Când merg cu maşina “mică“ pe lânga tramvaiul ce se clatină nesigur dinspre Piaţa Unirii peste deal, printre case ciungi, se zice renovate, cu scânduri late, cuie ruginite, ferestre inexistente, găuri pe care folia de plastic poartă titlul mare, zgâriat din vopsea de bidinea :”de vânzare” sau “preţ negociabil”... Urâte rău, înguste, parcă aruncate dintr-o eră nemiloasă într-un viitor precis ne-negociabil! – eh, atunci îmi doresc sa fiu în tramvai, să fiu aproape de „pulsul naţiunii“, să înţeleg mai bine ştirile de la televizor, comentate de concetăţenii mei, adică cei pentru care tv–ul transmite ştiri, preţuri şi emisiuni culturale, vecinii mei, care plătesc taxe, cumpără la piaţă şi se bucură de toate transmisiunile în direct din lumea întreagă.
„Mama, tu ai leucemie?” întreabă o fetiţă cu cearcăne mari, pe care mama ei nu o priveşte deloc, dar o ţine, cleşte, de încheietură şi o numeşte Puica.
„Nu.”
„De ce ?”
„Pentru că n-am.”
„Da’ cine ţi-a zis că am – precis ai vazut prostii la televizor. Dar tu ştii, ce e aia leucemie?”
„Nu, întreb şi eu.”
„Păi, de ce?”
„Pentru că ar fi bine să ai, ca să mai stai şi tu acasă, uite mama lu Vali are şi Vali e acum fericită că se joacă puţin cu mama ei şi mai primesc şi multe pachete frumoase din străinatate.”
„Auzi, Puicuţo (şi o trage de ureche, întorcând-o ca pe tirbuşon), nu ştiu ce vrei tu să-mi spui, dar daca vrei pachete, du-te şi aşează-te la rînd, în Piaţa Rahova, la sfat, iar dacă vrei să mă joc cu tine, nu-mi dori tu, mie, leucemie…”
„Mama mă doare!”
„Să te doară, mamă, că şi pe mine m-a durut când a plecat tac’tu cu portofelu’…”
“Mama, nu tata a luat portofelu’, tanti Didina...”
„Aoleu, da multe belele îmi faci tu mie, Puico, întâi vrei sa fac leucemie, acu’ îmi zici că tac’tu s-a legat de sor’mea”„Mă doare, mama, nu ma trage de mâna, că mi-o rupi...”
Şi au coborât, mama cu o fiica, din tramvai, la staţia Rahova.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu