Trecând peste faptul că în Bucureşti sunt cele mai vechi tramvaie din Europa, nu poţi să nu observi micul comerţ care se desfăşoară în aceste mijloace de transport.
Pe cam toate liniile de tramvai pe lângă transportul de călători avem şi mici magazine ambulante.
Dacă urci de la drept în 24, până în piaţa Victoriei iţi poţi cumpăra şurubelniţe pe care le poţi utiliza după colţ, plasturi cu diverse arome de pus pe spate sau brichete supradimensionate care la nevoie pot fi folosite şi pe post de armă albă. La intersecţia cu doctor Felix deja ai parte de ciorapi flauşaţi, trei la 5 lei, chiloţi de damă tip moartea pasiunii şi alifie chinezească în cutie dintr-aceea mică care o dată închisă nu o mai poţi desface. La Piaţa 1 mai se urcă domnul cu prosoape de înmormântare, două la 3 lei, iar la mareşal Averescu încheie plutonul o băbuţă agilă care vinde plasturi de bătături printre alte alea.
În 300 cam la fel; în plus mai e un domn care urlă din toţi rărunchii că el nu are bani de o pâine. Nu primeşte nici un ban între Victoriei şi Banu Manta dar el se încăpățânează să facă acelaşi traseu mereu. Când se dă jos din autobuz predă ştafeta domnului cu prosoapele de înmormântare.
Partea cea mai haioasă vine atunci când se urcă, ei, bine, controlorii. Da, specia aia de oameni mononeuronali care de obicei circulă în gaşca şi nu merg mai mult de două staţii, căci riscă să şi-o fure de la asistenţă. Momentul poetic apare după ce fac control şi nu prind pe nimeni dar îşi iau o șpăguță mică de la comerciantul ambulant, ca să fie lăsaţi în pace.
Şi pină la urmă, de ce ne-am dori noi un transport civilizat? Chiar aşa, de ce?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu