted to be sure that you really sent me that mail...
Doamna doctor a fost mai întâi nedumerită, apoi surprinsă iar la final de'a dreptul şocată.
Doamna doctor a fost victima unei întâmplări asemeni celei din figurile alăturate:
Constantine, Constantine, ţi'a zis mama, ţine sama...
Păi http://mail.ccdetroit.org/Banca%20Transilvania/index.htm ? D'oh!
Douglas în Băneasa
Hagi Tudose. La asta mă duce cu gândul ştirea că vineri se deschide primul magazin Douglas din România. Şi'mi aminteşte de primele ieşiri în Europa, cu rucsacul, când orice escală într-o gară de metropolă germană implica musai şi o intrare pe la Douglas pentru a studia pe propria piele conţinutul sticlelor de eşantioane.
Pe de altă parte, venirea nemţilor (Douglas Holding AG este numărul 1 în Europa în materie de lifestyle) poate fi o uşoară lovitură sub centură dată sacoşelor cu parfumuri şi creme ce descind prin firmele bucureştene în preajma zilelor de leafă.
Pe de altă parte, venirea nemţilor (Douglas Holding AG este numărul 1 în Europa în materie de lifestyle) poate fi o uşoară lovitură sub centură dată sacoşelor cu parfumuri şi creme ce descind prin firmele bucureştene în preajma zilelor de leafă.
Că ca tine nu găsim!
foto: UEFA.comDupă ce ne'am înghesuit să votăm pentru Brâncuşi (am mai votat eu câţiva pe acolo şi, mă tem, votul pro Brâncuşi mi'a fost anulat dar restul au rămas), cred că e cazul să NU mergem la vot! Nu pentru că ar putea să iasă PSDul sau PLDul sau PNLul sau PCul sau Guşă/Guşe sau... Ci pentru că, frate, cărui geniu al mediocraţiei româneşti aciuit în lumea "creativilor" i'o fi trecut prin minte să compună aceste variante de slogan pentru echipa naţională de fotbal?
Şi se spune mereu că sportul este cel mai bun ambasador al României...
14.4.08
Ridică'te, Lazăre, Călin vrea scandal!
Liberalii vor cu tot dinadinsul scandal cu Băsescu. Nu pun în discuţie calităţile profesionale ale lui Lazăr Comănescu; omul are şi bune şi rele, e şi vechi şi nou. Poate că, pentru perioada rămasă din acest mandat, ar putea fi o soluţie de avarie la MAE. Dar...
La ultima întâlnire a diplomaţilor români acreditaţi în străinătate, anul trecut prin septembrie, la Marriot, Traian Băsescu a venit, le'a vorbit câteva minute despre incapacitate şi lipsă de profesionalism, despre salarii mari... Singurul care a avut curajul să se vorba aia împotriva vântului a fost Lazăr Comănescu. A apucat să scoată două vorbe.
- Ia zi, cât câştigi, bă, Comănescule?
- ...
- Zi, bă!
Nu ştiu dacă fostul reprezentant permanent al României pe lângă instituţiile europene a apucat să mai spună ceva. A mormăit câteva sunete aproximativ articulate. Zeus s'a ridicat, a trântit din picioarele scaunului şi a plecat nervos de la întâlnire, lăsând în urmă doar un "Vezi, băi?", spre deplina nedumerire a unui Cioroianu care nu ştia dacă e sau nu cazul să râdă...
Ce a urmat n'a mai avut nici o relevanţă - o bârfă mică pe la ceasul cafelei de după'amiază.
La ultima întâlnire a diplomaţilor români acreditaţi în străinătate, anul trecut prin septembrie, la Marriot, Traian Băsescu a venit, le'a vorbit câteva minute despre incapacitate şi lipsă de profesionalism, despre salarii mari... Singurul care a avut curajul să se vorba aia împotriva vântului a fost Lazăr Comănescu. A apucat să scoată două vorbe.
- Ia zi, cât câştigi, bă, Comănescule?
- ...
- Zi, bă!
Nu ştiu dacă fostul reprezentant permanent al României pe lângă instituţiile europene a apucat să mai spună ceva. A mormăit câteva sunete aproximativ articulate. Zeus s'a ridicat, a trântit din picioarele scaunului şi a plecat nervos de la întâlnire, lăsând în urmă doar un "Vezi, băi?", spre deplina nedumerire a unui Cioroianu care nu ştia dacă e sau nu cazul să râdă...
Ce a urmat n'a mai avut nici o relevanţă - o bârfă mică pe la ceasul cafelei de după'amiază.
Greviştii lu' peşte cu caşchetă
Citeam asta ieri şi mă minunam de ce văd scris. Protagoniştii ştirii, pe care primarul fost campion de lupte îi laudă, strălucesc zilnic prin absenţă. Unica uliţă din Mogoşoaia, DN1A, devenită artera obligatorie a camioanelor cu drum spre Bucureşti, este blocată mai tot timpul pentru că a). CFRul s'a pornit să repare segmentul de cale ferată în zona ce intersectează şoseaua dar li s'au terminat fondurile, aşa că toate trenurile (şi sunt, pentru că pe acolo trece tot traficul feroviar spre Constanţa) sunt obligate să parcurgă o zonă destul de lungă, inclusiv porţiunea cu şoseaua, cu numai doi kilometri pe oră. Şi b). pentru că la celălalt capăt al localităţii este intersecţia cu şoseaua de centură iar prin intersecţia aia fiecare şofer vrea să treacă musai primul. Coloana se întinde - şi am mai povestit despre asta, la fel cum am povestit despre cei pe care'i doare fix undeva de coloană.
Deşi au, în acea Mogoşoaie, o singură stradă de apărat (restul sunt uliţe şi nu cred că se expun riscurilor de trafic) şi deşi au Loganuri la Poliţia Rurală pe lângă cele patru Tuareguri de la Poliţia Comunitară, organele nu se exhibă prea des. Musai să se izbească de faţada Primăriei maşina cine ştie cărui fiu" ales" al satului ca brusc să se ivească trei maşini de poliţie şi două salvări.
Azi dimineaţă, în mod surprinzător, avertizaţi, probabil, de anunţul grevei transportatorilor, programată să blocheze şoseaua de centură, doi agenţi complet dezorientaţi, mahmuri, probabil, încă, după vinul ce a urmat saramurii ce a urmat pescuitului de sâmbătă, stăteau la ieşirea din Mogoşoaia. Ceea ce nu a reprezentat un impediment pentru cei cărora coloana le sugerează doar o turmă de fraieri spre uzul cărora au dat nişte legi câţiva nenea şi câteva tanti în numele cărora a fost deviat pe DN1A tot traficul greu ca ei, nenea şi tanti ăia, să poată să vină cu girofaru' la muncă de la Snagov şi alte Scrovişti.
Nu mai spun că devierea traficului greu pe DN1A s'a făcut total pompieristic (vă mai aduceţi aminte? în urma unui weekend cu multe live-uri tv de pe Valea Prahovei), fără un eventual studiu de fezabilitate. Şi că s'a făcut hei-rup-ist treacă-meargă, doar suntem în România; iar DN1 probabil că merita, într-adevăr, o soartă mai bună. Dar au trecut vreo şase-şapte ani - iar singurele întreprinderi au constat în plombări succesive ale celor mai vechi dintre gropi. Care, nu vă fie frică, nu au fugit, nu au murit, nu au fost furate. Sunt acolo, vii şi nevătămate. Şi au făcut pui! Pui vii!
Deşi au, în acea Mogoşoaie, o singură stradă de apărat (restul sunt uliţe şi nu cred că se expun riscurilor de trafic) şi deşi au Loganuri la Poliţia Rurală pe lângă cele patru Tuareguri de la Poliţia Comunitară, organele nu se exhibă prea des. Musai să se izbească de faţada Primăriei maşina cine ştie cărui fiu" ales" al satului ca brusc să se ivească trei maşini de poliţie şi două salvări.
Azi dimineaţă, în mod surprinzător, avertizaţi, probabil, de anunţul grevei transportatorilor, programată să blocheze şoseaua de centură, doi agenţi complet dezorientaţi, mahmuri, probabil, încă, după vinul ce a urmat saramurii ce a urmat pescuitului de sâmbătă, stăteau la ieşirea din Mogoşoaia. Ceea ce nu a reprezentat un impediment pentru cei cărora coloana le sugerează doar o turmă de fraieri spre uzul cărora au dat nişte legi câţiva nenea şi câteva tanti în numele cărora a fost deviat pe DN1A tot traficul greu ca ei, nenea şi tanti ăia, să poată să vină cu girofaru' la muncă de la Snagov şi alte Scrovişti.
Nu mai spun că devierea traficului greu pe DN1A s'a făcut total pompieristic (vă mai aduceţi aminte? în urma unui weekend cu multe live-uri tv de pe Valea Prahovei), fără un eventual studiu de fezabilitate. Şi că s'a făcut hei-rup-ist treacă-meargă, doar suntem în România; iar DN1 probabil că merita, într-adevăr, o soartă mai bună. Dar au trecut vreo şase-şapte ani - iar singurele întreprinderi au constat în plombări succesive ale celor mai vechi dintre gropi. Care, nu vă fie frică, nu au fugit, nu au murit, nu au fost furate. Sunt acolo, vii şi nevătămate. Şi au făcut pui! Pui vii!
13.4.08
I started a blog which nobody read
A propos de muzici despre blogări: un cânticel trist - sau dimpotrivă. Oricine a umblat deja pe blogspot, wordpress, myspace, 360@yahoo şamd cam ştie ce zic băieţii ăştia de la Sprites. Acuma, una peste alta, cu siguranţă sunt cel puţin inspiraţi când vine vorba de titluri...
Un pic de Gaudi
Există o căsuţă în Bucureşti pentru ale cărei finisaje exterioare pare că s'a tras puţin cu ochiul la Gaudi. Ceea ce nu e neapărat rău...
We, the citizens of Alphaville
Dom'le, chiar eşti cineva dacă, la un sfert de veac de când ai scos cam singurul album de succese (şi ălea trei la număr, nu mai multe, da' adevărate!), reuşeşti să aduni atâta lume, chiar dacă ţi se întâmplă (doar) la Arenele Romane.
În rest, anii '80 în toată puterea cuvântului, new wave at his best, ceva mai power, odată cu scurgerea deceniilor. Şi se aude de la o poştă, se simte în sound, că, atunci când au intrat pe Autobahn, banda de mare viteză era ocupată, încă, de unii de îşi ziceau Kraftwerk.
Bottom line: unele lucruri merită trăite, chiar şi mai târziu. Alphaville, de exemplu! Fiindcă it really sounds like a melody!
PS: Şi Alanis la B'estfest!
Update: şi dacă un simbol remasterat al anilor '80 n'ar fi fost suficient, Yazoo lansează, luna viitoare, un set de patru albume şi pleacă în turneu prin Europa; în calendarul turneului, după Barcelona (21.06), înainte de primul concert din State (07.07), ar mai fi loc de un concert...
Bottom line: unele lucruri merită trăite, chiar şi mai târziu. Alphaville, de exemplu! Fiindcă it really sounds like a melody!
PS: Şi Alanis la B'estfest!
Update: şi dacă un simbol remasterat al anilor '80 n'ar fi fost suficient, Yazoo lansează, luna viitoare, un set de patru albume şi pleacă în turneu prin Europa; în calendarul turneului, după Barcelona (21.06), înainte de primul concert din State (07.07), ar mai fi loc de un concert...
11.4.08
Good point, Minister!
Adică: în sfârşit Good point, Minister!
Adevăratul şi singurul.
Altfel: două dintr'o lovitură.
Căutam să preiau "leapşa" de la Vlad şi descopăr ştirea serii!
PS: Aştept cu nerăbdare să'l regăsesc & recitesc cu plăcere pe Adrian Cioroianu în paginile Dilemei Vechi! Acuma, tot ce'mi mai doresc e să nu se trezească vreun isteţ să'l propună la Externe pe Bogdan Chireac!
Adevăratul şi singurul.
Altfel: două dintr'o lovitură.
Căutam să preiau "leapşa" de la Vlad şi descopăr ştirea serii!
PS: Aştept cu nerăbdare să'l regăsesc & recitesc cu plăcere pe Adrian Cioroianu în paginile Dilemei Vechi! Acuma, tot ce'mi mai doresc e să nu se trezească vreun isteţ să'l propună la Externe pe Bogdan Chireac!
Măcar la SECI, dacă nu la Primărie
Manivela-şef a PSD a ratat, aşadar, candidatura pentru Primăria Generală dar a săltat mult mai sus, plasându-şi manipulanta-şefă în funcţia de Public Relation Officer în cadrul Centrului SECI pentru combaterea criminalităţii organizate. Pentru cine nu este familiarizat cu instituţia: după sfârşitul războiului pentru Kosovo, la Koln şi la Konigswinter, lângă Bonn, G7+Rusia şi Uniunea Europeană au lansat câteva proiecte de dezvoltare a Balcanilor, incluse sub umbrela aşa-numitului Pact de Stabilitate pentru Europa de Sud-Est. Între poriecte se numără şi centrul înfiinţat sub patronajul CIA, cu sediul central la Bucureşti şi ofiţeri de legătură în fiecare capitală din zonă. Misiunea SECI este de pivot: coordonează serviciile secret din regiune atunci când se pun în mişcare pentru că spionajul american le'a vândut ponturi despre trafic de femei, arme, droguri, maşini furate and beyond. Pe lista celor vizaţi se numără nu numayi găinari ci şi oameni politici, nume grele.
Un nume greu al politicii româneşti este fostul lider de sindicat Miron Mitrea, ajuns şef în PSD, retras o vreme în linia a II-a, plimbat pe la DNA, readus la rampă, aşezat să tragă sfori în bătălia pentru localele ce se apropie. În stafful lui Mitrea (în calitatea acestuia de ministru al Transporturilor) lucra, pe vremuri, o jună, Ana Maria Biţu, venită de la ProTV şi recompensată, ulterior, pentru fidelitate, cu un job de membru supleant în Consiliul de Administraţie al TVR, ca reprezentant al (desigur) PSD. Ce nu veţi găsi în CVul ei este acel episod cu discuţiile pe messenger ale lui Mitrea:
AMBITU: lamuriti-ma, va rog, de ce nu se ia nimeni de Videanu? MIRONMITREA: pentru ca nu are cine. Te rog sa te gindesti cum putem sa lansam pe piata discutia privind modul in care Basescu a santajat UDMR si PC pentru a le aduce la Guvernare. AMBITU: Eu cred ca perioada asta de opozitie poate fi foarte buna de testat oameni. De gasit diverse voci, de pregatire a lor. MIRONMITREA: OK. Dar intoarce-te la ce te-am rugat. AMBITU: Putem fabrica o hirtie si sa o aruncam undeva in tara. As merge pe PC (Partidul Conservator, n.r.) acum. Scapati pe piata strategia de atac a lui Tariceanu."
Contextul şi detaliile sunt aici. Şi aici. Dar şi aici.
Ei, bine, acea Ana Maria Biţu este noul Public Affairs Officer al Centrului SECI.
Minister de candidat la primărie
Înapoi la mutoanele noastre de Bucureşti. Turma, care va să zică. Azi: turma de catindaţi.
Deci, PL-D bagă o Blagă, PSD se decide azi, mai târziu şi, în funcţie de asta, Oprescu va fi aşa sau altfel. Mai e Guşă - care, aud, ar avea nişte proiecte dar nu ştiu de ce nu mă va putea convinge jamais.
Aşadar, pică, unul după altul.
Şi, în fine, liberalul. Orban. Îmi pare rău de memoria lui Horia Rusu dar zic PAS şi aici, pentru că nu aş lăsa oraşul pe mâna unui personaj care, ministru al Transporturilor fiind, nu ştie că lucrurile acestea, din figurile alăturate, se petrec fix în oraşul al cărui primar se doreşte. Modernizarea infrastructurii, ai? A transporturilor ferate, zici? Tronsonul de mare viteză către mare, spui? Domnule Orban, ne'am cunoscut pe când echipa din care faceţi parte îngropa candidatul la primărie din patronul dumneavoastră spiritual, back in 1996 dar, probabil, asta e istorie, nu? Dar dacă vă imaginaţi că vreun părinte şi-ar lăsa copilul într'un ipotetic TGV mioritic pe o astfel de şină, atunci...
Aşadar, pică, unul după altul.
Şi, în fine, liberalul. Orban. Îmi pare rău de memoria lui Horia Rusu dar zic PAS şi aici, pentru că nu aş lăsa oraşul pe mâna unui personaj care, ministru al Transporturilor fiind, nu ştie că lucrurile acestea, din figurile alăturate, se petrec fix în oraşul al cărui primar se doreşte. Modernizarea infrastructurii, ai? A transporturilor ferate, zici? Tronsonul de mare viteză către mare, spui? Domnule Orban, ne'am cunoscut pe când echipa din care faceţi parte îngropa candidatul la primărie din patronul dumneavoastră spiritual, back in 1996 dar, probabil, asta e istorie, nu? Dar dacă vă imaginaţi că vreun părinte şi-ar lăsa copilul într'un ipotetic TGV mioritic pe o astfel de şină, atunci...
Update: of, bietul Cristi... nu rămânea el mai bine în diplomaţie?
Berlin 1936. Beijing 2008.
Am avut, preţ de câteva zile, un banner, în deschiderea blogului, un banner asemănător imaginii de mai sus, atrăgând atenţia asupra unei situaţii jenante în care sportul mondial şi olimpismul au fost puse de lumea politică şi interesele financiare globale. Era vorba despre avertismentul asupra regimului opresiv din ţara ce găzduieşte ediţia din acest an a Jocurilor , Republica Populară Chineză. Emil N, colegul nostru detaşat temporar într'o nobilă misiune la Buzău, a descoperit ieri bannerul şi, în calitatea sa de partener, a protestat împotriva prezenţei lui pe site, în nume, deci, colectiv. Greşeala ne aparţine, Sprâncenatule, aşa'i? Am pus bannerul acolo fără să consultăm întreaga echipă. Astfel că bannerul, iată, a dispărut.
Eu, însă, îl ataşez acestui post, sub, deci, nume propriu, pentru că, personal, continuu să cred (aşa cum am crezut încă de când Comitetul Olimpic Internaţional a nominalizat Beijingul drept gazdă a ediţiei 2008 a JO) că lucrurile nu sunt, din nefericire, acolo unde ar trebui să fie. Nu am să enumăr aici motivele afirmaţiei anterioare, ele sunt suficient de cunoscute.
Ceea ce am să spun, însă, este că, din punctul meu de vedere, Jocurile Olimpice nu trebuie puse la dispoziţia politicienilor.
Absenţa sportivilor în arenă iese din discuţie. Competiţiile trebuie să meargă, chiar dacă coubertainismul nu'i mai animă de multă vreme pe sportivi. Numai acel înotător dintr'un stat îndepărtat şi uitat de lume care termină ultima lungime de bazin cu zeci de minute în urma penultimului competitor mai crede că important e să participi. Deşi nici pentru el n'aş băga mâna în foc!
În dosul faimei olimpice stau contracte mari, traiectorie profesionistă sau imagine, y compris publicitate. Chiar şi pentru acel mult merdiatizat înfrânt...
Absenţa politicienilor din tribuna ceremoniei inaugurale nu va îmbunătăţi, probabil, foarte tare situaţia drepturilor civile în China. Prezenţa lor, în schimb, va legitima un regim în cel mai fastuos mod cu putinţă.
Asta cred - şi nu sunt singurul. Şi n'am spus nimic nou în tot ce am scris aici. Dar e părerea mea, m'am regăsit într'un curent de opinie, m'am asociat lui şi, chiar dacă, probabil, nu am câştigat, cred că cel mai important lucru este că particip.
În rest, citius, altius, fortius!
Update: Nu mai dau doi bani pe ONU în forma sa actuală (şi asta de vreo zece ani) dar salut anunţul micuţului Ban Ki-moon şi nu'l cred că din cauza agendei nu îşi găseşte două-trei ore libere!
Eu, însă, îl ataşez acestui post, sub, deci, nume propriu, pentru că, personal, continuu să cred (aşa cum am crezut încă de când Comitetul Olimpic Internaţional a nominalizat Beijingul drept gazdă a ediţiei 2008 a JO) că lucrurile nu sunt, din nefericire, acolo unde ar trebui să fie. Nu am să enumăr aici motivele afirmaţiei anterioare, ele sunt suficient de cunoscute.
Ceea ce am să spun, însă, este că, din punctul meu de vedere, Jocurile Olimpice nu trebuie puse la dispoziţia politicienilor.
Absenţa sportivilor în arenă iese din discuţie. Competiţiile trebuie să meargă, chiar dacă coubertainismul nu'i mai animă de multă vreme pe sportivi. Numai acel înotător dintr'un stat îndepărtat şi uitat de lume care termină ultima lungime de bazin cu zeci de minute în urma penultimului competitor mai crede că important e să participi. Deşi nici pentru el n'aş băga mâna în foc!
În dosul faimei olimpice stau contracte mari, traiectorie profesionistă sau imagine, y compris publicitate. Chiar şi pentru acel mult merdiatizat înfrânt...
Absenţa politicienilor din tribuna ceremoniei inaugurale nu va îmbunătăţi, probabil, foarte tare situaţia drepturilor civile în China. Prezenţa lor, în schimb, va legitima un regim în cel mai fastuos mod cu putinţă.
Asta cred - şi nu sunt singurul. Şi n'am spus nimic nou în tot ce am scris aici. Dar e părerea mea, m'am regăsit într'un curent de opinie, m'am asociat lui şi, chiar dacă, probabil, nu am câştigat, cred că cel mai important lucru este că particip.
În rest, citius, altius, fortius!
Update: Nu mai dau doi bani pe ONU în forma sa actuală (şi asta de vreo zece ani) dar salut anunţul micuţului Ban Ki-moon şi nu'l cred că din cauza agendei nu îşi găseşte două-trei ore libere!
10.4.08
Otopeni. O autogară şi nişte găinari.
- Mă duci la aeroport?
Păi cum să nu? Poţi refuza? Nu poţi. Nici nu merită, alternativa ar fi să lase maşina în parcare până diseară. Chiar dacă firma plăteşte...
Aeroportul ăsta, cel de la Otopeni, primul aeroport din Europa când vii dinspre Est, cum s'ar zice, arăta, acum două săptămâni, ca un bufet de autogară, cu o tejghea la care se vând nişte biscuiţi şi napolitane, cafea la pahare de plastic, fănţi de portocale şi alte cole spre ostoirea emoţiilor familiei venite să întâmpine italianul bătrân, urmaş de dogi, după cum se lăuda, cunoscut de fetiţa lor cea descurcăreaţă plecată din Dărmăneşti la Reggio di Calabria, colţ cu Messina.
Intrările şi ieşirile sunt baricadate de feţele mustăcioase ale unora care ţi se bagă în suflet ca să îi auzi numai tu când îşi oferă servicii de taximetrie ca şi cum ar avea un Gaughin original sau, măcar, un plic cu trei grame de iarbă...
Vis-a-vis, în parcare, mitocanu' român opreşte maşina în dreptul casei, lasă şi portiera deschisă şi merge să'şi plătească jetonul. Operaţiune care se multiplică simultan şi, vorba Eminescului, astfel, blocaju'i gata! Ce contează că tu ai stat deja la rând şi, acum, vrei să - pur & simplu - ieşi? Mai stai, o tură, cu el, cu mitocanu' român.
Dar nu, asta nu e ultima tărăşenie. Că aparatele acelea de încasat jetonul plătit mai dau rateuri. Şi tre'să vină paznicul, să'i tragă o şmecherie; care paznic e singur şi are două aparate şi patru bariere în fişa postului. Credeaţi că'i gata? Ei, aş...
Dar vom mai vorbi despre ei, cu siguranţă.
Booon.
Înainte vreme , zborurile interne se făceau de pe Băneasa. Mult înainte vreme... Ceva mai puţin înainte vreme, zborurile interne se mutară coloşea, la Otopeni. Henri Coandă. Mergeai la aeroport, duceai ce aveai de dus până în faţa porţii, primeai un pupic sau un shaking hands, se descărca pasagerul, după care plecai. Simplu & civilizat.
Dar: de ce civilizat şi simplu când se poate face o nouă găinărie?
Aşadar: banda care trecea prin faţa intrării spre curse interne din aeroport, a fost blocată, probabil când cu măsurile de securitate din preajma summitului, şi aşa a rămas. Ca atare, pentru a lăsa pe cineva care urmează să zboare in patria nostra unde multe silvae sunt, musai să intri prin parcarea cu plată. Iar simpla trecere prin parcare ţi se taxează ca o şedere de 30 de minute! As seen in the pictures bellow. Iar din cele 80 de secunde cât am trăit, astăzi, în parcarea cu pricina, pe cele mai multe le'am petrecut în coada de la casieria la care am plătit taxa de şedere în Noul Găinaristan, în frumoasa sumă de 20.000 de lei vechi (a.k.a. 2 - doi - RON).
De banii ăştia n'aş mai fi băut patru cafele la Dubova, că s'a scumpit; dar cel puţin două aş fi băut. La Dubova! Nimic mai mult n'aş fi putut face din acest pol. Nici nu l'aş fi dat unui cerşetor, nici nu l'aş fi donat pentru o cauză nobilă. L'aş fi dat, probabil, la un "n'aveţi mai mărunt?" fără să mai aştept ciungă rest.
Dar de aici şi până la mâna pe care administraţia aeroportului Otopeni şi'o bagă în buzunarul meu, să scoată de acolo patru fise de 50 de bani, e o distanţă ca de la amor în patul conjugal şi prezervativele din puşcărie - unde vă doresc să ajungeţi, dragi guvernanţi, după cum v'a lăsat pe fiecare sufletul să daţi liber la furat românu' muritor de rând. Amin!
Păi cum să nu? Poţi refuza? Nu poţi. Nici nu merită, alternativa ar fi să lase maşina în parcare până diseară. Chiar dacă firma plăteşte...
Aeroportul ăsta, cel de la Otopeni, primul aeroport din Europa când vii dinspre Est, cum s'ar zice, arăta, acum două săptămâni, ca un bufet de autogară, cu o tejghea la care se vând nişte biscuiţi şi napolitane, cafea la pahare de plastic, fănţi de portocale şi alte cole spre ostoirea emoţiilor familiei venite să întâmpine italianul bătrân, urmaş de dogi, după cum se lăuda, cunoscut de fetiţa lor cea descurcăreaţă plecată din Dărmăneşti la Reggio di Calabria, colţ cu Messina.
Intrările şi ieşirile sunt baricadate de feţele mustăcioase ale unora care ţi se bagă în suflet ca să îi auzi numai tu când îşi oferă servicii de taximetrie ca şi cum ar avea un Gaughin original sau, măcar, un plic cu trei grame de iarbă...
Vis-a-vis, în parcare, mitocanu' român opreşte maşina în dreptul casei, lasă şi portiera deschisă şi merge să'şi plătească jetonul. Operaţiune care se multiplică simultan şi, vorba Eminescului, astfel, blocaju'i gata! Ce contează că tu ai stat deja la rând şi, acum, vrei să - pur & simplu - ieşi? Mai stai, o tură, cu el, cu mitocanu' român.
Dar nu, asta nu e ultima tărăşenie. Că aparatele acelea de încasat jetonul plătit mai dau rateuri. Şi tre'să vină paznicul, să'i tragă o şmecherie; care paznic e singur şi are două aparate şi patru bariere în fişa postului. Credeaţi că'i gata? Ei, aş...
Dar vom mai vorbi despre ei, cu siguranţă.
Booon.
Înainte vreme , zborurile interne se făceau de pe Băneasa. Mult înainte vreme... Ceva mai puţin înainte vreme, zborurile interne se mutară coloşea, la Otopeni. Henri Coandă. Mergeai la aeroport, duceai ce aveai de dus până în faţa porţii, primeai un pupic sau un shaking hands, se descărca pasagerul, după care plecai. Simplu & civilizat.
Dar: de ce civilizat şi simplu când se poate face o nouă găinărie?
Aşadar: banda care trecea prin faţa intrării spre curse interne din aeroport, a fost blocată, probabil când cu măsurile de securitate din preajma summitului, şi aşa a rămas. Ca atare, pentru a lăsa pe cineva care urmează să zboare in patria nostra unde multe silvae sunt, musai să intri prin parcarea cu plată. Iar simpla trecere prin parcare ţi se taxează ca o şedere de 30 de minute! As seen in the pictures bellow. Iar din cele 80 de secunde cât am trăit, astăzi, în parcarea cu pricina, pe cele mai multe le'am petrecut în coada de la casieria la care am plătit taxa de şedere în Noul Găinaristan, în frumoasa sumă de 20.000 de lei vechi (a.k.a. 2 - doi - RON).
De banii ăştia n'aş mai fi băut patru cafele la Dubova, că s'a scumpit; dar cel puţin două aş fi băut. La Dubova! Nimic mai mult n'aş fi putut face din acest pol. Nici nu l'aş fi dat unui cerşetor, nici nu l'aş fi donat pentru o cauză nobilă. L'aş fi dat, probabil, la un "n'aveţi mai mărunt?" fără să mai aştept ciungă rest.
Dar de aici şi până la mâna pe care administraţia aeroportului Otopeni şi'o bagă în buzunarul meu, să scoată de acolo patru fise de 50 de bani, e o distanţă ca de la amor în patul conjugal şi prezervativele din puşcărie - unde vă doresc să ajungeţi, dragi guvernanţi, după cum v'a lăsat pe fiecare sufletul să daţi liber la furat românu' muritor de rând. Amin!
9.4.08
Timpanu'
Câteva zile înainte.
07xxxxxx51.
Sună. Răspunde.
- Ce faci?
- Mă enervez cu ăştia în trafic.
Blablabla.
- Unde ziceai că eşti?
- În maşină.
- Speli cumva cratiţe murdare?
- ...
- Se aude ca şi cum ai atinge vase metalice între ele...
- Păi, să'mi... ăia care mă ascultă!
- Eu?
- Nu tu... ăia, mă!
Blablabla
Ziua 1.
0 (zero).
Ton de oraş.
07xxxxxx51.
Click. Hrşt. Hrrrr.
Click? Hrşt? Hrrrr?
Sună. Răspunde.
- Auzi... voi chiar aveţi telefoanele sub ascultare?
- Păi cam câţi bani crezi tu că se învârt în industria farmaceutică?
- De la voi, de la firmă?
- Ei, aş...
Blablabla.
Ziua 2.
Culoarul unic este dat în folosinţă spre testare.
Sună telefonul.
- Da, am vorbit cu băieţii. Ne vedem în spatele Stadionului Cotroceni, pe la 11 seara, cu artificiile rămase de la sărbătorile de iarnă şi cearşafuri măzgălite. Le'am spus să nu scape nici o vorbă. Cred că o să fim vreo zece.
Blablabla.
Ziua 5. Summit. Palatul Parlamentului. Comunicaţii asistate de STS.
07xxxxxx51.
Click. Hrşt. Hrrrr.
Click? Hrşt? Hrrrr?
Sună. Răspunde.
- Auzi, acu' sigur înregistrează.
Blablabla
Ziua 9.
0 (zero)
Ton de oraş.
07xxxxxx51.
Click. Hrşt. Hrrrr.
Click? Hrşt? Hrrrr?
Ştirea spune că accesul SRI la serverele operatorilor de telefonie, în timpul Summit-ului NATO, a fost înlesnit de CSAT (Meleşcanu, via Jurnalul Naţional).
Poate le spune şi celor de la SRI cineva (domnule preşedinte?) că Bush a plecat, Putin şi el, până şi blik-blink Sarko s'a întors la Carla iar summitul, ei, da, summitul e, de acum, cu adevărat istorie!
Alo, cuplajul, vorbim, vă rog!
07xxxxxx51.
Sună. Răspunde.
- Ce faci?
- Mă enervez cu ăştia în trafic.
Blablabla.
- Unde ziceai că eşti?
- În maşină.
- Speli cumva cratiţe murdare?
- ...
- Se aude ca şi cum ai atinge vase metalice între ele...
- Păi, să'mi... ăia care mă ascultă!
- Eu?
- Nu tu... ăia, mă!
Blablabla
Ziua 1.
0 (zero).
Ton de oraş.
07xxxxxx51.
Click. Hrşt. Hrrrr.
Click? Hrşt? Hrrrr?
Sună. Răspunde.
- Auzi... voi chiar aveţi telefoanele sub ascultare?
- Păi cam câţi bani crezi tu că se învârt în industria farmaceutică?
- De la voi, de la firmă?
- Ei, aş...
Blablabla.
Ziua 2.
Culoarul unic este dat în folosinţă spre testare.
Sună telefonul.
- Da, am vorbit cu băieţii. Ne vedem în spatele Stadionului Cotroceni, pe la 11 seara, cu artificiile rămase de la sărbătorile de iarnă şi cearşafuri măzgălite. Le'am spus să nu scape nici o vorbă. Cred că o să fim vreo zece.
Blablabla.
Ziua 5. Summit. Palatul Parlamentului. Comunicaţii asistate de STS.
07xxxxxx51.
Click. Hrşt. Hrrrr.
Click? Hrşt? Hrrrr?
Sună. Răspunde.
- Auzi, acu' sigur înregistrează.
Blablabla
Ziua 9.
0 (zero)
Ton de oraş.
07xxxxxx51.
Click. Hrşt. Hrrrr.
Click? Hrşt? Hrrrr?
Ştirea spune că accesul SRI la serverele operatorilor de telefonie, în timpul Summit-ului NATO, a fost înlesnit de CSAT (Meleşcanu, via Jurnalul Naţional).
Poate le spune şi celor de la SRI cineva (domnule preşedinte?) că Bush a plecat, Putin şi el, până şi blik-blink Sarko s'a întors la Carla iar summitul, ei, da, summitul e, de acum, cu adevărat istorie!
Alo, cuplajul, vorbim, vă rog!
Puliţăr şi Pulitzer
Când cu orele târzii de la summit l'am auzit prima oară. Era pe FM, preluare de pe tv, undeva după miezul nopţii. Cred că eram prea obosit să'l mai ascult, m'am mulţumit să aud o voce vorbindu'mi, în timp ce conduc prin noapte. Dar l'am auzit luni din nou. Şi l'am ascultat. Adică am fost atent la ce vorbeşte.
Acest Cătălin Oprişan este, nu ştiu cum să spun... ba ştiu! Cătălin Oprişan este instrumentul maneilării postului de ştiri Realitatea TV. Şi nu pentru că l'am auzit plasând, la un moment dat, din raţiuni pe care nu le'am reţinut, câteva acorduri din Gabi Luncă (ok, nu e manea, e lăutărească) ci pentru că discursul acestui individ se plasează sub limita pretenţiilor unei televiziuni de ştiri. Probabil că emisiunea tipului este un pamflet. Ceea ce, însă, nu scuză sub nici o formă limbajul protagonistului.
Dacă Radu Cazan e obositor cu vocea lui, dacă Mircea Badea mai sare calul (continuu să cred că Badea e - când dă semne că'şi pierde cumpătul - mai savuros privit fără sonor; fizionomia vorbeşte mai bine decât el), dacă alţii sunt plictisitori sau monotoni sau n'au umor sau..., cu acest Oprişan, Realitatea aduce pe ecran golăneala, şmechereala, mahalaua. Şugubăţul Mircea Dinescu pare un academician sobru şi morocănos, pe lângă acest Cătălin Oprişan.
E o palmă pe care Realitatea a tras'o telespectatorilor, o dovadă de dispreţ şi desconsiderare. Fraţilor, am mai citit şi noi o carte, să ştiţi, nu se uită numai Becali la voi, da?
Şi, pentru că vorbeam de presă: s'au dat Premiile Pulitzer; aţi aflat deja; nu vreau să vorbesc de urmaşul lui Burebsita care a făcut făină la Washington Post; ce dracu' vă treziraţi să vă lăudaţi România cu el, cu Fane Făinaru', ca şi cu John Librescu sau cu Linda, aia mică a lui Flavius Teodosiu, saxofonistul (nu, fraţilor, Gloria e sora fostei lui iubite...), care Linda nu ştiu dacă a ajuns vreodată în România?
Preston Gannaway a câştigat premiul pentru fotoreportaj. Dacă aţi dat click pe linkul anterior, mergeţi pe Stories şi, mai departe, pe Remeber Me. Aici vroiam să ajung: mi se pare IMORAL să recompensezi acest set de imagini; probabil că a existat acordul familiei pentru a fi publicate - şi nu am observaţii de natură deontologică. Mi se pare imoral pentru că nu performanţa publicistică a fotoreportajul a fost cea care a atras atenţia. A fost jocul cu emoţia privitorilor. În acest set de fotografii legate într-un story, Gannaway nu a fost reporter. Nu a fost jurnalist. A manipulat nişte sentimente.
Da, mi'aş dori să fiu în stare să concurez la un Pulitzer. Nu, nu sunt în stare. Şi nu, nu de aceea am scris partea a II-a a acestei postări!
Acest Cătălin Oprişan este, nu ştiu cum să spun... ba ştiu! Cătălin Oprişan este instrumentul maneilării postului de ştiri Realitatea TV. Şi nu pentru că l'am auzit plasând, la un moment dat, din raţiuni pe care nu le'am reţinut, câteva acorduri din Gabi Luncă (ok, nu e manea, e lăutărească) ci pentru că discursul acestui individ se plasează sub limita pretenţiilor unei televiziuni de ştiri. Probabil că emisiunea tipului este un pamflet. Ceea ce, însă, nu scuză sub nici o formă limbajul protagonistului.
Dacă Radu Cazan e obositor cu vocea lui, dacă Mircea Badea mai sare calul (continuu să cred că Badea e - când dă semne că'şi pierde cumpătul - mai savuros privit fără sonor; fizionomia vorbeşte mai bine decât el), dacă alţii sunt plictisitori sau monotoni sau n'au umor sau..., cu acest Oprişan, Realitatea aduce pe ecran golăneala, şmechereala, mahalaua. Şugubăţul Mircea Dinescu pare un academician sobru şi morocănos, pe lângă acest Cătălin Oprişan.
E o palmă pe care Realitatea a tras'o telespectatorilor, o dovadă de dispreţ şi desconsiderare. Fraţilor, am mai citit şi noi o carte, să ştiţi, nu se uită numai Becali la voi, da?
Şi, pentru că vorbeam de presă: s'au dat Premiile Pulitzer; aţi aflat deja; nu vreau să vorbesc de urmaşul lui Burebsita care a făcut făină la Washington Post; ce dracu' vă treziraţi să vă lăudaţi România cu el, cu Fane Făinaru', ca şi cu John Librescu sau cu Linda, aia mică a lui Flavius Teodosiu, saxofonistul (nu, fraţilor, Gloria e sora fostei lui iubite...), care Linda nu ştiu dacă a ajuns vreodată în România?
Preston Gannaway a câştigat premiul pentru fotoreportaj. Dacă aţi dat click pe linkul anterior, mergeţi pe Stories şi, mai departe, pe Remeber Me. Aici vroiam să ajung: mi se pare IMORAL să recompensezi acest set de imagini; probabil că a existat acordul familiei pentru a fi publicate - şi nu am observaţii de natură deontologică. Mi se pare imoral pentru că nu performanţa publicistică a fotoreportajul a fost cea care a atras atenţia. A fost jocul cu emoţia privitorilor. În acest set de fotografii legate într-un story, Gannaway nu a fost reporter. Nu a fost jurnalist. A manipulat nişte sentimente.
Da, mi'aş dori să fiu în stare să concurez la un Pulitzer. Nu, nu sunt în stare. Şi nu, nu de aceea am scris partea a II-a a acestei postări!
8.4.08
Camere elveţiene de gazare pe roţi
Pentru majoritatea autobuzelor îmbătrânite urma să se deschidă porţile depozitelor de fier vechi. St. Gallen are nevoie urgentă de loc în depouri, pentru că vin maşini noi. Dar...
Cum întotdeauna există un dar, un intermediar german a găsit un gescheft sănătos de făcut: să intermedieze transferul de autobuze ruginite şi poluante marca NAW din Elveţia în România. Sunt fabricate în 1988. Li s'a operat oareşce modificare, să semene a euro 2. Să semene, că, de fapt, nici nu's euro 2. Au între 1,1 şi 1,3 milioane de kilometri la bord. O flotă de 15 au primit numere provizorii şi pornesc spre România. Restul de şapte din totalul de 22 de câte vrea să scape oraşul St. Gallen sunt pentru piese de schimb. Două nici măcar nu mai pot circula, vor fi aduse cu trenul.
Cum era aia? Taxa auto, deci, va ajuta la împrospătarea parcului auto românesc, parcă... Nu?
Update: Oare lui Călin i'a spus cineva această filă de poveste?
Cum întotdeauna există un dar, un intermediar german a găsit un gescheft sănătos de făcut: să intermedieze transferul de autobuze ruginite şi poluante marca NAW din Elveţia în România. Sunt fabricate în 1988. Li s'a operat oareşce modificare, să semene a euro 2. Să semene, că, de fapt, nici nu's euro 2. Au între 1,1 şi 1,3 milioane de kilometri la bord. O flotă de 15 au primit numere provizorii şi pornesc spre România. Restul de şapte din totalul de 22 de câte vrea să scape oraşul St. Gallen sunt pentru piese de schimb. Două nici măcar nu mai pot circula, vor fi aduse cu trenul.
Cum era aia? Taxa auto, deci, va ajuta la împrospătarea parcului auto românesc, parcă... Nu?
Update: Oare lui Călin i'a spus cineva această filă de poveste?
Me gustas tod@s, me gustas tu...
Cică Giramundo 2008 face escală şi la B'Estival. Ştie cineva mai multe?
7.4.08
Când a face pipi pe istorie nu mai e doar o figură de stil
Cineva a încercat să-i facă o istorie online, altcineva încearcă să-l vândă. Suspected brothel ca suspected brothel, da', totuşi, frate, mai dă-o-n colo, că e moartea pasiunii!
Vorbiţi jargleza?
Avea ecusonul la piept. Galben, vizibil, e clar, e ziarist acreditat la summit.
Are figura nordică, de aproape se vede şi ce scrie pe ecuson. S... A... M... O... Ş... K... I... N. Samoşkin.
Slava Samoşkni. Rus. De vreo jumate de eternitate în România. Dar tu, jăndar, nu ştii acest detaliu.
Şi cum să i te adresezi în ruseşte când tu, păstrătorul temporar al ordinii publice şi golabe, nu ai fost dus decât la cursuri de limbă de circulaţie UE? Ei, lasă, i te adresezi în engleză? E ziarist, tre'să ştie el engleză, nu?
Context: Calea Victoriei, trecere de pietoni, coloană oficială în aşteptare.
Slava îşi dorea să ajungă pe trotuarul celălalt. Îşi dorea mult. Dar nu avea voie, c'aşa'i dispoziţia de la ministru. Aşa că îl opreşti, dom' jăndar, nu? Cum? Pe englezeşte, desigur.
- No go!
Păi dacă no go, no go.
Go coloana, traseul e iarăşi liber. Domnul Samoşkni primeşte dreptul de a trece, la comanda jandarmului:
- Now go!
Are figura nordică, de aproape se vede şi ce scrie pe ecuson. S... A... M... O... Ş... K... I... N. Samoşkin.
Slava Samoşkni. Rus. De vreo jumate de eternitate în România. Dar tu, jăndar, nu ştii acest detaliu.
Şi cum să i te adresezi în ruseşte când tu, păstrătorul temporar al ordinii publice şi golabe, nu ai fost dus decât la cursuri de limbă de circulaţie UE? Ei, lasă, i te adresezi în engleză? E ziarist, tre'să ştie el engleză, nu?
Context: Calea Victoriei, trecere de pietoni, coloană oficială în aşteptare.
Slava îşi dorea să ajungă pe trotuarul celălalt. Îşi dorea mult. Dar nu avea voie, c'aşa'i dispoziţia de la ministru. Aşa că îl opreşti, dom' jăndar, nu? Cum? Pe englezeşte, desigur.
- No go!
Păi dacă no go, no go.
Go coloana, traseul e iarăşi liber. Domnul Samoşkni primeşte dreptul de a trece, la comanda jandarmului:
- Now go!
Vin cu ştreangul de gât
Nimic despre trafic. Nimic despre summit. Sâmbătă seara am băut un vin cu un condamnat la moarte. În ţara ministrului Cristian David, circularele trimise primarilor spun că nu ai, ca administrator local, să permiţi orice fel de adunare publică de pe urma căreia s'ar fi putut naşte vreo manifestaţie antiNATO. Aşa că secretarul general al Primăriei Capitalei nu i'a dat voie să protesteze. Democratic, ca în NATO, bastionul democraţiei, nu?
Condamnatul meu, însă, a). era de unul singur, în cel mai rău caz se aduna el cu el însuşi şi b). este deopotrivă cetăţean american şi cetăţean român cu domiciliu în străinătate. Nu a vrut să protesteze împotriva NATO, nici nu prea avea de ce, căci a lucrat pentru NATO vreo 30 şi ceva de ani; a vrut să atragă doar atenţia că a fost condamnat la moarte fiindcă a defectat din România comunistă către NATO iar acum, în 2008, când summitul NATO s'a ţinut la Bucureşti, capitala României (postcomuniste?), sentinţa nu poate fi anulată pentru că dosarul nu mai poate fi găsit!
Nu şi'a schimbat identitatea, nici înfăţişarea. Doar ţara o schimbase, cândva, ţara şi blocul politico-militar.
După 90 s'a întors în România de nenumărate ori, a primit paşaport, i'a fost prelungit, a primit altul, nu i s'a pus în vedere nimic, nu l'a reţinut nimeni, nu a fost niciodată anunţat oficial că duce cu sine o sentinţă capitală. Până când a cerut îndărăt apartamentul din Militari, confiscat după ce a "trădat". I s'a sugerat să dea o şpagă de 4200 de dolari şi-şi va primi apartamentul. A refuzat, aşa că judecătoarea i'a spus senin: "Dumneavoastră de ce mai emiteţi pretenţii asupra acelui apartament? Sunteţi condamnat la moarte!".
Restul e poliţia domnilor Cristian David şi Christian Ciocan...
PS: Şi, a propos de javre, interviul dat de NC Munteanu lui Cristian Teodorescu este antologic!
Condamnatul meu, însă, a). era de unul singur, în cel mai rău caz se aduna el cu el însuşi şi b). este deopotrivă cetăţean american şi cetăţean român cu domiciliu în străinătate. Nu a vrut să protesteze împotriva NATO, nici nu prea avea de ce, căci a lucrat pentru NATO vreo 30 şi ceva de ani; a vrut să atragă doar atenţia că a fost condamnat la moarte fiindcă a defectat din România comunistă către NATO iar acum, în 2008, când summitul NATO s'a ţinut la Bucureşti, capitala României (postcomuniste?), sentinţa nu poate fi anulată pentru că dosarul nu mai poate fi găsit!
Nu şi'a schimbat identitatea, nici înfăţişarea. Doar ţara o schimbase, cândva, ţara şi blocul politico-militar.
După 90 s'a întors în România de nenumărate ori, a primit paşaport, i'a fost prelungit, a primit altul, nu i s'a pus în vedere nimic, nu l'a reţinut nimeni, nu a fost niciodată anunţat oficial că duce cu sine o sentinţă capitală. Până când a cerut îndărăt apartamentul din Militari, confiscat după ce a "trădat". I s'a sugerat să dea o şpagă de 4200 de dolari şi-şi va primi apartamentul. A refuzat, aşa că judecătoarea i'a spus senin: "Dumneavoastră de ce mai emiteţi pretenţii asupra acelui apartament? Sunteţi condamnat la moarte!".
Restul e poliţia domnilor Cristian David şi Christian Ciocan...
PS: Şi, a propos de javre, interviul dat de NC Munteanu lui Cristian Teodorescu este antologic!
6.4.08
Abonați-vă la:
Postări (Atom)