Bucureştii domnului profesor

Vintilă Mihăilescu este un nesecat generator de amintiri cu Bucureştii. A scris o grămadă de poveşti hai-hui cu şi despre oraşul pe care l-a moştenit de la tatăl domniei sale. Săptămâna aceasta, în Dilema Veche, încă o mostră. Şi tot în numărul acesta, un fel de adolescent despre oraşul văzut din balconul garsonierei.

In your 20s

Viaţa la 20 de ani. După megahitul folk al anilor 80, după eurovizionabilul Trupei Vechi, 20 de ani pe peliculă (deşi s-ar putea ca în zilele noastre să nu se mai prea folosească pelicula). Până pe 30 martie (pe site scrie 26 martie ora 12 dar circula un comunicat de presa cu termen prelungit) mai pot fi înscrise în concurs proiectele de scurt-metraj. Se oferă finanţare (câte 2000 de euro) pentru producţia a cinci dintre scenarii, se dau, la final, şi ceva premii în bani.

Oameni (buni şi răi) ai Bucureştilor. Astăzi: poveste cu criminal moral în serie

Buletin de ştiri.

Bucureşti.

M.M. a fost găsit, sâmbătă dimineaţă, spânzurat de o ţeavă. Medicii, veniţi după şapte minute, nu au mai putut face nimic pentru a-l salva, constatând decesul.

Un bărbat spânzurat. Nici singurul. Nici primul. Nici ultimul. Nici o ştire. Sinucigaşul din această poveste are, însă, câteva particularităţi. Iar povestea din spatele acestei nu-prea-ştiri există şi se cuvine spusă.

Şi-a pus capăt zilelor (după mai multe tentative eşuate) în zona internaţională a Aeroportului Otopeni, acolo unde şi-a petrecut, împreună cu familia, ultimii cinci ani. Nebunia lui, ar spune unii dintre cei care au auzit despre el. A renunţat la cetăţenia română în anul 1990 şi a ales să se stabilească, apatrid, în Germania. A trăit binişor acolo, până pe la sfârştul mileniului trecut. A început, mai întâi, cu nişte coşmaruri care, până la urmă, s-au adeverit. Într-o dimineaţă, pe la creierii nopţii, o haită de poliţişti blonzi au descins în apartamentul din Wiesbaden. I-au luat din pat, fără bagaje, fără explicaţii, le-au pus cătuşe, i-au suit în dube, i-au trimis pe unii la Munchen, pe alţii la Frankfurt şi, de acolo, în arestul poliţiei de frontieră de la Otopeni. Proteste, procese, recursuri, o familie ajunsă la capătul puterilor psihice în condiţii de viaţă inumane. Cinci ani.

S-a mai scris despre ei. Din varii motive. Nu are nici un rost să mai revin cu povestea. Dumnezeu să-l odihnească.

Există, însă, un general, un apevist de şcoală veche, ieşit recent la pensie (destul de precipitat, parcă) dintr-o înaltă funcţie pe care a ocupat-o în justiţia română. Biografia proaspătului pensionar este la fel de colorată ca penajul păunului şi include episoade tragice. Generalul (de miliţie) Ovidius Păun se va bucura, însă, de o pensie tihnită, asemeni tuturor torţionarilor regimului comunist lăsaţi să zburde pentru că, de fapt, ei, torţionarii vechiului regim, au dirijat partitura ultimilor ani.

Sinuciderea lui M.M. este, în această traiectorie a României, ca dâra cleioasă din urma melcului. Dâra aceea duce, acum, la apevistul cu nume de pasăre şi biografie de păun. Secretar de stat la Ministerul de Interne, cu ani buni în urmă, omul acesta a semnat, peste capul şefilor săi, o bucată de hârtie, un documentaş, un „act adiţional” ce atârnă, în acest martie 2007, de funia spânzuratului din Otopeni. România - pe care generalul o reprezenta cu rang de funcţionar public şi atât (fără puteri discreţionare) la acel moment - acceptase să dea garanţii că, pe viitor, nu va mai produce apatrizi. Punct.

Germania, în schimb, l-a convins pe generalul Păun să scrie, cu mânuţa lui, în completarea documentelor cu care secretarul de stat venise de la Bucureşti, şi să semneze că România acceptă aplicarea antedatată a procedurilor de repatriere a foştilor săi cetăţeni. Astfel ar fi urmat să fie România iertată de păcatul de a fi oferit (prin ambasadă) protecţie tâlharilor de cetăţenie română ce urmau să fie expulzaţi din Germania dar rămaşi acolo, cu acte false eliberate chiar de misiunea diplomatică de la Bonn.

Furia ministrului de Interne de la Bucureşti, Dudu Ionescu, pus în faţa unui fapt împlinit, nu mai avea nici o relevanţă. El, ministrul, era un simplu civil, venit din menajeria politică. Secretarul de stat reprezenta, de fapt, sistemul şi nu avea cum să se împiedice de o găinărie cum sunt mofturile de democraţie sau stat de drept. Preşedintele de atunci, Emil Constantinescu, avea să admită, mai târziu, că el, ca pretins garant al acelor două valori fundamentale, fusese înfrânt de sistem. Ministrul ştia deja asta.

***

Domnule general,

a trecut cam o lună de la data la care Consiliul Superior al Magistraturii v-a aprobat cererea de pensionare. Pe onoarea mea, atâta câtă mai am: vă pierdusem din vizor. Nici măcar nu mă mai întrebasem, de o veşnicie, de soarta celui care a distrus viaţa câtorva sute de familii! Am uitat, pe cuvânt! Până, belea pe capul conştiinţei dumneavoastră, s-a sinucis apatridul ăsta de la Otopeni.

Dar, acum, că tot v-au aprobat pensionarea, v-a venit primul cupon de pensie? Ce scrie pe el? E dulce ca Lacrima lui Ovidiu (nu neapărat cu "s" în coadă)? Sunt mulţi de zero pe el?

Ar trebui să fie, nu? Pentru că îi meritaţi. Doar aţi ajutat destulă lume să îşi pună capăt zilelor. Vi-l mai amintiţi pe procurorul Cristian Panait? Lucra (asta, aşa – un mic Picioruş în calea uitării) pentru dumneavoastră. L-aţi trimis să ancheteze un alt procuror, devenit incomod, prin nord-vestul ţării pentru nişte sponsori de partid (PSD, unul din multele pe care le-aţi servit cu devotament). Trebuie să-l ştiţi – cel care s-a sinucis după ce l-aţi ameninţat bine şi cu care aţi şi fost, în prealabil, într-o tentativă de percheziţie la care aţi renunţat pentru că v-aţi trezit în casa perchiziţionatului cu nişte ziarişti. O treabă, asta cu ziaristica, pe care o pricepeţi, cred. Doar dumneavoastră le-aţi luat interviuri celor cam 1000 de golani din Piaţa Universităţii şi, pentru asta, i-aţi dus, cu dubele, la Măgurele şi Băneasa, unde i-aţi cazat trei zile. Să ne întoarcem spre începuturile carierei dumneavoastră? Tot la interviuri ajungem. La cele de la Braşov, luate muncitorilor care au avut ceva de spus împotriva regimului Ceauşescu, pe 15 noiembrie 1987. Şi dacă nu eraţi atât de bun şi de loial sistemului, domnule general, nu v-ar fi trimis nimeni la Timişoara, în decembrie 1989. Cum, de ce? Nu, nu pentru o pereche de blugi şi un teanc de discuri pe vinil din Ockopiaţ. Şi nici pentru un bax de Carpaţi de Timişoara! Tare ciudat că, până la urmă, nu aţi ajuns acolo. La fel cum nu aţi ajuns nici la biroul generalului Milea, unde trebuia să anchetaţi cauzele unei morţi suspecte. Da’ de ce aţi fugit, domnule general? Că până azi nu ne-aţi lămurit. Altfel, ar mai fi niscai muşamalizări. Cum a fost cu dosarul prietenul dumneavoastră alături de care fugăreaţi, miliţian fiind, oameni nevinovaţi (mai ştiţi, nu cred că aţi uitat de cazul Anca şi de bietul taximetrist condamnat pentru o crimă pe care n-a comis-o)? De dosarul lui Tudor Stănică vorbesc, cel care l-a ajutat pe disidentul Gheorghe Ursu (îl ştiţi, lumea-i spunea "Babu") să moară! L-a ajutat să moară, am spus? Păi, cin’ se-aseamănă se adună. Şi, dacă tot v-aţi făcut mână, i-aţi mai făcut dispărute nişte file murdare dintr-o afacere colegului dumneavoastră de instrucţie pre-decembristă, Corneliu Vadim Tudor.

Mici nimicuri. Or mai fi şi altele de care nici măcar nu ştim. Dar care, hărnicuţele, adaugă, şi ele, zerouri la acest prim fluturaş de pensie. L-aţi pus în ramă?

Auziţi, nu scrie niciunde că aţi putea patenta conceptul de criminal moral în serie?

Blind Guardian, în mai, la Arenele Romane

După anunţarea concertului Rolling Stones la Bucureşti, încă un eveniment rock se va desfăşura în Capitală: nemţii de la Blind Guardian vin pe 18 mai la Arenele Romane. Data şi locaţia sunt confirmate pe site-ul oficial al trupei.

Încă nu se ştie unde vor concerta Rolling Stones pe 14 iulie. Până acum s-a vorbit despre două locaţii posibile: Piaţa Constituţiei şi Stadionul "Lia Manoliu".

B-est, a treia ediţie în aprilie

Regizorii ruşi Nikita Mihalkov şi Andrei Koncealovski sunt invitaţi de onoare la cea de a treia ediţie a Festivalului Internaţional de Film B-EST, care se va desfăşura la Bucureşti între 16 şi 21 aprilie 2007. În cadrul festivalului vor concura filme de lung şi scurt metraj, dar şi documentare. De asemenea, va fi organizată o secţiune pentru filme realizate de către studenţi.

În afara competiţiei, iată alte câteva secţiuni ale festivalului: “The Russian Cut” (un omagiu adus lui Andrei Tarkovsky), “Le Coup de foudre” (secţiune dedicată filmului francez) sau “The 7th Universe” (filme prezentate şi premiate la diverse festivaluti internaţionale desfăşurate în 2006).

Din păcate, nu sunt cunoscute încă unele "amănunte": programul şi locaţiile. De fapt, nici nu există un afiş oficial al evenimentului, în acest sens fiind organizat un concurs cu un premiu în valoare de 400 de euro.

A fi sau a nu fi petent

Courtesy www.domnuleprimar.ro:

Sesizare pentru primaria Bucuresti - Sect. 3.

Postata de: Titica Ioan
La data: 07 Martie 2007
Tip: Reclamatie
Cod: 14288

In asteptarea raspunsului

Domnule primar, am facut si eu o sesizare la care am primit rapuns ca sesizarea mea a fost preluata de Serviciul Relatii Clienti, si a primit numar de inregistrare P 35/09.02.2007.Mi s-a spus ca o sa primesc raspuns la sesizare in cel mai scurt timp posibil si nici azi nu am primit nimic dupa aproape o luna.As vrea sa stiu care este mijlocul de informare pe care il folositi ca sa primesc raspuns la aceasta sesizare,
Va multumesc.
Titica Ioan

Primarul nu a raspuns inca la aceasta sesizare!

Comentarii facute la aceasta sesizare
Aceasta sesizare nu are nici un comentariu

Sesizare pentru primaria Bucuresti - Sect. 3.

Postata de: Dan Coman
La data: 22 Decembrie 2006
Tip: Reclamatie
Cod: 12369

A fi sau a nu fi...parc

Am si eu o intrebare in legatura cu parcul Prisaca Dornei - Codrii Neamtului. Puteti sa imi spuneti daca asta mai e parc? Aici sunt 2 variante:
1. este parc, si atunci de ce nu se face curat, de ce nu se pun banci etc etc etc
2. nu este parc, este retrocedat sau mai stiu eu ce, si atunci de ce nu se inconjoara zona cu un gard?
Este inacceptabil ce se intampla in parcul asta, unde se arunca gunoaie, moloz si alte alea, chiar si de catre cei care ar trebui sa faca curat (Rosal). De ce nu se taie o data pisica in doua si se face ceva cu mizeria de aici? Oricare ar fi solutia, oricum e mai buna decat ceea ce se intampla in momentul de fata.
Sper sa primesc un raspuns la obiect, si nu de genul: s-a transmis lui X care va raspunde pana la Y, cum se face si la alte reclamatii (cam la 90% din ele).
PS. Nu pun imagini, pentru ca sunt inutile, la orice pas e plin de munti de gunoaie, nu inteleg cum de dl Negoita, care altfel a facut treaba ff buna in sector, nu a vazut inca cloaca care este aici.
Dan Coman

Raspunsul primarului
09.01.2007
Stimate domnule Dan Coman,
Sesizarea dumneavoastra a fost preluata de catre Serviciul Relatii Publice si a primit nr. de inregistrare P 01/03.01.2007.
Va aducem la cunostinta ca am transmis solicitarea dumneavoastra Serviciului Patrimoniu Evidenta Proprietatii si Cadastru. Va informam ca aceste informatii nu pot fi furnizate pe loc, de aceea Serviciul Relatii Publice a intocmit o adresa catre serviciul competent. De indata ce vom primi detalii din partea inspectorilor de specialitate ai compartimentelului amintit, vom reveni.
Cu deosebita consideratie,
Primaria Sectorului 3,
Serviciul Relatii Publice

18.01.2007
Stimate petent,
Directia Juridica si Patrimoniu - Serviciul Patrimoniu, Evidenta Proprietatii si Cadastru va informeaza ca suprafata de teren situata intre str. Prisaca Dornei si str. Codrii Neamtului se identifica cu fostul numar postal 501 pe str. Prisaca Dornei, conform evidentelor cadastrale pe care le detinem.
In prezent, acest teren este proprietate particulara.
Cu stima,
Serviciul Relatii Publice


Comentarii facute la aceasta sesizare
05 Ianuarie 2007, Dan Coman
Au trecut doua saptamani de la aceasta sesizare, se poate totusi sa primesc un raspuns?

01 Ianuarie 2007, Alex Popescu
nu este parc, a fost retrocedat, nu a fost ingradit pentru ca primaria sector 3 a refuzat sa acorde orice autorizatie de ingradire.

Psihoza de vineri-sâmbătă

Aseară n-am mai rezistat. Eram între Basarab Gara de Nord, spre Gara de Nord, pe linia de tramvai, adică pe a treia coloană şi de zece minute nu înaintasem nici doi metri. Când mi-am dat seama că se formează a patra coloană pe sensul meu, am întors. Am mers toată calea Griviţei, am intrat în Chitila şi am ocolit blestematul ăsta de oraş umflat de maşini. Printre tiruri, peste o trecere de cale ferată, pe lângă hale şi depozite, m-am simţit mai bine decât pe strada Constantin Noica, claxonând şi fiind claxonat. A fost frumos. Nu mai mersesem niciodată pe centura asta şi mi-era frică să nu greşesc drumul şi să ajung, doamne-fereşte!, pe autostrada spre Piteşti. Am făcut fix o jumătate de oră, dar, doamne!, am mers cu 50-60-70-80, nu cu 5-10! Şi am ajuns în Militari tocmai când o haită de şoferi cu ochii roşii de nervi, venind dintre oraş, căuta de parcare.
Azi, pe la prânz, am vrut s-o fac din nou, dat mi-am zis că, ce naiba!, e sâmbătă, trebuie să se mai fi eliberat după ce miile alea de maşini au plecat ieri în provincie. Ei bine, nu! Cred că m-am întâlnit cu şoferii care plecaseră ieri după-amiaza, dar nu reuşiseră să iasă încă din oraş. Aşa că am făcut, de la intersecţia bulevardului Iuliu Maniu cu strada Apusului până la Caşin, vreo 30 de minute, mai mult chiar decât fac în unele dimineţi cu trafic subţiat.
Vezi, d’aia admir oraşul ăsta, că e mereu suprinzător. Acum mă duc să mă dau un pic cu capul de perete.