FW: despre fata care a murit si lucra in E&Y

Azi-dimineaţă, am primit un mail cu următorul subject: "FW: despre fata care a murit si lucra in E&Y". Citesc:

"E pe bune. Eu lucrez acum cu un tip de la E&Y care mi-a spus luni ca le-a murit o colega in weekend… cand l-am intrebat de ce mi-a spus ca au gasit-o moarta, ca nu prea se stie, ca se pare ca era anorexica…….
Nu ma mir, avand in vedere cele de mai jos

Mi s-a facut pielea de gaina

Ana"

Citesc mai departe:

"In aceasta dimineata, dupa ce v-am trimis acest mail, am primit un telefon de o colega in care ma intreba daca imi mai amintesc de o alta colega care lucrase la noi acum cativa ani. Mi-a spus ca fosta noastra colega a decedat in acest weekend. Cauza? PREA MULTA MUNCA. Pur si simplu organismul nu a mai facut fata suprasolicitarii. Stranie coincidenta, avand in vedere ca tocmai trimisesem mail-ul de mai jos. Asta m-a facut sa va spun despre acest caz, care nu e nici banc, nici o gluma proasta ci realitatea pe care o traim. Eu sunt OK cu job-ul meu, dar poate printre voi sunt unii care au nevoie de dovezi pentru a-si da seama ca locul de munca si functia pe care o ocupa nu inseamna totul si categoric nu e cazul sa ne dam viata pt. asta. Un loc de munca este important, dar sanatatea noastra si libertatea noastra este mai presus de-atat. Sau poate aveti prieteni, cunostinte, rude pe care nu le-ati mai vazut de luni sau ani de zile pentru ca.... nu au timp... muncesc tot timpul. Trageti-le un semnal de alarma. Pentru Raluca Stroescu - care lucra la E&Y, astazi a devenit eternitate. Va trimit mai jos ce-i scria unei prietene acum un an:

-----Original Message-----
From: stroescu maria [mailto:raluca.stroescu@accamail.com ]
Sent: Wednesday, April 05, 2006 5:58 PM
Subject: Re: RE: buna

daaaaaaaaaa, ma intereseaza orice, aici e super naspa,au tot plecat oameni, nu mai avem manageri decat 3, coordonez maimulte echipe inacelasi timp, in uneleechipe nu am seniori:) clientii ma cauta:) telefonulsunanon stop:) noaptea fac OMF-uri si IFRS-uri, inclusiv samabata si duminica ..... oricum nu itipoti imagina..... acum sunt la combinat la targoviste. oamenii termina programul la ora 3 :) cu cine dracu sa discuti:) nu mai am conexiune la reteaua EY, trebuie sa ma ocup de totul pentru alte 2 echipe de ale mele care pleaca duminica seara:)saptamana viitoare o sa fiu in mai multe locuri in acelasi timp:) nu mai vreau :)
ps nu mai imi merge nici telefonul pt ca l-am scapat pejos si nu am avut cand sa-l repar....nu mai vreau....vreau orice serviciu numai sa plec de aici...nu am mai dormit de nustiu cate sapt....maxim 5 ore pe noapte inclusiv samabata si duminica.....poti sa ma recomanzi oriunde ca o sa ma descurc....mai greu ca aici nu exista.
saptamana viitoare intru in lumea vagoanelor:) si a vapoarelor:) "

Ei bine, am luat totul drept o glumă cu parfum de credibilitate. Mai devreme primisem, tot pe mail, un banc despre un angajat într-o multinaţională care se învoia în fiecare zi, la ora 17:00, la şeful său, ca să plece mai devreme. La un moment dat, şeful îi întreabă pe ceilalţi de ce se tot învoieşte omul, iar ei îi răspund că are şi el dreptul, doar e în concediu.

Care va să zică, n-am crezut povestea asta, dar uite ce apare pe Mediafax:

"O tânãrã de 29 de ani, manager de audit la filiala românã a multinaţionalei Ernst&Young, a fost gãsitã moartã, la sfârşitul sãptãmânii trecute, colegii susţinând cã dupã mai multe zeci de zile de muncã fãrã pauzã, cadavrul având sub 40 de kilograme greutate. Mai multe surse din rândul angajaţilor companiei au declarat, pentru MEDIAFAX, cã Raluca Stroescu, în vârstã de 29 de ani, ce ocupa funcţia de manager de audit în filiala românã a EY, a fost gãsitã moartã în locuinţa sa chiar de şeful sãu, Sebastian Mocanu. Acesta ar fi mers la ea acasã sâmbãtã dimineaţã pentru cã tânãra nu a rãspuns la telefon şi nici nu s-a prezentat la serviciu
....
Aceleaşi surse au declarat cã Stroescu lucrase intensiv în ultimele trei sãptãmâni la un proiect important de audit. În aceste trei sãptãmâni, femeia ar fi slãbit şapte kilograme, dupã cum i-a spus unei colege în urmã cu câteva zile".

Se pare că tânăra a fost trimisă la o clinică medicală, cu care Ernst&Young aveau contract, pentru că Raluca Stroescu avea probleme grave cu tiroida (şi nu numai).

Nea Băsescule, nea Tăricene, nea Văcă, Prostănacule, dragi parlamentari, alea două Românii nu sunt formate din ăia care vă votează sau nu. România se împarte între ăia care cad de epuizare pe drumul dintre birou şi apartamentul luat în rate, şi-n care dacă apucă să stea 6 ore din 24, şi între ăia care scuipă ziarişti la "manifestările spontane". Domnu' Vlădescu, ştiţi care e diferenţa între dvs şi fata asta care a murit singură în propria casă şi care ar fi putut să zacă acolo mult şi bine dacă şeful ei nu s-ar fi "alarmat" că nu apare sâmbăta la serviciu? Spre deosebire de tine, Vlădescule, fata asta şi-a stricat ochii privind ore în şir Excel-uri şi SAP-uri, şi fata asta a plătit impozit din care matale să-ţi primeşti salariul ca să rânjeşti şi să spui că nu ştii nici măcar să deschizi calculatorul, că nu eşti computer literacy.

Tăricene, Băsescule, Vlădescule, Prostănacule, voi n-o să înţelegeţi niciodată ce e ăla un audit şi n-o să simţiţi niciodată uriaşa tristeţe şi disperarea din cuvintele astea: "...poti sa ma recomanzi oriunde ca o sa ma descurc....mai greu ca aici nu exista.
saptamana viitoare intru in lumea vagoanelor:) si a vapoarelor:)"

Cealaltă babă

Am două vecine: una care urlă toată ziua şi toată noaptea la puştanii care-i fac gălăgie în faţa uşii şi alta, care e surdă. De fapt, ca să fiu corect, un pic mai surdă. Cu aceasta din urmă cred că n-am schimbat mai mult de trei cuvinte de când suntem vecini. Din când în când, un moş enervant îi sună la uşă. Ţine degetul pe sonerie minute în şir, până ce femeia aude.

Într-o dimineaţă s-a întâmplat să ieşim amândoi, eu şi baba, în acelaşi timp din casă. Am salutat-o şi mă pregăteam să plec, când mi s-a adresat, cu acel soi de politeţe bătrânească pe care îl întâlneşti din ce în ce mai rar:

"Domnule, mă scuzaţi, nu ştiţi ce zi este azi?"
"Vineri", i-am zis, repetând de vreo două ori, fiindcă nu mă auzise bine.
"Vineri", a murmurat ea gânditoare.
"Şi ce dată?", a adăugat.
"20 aprilie", i-am spus.
"Vă mulţumesc mult, domnule, şi mă scuzaţi că v-am reţinut", a spus ea, cu aceeaşi politeţe uimitoare.

Era la o zi după suspendarea lui Băsescu, la 35 de ani de la aselenizarea lui Apollo 16 şi la 95 de ani de la moartea lui Bram Stoker.

fericiti cei saraci cu duhu, care este...

... caci pre ei virgula intre subiect si predicat nu-i deranjeaza niciodata!

probabil din pricina faptului c-a experimentat chiulul intensiv cand erea el mic si la scoala, elevul vanghelie n'a numarat cum trebuie cate suflete are in sectorul (5) de'l pastoreste si a comandat cu mult mai multe felicitari de pasti - care nu este, ci care a fost. care a fost de vreo doua saptamani adica.

asa stand lucrurile, aseara, cand am ajuns acasa, in cutia mea postala din sectorul 1 ma astepta un plic alb, lipit, in care se afla o felicitare de la pretenul vanghelie. fotografia, un colaj executat in PS, nu ie chiar de prost gust, in sensul ca, in mod neasteptat, oole nu's decorate cu paiete!

textul e scris cu italice si fara diacritice dupa cum urmeaza: "Sfanta sarbatoare a invierii Domnului, imi ofera prilejul de a va transmite Un Paste Fericit, multa sanatate, liniste sufleteasca si speranta unui viitor mai bun! Cu prietenie, Daniel Marian Vanghelie"

care va sa zica in sectorul 5 se pune virgula intre subiectul sarbatoare si predicatul a oferi, se ureaza Un (adica unu' singur, acuma, atat!) Paste Fericit, inviere se scrie cu i mic. e, poate ca pana la anu' mai pune si el mana pe un almanahe, ceva, si mai invata niste gramatik kre este!

imi ramane, totusi, o nedumerire: cine a stat sa lipeasca cele sute de mii de plicuri (ca erau cu lipici de saliva, nu cu banda d'aia civilizata) si a dat, ca sa zic asa, tot atatea sute de mii de limbi? o mai trai sau a murit precum fosta logodnica a lui george constantza din seinfeld?

Concurenta, spaima liberalului Orban

Aeroporturile Otopeni (Henri Coanda) si Baneasa (Aurel Vlaicu) au, asadar, o administratie comuna iar aceasta administratie se va ocupa de procedurile de privatizare. OK, era si cazul ca statul, care detine controlul companiei TAROM (ale carei interese le-a si aparat cu toti dintii din dotare vreme de ani buni), sa nu fie, deopotriva, si gestionarul punctelor de zbor. O masura liberala pentru care ministrul Transporturilor Ludovic Orban nu trebuie ridicat in slavi, numai pentru ca nu s-a inscris in sirul ministrilor dinaintea lui care refuzasera sa instituie dictatura normalitatii.
Acelasi Ludovic Orban, insa, a sustinut fuzionarea celor doua aeroporturi pentru ca - si, aici, ministrul lautar decade din valentele sale public liberale - "nu era normal ca Bucurestii sa aiba doua aeroporturi in concurenta".
La loc comanda, domnule Orban... poate ar trebui sa mai lasati romantele cantate la chitara si sa mai cititi putin despre cum au vazut parintii liberalismului functionarea pietei!
PS: Dezamagitor, domnule Laurentiu! Nu-i pacat?

Dasvidania, Бореа Николаевич

L-am vazut o singura data, atunci cand o lume intreaga l-a vazut ultima oara in carne si oase. Era intre catedrala din Krasnaia Plashciad si Moskovski Prospekt, pe scena lipita de zidul Kremlinului si cu fata spre hotelul in care si-au facut, peste decenii, cartier general toti agentii CIA, MI5 sau Mossad cu veleitati jurnalistice.

Se intampla intr-o dupa amiaza de joi, intr-un iunie uscat si fierbinte, in 1996. Se sarbatorea Ziua Independentei (Rusiei fata de URSS, n-am inteles niciodata aceasta stupizenie) iar Moscova nu stia ce sa mai faca sa nu care cumva sa iasa Ziuganov presedinte in scrutinul ce urma sa se desfasoare duminica. Nu ca un comunist oficial ar fi fost mai groaznic decat restul Ivanilor camuflati post-sovietic.
Boris Nikolaevici Eltin dansa. Il scosesera din pat, il suisera pe scena, sa dea lumii semne clare de viata. Traia. Probabil ca duhnea a vodca. Dar traia.
La numai cateva ore dupa aceea s-a prabusit. Ceea ce nu i-a impiedicat pe muscali sa-i ofere alti patru ani la Kremlin, spre linistea planetei. Dar cum se intampla de regula, in dosul acestei linisti se teseau urzelile renasterii asa ca, intr-un final, am ramas fara raspuns la intrebarea cine, oare, a castigat Razboiul Rece?.
Si, stiti? Cand morocanos, cand de un umor debordant, alcoolic, grobian si grosolan, cu degetele aclea lipsa, pierdute, nu stiu daca e real sau mit, din cauza unei grenade fasciste, energic si/dar imbatranit inainte de vreme, in fine, asa, rus cum a fost el, mi'a fost simpatic! Foarte simpatic. Si, ca sa nu fiu ipocrit: am mancat destula paine de pe urma lui Boris, suficient de multa cat sa ma lase inima sa spun Dumnezeu sa-l aiba-n paza! I balshoe spasiva!

Zidul din Piaţa Plângerii

Am trecut aseară prin faţa Teatrului Naţional şi atenţia mi-a fost atrasă de un „zid” , amenajat probabil de fanii „Primului Cârmaci” al ţării, pe care lumpenul român să-şi scrie ofurile, mesajele de încurajare pentru bietul nostru „Marinar”, încolţit de rechinii hapsâni din Parlament.
M-am apropiat, pradă unei curiozităţi bolnave, deşi ştiam bine ce-aş putea să citesc: pensii mai mari, politicieni curaţi, locuri de muncă, case, linişte în ţară, mă rog toate lucrurile pe care boborul le trece în acatistul săptămînal pe care îl depune plin de cuvioşenie, în fiecare duminică, la birourile de informaţii ale lui Doamne-Doamne.
Bun psiholog, Băsescu: a atins coarda sensibilă a credulului popor român: el, neprihănit ca un Arhanghel vrea să facă bine la toată lumea şi nu-l lasă Talpa Iadului de la casa Poporului şi Scaraoschi din Victoriei. Boborul, iute la mânie şi aprig vărsătoriu de sânge vinovat, uită că Arhanghelul s-a întrupat fix din putreziciunea mărului discordiei guvernării 1996-2000: P.D şi cere capul infamilor care vor să-i fure jucăriile lui Popeye. Popeye zice că pleacă acasă la mămica, după care se răzgândeşte şi ar mai sta un pic la joacă, dar ce te faci că nu-l mai lasă „băieţii răi”, care tot timpul l-au lucrat pe la spate şi l-au vorbit numai de rău.
Şi uite aşa, după numai câteva luni de când Europa nu mai râdea de noi, ne dăm pantalonii jos în public şi ne arătăm curul roşu, plin de urme de dinţi, culmea, dinţii noştri şi ai ălora pe care i-am ales să ne reprezinte şi să ne conducă.
Traiane, eu m-am gândit: emigrez în Congo, frate şi îmi pare sincer rău că nu te-am ascultat în 2004! Învaţă un lucru de la PSD: cînd te duci la furat, o faci în linişte, nu dai anunţ pe EuroNews şi pe CNN!

Care spatiu public in Bucuresti?

Posibil raspuns:

Germanii il cunosc pe Olaf Metzel drept autor al unui ansamblu scluptural format din stative de bicicleta, amplasat in fata vechiului si transparentului Parlament federal de la Bonn. Uneori il huiduie. L-au fluierat cand artistul a imbracat in scaune de tribuna fantana centrala a orasului Nuremberg, in zilele campionatului mondial de fotbal din Germania, de anul trecut. Metzel a venit la Bucuresti sa demonstreze ca, indiferent de reactia imediata a publicului, artistul supravietuieste iar arta, oricat de contemporana – y compris abstracta – este, trebuie sa coboare in spatiul public pentru ca „Spatiul public poate fi chiar interactiunea cu oamenii si, in plus, abia atunci cand stii ce NU reprezinta produsul artistic ti se deschide intreaga lumea”.

Spatiul public a intrat in constiinta recenta a romanilor intr-un context coercitiv: fumatul interzis in spatii publice. Spatiul public poate fi orice. O strada, o fantana, un peron de metrou, ecranul televizorului, un articol de ziar... Sigur, sunt planuri diferite de abordare si nu cred ca absurdul va merge pana la intersectia lor! Fumatul e una, arta e alta!

„Arta in spatiul public” este tema proiectului pe care Institutul Goethe din Bucuresti il propune, alaturi de o serie de parteneri, artisti si mecena, in urmatorii doi ani. Un proiect in derulare si nu doar o intamplare de moment . Sabine Hentzsch, directoarea centrului cultural federal din capitala Romaniei, explica: „Priviti Piata Victoriei. Este o intersectie de strazi importante dar in afara de reclame si parcari nu are nimic. Nu are viata. Vrem sa aducem arta in spatiul public pentru ca arta poate avea functia de a starni reflectie asupra unor anumite momente precise din dezvoltarea societatii. Vrem sa implicam cat mai multi oameni si sa aflam de la ei rolul spatiului public in viata lor si rolul artei in acest spatiu public”.

Serban Sturdza, presedintele Ordinului Arhitectilor din Romania, incearca sa argumenteze in favoarea unei viitoare relatii a spatiului public bucurestean cu arta: „Ducem lipsa de coerenta dar se preteaza si din cauza diversitatii pe care o ofera si din cauza inventivitatii pe care artistii o au. Suntem cum suntem dar snobismul exista iar puterea de imitatie este poate chiar exagerata. Problema este, doar, cat de adecvate vor fi interventiile. Ele trebuiesc facute intelegand spatiul public si asta presupune informatie si responsabilitate, in mod clar”. Daca Serban Sturdza a vorbit despre responsabilitate, este momentul potrivit sa notam ca, desi aflat pe lista participantilor, primarul Bucurestilor, Adriean Videanu, nu a onorat cu prezenta un demers caruia i s-ar putea alatura si alte centre culturale straine din Capitala Romaniei, reprezentate la lansarea proiectului si manifestand interes pentru el. Videanu va fi profitat, probabil, de criza politica romaneasca pentru a o oferi ca pretext. Se stie, insa, ca primarul general este adeptul unui urbanism rapid si degraba aducator de castiguri. Videanu este cel care a sugerat, recent, ca va ingropa bisericile in umbra unor imobile de afaceri pe care, spunea primarul, le va construi „pana la Dumnezeu”.

Sa incheiem dand cezarului ce-i apartine. Initiatorul proiectului este un tanar german provenit dintr-o familie de emigranti romani, Marius Babias, si care si-a cladit cariera gandind si vorbind germana. Babias a pastrat tara de origine ca limbaj al copilariei, ca resort emotional deci, de vreme ce a dorit sa porneasca acest demers artistic la Bucuresti: „Agresivitatea pe care o degaja acest oras este si ea o forma de spirit. Exista proasta impresie ca se poate lua vacanta de la viata publica. Arta trebuie amplasata exact acolo unde poate starni societatii impulsul critic cel mai eficient. Or, in acest sens, intregul Bucuresti este un amplasament genial pentru astfel de proiecte.”