Provincialii

Mulţi greci; şi mulţumiţi, la ceas de noapte, când stafia Ciuruitului bântuie în loc de vampiri, prin Palatul lui ăla... cum îi zice? A, da - Dracula. Noroc, frate, că au pus, pe un perete, lângă, poate, un jurnalist turc şi unul afghan, o carpetă cu răstignirea. Aia, cea mai celebră... Malaka!

Ce le'au mai tras'o grecii, cum vroiam să zic da' m'am luat cu carpeta, nenorociţilor ălora de sârbi bulgarizaţi, ce atâta NATO? Să se lepede, mai întâi, de numele ăla, care de la Alexandru cel Mare e al lor. Şi mai vorbim...

P'ormă să se lepede şi de steagul ăla... ce atâta soare cu 12 raze? Tot patrimoniu cultural al Greciei este! Tot al lui Alexandru...

Acum câţiva ani, o arogantă de americancă, studentă, îi dădea peste nas unui arogant de grec, student: forget about 2000 years of history, get back to the latest news. Iar latest news astea spun câte ceva despre o Grecie care nu se poartă frumos deloc, acolo, în Elada, cu minorităţile şi despre o Macedonie la mâma clanurilor de traficanţi de tot ce poate fi traficat şi...

Asta e, moje makedonci, mai dansaţi o tură:



Aşa.

Cât de provinciali putem fi? Pe croaţi, albanezi, macedoneni, georgieni, ucraineni, sârbi, muntenegreni şi bosniaci nu'i pun la socoteală. Pentru ei, întoarcerea lui James ăla cu numele lui de familie construit de o parte şi alta a Himalaiei, purtător de cuvânt al secretarului general NATO, de la Cotroceni era fundamentală. Aşteptau veşti importante. Aşteptau un da, un MAP, aşteptau... Pe la şase şi ceva, seara, când de după colţ a început să curgă miros de sărmăluţe, multe feţe cunoscute au lăsat totul baltă şi au pornit să'nfulece din ospăţul de cină dat de Bogdan Olteanu din banii Camerei. Ai noştri, nu? Păi dacă's ai noştri, să'i mâncăm!

Cu cameramanu' după noi, să filmeze, tati, decolteul Loredanei care cânta mai mult ţigăneşti decât româneşti, să filmeze curcănelul tăiat în felii, ia să dăm deschidere cu ospăţul jurnaliştilor acreditaţi la summit. Ce dacă nu suntem în stare să dăm imagini de la informala de la Cotroceni? Cum? Mai era o conferinţă de presă? Cine? Meleşcanu? Ce? Prezenţa în Afghanistan? 'ai, mă leşi?

Străinii s'au repezit la autobuze, s'au dus la hotel, au făcut repejor un duş şi, pe la zece PM, înainte cu vreo jumate de ceas de ora anunţată a conferinţei de presă a acelui James, s'au întors, frate, cu camere de filmat, cu pixuri, cu laptopuri, care cu ce'a avut în dotare, să transmită breaking news-ul din sala în care se fură voturi în plen, aşa+i, domnule Dan Claudiu Tănăsescu?

Drept e că unii dintre băieţii de la paza culoarelor pe care jurnalistul n'are voie au încercat să stingă lumina. Ia, hai, bre, ultima comandă, încă un deţ de declaraţie, încă o halbă de conferinţă de presă şi băgăm mătura. Au fost dezamăgiţi când au văzut puhoiul revenind cu ştirea spărgătoare la computere.

Şi tot drept e, să nu fiu rău: nu'i plăcut să stai o zi întreagă în colţul ăla semiîntunecat de coridor, să încerci să zâmbeşti cel puţin în română, engleză şi franceză şi să le mai vezi, câteodată, şi pe fetele alea de la teveu. Dar dacă ţi'a plăcut să te faci badigard...

Doar câţive externişti maniaci se chinuiau să convingă redacţiile că e lamentabil să stai o zi şi să dai ture prin aeroporturi, să vezi dacă a făcut sau nu pipi Dubbya sau dacă Sarko mai ştiu eu ce gafe poate face, pentru ca ştirea zilei s'o laşi pe a doua zi, eventual de pe agenţii, care oricum fac ceva pe tine - pentru că tu faci, în fapt, ceva pe tine. Pe 2 aprilie, patria mea dragă, ai dovedit'o. Şi nici măcar nu era 1 aprilie.

Istoria se scrie la Bucureşti. Dar se scrie pe spatele nostru.

Mai ştiţi când, copii fiind, ne distram lipindu'ne de spate etichete cu "măgăruşul"? Atât de mult am exersat că am ajuns să ni le lipim singuri cu o dexteritate de sinucigaş în serie.

Hai, frate, închideţi străzile, trece ăl mai tare om din lume. Caragiale, frate!

PS: James despre care vă vorbeam mai sus a aflat de la jurnalişti despre "anarhişti". I'a fost frică lui Vasesque...