Citesc pe un site german un titlu naucitor: "Calatoria misionara a lui Nassim Ben Iman in Romania". Dau repede un query prin memorie dar rezultatul cautarii nu ma dumireste. Apelez la prietenul Gogu. Si, odata ajuns pe Granun Sinapis (despre care am aflat ca inseamna samanta de mustar), descopar ce si cum cu acest fiu al lui Iman (in stanga, in fotografia culeasa de la acelasi site).
Bun. Asadar: nascut musulman, intr-o tara araba, stabilit in Germania, neadmis la scoala de terorism, convertit la crestinism, caut Romanie sa o evanghelizez dupa experiente similare in India si Cuba.
De fapt, a descopeirt-o, deja: "In Romania este o adevarata aventura cu Iisus", scrie Nassim. Si povesteste despre cum s-au intamplat minuni in cateva "sate de tigani" prin care a trecut: o tumoare lecuita si o vedere redobandita - prin rugaciunile sale.
Si gata! Nu mai am rabdare. Pot accepta multe lucruri, pot intelege ca oameni disperati (pe care statul nu stie sau nu poate sa-i ajute - sau care, pur si simplu, nu stiu / nu inteleg sa se lase ajutati) isi gasesc refugiul in vorbele pline de piosenie ale unui evanghelist. Sau in litera plina de speranta a Bibliei. Pot intelege si transformarea spirituala a unui tip care, in timp ce se pregatea sa devina islamist kamikaze, descopera ca, de fapt, crestinismul ii incalzeste sufletul si ii ofera un rai mai generos decat cel al lui Mahomed in care il asteapta 99 de fecioare (acuma, la drept vorbind, n-am inteles niciodata la ce-i mai foloseste, cat timp tocmai ce s-a facut zdrente in ultimul atentat sinucigas la care a participat). Pot sa fiu de acord cu multe lucruri pe lumea asta care nu seamana intocmai cu Weltanschaung-ul meu. Dar ceva nu-mi iese la socoteala cu acest Nassim Ben Iman!
Bun. Asadar: nascut musulman, intr-o tara araba, stabilit in Germania, neadmis la scoala de terorism, convertit la crestinism, caut Romanie sa o evanghelizez dupa experiente similare in India si Cuba.
De fapt, a descopeirt-o, deja: "In Romania este o adevarata aventura cu Iisus", scrie Nassim. Si povesteste despre cum s-au intamplat minuni in cateva "sate de tigani" prin care a trecut: o tumoare lecuita si o vedere redobandita - prin rugaciunile sale.
Si gata! Nu mai am rabdare. Pot accepta multe lucruri, pot intelege ca oameni disperati (pe care statul nu stie sau nu poate sa-i ajute - sau care, pur si simplu, nu stiu / nu inteleg sa se lase ajutati) isi gasesc refugiul in vorbele pline de piosenie ale unui evanghelist. Sau in litera plina de speranta a Bibliei. Pot intelege si transformarea spirituala a unui tip care, in timp ce se pregatea sa devina islamist kamikaze, descopera ca, de fapt, crestinismul ii incalzeste sufletul si ii ofera un rai mai generos decat cel al lui Mahomed in care il asteapta 99 de fecioare (acuma, la drept vorbind, n-am inteles niciodata la ce-i mai foloseste, cat timp tocmai ce s-a facut zdrente in ultimul atentat sinucigas la care a participat). Pot sa fiu de acord cu multe lucruri pe lumea asta care nu seamana intocmai cu Weltanschaung-ul meu. Dar ceva nu-mi iese la socoteala cu acest Nassim Ben Iman!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu