Mirosuri îmbietoare ca în centru nu găseşti nicăieri. Unde, oare, în ţara asta te mai trezeşti dimineaţa în mirosul dulce al uleiului încins pentru gogoşile aurii ? Unde te mai trezeşte mirosul discret al mâncării de fasole boabe făcută dimineaţa la prima oră?
Şi dacă până acum îţi lipseau toate astea, nu e nimic. Ştiu eu locaţia cea mai bună cu putinţă. Treci pe Magheru la 7 dimineaţa şi vei fi întâmpinat de toate acestea. Dacă mai ai şi norocul să locuieşti în zonă, beneficiezi de bonusuri olfactive deosebite: de la gunoiul stătut cu zilele până la mirosul crud al rahatului de şobolan care îşi trăieşte veşnicia la intrarea în blocuri.
Îţi vine să spui că ăsta-i preţul pe care trebuie să-l plăteşti pentru că locuieşti în centru? Ei, bine, şi în centru, gunoiul se aruncă pe fereastră, dacă stai de la etajul 6 în sus. Pentru că aşa au învăţat la bordeiul de unde vin cei care s-au iţit în centru sau au fost “deportaţi” din groapa Floreasca, acum ceva ani. Dar asta e deja alta poveste pe care o las pentru data viitoare…
A fost senin şi cald azi în Bucureşti. Atât de cald, că primele litere din reclama de mai jos s-au topit, lăsând Adevărul în fundul gol lângă fratele lui mai şturlubatic, Lick. Pardon, Click. Să aibă legătură cu zvonurile despre demiterea lui Corneţeanu?
Când merg cu maşina “mică“ pe lânga tramvaiul ce se clatină nesigur dinspre Piaţa Unirii peste deal, printre case ciungi, se zice renovate, cu scânduri late, cuie ruginite, ferestre inexistente, găuri pe care folia de plastic poartă titlul mare, zgâriat din vopsea de bidinea :”de vânzare” sau “preţ negociabil”... Urâte rău, înguste, parcă aruncate dintr-o eră nemiloasă într-un viitor precis ne-negociabil! – eh, atunci îmi doresc sa fiu în tramvai, să fiu aproape de „pulsul naţiunii“, să înţeleg mai bine ştirile de la televizor, comentate de concetăţenii mei, adică cei pentru care tv–ul transmite ştiri, preţuri şi emisiuni culturale, vecinii mei, care plătesc taxe, cumpără la piaţă şi se bucură de toate transmisiunile în direct din lumea întreagă.
„Mama, tu ai leucemie?” întreabă o fetiţă cu cearcăne mari, pe care mama ei nu o priveşte deloc, dar o ţine, cleşte, de încheietură şi o numeşte Puica.
„Nu.”
„De ce ?”
„Pentru că n-am.”
„Da’ cine ţi-a zis că am – precis ai vazut prostii la televizor. Dar tu ştii, ce e aia leucemie?”
„Nu, întreb şi eu.”
„Păi, de ce?”
„Pentru că ar fi bine să ai, ca să mai stai şi tu acasă, uite mama lu Vali are şi Vali e acum fericită că se joacă puţin cu mama ei şi mai primesc şi multe pachete frumoase din străinatate.”
„Auzi, Puicuţo (şi o trage de ureche, întorcând-o ca pe tirbuşon), nu ştiu ce vrei tu să-mi spui, dar daca vrei pachete, du-te şi aşează-te la rînd, în Piaţa Rahova, la sfat, iar dacă vrei să mă joc cu tine, nu-mi dori tu, mie, leucemie…”
„Mama mă doare!”
„Să te doară, mamă, că şi pe mine m-a durut când a plecat tac’tu cu portofelu’…”
“Mama, nu tata a luat portofelu’, tanti Didina...”
„Aoleu, da multe belele îmi faci tu mie, Puico, întâi vrei sa fac leucemie, acu’ îmi zici că tac’tu s-a legat de sor’mea”
„Mă doare, mama, nu ma trage de mâna, că mi-o rupi...”
Şi au coborât, mama cu o fiica, din tramvai, la staţia Rahova.
Mesaj de la Livia: "O poate ajuta cineva pe aceasta casa? "Este o casa frumoasa, mare, cu putina curte. Parasita si usor devastata, la intersectia Mosilor cu Negustori. Vestea buna este ca o sa fie renovata. De cineva care planuieste sa-i tranteasca ulterior un bloc in carca. Se vede in poza cu afisul. Asta ar fi vestea rea, dar n-o sa ma impiedic de asta, pentru ca mi s-a explicat deja ca e contraproductiv sa bocesc dupa toate casele misto care se duc naibii. Asta e, oameni noi - case noi. Ma impiedic insa de inocenta cu care autorul afisului a plasat, in spatele casei renovate si a blocului nou de sticla un ditamai spatiu liber, cu un cer imens, nederanjat de nimic, copacei, furnicute si pitulici. Sa juri ca nici picior de Bucuresti, bloc vechi de 7 etaje, case si alte constructii, gropi, tomberoane, masini parcate aiurea nu se afla prin preajma casei in discutie. Care, pentru ca proiectul real sa iasa ca-n poza, cred ca ar fi trebuit sa aiba o curte cu ceva sute de metri mai mare. Si n-are!
Mi se pare putin cam mult si, daca se poate, as face ceva. Doar ca nu-mi vine nici o idee, desigur."
Concert Sala Palatului 12 aprilie 2010, orele 19:00
Mozart ROCKS susţine singură, de capu' ei, fără să fi cerut voie tot un fel de mişcare de rezistenţă împotriva muzicii de prost gust împotriva muzicii de pahare multe împotriva concertelor făcute din playback ...
Cum a fost in 2009? Cititi si ascultati si vedeti aici. Important e sa stiti ca au un site, un grup pe facebook si un cont de twitter. Si au nevoie de sustinatori. E de neratat. E minunat.
Dacă v-a plăcut ultima dată când aţi mers în autobuz cu faţa lipită de ceafa sudorului-manelist din Militari şi aţi reuşit să coborâţi din troleu când au decis babele de pe scară că au ajuns în faţa economatului, bucuraţi-vă: grevă la metrou pe 18 martie, ediţia de primăvară, între orele 4 şi 16. De data asta, băieţii lui Rădoi nu mai vor chiar 20%, doar un 3,7 acolo.
Cine merge cu tramvaiul, ştie cum e în tramvai. Cine merge cu maşina, nu trebuie să ştie cum e cu tramvaiul.
Dar cine merge cu tramvaiul pâna în Rahova, sau mai departe, pâna în Şoseaua Alexandriei, unde e un depou „internaţional“, în care vatmani, călători şi şoferi din „lumea întreagă“ fumează mândri pe cele câteva “terase” sau în “berăria la Nae”, de câţiva metri pătraţi „jupuiţi din trotuar“ – eh, acel călător de tramvai, chiar şi dacă a mers o singură dată, nu va uita aceasta. Nu ştiu dacă o să mai vrea să meargă cu tramvaiul, dar va avea ce povesti acasă sau la mosafirii din Occident şi sigur îsi va dori maşină mică sau bani de taxi. Unde îi va povesti şoferului că el e simplu mosafir în Rahova, c un om „de bine“ ce e şi nu stă printreeee…“nici nu ştii cum să le zici“!
„Ia, uitaţi-vă, duduie cum se ciorovăiesc intre ei“, îmi zise mândru taximetristul – şi el cu piele măslinie. “Bine că nu mi-am luat la bloc, aici. Auăleu, v-am jignit, că dv. ziceţi că aici staţi...“
Eu aici m-am născut, dar erau vile frumoase pe podul Calicilor, erau grădini pline de meri şi vişini şi ţărani care gândeau mult şi încet, Dar erau bogaţi.
“Vai, doamnă, de ce nu vindeţi, ce mai staţi printre ăştia?“
Şi unde să mă duc?
„Păi să vă cumpăraţi lângă noi, în piaţa Progresu’ şi mai jucăm şi noi o tablă seara, între blocuri“.
Adică ce iau pe mere să dau pe pere?
„Ce pere doamnă? – veniţi la noi în Progresu şi aveti totul la uşa. Şi nu vă mai luptaţi printre ăştia care parcă vin din junglă. Ia să mai munciţi cu cârca. Şi mai dă-o încolo de grădină, prispă, gradină de trandafir şi ciripit de nu ştiu ce păsărele...”
Decât să mă mut în Progresu’, mai bine merg pe jos pe soseaua Măgurele şi am liniştea mea cu pisici şi păsări.
Fănică din Progresu. Să nu-l uit. Să-ntreb de el, ştie toata lumea.
Zona cuprinsă între Piaţa Romană şi Universitate o duce dintr-o sărbătoare într-alta. După cum urmează:
5 – 15 februarie (plus două sau trei zile)
Sfântu’ Valentin – muţunache, inimioare, cadouri pentru rupt gura amicei, prietenei, nevestei. După dotare. Lipseşte primarele de sectoru’ 1 sau ăla generalu’ să oficieze cununii de complezenţă, dând mirilor de ocazie una bucată hârtie (roz) cu amoraşi.
20 – 24 Februarie
Wikipedia scrie că “Dragobetele este o sărbătoare românească celebrată pe 24 februarie sau, în unele locuri, pe sau la 28 februarie, l, 3 şi 25 martie” . Aferim că nu se ştie prea exact când, ce şi cum! Dragobetele, deci. Valentin pe româneşte. La fel: muţunache, inimioare şi alte kitschoşenii chinezeşti. Curat tradiţional.
26 Februarie – 3 Martie (tot aşa: plus două – trei zile)
Mărţişoru’. Adică: pandantive de argint chinezeşti, monede de argint (tot chinezeşti), nişte chestii sinistre care vor să aducă a broaşte ţestoase (se ştie, nu-i aşa?, că broasca ţestoasă este un simbol al primăverii – laolată cu motocliştii enduro), muţunache (ăsta a rămas din stocul lui Valentin şi’a lui Dragobete), quartz, andezit, jad ochi de tigru, pietre celeste (să alunge energiile negative), diverse bijuterii şi umbrele.
3 – 8 martie
Le sărbătorim pe Femei! În înghesuială, evident. Tot aşa – că stocurile sunt mari şi trebuie lichidate. Nu mai enumăr.. În plus apar ghioceii, toporaşii şi alte flori pe care o mică dar vânjoasa comunitate le cluege, să câştigă şi gura lor un ban cinstit.
Pauză pâna la Paşte.
Dar dacă vrei o umbrelă, o mănuşă sau şosete („trei la 10 lei, băieţi”) şi nu ai de unde, vino în Romană!
Paştele
Ăsta nu are dată fixă. Aşa că e bine să vă feriţi de zonă cu două – trei săptămâni înainte şi după. În locul lui muţunache apar: iepuri, găini de plastic; iezi vii – şi din plastic; diverse coşuri votive cu Isuşi cu ochii oblici; etc; etc.
Pauză, iarăşi.
Dar întreprinzătrorul privat nu stă. Nu! Nu stă, nu doarne. Puteţi găsi ochelari de soare Guci sau Viersace pe timp de vară. Şi umbrele. Astea-s perene.
Vin (vorba Danei Bartzer, în reclamă) sărbătorile! De iarnă.
Încep din 1 decembrie şi se vor tremina undeva la începutul lui februarie. Cadouri cu nemiluita. Cadouri! Cadouri!
Şi ar mai fi floraresele. Care dau cu tămâie pe bulevard, de zici ca eşti perpetuu la patriarhie. Şi vânzătorii mobili care îţi vând parfumuri Verzace sau Shanel. Dihor de bătătură. Bio.
A mai trecut o iarnă. Marele Şaman avea dreptate - a fost grea. Cu adevărat grea. Ştia el ce ştia. Ca şi Marele Şef de Trib. Germanii alocaseră pentru deszăpeziri cinci miliarde de euro. I'au păpat repede. Şi, pe lângă ei, au mai cheltuit alte 12 miliarde. Ceea ce nu i'a împiedicat să profite de fiecare zi uscată pentru a repara asfaltul pe şosele aflate în administrare guvernamentală. Străzile din interiorul localităţilor, desigur, sunt treaba comunităţilor locale. Care, deşi nu prea au bani (şi nu e mereu doar criza de vină), au găsit soluţii.
Pentru cei 50 de euro plătiţi pe groapa cumpărată, fiecare client primeşte o plachetă inscripţionată. După ce se vor repara străzile, aceste plachete vor fi montate acolo unde existau craterele. "Vom crea un fel de Hall of Fame al donatorilor".
N.R.: Meet Auggie, the clown. Locuieşte în centru. Alt oraş. Altă viaţă.
Locuieşti în centru ? Bucură-te. Au apărut vestitorii primăverii! Cei care, primavară de primăvară, oferă locuitorilor Pieţii Romane o cură de întărit nervii.
Bucuria venirii primăverii este întâmpinată cu zgomotul vesel al motoarelor turate de TT, Porsche şi alte minunăţii pe roţi. Dar stai! Nu aceasta este cea mai grandioasă manifestare a bucuriei - ci revenirea pe traseul de curse a motociclistului roman. Care, spre deosebire de cel american sau vest-european, nu este un motociclist oarecare. Motociclistul roman se caţără pe gropile urbane.
Aşa cum bine se ştie din manualul de geografie, perimetrul cunoscut sub numele de Piaţa Romană este o zonă de munte, în care alternează arealuri de pietriş şi grohotiş, astfel încât orice motociclist care se respectă trebuie să folosească o motocicletă enduro.
Cel mai dificil traseu se întinde, în mod normal, între Piaţa Universităţii şi Piaţa Victoriei. Dar tronsonul în care motocicleta enduro dă cu adevărat tot ce poate este în preajma Pieţei Romane.
Ai vrut să locuieşti în centru? Deci bucură-te! Îţi vor lipsi nopţile lungi de iarnă, nu vei mai avea parte doar de larma jucăuşa a motoarelor de maşini turate. E vremea motocicletelor enduro.
Să ai o noapte liniştită, omule care stai în centru!
Poate nu vă place titlul , dar ăsta e! Ştiu multe cărţi la care nu-mi place titlul! Sau oameni la care mă mir cum de-au ajuns să-i cheme în feluri de feluri. Dar acum, când au trecut peste unii şi peste alţii şi peste mine decenii, mă gândesc că, oricum ai da-o, ni se cam potrivesc toate...
Exemplul 1 (unu):
Marean Vanghelie nu s-ar putea numi, de pildă, Vanghelis Aurelius Marcus. Ba da, logic s-ar putea numi oricum, dar pentru noi, cei din Rahova, nu ar mai putea să fie „Marean al nostru”. Pentru că, în Rahova, nimeni cu numele de Aurelius Petre Ionescu, de pildă, sau Marcus Spartacus nu ar fi avut succes. N-ar fi fost iubit. Nu ar fi fost salutat cu capul pâna în pământul trotuarelor atât de slinoase că nici nu trebuie să te duci la patinoar.
Dar Rahova îl iubeşte pe edil. Şi edilul iubeşte Rahova.
Eu sunt din marginea Rahovei. Iubesc Rahova pentru că o iubesc. Fără obligaţii. Dar cu scuzele de rigoare declar aici, în prima însemnare pe blog: nu am găsit încă un edil, un profesor, un rahovean pe care să-l iubesc sau, cel puţin, să-l respect. Poate din lipsă de timp.
Daca ştiţi pe cineva, daţi de veste!
RAHOV’ ANI
Autoare autohtonă Scriba cartierului
PS.: Să nu confundaţi Ferentarii cu Rahova. Să nu credeţi că la Pecineaga este tot Rahova (după posibilităţi, vom prezenta şi o hartă a acestui cartier plin de mister şi groază).
Ce minune a ieşit de sub zăpadă! Ce surpriză şi ce bucurie! Si ce dor mi-era de platforma Blogspot! Am şi eu câte ceva în tolbă, acum doar am vrut să încerc noile butoane. Ca să ştie, eu sunt în al cincilea bloc pe stânga. Ăla cu acoperişul şui! Mulţumesc, Emil şi Cristian. La cât e petrecerea? Până atunci să vă arăt ce am pe pervaz şi la fereastră.
De mărţişor... Neah! Că tot începe primăvara, zicem că nu strică un nou început, nu? Primul pas l'aţi putea face chiar voi: umblaţi în blogroll-uri şi pe la bookmark-uri şi operaţi corectura de rigoare: de acum suntem (după cum se vede) pe blogureşti.ro!