"Este o casa frumoasa, mare, cu putina curte. Parasita si usor devastata, la intersectia Mosilor cu Negustori. Vestea buna este ca o sa fie renovata. De cineva care planuieste sa-i tranteasca ulterior un bloc in carca. Se vede in poza cu afisul. Asta ar fi vestea rea, dar n-o sa ma impiedic de asta, pentru ca mi s-a explicat deja ca e contraproductiv sa bocesc dupa toate casele misto care se duc naibii. Asta e, oameni noi - case noi.
Ma impiedic insa de inocenta cu care autorul afisului a plasat, in spatele casei renovate si a blocului nou de sticla un ditamai spatiu liber, cu un cer imens, nederanjat de nimic, copacei, furnicute si pitulici. Sa juri ca nici picior de Bucuresti, bloc vechi de 7 etaje, case si alte constructii, gropi, tomberoane, masini parcate aiurea nu se afla prin preajma casei in discutie. Care, pentru ca proiectul real sa iasa ca-n poza, cred ca ar fi trebuit sa aiba o curte cu ceva sute de metri mai mare. Si n-are!
Mi se pare putin cam mult si, daca se poate, as face ceva. Doar ca nu-mi vine nici o idee, desigur."
Idei?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu