Primarul, singur, n'ar fi reuşit. Înaintea lui a fost altul care, probabil, ar fi continuat să rămână dacă la împărţeala prăzii n'ar fi încercat să schimbe regulile din mers. Pe cel dinainte l'au mazilit. Cel de acum a învăţat din greşelile predecesorului.
Şi a mai învăţat că jocurile în sat nu le face, de fapt, el. E ca în Afghanistan. Ziua, oamenii lui joacă în uniforma oficială. Eventual dorm. Noaptea joacă poker, tâlhăresc şi terorizează. Pardon: transmit mesaje. Mai un hambar incendiat, mai o maşină arsă... Pământul nu se mişcă fără voia lor.
Mahărul din umbră este secretarul primăriei. L'a uitat Dumnezeu prin hârţogăraia aia pe care a mătrăşit'o în aşa fel încât nimeni să nu'l poată înlocui. Când o fi să moară va muri chiar şi primăria.
A strâns avere cât să poată trece tot neamul lui pe roşu - cu maşina pe post de bilă printre popicele de pietoni. Şi chiar mai mult decât atât.
Măi, copile, îi zice tânărului căsătorit, n'am de unde să'ţi dau. Dar hai să vedem dacă o putem rezolva. Poate găsim rost de un schimb de terenuri. Are socru' dumitale un loc de care ar putea avea nevoie cineva şi'ţi dă ăla o bucată pe care să'ţi faci casă. Vorbesc eu cu el şi ne'om înţelege noi p'ormă.
Dacă nu e suficient de limpede, ye va face lumină. Eventual cu nişte flăcări. Cineva trebuie să facă şi treaba asta murdară. Cineva antrenat în treburi murdare.
Ca orice treabă murdară care costă, nici asta nu e gratis. Plata se face în ochii închişi la restul treburilor murdare. Negocierile se duc seara, într'o cârciumă cu jocuri electronice şi masă de biliard, cu agentul de circulaţie alături. E ca şi la primul fum de ţigară: îl tragi pentru că cei mari te îndeamnă; şi nu te îndeamnă ca să te facă bărbat, ci ca să se asigure că, părtaş devenit, nu te duci să pârăşti la părinţi. Cu mici amendamente, dar n'o să fim acum cârcotaşi, fenomenul poate fi numit "se leagă o prietenie". Tovărăşie. Cum? Cârdăşie?
Să rămânem la noţiunea iniţială. Căci prietenia asta la nevoie se va cunoaşte. Vine o zi când poliţaiul se uită prea mult în slot-machine. S'a dus dracului banu' de rată, banu' de nunta fetei, banu', în general. La cine apelează? La bancă? Rahat...
Şi mai vine o zi când un biciclist e agăţat de o maşină iar cazul se clasează. Păi... cum să înaintezi propunerea de deschidere a unui dosar penal când, înainte de a'i pune pe împricinaţi să aştearnă pe hârtie acele "(...) în timp ce mă deplasam pe drumul public (...)", îţi sună telefonul? Te înverzeşti şi, înainte de a ieşi la o ţigară, le spui celor doi să cadă de acord asupra celor pe care le vor declara pe proprie răspundere.
Şi a mai învăţat că jocurile în sat nu le face, de fapt, el. E ca în Afghanistan. Ziua, oamenii lui joacă în uniforma oficială. Eventual dorm. Noaptea joacă poker, tâlhăresc şi terorizează. Pardon: transmit mesaje. Mai un hambar incendiat, mai o maşină arsă... Pământul nu se mişcă fără voia lor.
Mahărul din umbră este secretarul primăriei. L'a uitat Dumnezeu prin hârţogăraia aia pe care a mătrăşit'o în aşa fel încât nimeni să nu'l poată înlocui. Când o fi să moară va muri chiar şi primăria.
A strâns avere cât să poată trece tot neamul lui pe roşu - cu maşina pe post de bilă printre popicele de pietoni. Şi chiar mai mult decât atât.
Măi, copile, îi zice tânărului căsătorit, n'am de unde să'ţi dau. Dar hai să vedem dacă o putem rezolva. Poate găsim rost de un schimb de terenuri. Are socru' dumitale un loc de care ar putea avea nevoie cineva şi'ţi dă ăla o bucată pe care să'ţi faci casă. Vorbesc eu cu el şi ne'om înţelege noi p'ormă.
Dacă nu e suficient de limpede, ye va face lumină. Eventual cu nişte flăcări. Cineva trebuie să facă şi treaba asta murdară. Cineva antrenat în treburi murdare.
Ca orice treabă murdară care costă, nici asta nu e gratis. Plata se face în ochii închişi la restul treburilor murdare. Negocierile se duc seara, într'o cârciumă cu jocuri electronice şi masă de biliard, cu agentul de circulaţie alături. E ca şi la primul fum de ţigară: îl tragi pentru că cei mari te îndeamnă; şi nu te îndeamnă ca să te facă bărbat, ci ca să se asigure că, părtaş devenit, nu te duci să pârăşti la părinţi. Cu mici amendamente, dar n'o să fim acum cârcotaşi, fenomenul poate fi numit "se leagă o prietenie". Tovărăşie. Cum? Cârdăşie?
Să rămânem la noţiunea iniţială. Căci prietenia asta la nevoie se va cunoaşte. Vine o zi când poliţaiul se uită prea mult în slot-machine. S'a dus dracului banu' de rată, banu' de nunta fetei, banu', în general. La cine apelează? La bancă? Rahat...
Şi mai vine o zi când un biciclist e agăţat de o maşină iar cazul se clasează. Păi... cum să înaintezi propunerea de deschidere a unui dosar penal când, înainte de a'i pune pe împricinaţi să aştearnă pe hârtie acele "(...) în timp ce mă deplasam pe drumul public (...)", îţi sună telefonul? Te înverzeşti şi, înainte de a ieşi la o ţigară, le spui celor doi să cadă de acord asupra celor pe care le vor declara pe proprie răspundere.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu