Ultima lună de vacanţă

- Câţi dintre voi sunt fericiţi că vin la şcoală?
Aproximativ jumătate din clasă a ridicat mâna.
- Câţi dintre voi vor să înveţe?
Nici unul dintre copii nu a ezitat şi au ridicat cu toţii mâna.

Întâmplarea se petrece într'o şcoală americană. Povestea am găsit'o pe un forum iar membrii acelui grup de discuţii au părei împărţite despre relevanţa acestui (să'i zicem) dialog.

Mi'am imaginat o clipă că sunt iarăşi în şcoală, că mă întreabă profesorul şi că n'am habar cum aş răspunde la prima întrebare. Dar dacă ar fi fost să vrea să afle, de la mine, atunci, un dascăl dacă vreau să învăţ, aş fi lăsat mâna jos.

Pentru că prin şcoala românească am trecut cu o traducere falsă a verbului "a învăţa". Era acea acţiune asociată acumulării unui bagaj de informaţii necesare pentru a fi mai bun decât colegii mei şi nu neapărat din dorinţa de a fi mai bun cât pentru prestigiu. Am "învăţat" pentru... de fapt, nici măcar nu am "învăţat" pentru ci contra. Nu pentru note bune ci împotriva celor proaste. Nu sunt un etalon, nu aş putea generaliza, dar am trecut prin informaţiile acumulate pentru a mă lupta cu fiara aceea de pe catedră - catalogul. Nu m'am dus la şcoală pentru a dobândi cunoştiinţe pentru a căpăta experienţă ci pentru a'mi întipări ceva în minte.
N'am fost învăţat să învăţ. Poate n'am ştiut să'i aud pe cei care mi'au spus cum se învaţă. Poate n'am vrut. Pentru că sistemul m'a încurajat să mă conctrez pe opţiunea contra.

Am trecut, azi, pe lângă câteva şcoli din Bucureşti şi mă întrebam dacă nu cumva au căzut victime anului electoral. După care am văut ştirea asta. Ştiu o grădiniţă din sectorul 2, într'o clădire veche supravieţuită printre blocuri, care stă de câteva mandate Onţanu să cadă...