Cealaltă babă

Am două vecine: una care urlă toată ziua şi toată noaptea la puştanii care-i fac gălăgie în faţa uşii şi alta, care e surdă. De fapt, ca să fiu corect, un pic mai surdă. Cu aceasta din urmă cred că n-am schimbat mai mult de trei cuvinte de când suntem vecini. Din când în când, un moş enervant îi sună la uşă. Ţine degetul pe sonerie minute în şir, până ce femeia aude.

Într-o dimineaţă s-a întâmplat să ieşim amândoi, eu şi baba, în acelaşi timp din casă. Am salutat-o şi mă pregăteam să plec, când mi s-a adresat, cu acel soi de politeţe bătrânească pe care îl întâlneşti din ce în ce mai rar:

"Domnule, mă scuzaţi, nu ştiţi ce zi este azi?"
"Vineri", i-am zis, repetând de vreo două ori, fiindcă nu mă auzise bine.
"Vineri", a murmurat ea gânditoare.
"Şi ce dată?", a adăugat.
"20 aprilie", i-am spus.
"Vă mulţumesc mult, domnule, şi mă scuzaţi că v-am reţinut", a spus ea, cu aceeaşi politeţe uimitoare.

Era la o zi după suspendarea lui Băsescu, la 35 de ani de la aselenizarea lui Apollo 16 şi la 95 de ani de la moartea lui Bram Stoker.