Citeam asta ieri şi mă minunam de ce văd scris. Protagoniştii ştirii, pe care primarul fost campion de lupte îi laudă, strălucesc zilnic prin absenţă. Unica uliţă din Mogoşoaia, DN1A, devenită artera obligatorie a camioanelor cu drum spre Bucureşti, este blocată mai tot timpul pentru că a). CFRul s'a pornit să repare segmentul de cale ferată în zona ce intersectează şoseaua dar li s'au terminat fondurile, aşa că toate trenurile (şi sunt, pentru că pe acolo trece tot traficul feroviar spre Constanţa) sunt obligate să parcurgă o zonă destul de lungă, inclusiv porţiunea cu şoseaua, cu numai doi kilometri pe oră. Şi b). pentru că la celălalt capăt al localităţii este intersecţia cu şoseaua de centură iar prin intersecţia aia fiecare şofer vrea să treacă musai primul. Coloana se întinde - şi am mai povestit despre asta, la fel cum am povestit despre cei pe care'i doare fix undeva de coloană.
Deşi au, în acea Mogoşoaie, o singură stradă de apărat (restul sunt uliţe şi nu cred că se expun riscurilor de trafic) şi deşi au Loganuri la Poliţia Rurală pe lângă cele patru Tuareguri de la Poliţia Comunitară, organele nu se exhibă prea des. Musai să se izbească de faţada Primăriei maşina cine ştie cărui fiu" ales" al satului ca brusc să se ivească trei maşini de poliţie şi două salvări.
Azi dimineaţă, în mod surprinzător, avertizaţi, probabil, de anunţul grevei transportatorilor, programată să blocheze şoseaua de centură, doi agenţi complet dezorientaţi, mahmuri, probabil, încă, după vinul ce a urmat saramurii ce a urmat pescuitului de sâmbătă, stăteau la ieşirea din Mogoşoaia. Ceea ce nu a reprezentat un impediment pentru cei cărora coloana le sugerează doar o turmă de fraieri spre uzul cărora au dat nişte legi câţiva nenea şi câteva tanti în numele cărora a fost deviat pe DN1A tot traficul greu ca ei, nenea şi tanti ăia, să poată să vină cu girofaru' la muncă de la Snagov şi alte Scrovişti.
Nu mai spun că devierea traficului greu pe DN1A s'a făcut total pompieristic (vă mai aduceţi aminte? în urma unui weekend cu multe live-uri tv de pe Valea Prahovei), fără un eventual studiu de fezabilitate. Şi că s'a făcut hei-rup-ist treacă-meargă, doar suntem în România; iar DN1 probabil că merita, într-adevăr, o soartă mai bună. Dar au trecut vreo şase-şapte ani - iar singurele întreprinderi au constat în plombări succesive ale celor mai vechi dintre gropi. Care, nu vă fie frică, nu au fugit, nu au murit, nu au fost furate. Sunt acolo, vii şi nevătămate. Şi au făcut pui! Pui vii!

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu