Amintiri despre Cotroceni

Iubesc cartierul ăsta pentru trecutul lui simplu care, de altfel, îi şi alimentează normalitatea de azi. Nu ştiu, poate e de vină şi Grădina Botanică, căreia municipalitatea nu ştie, nu poate sau nu vrea să-i exploateze la maxim valoarea. Pentru societăţile imobiliare, e o zonă cel puţin semicentrală, dar acum 100 de ani, aici se termina oraşul. Cotroceniul a fost la început o reşedinţă a funcţionarilor de la palatul Cotroceni şi cele mai multe case s-au contruit într-o perioadă de avânt economic din perioada interbelică, până la criza financiară începută în 1929. Cine şi-a cumpărat terenuri şi apartamente, cine şi-a construit case aici? O clasă mijlocie de intelectuali, de artişti, de cadre didactice. Închipuiţi-vă astăzi un profesor care-şi permite, din leafa de la şcoală, să-şi cumpere până şi o garsonieră în Militari (care, apropo, era un biet sătuc plin de coteţe cu găini pe vremea când Cotroceniul prindea contur)!
Barbu Cioculescu are 80 de ani şi a locuit toată viaţa în acest cartier. Îmi enumeră personalităţile care au locuit în zonă: poetul Ion Barbu, poetul Adrian Maniu (pe strada Sf. Elefterie), Ion Minulescu şi Liviu Rebreanu (pe strada Dr. Gheorghe Marinescu). Uită să-l amintească pe tatăl său, criticul literar Şerban Cioculescu, a cărui placă comemorativă împodobeşte faţada casei. Aflu că Şerban Cioculescu şi-a contruit casa din banii pe care-i câştiga din cronicile sale literare. Să-l lăsăm să ne povestească.
Doctori
„Tata a cumpărat terenul de la urmaşii doctorului Davila atunci când a construit casa, prin 1935. Evident că, fiind în jurul Facultăţii de Medicină, s-au pus nume de doctori români şi străini. De exemplu, doctorul Radovici s-a sinucis la 49 de ani, aruncându-se în mare, într-o călătorie pe Mediterana. Se pare că a avut o nefericire sentimentală. Pe aici mai sunt străzile general medic Butoianu, doctor Lister, strada Carol Davila, care este o stradă lungă şi destul de importantă”.
Aşa aflu că doctorul Carol Davila a fost proprietarul celei mai mari părţi din terenul pe care este aşezat astăzi cartierul.

Flamboaiant
„Marele bulevard din faţa Facultăţii de Medicină, care s-a numit când Bulevardul Carol al II-lea, când Bulevardul Doctor Petru Groza, acum Bulevardul Eroilor Sanitari, avea pe o parte şi pe alta castani bătrâni care făceau un fel de boltă deasupra. Până când s-a introdus troleibuzul şi a trebuit, din pricina firelor, să fie tăiaţi. Te plimbai pe dedesubt ca printr-un labirint. Când veneai vara din centru, aici era cu două-trei grade mai răcoare şi mai plăcut. Şi erau celebrele apusuri de soare din Cotroceni. Mihail Sadoveanu venea să vadă aceste apusuri roşii foarte flamboaiante din cartier”.

Aş vrea să vă pot reda accentul cu care Barbu Cioculescu a rostit cuvântul „flamboaiante”!

Cotroceniul are şi case, şi blocuri de apartamente, deşi acestea din urmă nu trebuie sub nici o formă confundate cu blocurile din Dristor. Când am intrat prima dată într-un astfel de apartament interbelic am fost uimit, pentru că nu-mi imaginam că o familie de intelectuali de acum 80 de ani putea trăi într-un confort de 10 ori mai mare ca una de manageri de multinaţională din, să zicem, blocurile din Titan. Şi puteţi să vă convingeţi vizitând Casa Memorială „Ion Minulescu” de pe strada Dr. Gheorghe Marinescu. Apartamente cu livinguri spaţioase, în care pătrunzi după ce apeşi pe sonerii de ebonită made in USA acum 80 de ani şi care încă funcţionează! Băi cu faianţă din care, în aproape 100 de ani, n-a sărit nici un ciob. Parchet făcut să reziste două veacuri.

Bombardamentele
Să ne întoarcem la Barbu Cioculescu şi la amintirile sale. Îmi povesteşte cum l-a prins unul din bombardamentele americanilor în Grădina Botanică şi cum şi-a salvat viaţa „dintr-o vanitate”: era îmbrăcat cu o jachetă nouă şi, când a sunat alarma, n-a intrat în adăpostul antiaerian de teamă să nu se murdărească. Norocul lui şi al nostru, căci adăpostul a fost distrus în totalitate. „În Grădina Botanică nişte copaci foarte bătrâni. Erau plopi cu diametrul, poate, de 10 metri. Doi sau trei dintre ei au fost distruşi la bombardamentul din 4 aprilie 1944. Acolo i-am văzut cu rădăcinile în sus. Era ceva de necrezut cum o bombă a putut să scoată un uriaş din ăsta din pământ. Mai rămăseseră doi sau trei copaci foarte bătrâni şi care aveau cu siguranţă sute de ani. La ora asta cred că nu ma e nici unul. Bombardamentele şi sfârşitul lamentabil al războiului au făcut ca toată această dezvoltare a oraşului să se oprească. La început, oraşul era înconjurat de păduri şi din această cauză erai apărat de viscole iarna şi de praf vara. Pădurile dispărând încetul cu încetul, oraşul este prăfos. Este un oraş în care se face noroi deasupra asfaltului cum nu se întâmplă în Occident. E un oraş de câmpie, un oraş deschis, un oraş cu ierni grele şi cu veri foarte calde”.

Final
Şi încă o frază de-a lui Barbu Cioculescu despre cartierul Cotroceni de astăzi: „Până de curând era un cartier cu multă verdeaţă, socotit ideal pentru sănătate. Foarte multe grădini, foarte mulţi copaci. Acum au apărut foarte multe automobile”. Peste 50 de ani se vor spune aceleaşi cuvinte şi despre Băneasa?