Ghid de supravietuire - cum sa cobori viu din 178

Legenda soferului cu palaria cu boruri largi

Duminica asta am avut privilegiul de a merge de doua ori cu un 178 condus de un domn. Zic un domn nu numai pentru ca avea palarie cu boruri largi dar m-a si vazut tasnind dintre blocuri, lasandu-mi dezolata mainile pe langa trup si privindu-l cu dor, la doar 15 secunde dupa ce-si inchisese usile.
Sigur, nu e nici un eveniment, se intampla oricui sa fuga dupa autobuze, sa i se inchida usile in nas, adevarata stire ar fi fost ca domnul sofer sa fi deschis usile (da, e interzis, stiu) si sa ma fi luat si pe mine, nu?
Ei bine... De ce va zic ca era domn. Pentru ca a oprit. A deschis usile. M-a luat si pe mine. Si nici n-a clipit cand am zis merci! Stiu sigur ca m-a auzit ca am zis merci de trei ori. Si sa vedeti ce minune, la intoarcere am nimerit tot in acelasi 178. Dar tot domn se cheama ca a fost.
Si-acum, ghid de supravietuire.
M-a invatat barbatul. Pornind de la urmatoarea intamplare.
Ma intorceam de la munca intr-o zi, ceva mai tarziu decat de obicei. Contrar impresiilor mele despre calatoriile cu RATB la ore mici, de data asta era full. Si se tot urcau. La fiecare statie, din ce in ce mai multi, din ce in ce mai hotarati sa se urce si ei, indiferent pe cine striveau in procesul de agatare de bare.
M-am bagat cuminte pe culoar, langa sirul de scaune single. Erau pline de babe deci clar nici o sansa de lectura. Cel mai tare ma enerva un domn cu mustata in furculita, cu o burta rotunjoara, ce-si citea pagina de sport dintr-un tabloid, evitand in felul asta privirile ucigatoare ale celorlalte babe care poate ar fi vrut si ele sa stea jos. La Crangasi, isi face loc cu coatele o baba monumentala, inalta, in haina de blana, cu caciula de blana si parul mov, cunoasteti genul.
S-a proptit chiar langa mine, zburatacindu-mi pletele, fara sa-i pese, oftand din rarunchi. Pe masura ce inaintam spre frumosul cartier Militari, oftaturile se indesau. La un moment dat o vad aproape scurgandu-se pe langa scaun, intr-un spatiu in care n-as fi zis ca mai incape ceva.
- Doamna, va e rau? nu m-am putut abtine sa nu ma bag.
- Da, incepu ea instant sa se vaite, am artroza la ambele picioare si am mers de azi dimineata si nu mai potttttt...
- Pai rugati, doamna, sa va dea voie sa stati jos.
- Pai pe cine sa rog?
- Uitati, rugati-l pe domnul! Domnule, lasati-o pe doamna sa stea jos ca ii e rau.
- Da? Da si eu am probleme de sanatate, sa stiti! se otari domnul, impaturindu-si ziarul
- Eu vad ca stati si cititi ziarul si doamna mai are putin si cade pe dumneavoastra.
- Chiar daca nu se vede si eu sufar!
- Pai stati domnule, ca daca o luam asa poate si eu is obosita ca vin de la munca. Dar nu pe mine v-am rugat sa ma lasati sa stau jos, ci pe doamna, ca ii e rau.
S-a ridicat, aruncandu-mi priviri ucigatoare si comentand in continuare ca atunci cand e vorba de sanatate (dupa roseata din obraji, domnul clar n-avea probleme vasculare) te gandesti mai intai la tine si abia apoi la ceilalti.
Puteam sa tac. Dar nu... cu spiritul civic clocotindu-mi in vene am continuat discutia.
- Domnule, iertati-ma daca am presupus ca sunteti bine educat. Am vazut ca citeati ziarul, doamna mai avea putin si se prabusea, am presupus ca sunteti un domn si ca ii veti ceda locul.
- Pai i l-am cedat!
- Multumesc!
Am coborat la aceeasi statie cu domnul cu mustata in furculita. Ma gandeam cum ar fi sa descopar ca stam in acelasi bloc. Spre norocul meu a luat-o in directia opusa.
Am ajuns acasa. Spumegand. Nu atat de spirit civic de data asta ci de necaz. Ca n-am si eu o masina. Ca ne-am mutat la mama dracu. Ca n-am alternativa la 178, deci trebuie sa ma inghesui cu toate babele si mosii si necioplitii si cititorii de pagini de sport cu mustati in furculita. I-am povestit cu lux de amanunte legitimului. El, crescut la vreo trei statii de 178 mai incolo, pe o strada care acum mi se pare ca e mult mai in centru, m-a mangaiat pe cap si mi-a zis
- Scumpo, esti in Militari. Sa zici merci ca nu ti-a tras o flegma-n ochi sau o palma dupa ceafa. Unde te trezesti? Termina cu tampeniile astea. Daca vezi ca se injunghie vreunii in autobuz, sa nu te puna dracu sa te bagi! Te dai mai incolo sa nu te stropeasca sangele. Tine-ti gura daca vrei sa ajungi intreaga acasa.
Ash. N-o fi dracul atat de negru, mi-am zis. A vazut prea multe filme. Habar n-are ce vorbeste.
A doua zi m-am urcat iar in 178, hotarata de-acum sa nu mai salvez nici o baba, sa le las sa se intinda pe jos. Sa moara. Sa curga sange. Nu mica mi-a fost mirarea cand intr-un autobuz aproape gol, am simtit pe cineva tragand de fermuarul gentii mele.
M-am intors. Era alb. Era spalat. N-ai fi zis... L-am privit drept in ochi cu toata uimirea reflectandu-mi-se in pupilele marite. S-a facut ca ploua. Mi-a venit sa-i dau cu posetica in cap. M-am abtinut. Mi-am amintit ca-s in Militari si ca la 18.30 fix vine copilul de la gradi. M-am dus mai incolo si m-am asezat cuminte pe un scaun, cu geanta la piept si castile pe urechi. Ascultam NewsFm si era o zi minunata.

"Ăştia minţăşte"

În 1991, un post de radio străin cu programe în limba română a comandat un sondaj naţional de opinie, conducând, astfel, la prima măsurătoare aproximativ ştiinţifică a audienţei media, după boomul informaţional din anul precedent. Am descoperit, cu respectiva ocazie, oameni minunaţi; am intrat cu teamă în Sfântu Gheorghe dar nu m'a mâncat nimeni iar vânzătoarea de la magazinul de pâine s'a uitat zâmbind la mine când mă feream să articulez "o pâine, vă rog..."; secuii, netrebnicii ăia care vor să rupă Ardealul de la trupul ţărişoarei, ne'au primit în casă şi ne'au omenit, că "veniţi de departe, de la Bucureşti". "... şi'ţi fi flămânzi", ne'au zis şi românii presupuşi verzi din Turda Lordului Raţiu.
Era vremea Vetrei Româneşti, cea care l'a propulsat pe scena politică pe (între alţii) PUNRistul deveni PRMist Ghiţă Funar şi despre care se şopteşte că nu ar fi străină de sfârşitul lui IP Culianu. Era vremea de glorie a revistelor securităţii, Europa şi România Mare. Era vremea baricadelor pregătite pentru că vin ungurii şi...
Concluzia majorităţii mi'a rămas peste ani şi ani în memorie - şi dacă mi s'ar fi putut întâmpla, cumva, să uit, am fost ajutat constant să nu mi se întâmple. Spuneau oamenii aceia că "ăştia", presa, care va să zică, "minţăşte".

Ce'mi veni? Păi de la greva CFR mi se trage. Am văzut, de cum m'am trezit, ştiri live din Gara de Nord. Domniţa de la Realitatea stătea în sala de aşteptare şi întreba muritorii de rând dacă ştiau de grevă, dacă li se pare fundamentate cererile grevştilor... Întâmplarea face, însă, că vox populi era un unison prelung. Am aflat că au existat gospodării în ţara asta la care înştiinţarea expresă a greviştilor nu a ajuns, că ia să mai lase naibii grevă că au salarii şi aşa prea mari, că aţi văzut ce condiţii sunt în tren? Unanimitatea de la votul din parlament pentru uninominal am regăsit'o şi în vocile subiecţilor intervievaţi de domnişoara reporter de la Realitatea.
Dupe cari o altă duduie de la respectivul post de televiziune ne'a oferit o exclusivitate care, probabil, a distrus visele erotice ale multor călători: a intrat într'un birouaş, în spatele unei uşi cu ferestre vopsite într-un alb opac, pe care scria, roşu pe alb, INTRAREA INTERZISĂ,, s-a întors cu spatele la o doamnă în uniformă şi cu un bileţel în mână şi ne'a sugerat că vom fi părtaşi la o mare dezvăluire - anume, vom vedea cum se citesc anunţurile acelea "Atenţie la linea patru, trece un tren de marfă! Pasagerii care au însoţit bagajele sunt rugaţi să coboare din tren!".
Culmea, doamna a fost extrem de deschisă, nu i'a cerut reporteriţei să se ducă la biroul de presă sau la director, nu i'a cerut zece euro pe metru pătrat de filmare, cum a păţit'o Anthony Bourdain la Curtea lui Vodă Ţepeş cu bănci Sultan. Şi ne'a citit bileţelul în care se vorbea despre nişte scuze ale greviştilor şi reluarea traficului începând cu ora nouă...

Am ascultat, apoi, în maşină, RFI. Andreea Petroşel se afla şi ea în gară dar, spre deosebire de ura anticeferistă ancestrală pe care o descoperisem în imaginile Realităţii, am înţeles, de data aceasta, că lumea, deşi deloc fericită de întârziere, solidariza cu pretenţiile greviştilor.

Acuma, nu ştiu prea bine care "minţăşte" şi nici de ce.

Şi ar mai fi secretarul ăla de stat de la Transporturi, nu i'am reţinut numele, care era trimis de Ludovic Orban p'acolo, prin gară, şi care a decretat greva ca fiind "imorală şi ilegală". Dacă ar şi îngărşa, cu siguranţă ar îndeplini toate condiţiile pentru a fi chiar o plăcere!

Un mic Mungiu e'n tot românu'!

Ce mai face poliţaiu' de la rutieră când nu stă, la mica ciupeală, de pază pe trotuar la Inter, lângă parcarea taximetriştilor:

Nenea, nenea, ia să vedem şi noi ce a ieşit! Ne daţi la ştiri? La care?

Bă, fraţilor, dar de trafic se mai ocupă cineva? Btw: pozele sunt făcute astăzi, la ora la care, zic sursele, fierbea oraşul.

Uşor offtopic cu preşedinţi de CJ

Zbătut's'au cât au putut până s'a ales praful de votul uninominal la Parlament; probabil c'au să'l voteze, azi, da' l'au momit pe Vadim să se ducă, în proţap cu jalba până la Curtea Constituţională care atât va dezbate până n'o să se mai poată, anul ăsta. Dar, în schimb, s'au găsit îngrămădindu'se cu pofte noi: ia mai lasă'l încolo de mandat de parlamentar, ia dă'l în sărăcie de post de ministru, vrem să fim preşedinţi de Consilii Judeţene. Aşa grăit'a Berceanu, de exemplu - şi Berceanu ăsta ştie el ce ştie, că a fost şi pe la Economie, şi pe la Transporturi. N'o mai fi nimic de furat de la centru? Ei, nu... Dar acolo, la judeţe, e de acu' bătaia peştelui. Iaca dovada!

Strada Apusului - azi, despre curentul electric

De cand locuiesc la marginea cartierului de vile cunoscut sub denumirea de "Rosu" am experimentat o multime de chestii pe care nu ma asteptam sa le mai traiesc in Romania lui 2008.
Am crezut tot timpul ca denumirea strazii pe care locuim are legatura cu soarele, cu faptul ca suntem cam in Vestul capitalei, cu gena poetica a celui ce a botezat multe strazi din jur ori la betie, ori cu un dictionar enciclopedic langa dansul. Dar nu, are de-a face cu Electrica S.A.
Sau cum s-o mai chema acum regia asta cu lumina. Al carui serviciu de deranjamente este apelabil la 9291 sau asa ceva.
N-am sa povestesc cum am montat mobile la lumina lumanarii. Nici cum a invatat fiica-mea ca daca mami a zis nu pune mana pe flacara puiule, ca te arzi, asta inseamna ca luminita aia albastruie chiar arde si pielea te ustura si se face basicuta alba care trebe sparta, vai, c-un ac rosit in foc (deja bat campii, s-a fript ea dar nu am ajuns pana la ace, lasati-i pe aia de la DPC sa doarma linistiti).
Am sa spun doar atat: intr-o luna de zile, pe strada Apusului au fost trei pene majore de curent. Dupa prima pana de curent n-am avut internet cam zece zile. Dupa a doua pana de curent, am pierdut doua contracte de colaborare. Iar azi, doamnelor si domnilor, am tradus cateva pagini la lumanare, noroc ca aveam bateria de la laptop incarcata.
Cand a pus mana pe telefon (multumesc pe aceasta cale gazdei noastre care ne-a lasat spre folosinta nu doar peretii dansei ci si un telefon model mai vechi care nu depinde de priza) sa sune la deranjamente electrica, mi-am auzit sotul razand in hohote si mi-am zis: sigur au pus astia ceva in ceara de la lumanare sau pur si simplu, omul, exasperat de perspectiva unor noi contracte duse pe apa Sambetei, a cedat nervos. Ei bine, nu. De cedat nervos au cedat aia de la Electrica.
Se poarta mai nou robotii. "Bine ati venit la serviciul deranjamente blablabla, continuarea acestei discutii inseamna ca sunteti de-acord sa va inregistram (da, Doamne! ar insemna ca macar aleator asculta cineva discutiile astea si ia nota de cum sunt tratati clientii) pentru limba engleza apasati pe 1, pentru detalii despre factura apasati pe 2..." cunoasteti discursul.
Ei bine, in aceasta seara, dupa ce ni s-au stins becurile, computerele si tot ce mai era bagat in priza, exact cand ne pregateam sa apasam pe 1 o voce blonda a zis: "va informam ca e deja in lucru avaria din zona Militari, pe strazile ... ... ... si Apusului."
Aferim! si nici n-a mai trebuit sa apasam pe vreo tasta.
Multumim pentru consideratie. Sa ma bucur sau sa plang la gandul ca exista un mesaj preinregistrat care mentioneaza ca se lucreaza pe strada mea si care imi taie orice sansa de a urla la un angajat de la departamentul de relatii cu clientii al Electrica S.A.?
Din episodul urmator:
Ghid de supravietuire - cum sa cobori viu din 178 si legenda soferului cu palarie cu boruri largi...

Precedentul Kosovo

După ce am dezbătut cu Emil N soarta Serbiei la o ciorbă de văcuţă şi am combătut cu domnul Grupul de la Cluj pe teme asemănătoare dar şi despre fariseism,
după ce am refuzat ani de zile să îi răspund serios tatii, care, din 1991, mă tot anunţă că într'o bună zi va trebui să vină la Bucureşti cu paşaport (deşi îl rog de ceva vreme să îşi facă unul, refuză...),

după ce am respins categoric orice teorii conspiraţioniste şi nu am crezut că în era globalizării se va mai putea vorbi despre caducizarea cu forţa a Trianonului,
după ce i'am spus unui fost coleg de facultate, în prezent sociolog, că e pur şi simplu tâmpit, când m'a întrebat de ce nu am declarat, în decembrie '89, independenţa Banatului,
după ce am citit acest articol din Die Presse despre un sat uitat de lume la graniţa româno-ungaro-sârbă şi m'am gândit preţ de o secundă la câte (nici unul!) articole despre Banat s'au scris în presa austriacă, în presă, în general - până acum, când albanezii din provincia Kosovo au făcut ce au făcut (romanele şi memoriile lui Richard Wagner nu se pun),
după toate acestea am primit - pe mail - şi dovada că Vadim şi restul lumii au dreptate!

Dar până să ne fure ungurii Ardealul, fraţi români, o mână criminală, plătită, probabil, de "bulgarul" Hristo Stoickov (îl ştiţi, machidonul ăla care a jucat viscki fotbal în selecţionata castraveciorilor muraţi, a încercat, apoi, să antreneze dar, mai ales, a luat o decizie nefericită: a vorbit)... o mână, deci, criminală, marionetă a revizioniştilor de la Sofia, care visează la dezlipirea Dobrogei din trupul ţării care l'a primit cu pâine şi sare pe exilatul Ovidiu şi a vândut, 2000 de ani mai apoi, flota
of, fraţi români, acea mână criminală a inserat acest următor neadevăr istoric pe harta patriei-mamă:



Oare Chirilă cel mic cum îşi va cânta vara asta pe plajă în ureche romanul muzical al vieţii sale?
PS: Mulţumesc supra-numitei Ana pentru fotografie!

Rândaşu e pe TV, ura, leliţa mea...

Bă, voi de ce dracu’ nu aţi ieşit cu găleţile aseară pe uliţă? Doar vi s’a transmis avertismentul cod galben. Sau nu vă uitaţi la televizor? Mama voastră de inundaţi! Belea, alta… Voi ne mai lipseaţi!

Nu ştiu care’i starea de moment la Botiza dar mi’aş dori să nu aibă current. Nu de alta dar s’ar putea să îi apuce pe unii furia, acolo, la Botiza, dacă l’ar auzi vorbind la Realitatea pe Sorin Rândaşu, ceva director de dispecerat, şef de operaţiuni sau cum s’o mai fi numind în fişa postului jobul pe care îl de la Apele Române.

„Au fost transmise încă de ieri avertismentele de cod galben!” Păi, vedeţi? Ce v’am zis? V’am zis că v’a zis! Ce mai vreţi? Să vină cu excavatoarele şi să consolideze malul? Băi, voi sunteţi normali la cap? Ia, hai, număraţi’vă. Câţi sunteţi voi, acolo? Ia, vedeţi, cât vă iese? Scădeţi copiii. Aşa. Şi scădeţi’i şi pe ia de au plecat în Italia. Aşa, ia vedeţi: câţi aţi rămas? Bun, ia să vedem, câţi mai mor până la alegeri? Păi vedeţi? Ce excavatoare, bă? Ălea costă, costă aparatele, costă motorina, costă orele de muncă, voi ce credeţi? Bani mulţi, numa’ buni de turnat un cadou electoral acolo unde sunt mai mulţi votanţi...

Corespunzând perfect portretului robot al funcţionarului public român cocoţat în vârful ierarhiei după o luptă în care – dacă ar fi fost nevoie – ar fi călcat şi peste cadavre, Rândaşu recunoaşte cu seninătate că ştie că situaţia se repetă de ani buni la Botiza şi că - nici n'o să vă vină să credeţi! - există un plan de măsuri aprobat în 2007 şi care urma să fie transpus în practică începând cu fix 3 martie 2008. Gunoaielor...

Bine că nu te’au auzit oamenii ăia când, cu cinism, ai decretat că ce li s’a întâmplat lor nu e grav, pentru că România a trăit experienţele 2005 şi 2006.

Mentalitate de cioclu, tipică administraţiei româneşti, indiferent de nivel. Dacă unui român i se prăpădeşte gospodăria, nici măcar nu contează. Aleşii neamului şi instalaţii lor merg pe principiul „românul nepăţit se cruceşte şi mulţumeşte Cerului că nu i s’a întâmplat lui”. Românul cetăţean, individul, ăla pe care, dacă ar trăi în Germania, Constituţia l’ar plasa în primul articol (care spune din capul locului că demnitatea cetăţeanului este inviolabilă), omul nu are valoare decât când se adună cu alţi cetăţeni români şi se transformă în masă electorală cu valoare critică.

PS: A propos, ştie careva, poate vreunul dintre jurnaliştii care au plecat pe nepusă masă din Caravana JN, de la Cheia, spre zona sinistrată, ce s'a ales din banii (oho, şi încă ce bani!) trimişi sinistraţilor din judeţul Bistriţa, din satul lui Rebreanu? Dacă nu ştiu jurnaliştii, poate ştie comdandantul poliţiei judeţene ceva de provenienţa banilor cu care i'a fost modernizat sediul!