Care spatiu public in Bucuresti?

Posibil raspuns:

Germanii il cunosc pe Olaf Metzel drept autor al unui ansamblu scluptural format din stative de bicicleta, amplasat in fata vechiului si transparentului Parlament federal de la Bonn. Uneori il huiduie. L-au fluierat cand artistul a imbracat in scaune de tribuna fantana centrala a orasului Nuremberg, in zilele campionatului mondial de fotbal din Germania, de anul trecut. Metzel a venit la Bucuresti sa demonstreze ca, indiferent de reactia imediata a publicului, artistul supravietuieste iar arta, oricat de contemporana – y compris abstracta – este, trebuie sa coboare in spatiul public pentru ca „Spatiul public poate fi chiar interactiunea cu oamenii si, in plus, abia atunci cand stii ce NU reprezinta produsul artistic ti se deschide intreaga lumea”.

Spatiul public a intrat in constiinta recenta a romanilor intr-un context coercitiv: fumatul interzis in spatii publice. Spatiul public poate fi orice. O strada, o fantana, un peron de metrou, ecranul televizorului, un articol de ziar... Sigur, sunt planuri diferite de abordare si nu cred ca absurdul va merge pana la intersectia lor! Fumatul e una, arta e alta!

„Arta in spatiul public” este tema proiectului pe care Institutul Goethe din Bucuresti il propune, alaturi de o serie de parteneri, artisti si mecena, in urmatorii doi ani. Un proiect in derulare si nu doar o intamplare de moment . Sabine Hentzsch, directoarea centrului cultural federal din capitala Romaniei, explica: „Priviti Piata Victoriei. Este o intersectie de strazi importante dar in afara de reclame si parcari nu are nimic. Nu are viata. Vrem sa aducem arta in spatiul public pentru ca arta poate avea functia de a starni reflectie asupra unor anumite momente precise din dezvoltarea societatii. Vrem sa implicam cat mai multi oameni si sa aflam de la ei rolul spatiului public in viata lor si rolul artei in acest spatiu public”.

Serban Sturdza, presedintele Ordinului Arhitectilor din Romania, incearca sa argumenteze in favoarea unei viitoare relatii a spatiului public bucurestean cu arta: „Ducem lipsa de coerenta dar se preteaza si din cauza diversitatii pe care o ofera si din cauza inventivitatii pe care artistii o au. Suntem cum suntem dar snobismul exista iar puterea de imitatie este poate chiar exagerata. Problema este, doar, cat de adecvate vor fi interventiile. Ele trebuiesc facute intelegand spatiul public si asta presupune informatie si responsabilitate, in mod clar”. Daca Serban Sturdza a vorbit despre responsabilitate, este momentul potrivit sa notam ca, desi aflat pe lista participantilor, primarul Bucurestilor, Adriean Videanu, nu a onorat cu prezenta un demers caruia i s-ar putea alatura si alte centre culturale straine din Capitala Romaniei, reprezentate la lansarea proiectului si manifestand interes pentru el. Videanu va fi profitat, probabil, de criza politica romaneasca pentru a o oferi ca pretext. Se stie, insa, ca primarul general este adeptul unui urbanism rapid si degraba aducator de castiguri. Videanu este cel care a sugerat, recent, ca va ingropa bisericile in umbra unor imobile de afaceri pe care, spunea primarul, le va construi „pana la Dumnezeu”.

Sa incheiem dand cezarului ce-i apartine. Initiatorul proiectului este un tanar german provenit dintr-o familie de emigranti romani, Marius Babias, si care si-a cladit cariera gandind si vorbind germana. Babias a pastrat tara de origine ca limbaj al copilariei, ca resort emotional deci, de vreme ce a dorit sa porneasca acest demers artistic la Bucuresti: „Agresivitatea pe care o degaja acest oras este si ea o forma de spirit. Exista proasta impresie ca se poate lua vacanta de la viata publica. Arta trebuie amplasata exact acolo unde poate starni societatii impulsul critic cel mai eficient. Or, in acest sens, intregul Bucuresti este un amplasament genial pentru astfel de proiecte.”