15.3.07

Premiile de excelenţă

Doamnelor şi domnilor, iubitori ai artei, melomani, praleo!

Aveţi ocazia unică de a asista la cel mai important eveniment cultural al anului: decernarea premiilor Oscar pentru cei mai buni lăutari după planetă, vericule!

Intraţi în graţia divină, veţi palpita alături de cei care au scris pagini de aur (veritabil bă, de la Istambul!) în istoria muzicii contemporane româneşti: Florin Salam, multiplu câştigător al „Ghiulului de Aur”, Sorinel Puştiu, cel care a rupt inimile şi dinţii atâtor promoţii de studenţi merituoşi de la Universităţile Jilava şi Rahova, inegalabilele Denisa şi Laura Vass, cele care au făcut-o pe Aura Urziceanu să exclame plină de invidie: „Ce bine cântă astea, să moară mama!”

Cu siguranţă, într-un final apoteotic, pe scenă vor urca „titanii” muzicii românesti contemporane: Adrian Minune, cea mai charismatică voce de la Pavarotti (ce e bă ăsta, parfum?) încoace, precum şi inegalabilul, fascinantul, fermecătorul, extaticul Vali Vijelie.

Pentru împătimiţii de muzică bună, acest concert este o escală obligatorie, aşa că lăsaţi dreacu ontologia, hermeneutica şi alte platitudini prepubertine şi haideţi să umplem Sala Palatului, vineri seară! (fără număr, fără număr, mânca-ţi-aş!)

Un comentariu:

  1. Breeee, hauleu, trai-ti-ar famelia si floarea din gradina, mai ca-mi vine sa-mi scot ghiulurli de la banca, sa ma sulemenesc si sa ma duc la cantare, sa moare dusmanii mei de invedie, Esmeraldoooo!

    RăspundețiȘtergere