Recurs în anulare. Celelalte Cuvinte.

Tehnica mi'a jucat feste şi tot ce am scris despre concertul susţinut aseară de Celelalte Cuvinte la Sala Palatului, în deschiderea celor de la Anathema, a dispărut odată cu browserul căzut cu de la sine putere. E - cum să'i spun? cum s'o traduc? - pedeapsa pentru excesul de scrieri scurte dedicate lor.
Am să aştern, mai jos, un fel de "notă pentru/despre mine însumi".

Anathema nu m'au atins căci, vorba lui Oscar de la Trooper, ascult fie mai soft, fie mai dur. Sună bine dar... Cât despre Celelalte Cuvinte - acelaşi număr bine ştiut de toată lumea fanilor lor (care nu îi include neapărat şi pe toţi cei care ştiu pe din afară versurile Anathema), ceva mai scurt pentru că erau trupă de deschidere. Din ce în ce mai dureroasă, fiecare întâlnire live cu gaşca aia pe care o ştiu de când am început să ascult muzică autonom de casetele şi vinilurile părinţilor mei.

Scriam, în prima variantă de text, cea pierdută în cache-uri provizorii, ceva despre cum se schimbă biotopul în clipa în care de pe scenă se revarsă acordurile acelor vechi piese, scrijelite, ca pe vinil, undeva sub calota craniană. Într'o singură clipă dispar artiştii, dispare sala, dispare tot şi mă trezesc într'o lume numai a mea, în care se aglomerează, într'o stranie devălmăşie, doar ca nişte semne palide, toate amintirile pe care le port cu mine - cu sunetul acela prăfuit, cu acul auzindu'se prelins pe disc, cu amprente murdare pe ambele feţe, cu amprenta tuturor feţelor care mi'au zâmbit sau plâns vreodată în acordurile Celorlalte Cuvinte, într'o copilărie/adolescenţă versiunea 1.0.
Şi muzica e altfel.
Şi nici nu se mai aude de pe scenă.
Sintetizatorul e orgă şi respiră prin toţi porii mei
Un dumnezeu al rockului se joacă la bas pe firele mele de păr.
Pe toba mare e întinsă pielea mea.
Şi fiecare solo de chitară se naşte din muşchii ce'mi ţin capul să (de obicei!) nu mă plouă între umeri.
Iar de pe discul meu cu circumvoluţiuni zgâriate, trecutul, ca un vânt de noapte, cântă aşa:




Din ce în ce mai dureroasă, fiecare reîntâlnire cu Celelalte Cuvinte. BASF a dat falimet iar AGFA de mult nu mai produce benzi magnetice de 60 sau 90 de minute. Cât despre viniluri - se vând la magazinele de cărţi vechi şi stampe sepia.

Fiecare reîntâlnire cu Celelalte Cuvinte îmi dă arama timpului scurs pe faţă, mă acuză de minciună (recurs în anulare la ceea ce, în propaganda mea interioară, s'ar putea chema copilărie/adolescenţă 2.0), îmi spune că mi'a venit rândul să îmi fac propriul audit. Dar, până una-alta, cât timp viaţa nu'mi intră în insolvenţă, am să merg, dus de micul masochist din mine, să sufăr la fiecare întâlnire cu Celelalte Cuvinte.

Noam Chomsky, Michael Moore şi alte alea

Vine o vreme în viaţa fiecărui om, consumator de informaţie, când o întrebare nu mai poate fi evitată. Aşadar: de unde'i scoţi, Doamne, pe toţi?
Ieri seară, un tânăr apărut pe firmamentul analiştilor atoateştiutori a intervenit într'o discuţie privată, insinuându'se ca şi cum prezenţa sa într-un face 2 face dintre două persoane (una necunoscută lui) ar fi de la sine înţeleasă. First wrong step. Am simţit nevoia să mă prefac a nu'l cunoaşte - şi, la drept vorbind, nu mă cunosc nici pe mine aşa cum se cuvine. Cu atât mai puţin...
Second wrong step: s'a adresat (în special interlocutorului meu, un personaj des identificat drept jalon - chiar etalon - al opiniilor public exprimate) explicându'i că a aflat ("de la un prieten") cum a fost declanşată criza gripei porcine (mexicane, pentru cititorii noştri kosher din Ţara Sfântă). Ia să vedem, câţi ghicesc că e vorba despre un atac de gherilă lansat asupra calmului public de câteva firme din industria producătorilor farmaceutici?
Doamne, dacă mă auzi, poţi să'mi şopteşti la ureche de unde îi scoţi, totuşi?

Later edit
Deocamdată nu mi'a şoptit de unde dar cred că tot El mi'a sugerat o altă întrebare: ce onorariu primesc pentru a bate câmpii?

Alt atac la Bucureşti

În mod normal, primul lucru pe care o instituţie publică ar trebui să îl afişeze pe site este un calendar al evenimentelor de interes public. Poate că sunt eu mai de la ţară şi nu mă descurc, sau poate nu mai am vârsta care să'mi ofere răbdarea căutării - dar pe site-ul Primăriei Municipiului Bucureşti îmi scapă aşa ceva.
Cu toate acestea, în agenda Primăriei figurează, pentru astăzi, o şedinţă în care Consiliul Municipal va vota asupra unui maldăr de dosare de PUZ.
La grămadă.
Printre dosarele cu pricina, unul care vrea să schimbe total imaginea zonei Brezoianu-Cişmigiu. Ce înseamnă asta am aflat aici.

Doi prieteni

L'am văzut ieri dimineaţă. Stătea la marginea drumului, năucit de trafic, privind în toate direcţiile şi lătrându'şi prietenul rămas neclintit în mijlocul şoselei.
Vino, prostule, îi spunea, mişcă'te, nu auzi? Trec maşini...
Lătra într'una.
Lătra degeaba.

L'am revăzut seara, pe drumul de întoarcere. Lătra mai departe, în aceiaşi margine de şosea, spre prietenul neclintit, lipit de asfaltul ce începea să se răcorească după o zi în care, acolo, la marginea oraşului, lucrurile au luat o cu totul altă traiectorie.

Singura parte frumoasă e că toţi căţeii ajung, până la urmă, în rai...

Călugăriţele

Pe de o parte, este faptul - profund regretabil, aproape detestabil - că domnişoarele din figura de mai sus (sursa) ţin cu Bayern Munchen.
Pe de alta, însă, mi'am amintit de toţi preoţii aborigeni peste care am dat în vremea din urmă în ţara numită România, de edictele din ce în ce mai bolânde ale unui abuziv de fericit şi de tâlharii de voturi care, în vreme ce statul nu mai ştie de unde să fure de pe cetăţean, sug de la bugetul public pentru a face biserici electorale.

Chestia cu iarba...

Old media, via EvZ, a descoperit ceea ce pe noi, blogureştii, ne crizează cam de când ne'm pus pe net: că nu ne lasă statu' pe iarbă.
Acum, aş vrea să văd când or să se lege de interdicţia de a fotografia în curtea bisericilor şi de, în general, idioţii care mai că pun câinii pe tine când vrei să faci o poză, ca omu'!

Cutia europeană din Gara de Nord

Nu mai ştiu unde am citit - cred că la Emil - despre cutiuţa amplasată în Gara de Nord, de unde pot să transmit mesaje Comisiei Europene.
Probabil că, la o adică, le pot trimite lui Vadim şi Gigi nişte slănină şi un plic cu bani, "pe locomotivă".

Ajung vineri dimineaţă în Gara de Nord şi, ce să vezi? Sub panoul de întârzieri la departures şi arrivals stătea, într'un albastru închis, ea, cutiuţa despre care aflasem cu o zi înainte. Doi badiguarji în cel mai românesc sens al cuvântului completau acest tablou european: o cutie ceva mai mare decât toaletele ecologice având încastrate pe doi pereţi câte un monitor din care, la fiecare 90 de minute, un franţuz, europalrmanetar, pesemne, juca rolul principal într'un scurt metraj de prost gust realizat, parcă, la cineclubul montan de la Casa Pionerilor din Oraviţa anilor 80. Aştepta să îi şoptească o voce blondă, din afara cadrului, că acum funcţionează şi se poate înregistra bine, după care se pornea să îmi povestească, în trei fraze, într'o franceză mai proastă decât a lui Jean Iliesco, despre ce se întâmplă anul acesta, între 4 şi 7 iunie.
Personal nu m'am ales cu nimic din vorbele omului. Sonor prost, mesaj şi mai şi, logică lipsă. Restul era fix ceea ce trebuie să înţeleagă românul care aşteaptă trenul întârziat 50 de minute: că Europa e o imensă harababură fără noimă de pe urma căreia nu face decât să piardă cam trei metri pătraţi lângă scrumieră.

Paştele preşedintelui de treabă...

Oare preşedintele meu a ajuns de la Voroneţ la Mamaia într'o zi pe şoselele lui Mitrea?A călătorit, poate, cu trenul? Sau, poate, s'a dus de la socri la frate cu elicopterul sau cu avionul?
A plătit Ioana, din banii strânşi după vânzările anterioare? Sau Elena, din leafa de jumate de normă? Sau ş'a cinstiti fratele? Sau s'a încadrat în salariul lui de 80 de milioane?
Eram doar curios.
Probabil aşa am să şi mor.

BOR SRL

Poate are cineva mai multă ştiinţă de Carte decât mine şi mă lămureşte unde, în Scriptură, se pomeneşte interdicţia de a spune o rugăciune şi celelalte rostiri protocolare standard la căpătâiul unui mort care a ales să fie incinerat!
Şi b: unde, în aceleaşi rânduieli bisericeşti, este pomenită pauza publicitară?
Nu de alta dar la una dintre slujbele de Înviere, cu prezenţă de rang politic şi camere de filmat, finalul izbăvirii prin lumină a sunat cam aşa:
"Şi ne rugăm pentru firma Gălăgiosu' SRL, specializată în sonorizări şi filmări video la nunţi, botezuri, parastase şi alte lăsări la vatră".

PS: a propos de asta, mi se pare mie sau vineri seară, popa din Pipera a amânat cetirea prohodului până a ajuns în prag însuşi mântuitorul crescut lângă iesle, proaspăt pus în libertate condiţionată?

Înainte de a ne lua rămas bun

Mai târziu, astăzi, ne vom despărţi. Până atunci, câteva cuvinte de la Victor, despre Bucureşti.

1. Unde iti place sa iesi cu prietenii, cand vii in Bucuresti?

2. Care e lucrurul care, departe de Bucuresti fiind, iti lipseste cel mai mult?

3. Ce intrebare despre Bucuresti ti'ar place sa ti se puna si cum ai raspunde la ea?

1. La Motor, Cafeneaua Actorilor, Strada de Vara, La Sosea, plimbari lungi si dese in zona Armeneasca cu terasele de rigoare, iar daca (mai) am cu cine, Club A si ...cam atat.
2. Prietenii din Bucuresti
3. Bucurestii sunt un oras frumos? Raspuns: nu, absolut deloc, mai ales daca nu-l cunosti si apari ca turist. Oamenii par grobieni, blocurile gris sunt de cosmar, partea istorica sta nerenovata de 20 de ani, toti primarii si-au batut joc. Dar as vrea sa-ti arat ce-mi place mie la Bucuresti... si as incepe cu Str. Spatarului 22.

Bucureşti-Bruxelles, aprilie 2007

De la Marinaru', se ştie, se ştie!

Cum bine remarca şi Mana, România intră într'o nouă fază (ciclică) a istoriei.
După "îl votăm pe Iliescu că ne'a dat înapoi pământurile" urmează "îl votăm pe Băsescu că ne'a dat cetăţenie".
Un milion de voturi, fără număr, fără număr...

Cati merge mai departe

Care va să zică, doamna ministresă vrea să bage orele de sport în weekend.
O prostie, asta'i clar.
Aiuritoare şi abramburistică şi demnă de a rămâne în colecţia de mărturii istorice despre cine a putut conduce România mi se pare, însă, argumentaţia doamnei Andronescu:

"Profesoara mea de sport ne chema la competitii si sambata, si duminica, si nu se supara nimeni"

Ziua

Pe bune?

Blablablauri

Disoluţie în sus, disoluţie în jos.
Ca să aibă loc o disoluţie îţi trebuie ceva material.
Când a existat, de fapt, autoritate în statul ăsta?

Ce ironie!

Fast, ipocrizie, acţiuni bifate? Mâine este ziua europeană a libertăţilor civile. Liberalii europeni au program în Parlamentul European. Dacă e cineva în zonă, poate îl trage de mânecă pe Graham Watson.

Altfel...

Ada. A da. A dărui.

Ada!

Zi 33!

Do it with the Facebook!

Eşti pe Facebook, hăăăăăă! Ce cooooooool!

Cool, ă?

Te'ai uitat cine mai e pe Facebook? Pe lista ta (aia cu cel puţin 535 de "prieteni") te'ai uitat, recent? Mai ştii cu cine te'ai împrietenit de când eşti pe Facebook, mai ales atunci când te apucase frenezia împrietenirilor? Uită'te atent. O să găseşti un politican european, cu siguranţă.

Păi? Mai stai? Scrie'i un mesaj scurt. Întreabă'l dacă acolo, în Vest, la el, se vede Chişinăul; întreabă'l şi cum se vede! N'o să'ţi răspundă. Poate nici n'o să te bage în seamă.

Dar poate că, dimpotrivă, dacă tu îi scrii două rânduri şi îi mai scriu şi ceilalţi care l'au pus pe listă, poate, zic, o să'şi pună şi singur nişte întrebări. Şi, cine ştie, poate o să pună, mai departe, întrebarea ta, altfel formulată, în limba/limbajul lui, în vreun plen de Parlament sau într'o comisie...

Tăcerea Vestului este una dintre armele cele mai redutabile ale lui Voronin.

Încearcă să'i deschizi Vestului gura!

Şi, aşa, nici n'o să mai facă mişto de tine cei ce te iau peste picior şi spun că eşti al naibii de curajos când faci revoluţii din faţa calculatorului.

Eşti pe Facebook, zici? Dovedeşte'ţi că nu eşti numai de fiţe. Dovedeşte'ţi că ai intrat în secolul 21.

TVR PSD

Că televiziunea publică din Moldova transmite un serial poliţist german nu mă surprinde. Dar e incredibil că la aflarea veştii dispariţiei lui Doru Dendiu televiziunea publică din România a intrat cu un breaking news după care a dat spaţiu de antenă pentru Mihaela Geoană!

La ora 14, la ştirile de pe TVR1, s'a vorbit despre caz timp de vreo trei minute după care au intrat cu materiale filmate. Pe TVR2 e teleshopping. Pe TVR info, "Piţurcă pleacă". Pe TVR3 este o emisiune medicală - dacă m'am prins eu, e în limba maghiară. Pe TVR Cultural e Patapievici iar pe TVR HD se succed imagini cu frunze ruginite!

Dacă nici acuma nu îşi fac treaba, când le'a luat foc valiza...

*

E vineri. Politica europeană intră în weekend, politicienii sunt obosiţi după mai multe săptămâni fără sâmbete şi duminici, mi'e groază de ce ar putea urma.

Victor. Victoria.

"Am plecat pe întuneric, cu gândul la singurătăţile noastre. Veşnicia înseamnă singurătate. Poate de asta s-a inventat moartea. Ca să nu mai fi singur. Mi-a rămas în minte şina tramvaiului care dădea în Cişmigiu, răcoarea camerei şi timpul suspendat într-o noapte de iulie. Într-un fel, voi fi întotdeauna în camera ei. Şi nici măcar nu va şti"

Iulian. Sau Victor.

A trecut un an de când ne-am văzut ultima oară. Şi asta-mi e cea mai mare realizare.

Acum şapte ani, prin vocea unui medic, soarta pronunţa o condamnare la moarte. Condamnatul a refuzat, însă, executarea ei, a declarat recurs, s-a angajat propriul său avocat, a pledat magistral şi a învins. Cele câteva luni pe care medicii i le-au dat, în generozitatea lor, s-au tot lungit – până miercuri după amiază.

Probabil că nu realizaţi cum s-au scurs aceşti şapte ani din viaţa lui Victor. Dacă i-am spune „goană disperată” după fiecare moment ar fi o blasfemie. Victor nu s-a grăbit niciunde. Dimpotrivă. A stat pe loc, s-a întins la taclale cu fiecare secundă, lungind-o şi lăţind-o, storcând de vlagă fiecare clipă. „Ca şi cum ar fi fost ultima”, pentru a recurge iarăşi la clişee.

Victor – sau Iulian, după cum ne venea mai la-ndemână – a fost un curs practic despre viaţă. A predat arta de a trăi mult mai bine decât a predat studenţilor în drept, în perioada petrecută la catedră – iar cei ce l-au avut dascăl au vorbe de preţuire la adresa lui.

Cuvintele din deschiderea acestui... cum să-i spunem? Text să-i spunem?

Cuvintele îi aparţin.

Mai mult de atât nici nu se cade să mai scriem.

Ca să nu sune a dramoletă, n-o să vă mărturisim, la final, că, imediat ce telefonul care ne anunţa acest episod din viaţa prietenului nostru, din aparatul de radio a răsunat „Seasons in the sun”. Lucrurile s-au întâmplat, însă, exact în acest mod. De fapt, Victor – sau Iulian – îşi încheia pledoaria finală. După care a plecat să rezolve nişte intabulări – va fi nevoie şi pe lumea cealaltă de un loc (liniştit ca un iaht ancorat în portul Copenhaga) în care să-i strângă pe cei ce i-au fost dragi la o bere belgiană şi un mic românesc.

A transmis pentru Deutsche Welle, din Bruxelles, Victor Iulian Tucă.

George Copos şi revoluţiile

Un secretar cu propaganda UTC ajuns să învârtă prin cofetării, telescaune, televizoare, tot felul de afaceri de dosar penal cu NUP de la partid (şi aşa mai departe) banii uitaţi de comunişti în seif când i'au gonit elementele fasciste de la Timişoara şi, ulterior, Bucureşti, falimentează o echipă de fotbal cu tradiţie.

Acest secretar de partid şi'a apropiat tot felul de oameni de teapa lui, câţiva imbecili şi imbecile care, ieri seară, la intrarea pe stadionul Giuleşti, au interzis galeriei lui Poli Timişoara să introducă în tribună un banner de solidaritate cu anticomuniştii de la Chişinău.

Erau, în mare parte, puştii celor care ai ieşit în stradă din 16 decembrie (mă uitam pe lista făcută la intrarea pe stadion - cei mai mulţi erau născuţi în '88 şi '89). Dar dacă părinţii lor n'ar fi ieşit atunci în stradă? Păi, cu siguranţă ar fi fost mult mai mare suma banilor furaţi din visteria UTC, bani cu care ar fi pornit mai târziu la drum utecistul de ieri ajuns feroce capitalist astăzi, George Copos pe numele lui.

Doi români = trei partide; şi mult rahat

Până se decid ruşii cum rezolvă treaba la Chişinău, am văzut aseară, la Universitate, cum stă treaba la Bucureşti. Pe esplanada Teatrului Naţional, două megafoane se băteau pentru o cauză comună. Nu ştiu care's cei buni, nu ştiu ştiu de ce unii sunt răi şi alţii nu, nu ştiu nici dacă e sau nu vreo şmecherie în ieşitul acesta în stradă. Ieri au fost câteva sute, azi, în faţa Ambasadei mai erau vreo 40, povestesc martorii oculari.
Una peste alta, nu pricep, în ruptul capului, de ce era nevoie de două manifestaţii distincte. A, ba da, ştiu de ce: pentru că suntem o naţie de tot rahatul.

Doi nemţi = un atelier.
Doi sârbi = o fanfară.
Doi români = trei partide.


Pe de altă parte, nu pricep cum de n'a venit nici un jandarm să îl identifice pe cel pe care l'ar fi declarat liderul manifestanţilor - şi să'l ducă la o secţie de poliţie pentru o declaraţie.
Nu l'am văzut aseară pe Ciocan, fraţilor (ceea ce mă pune pe gânduri, sper că nu e bolnav).
Nu am văzut intervenţia în forţă a mascaţilor pentru a împrăştia această adunare cu nimic diferită de acea gaşcă de antiglobalişti care în loc să fie atenţi la discursul lui Bush de la summitul NATO ascultau Manu Chao şi purtau tricouri cu Che (mă iertaţi, Che a omorât oameni, n'am să mi'l pun pe tricou!) într'o dărăpănătură din incinta fostelor uzine Timpuri Noi.

Zic "slavă Domnului!" că nu s'a întmplat aşa ceva dar gustul amar rămâne.

Şi, totuşi, ce face Băsescu zilele astea? E în tăcerea aia care nu'mi miroase a bine!

Twitteroluţia

Ce ţi'e, dom'le, şi cu secolul 21...

Vitalie dă pe Deutsche Welle că Voronin coace pentru diseară ceva.
Telegraph şi Foreign Policy relatează în timp real despre revoluţia pe twitter.
Care twitter s'a încins deja; aflai aşa că la Cahul se încarcă autobuze - dar nu şi dacă's oameni de bine sau nu. Oricum, vorba Sprâncenatului, se pune de o cahuliadă.
În spaţiul său românesc, Facebook-ul e şi el pe foc continuu. Numai FB-feedurile de la Spiegel şi New York Times au alte probleme.
Realitatea şi, mai apoi, Antena 3 preiau streamingul live de pe online-ul Pro TV încercând să mute pe imagini din celebra sursă YouTube sau să cropeze imaginea ori de câte ori apare sigla postului în colţul imaginii. Mari oameni, zic eu...

Ioana Avădani are un mesaj - o rugăminte, de fapt - de la colegii din Chişinău: scrieţi, scrieţi mult, scrieţi tot!


Să nu ne luăm cu fumul şi ochii, însă, şi să uităm de cele patru ore de program zilnic ale domnişoarei Elena Băsescu, de vânzările anterioare ale surorii ei mai mari şi de duzii vărului de la Constanţa... Mie, personal, tăcerea lui Tiran Băsescu din ultimele zile nu'mi miroase a bine.


PS: senzaţionale imagini, mersi, Sprâncenatule!

Vin tezele din aprilie

Se coace manifestul mafiei mămicilor! În curând, în Ziarul Copiilor!

112?

Nu ştiu cum să'i explic, pe româneşte, conştiinţei mele că... mă rog, ştiţi voi, simpatie vs repulsie în cazul Becali, hoţii, maşina, procuratura, arestul preventiv, alea-alea.
Pe strada Vişinei, imediat după colţ, un golănaş şi'a parcat motocicleta (un scuter dintr'alea care imită motoarele adevărate) pe mijlocul carosabilului şi se fâţâia pe lângă una dintre maşinile trase pe dreapta. Dacă veneam mai zdravăn mă opream fix în şandramaua cu două roţi. Eram bun de plată? Probabil că nu dar mai poţi ştii?
Ei, bine, n'am dat spiritul civic jos din maşină ci am pus mâna pe telefon şi am sunat la 0219544, numărul scurt al poliţiei rutiere. La care mi'a răspuns un sunet specific aparatelor deranjate. După care am încercat degeaba să sun la 112 că suna mereu ocupat.
După al doilea semafor am renunţat. Pentru o clipă am fost convins că dacă aveam banii lui Becali sunam un zmărăndoi şi'l puneam să sechestreze motocicleta.
Dar nu'i am, aşa că, probabil, mă împac cu gândul că de'o fi să mor cândva mor cu dreptatea în mână.

Mogulii

- Mogulul apolitic.
- Mogulul rău.
- Mogulul imoral.
- Mogulul care a întors armele.

Îmi scăpă ceva?

Principele? Care? Preşedinte? Al cui?

Uite, frate, ce glumă: Radu Duda, zis şi principele consort al Margaretei bătrânului Mihai (respecte, Majestate, atâtea câte mi'au mai rămas!), se joacă de'a "ce'ar fi să candidez?".

După ce (m')am râs puţin am zis că nu'i, totuşi, râsul meu.
Din ce'am auzit eu despre acest Duda nu m'ar surprinde să fie un pionaş (de sacrificu, desigur, că nici dacă ar candida singur nu cred c'ar ieşi) pentru a smulge voturile încă-monarhiştilor din segmentul liberal de electorat.

Sigur, e o speculaţie de prăfuită după amiază cu soare undeva la ţară. Dar praful, ca şi fumul, sunt două arme atât de importante...

Aseară, în Lăptărie. Celelalte Cuvinte

De fapt, a cam fost azi noapte. Aproape azi dimineaţă.

Lăptăria nu e clubul ideal pentru concerte. Asta ar fi una...
A doua: tehnica îl mai face, dom'le, pe om. Ca atare, omul ar trebui să'şi gândească din timp nişte soluţii de back-up.
A treia: Ana avea dreptate, când se cântă pe la cârciumari, ora oficială se decalpează. Mult.
Aşa. Patru: dacă tot ai întârziat şi, între timp. ţi s'a stricat computeru' de bord, Căline, tati, nu stai cu spatele la lume. Iei chitara rece în mână şi faci show de unul singur, chiar dacă nu eşti un entertainer de felul tău. Cânţi, acolo, unplugged, că oamenii au dat bani să vină să te vadă şi ai mai şi întârziat 90 de minute. Ei nu se simt minţiţi iar ţie îţi creşte şi mai mult cota. Cânţi până se repară drăcovenia aia după care o iei de la capăt în formulă completă. Dacă nu poţi, nu ştii sau n'ai chef, te laşi de treaba asta.

Probabil că, după concertul de azi noapte, din Lăptărie, Celelalte Cuvinte a pierdut câţiva fani. Vreo 10.
Restul de vreo 200, care am rămas (fie pentru că vroiam ceva de banii plătiţi, fie din simpatie şi solidaritate, mă rog, or mai fi şi alte motive... ), ne'am luat raţia de Cuvinte, într'un show fair şi plăcut.


Cât despre organizatori - păcat că un club aflat în buricul târgului, în mansarda Teatrului Naţional şi, implicit, cu pretenţii (poate justificate) de cultură are strategi/strategii de marketing de mahala. Evident că cine a ajuns sâmbătă seara în uşa Lăptăriei să vadă concertul Celelalte Cuvinte va da 250.ooo de lei la intrare. Poate că n'ar mai fi făcut drumul până acolo dacă preţul ar fi fost public în săptămâna dinaintea evenimentului sau dacă, la numărul pe care îl găseşti în dreptul Lăptăriei la o căutare dată pe net, îţi răspunde şi altcineva decât doamna înregistrată de operatorul de telefonie să te informeze că abonatul solicitat este temporar defect. Temporar, zici...

Celelalte Cuvinte

Mâine seară, în Lăptărie, de la 10.

Stele's numai care
nu sunt de vânzare!

Pă bune?

Autoportret al unui dezvoltator italian de pe piaţa bucureşteană:

Prin intermediul (...) am avut onoarea să păşim în casa multora. Succesul companiei noastre a depins încă de la anul lansării 2002, de gradul de mulţumire provocat fiecărui client, iar pentru realizare acestui obiectiv am fost fără excepţie nevoiţi să înţelegem dorinţa şi aşteptările lor în parte. Ideea (...) a luat naştere chiar la baza succesului nostru: clienţii noştri.

Deoarece pe piaţa imobiliară din Romania lipsea un produs la nivel occidental, gândit în detaliu şi menit să răspundă la dorinţele poate neexprimate ale proprietarilor, (…) a fost replica noastră. Am conceput un produs complet inovativ, care am dorit sa fie remarcat prin designul exterior supervizat îndeaproape de doi arhitecţi de la Zurich şi Milano, în completarea măistriei noastre dobândite asupra designului de interior.

Produsul nostru este în sine un răspuns la lipsa de calitate şi grijă care guverna în segmentul rezidenţial din Bucureşti. O altă inovaţie concretă introdusă o dată cu (...) este grădina de peste 80 mp oferită la apartamentele de tip penthouse. Deşi poziţionându-se la etajul 3, acestea se comportă ca orice altă grădină dispunând de iarbă bogată în care se pot planta flori şi plante, menită să aducă rezidenţilor cu capul în nori şi picoarele pe pământ!

Ansamblul rezidenţial (…) atrage oameni din segmentul high precum ţi din segmentul medium, cu condiţia ca aceştia să împartă principiul conform căruia casa proprie este un loc sfânt. Proiectul este destinat acelora care îşi doresc o locuinţă nouă de suflet şi se cunosc a fi oameni greu de mulţumit.

Celor interesaţi li se pun următoarele întrebari: "Cât de important este ca locuinţa dumneavoastra să arate ca din vis?" şi "Cât de simplu aţi dori să vă treziţi în acel vis?". În baza răspunsurilor primite se pregăteşte ofertă care variază între trei opţiuni. Proprietarii pot alege ca la data în care intră în posesia apartamentului acesta să fie accesorizat, mobilat sau mobilat premium.

Băi, mascalţone, cât ţi'a cerut agenţia pe textul acesta? Sau ai recurs pur şi simplu la traducătorul lui Google?