Un jamaican a câştigat aurul olimpic la 100 de metri cu un timp mai bun decât precedentul record mondial. Conform limbajului sportiv, acest Usain Bolt a devenit cel mai rapid om din lume. Chestie discutabilă, desigur. Cert e că a alergat suta de metri mai repede decât a făcut'o, până acum, orice om, într'o competiţie oficială.
La finalul cursei, chiar înainte de a trece linia de sosire, Usain a întors privirea spre cei şapte adversari şi a întins mâna îndărăt într'un gest ce poate fi interpretat, dacă vrem neapărat să îl interpretăm, oricum. Chiar şi ca fiind unul arogant, cum a făcut'o preşedintele Comitetului Olimpic Internaţional, Jacques Rogge: "Va trebui să înveţe să'şi respecte adversarii. Şi o va face, mai deveme sau mai târziu".
Rogge este ultimul în măsură să dea lecţii de moralitate, cel puţin după ce a linguşit intens regimul de la Beijing şi a refuzat să răspundă jurnaliştilor, într'o conferinţă de presă, la întrebări de genul "de ce nu avem voie să accesăm anumite adrese de web?". Sau la unele nepuse, cum ar fi "de ce se joacă finalele dimineaţa şi nu seara, cum se întâmplă oriunde în lumea asta?" (răspuns: pentru a fi live în prime-time-ul NBC, partenerul televiziunii chineze în transmisiunile de la Beijing).
Mai mult decât orice altă competiţie sportivă, finala olimpică masculină la 100 de metri seamănă cu arenele romane. Nu prin violenţă ci prin încleştare. Unii îşi vor aduce aminte de finala de la Seul (miracolul Carl Lewis, îngerul ulterior căzut Ben Johnson şi surprinzătorul Calvin Smith). A fost o tensiune care a ţinut, de fapt, pe tot parcursul Jocurilor Olimpice, de parcă toţi ceilalţi sportivi ar fi fost trupe de încălzire pentru formaţia din finalul concertului (sigur că dezamăgirea, la aflarea veştii că Johnson s'a dopat, a fost cu atât mai mare - dar până şi caii se dopează, nu'i aşa?).
E firesc, aşadar, ca atunci când câştigi cursa-vedetă a sportului să erupi de bucurie. Ai luptat ani de zile cu tine însuţi pentru a ajunge aici. Şi dacă mai reuşeşti şi un record mondial, după ce abia ai devenit campion olimpic şi recordman mondial la 200 de metri, cu atât mai mult.
Usain Bolt nu va fi niciodată Carl Lewis. Chiar dacă, poate, printr'o minune, Jamaica ar deveni campioană olimpică la 4x100 de metri, Bolt nu ştie să sară în lungime. Dar asta nu îl descalifică din rândul marilor campioni.
În urmă cu nişte ani, pe când încă îşi permiteau, pe când încă mai puteau să câştige, fotbaliştii chemaţi la naţionala Italiei câştigau cu cel mult două - hai, uneori trei - goluri diferenţă. La orice scor mai mare erau trataţi cu dispreţ de presa lor sportivă: "Meciul acesta nu contează, nu aţi avut adversari!"
Gestul lui a fost, până la urmă, unul firesc. Fără vreun correctness impus, fără făţărnicie. Omul a fost mândru de performanţa sa. Aşa a simţit el. Catch me if you can! Preşedintele Comitetului Olimpic Internaţional este...
Cine este acest Rogge, de fapt, în lumea sportului? A concurat la yachting şi a făcut parte din lotul naţional de rugby al Belgiei. Rugby în Belgia? Mai există Belgia? Scuze, ultima dată când m'am uitat eu la ştiri...
Să fie modeşti cei care au motive să fie. Usain Bolt chiar nu are!
PS: Interesant este dacă Bolt chiar îşi iubeşte încălţările sau face parte din contractul cu Puma!
Update: minunea s'a comis, Jamaica lui Usain Bolt, cu băiatul acesta având prenume cu rezonanţă musulmană pe post de vedeta echipei, a câştigat finala de 4x100, cu un nou record mondial, chiar! Şi a avenit şi replica dată de Bolt lui Rogge!
La finalul cursei, chiar înainte de a trece linia de sosire, Usain a întors privirea spre cei şapte adversari şi a întins mâna îndărăt într'un gest ce poate fi interpretat, dacă vrem neapărat să îl interpretăm, oricum. Chiar şi ca fiind unul arogant, cum a făcut'o preşedintele Comitetului Olimpic Internaţional, Jacques Rogge: "Va trebui să înveţe să'şi respecte adversarii. Şi o va face, mai deveme sau mai târziu".
Rogge este ultimul în măsură să dea lecţii de moralitate, cel puţin după ce a linguşit intens regimul de la Beijing şi a refuzat să răspundă jurnaliştilor, într'o conferinţă de presă, la întrebări de genul "de ce nu avem voie să accesăm anumite adrese de web?". Sau la unele nepuse, cum ar fi "de ce se joacă finalele dimineaţa şi nu seara, cum se întâmplă oriunde în lumea asta?" (răspuns: pentru a fi live în prime-time-ul NBC, partenerul televiziunii chineze în transmisiunile de la Beijing).
Mai mult decât orice altă competiţie sportivă, finala olimpică masculină la 100 de metri seamănă cu arenele romane. Nu prin violenţă ci prin încleştare. Unii îşi vor aduce aminte de finala de la Seul (miracolul Carl Lewis, îngerul ulterior căzut Ben Johnson şi surprinzătorul Calvin Smith). A fost o tensiune care a ţinut, de fapt, pe tot parcursul Jocurilor Olimpice, de parcă toţi ceilalţi sportivi ar fi fost trupe de încălzire pentru formaţia din finalul concertului (sigur că dezamăgirea, la aflarea veştii că Johnson s'a dopat, a fost cu atât mai mare - dar până şi caii se dopează, nu'i aşa?).
E firesc, aşadar, ca atunci când câştigi cursa-vedetă a sportului să erupi de bucurie. Ai luptat ani de zile cu tine însuţi pentru a ajunge aici. Şi dacă mai reuşeşti şi un record mondial, după ce abia ai devenit campion olimpic şi recordman mondial la 200 de metri, cu atât mai mult.
Usain Bolt nu va fi niciodată Carl Lewis. Chiar dacă, poate, printr'o minune, Jamaica ar deveni campioană olimpică la 4x100 de metri, Bolt nu ştie să sară în lungime. Dar asta nu îl descalifică din rândul marilor campioni.
În urmă cu nişte ani, pe când încă îşi permiteau, pe când încă mai puteau să câştige, fotbaliştii chemaţi la naţionala Italiei câştigau cu cel mult două - hai, uneori trei - goluri diferenţă. La orice scor mai mare erau trataţi cu dispreţ de presa lor sportivă: "Meciul acesta nu contează, nu aţi avut adversari!"
Gestul lui a fost, până la urmă, unul firesc. Fără vreun correctness impus, fără făţărnicie. Omul a fost mândru de performanţa sa. Aşa a simţit el. Catch me if you can! Preşedintele Comitetului Olimpic Internaţional este...
Cine este acest Rogge, de fapt, în lumea sportului? A concurat la yachting şi a făcut parte din lotul naţional de rugby al Belgiei. Rugby în Belgia? Mai există Belgia? Scuze, ultima dată când m'am uitat eu la ştiri...
Să fie modeşti cei care au motive să fie. Usain Bolt chiar nu are!
PS: Interesant este dacă Bolt chiar îşi iubeşte încălţările sau face parte din contractul cu Puma!
Update: minunea s'a comis, Jamaica lui Usain Bolt, cu băiatul acesta având prenume cu rezonanţă musulmană pe post de vedeta echipei, a câştigat finala de 4x100, cu un nou record mondial, chiar! Şi a avenit şi replica dată de Bolt lui Rogge!
Dincolo de politica sportului, de multe vreme am vazut la Usain Boltatata bucurie a victoriei si placere in stare bruta. Simplu, fara alte figuri si farse!
RăspundețiȘtergereEu nu m-am prins, scuze, mi-a fost foarte cald in ultima vreme. Care a fost gestul? Ca a pupat pantoful?
RăspundețiȘtergereM-a distrat azi sa aud raspunsul comitetului olimpic la cererea arborarii unui steag negru, de doliu, pentru victimele accidentului de la Madrid: nu se poate face, pt ca si in cazul razboiului din Georgia comitetul olimpic a dat acelasi raspuns la o cerere similara. Adica: ce dracu' mai vreti si voi, mah, de la viata noastra?! Lasati-ne, ca noi avem treaba aicea!
RăspundețiȘtergere@Ada: cu vreo cinci-zece metri inainte de final, jamaicanul a intors capul spre adversari, i'a vazut ramasi in urma si, fara sa se mai gandeasca la timpul pe care il scoate, a intins mana inspre indarat, cu degetele rasfirate a "hei, unde sunteti? v'am pierdut, cumva?"
RăspundețiȘtergeredupa care si'a dat cu palma in piept, like "It's me!" sau, cum zice banatanu', "cine'i ca mine?".
@Catalin: CIO, ca si ONU, ca si Eurovisionul, ca si, bag de seama, NATO are dead!
CIO e un mod mai politicos de-a spune ca Comitetului Olimpic International nu e un COI.
RăspundețiȘtergere