Sunt calma

Aseara scriam cu entuziasm despre conferinta de presa a doctorului primar.
Continui sa ii acord o sansa si in dimineata asta, chiar daca am facut o ora pana la serviciu, chiar daca azi am vazut trei salvari trecand prin parcarea de pe Iuliu Maniu, cu sirenele la maxim, facand manevre fine sa nu loveasca masinile parcate regulamentar dar sa se strecoare totusi, dupa ce nimeni nu se miscase pe cele trei benzi ale bulevardului, chiar daca niste mitocani dintr-o duba au avut senzatia ca ma dau la ei, cand eu de fapt incercam sa imi fac copilul sa zambeasca, cersindu-i un zambet cu buline sau macar unul cu stelute, explicandu-i din rasputeri ca pe asa o vreme trebuie sa fim luminosi, sa radem, sa ne incalzim unii pe altii, in lipsa soarelui, chiar daca dupa ce am parcat si am incojurat masina sa scot copilul, am calcat intr-un rahat de caine, chiar daca ieri un bucurestean grabit mi-a indoit bara, mi-a spart stopul si mi-a harjait masca de pe spate dreapta. El avea ultimul racnet de Dacie (sandero) eu un tico vechi, s-a gandit ca nu se pune.
Acum sunt la serviciu, soarele da semne ca totusi o sa ne onoreze azi cu prezenta, beau un ceai numit Purple Rain si sunt calma. Dar va rog pe voi, cei ce cititi, incercati zilele astea, cat ne-a luat toamna prin suprindere, sa nu va imbolnaviti. Salvarile NU au pe unde trece. In special dimineata. De fapt nici la pranz. Nici seara.
Si paziti-va copiii, in astfel de situatii ei sunt cei mai fragili.