18.12.07

Vin sărbătorile. Staţi liniştiţi la locurile voastre

Am ajuns aseară prin Carrefour Feeria, unde toată parcarea înoată în noroiul scurs din şantierul vecin. Normal, administratorii complexului sunt prea ocupaţi cu interviurile pentru televiziunile care transmit în direct "febra cumpărăturilor" şi "vânzările record".
"Febră" e un cuvânt prea moale. De fapt, e furie, turbare pe alocuri. Oamenii îşi împing cărucioarele aşa cum îşi conduc maşinile. Adică prost. Lumea cumpără tone de globuleţe, kilometri de beteală, instalaţii de pom cu muzicuţă, moşicrăciuni cu baterii descărcate, reni cu picioarele rupte. Din loc în loc, rafturile sunt devastate, cum sunt cele de mălai şi făină. Principiul e: călcăm în picioare ce nu putem cumpăra.
Sărbătorile se apropie şi n-avem pe unde scoate cămaşa.


PS: Pentru părinţii băieţelului din imagine - cumpăraţi-i, dom'le, un moş din ăla, că avea o privire de mi-a rupt sufletu'.

3 comentarii:

  1. vezi? stiu eu de ce nu-i iau pe ai mei baieti cand merg la Carrefour sau Metro...chiar daca se roaga de mi se rupe inima

    RăspundețiȘtergere
  2. regula de aur: nu luati copiii la cumparaturi. vă va costa dublu...

    RăspundețiȘtergere
  3. frate, ai avut curaj sa plonjezi in carrefour in saptamana mare (a dementei consumeriste)?

    RăspundețiȘtergere