Unul este maşina. Maşina de colorat varul - care SE OPREŞTE la ora 5.
Apoi este omul care lucrează cu maşina aceea. În general, el este oricare dintre angajaţii care lucrează la aparatele de combinat vopsele din incinta magazinelor Bricostore. În speţă, e cel care era în tură astăzi, la ora 10:30, la magazinul din Regia.
Iritat peste măsură că în timpul orelor de program are de lucru. Acum nu poate. Să vin mai târziu. Când mai târziu? Peste vreo oră, aşa. Dar nu pot să vin la ora 5 sau 5 jumate, să zicem? Acum aveam să aflu că maşina, ea, se opreşte la ora cinci. Cumva, cine ştie cum, zeul din maşină se dizolvă la ora cinci şi maşina moare temporar.
Bun, atunci, dacă la 5 se opreşte maşina, la ce oră puteţi prelua comanda mea, ca să plec astăzi acasă cu vopseaua prelucrată?
La 4 jumate ia ultima comandă, să vin înainte de 4 jumate.
Dar dacă vă dau acum comanda şi vin să o iau când se opreşte maşina?
Nu puteţi.
Aleg cleştele:
De ce?
Pentru că daţi comanda, o plătiţi şi staţi lângă maşină.
Domnule, eu o plătesc, dumneavoastră, până ajung eu şi până vi se termină programul de muncă, găsiţi un moment - la alegerea dumneavoastră - la care vă ocupaţi de vopseaua mea.
Nu se poate, trebuie sa staţi aici.
Domnule, eu plătesc şi plec. E interesul meu să vin, să'mi ridic marfa.
Nu se poate.
Îmi venea să'i dau cu mostra de culoare în cap. Dar m'ar fi costat prea mult un bidonaş de var colorat.
Şi ar mai fi.
Hai să mai luăm un caz, tot astăzi întâmplat.
Nu simpatizez portarii. Nici vorbă. Rareori am reuşit să trec de un simplu salut în relaţia cu cei care păzeau intrările firmelor pe la care am lucrat. Unul mi s'a părut exagerat de prietenos. Nu era portar de firmă, păzea o intrare de bloc. Mi'a zâmbit, m'a întrebat cum îmi e ziua, a deschis uşa, mi'a dorit o zi drăguţă. Era la Washington.
Astăzi, în parcarea din faşa unui service auto. Portarul are mai multe misiuni. Să verifice actele la intrare şi ieşire, să deschidă (prin apăsare de buton) poarta, să se asigure că nimeni nu blochează intrarea şi chiar să îi caute de batistuţă şi unghii curate pe mitocanii care parchează mitocăneşte, evident, în spaţiul special amenajat. Că nu e suficient că firma te respectă şi ţi'a făcut parcare. Ar trebui să elibereze, când vii tu, locul de la intrarea care dă în biroul şefului, nu? Şi nu un loc, ci două. Căci, desigur, tu nu parchezi între două benzi albe ci încaleci una.
Degeaba vine portarul spre tine. Îi dai un flit scurt şi treci pe lângă el ca şi cum n'ar exista. Un tip încărunţit înainte de vreme obligat să poarte o uniformă este un zero barat pentru tine, care ai parcat transversal pe locurile de parcare, blocând trei maşini.
Apoi este omul care lucrează cu maşina aceea. În general, el este oricare dintre angajaţii care lucrează la aparatele de combinat vopsele din incinta magazinelor Bricostore. În speţă, e cel care era în tură astăzi, la ora 10:30, la magazinul din Regia.
Iritat peste măsură că în timpul orelor de program are de lucru. Acum nu poate. Să vin mai târziu. Când mai târziu? Peste vreo oră, aşa. Dar nu pot să vin la ora 5 sau 5 jumate, să zicem? Acum aveam să aflu că maşina, ea, se opreşte la ora cinci. Cumva, cine ştie cum, zeul din maşină se dizolvă la ora cinci şi maşina moare temporar.
Bun, atunci, dacă la 5 se opreşte maşina, la ce oră puteţi prelua comanda mea, ca să plec astăzi acasă cu vopseaua prelucrată?
La 4 jumate ia ultima comandă, să vin înainte de 4 jumate.
Dar dacă vă dau acum comanda şi vin să o iau când se opreşte maşina?
Nu puteţi.
Aleg cleştele:
De ce?
Pentru că daţi comanda, o plătiţi şi staţi lângă maşină.
Domnule, eu o plătesc, dumneavoastră, până ajung eu şi până vi se termină programul de muncă, găsiţi un moment - la alegerea dumneavoastră - la care vă ocupaţi de vopseaua mea.
Nu se poate, trebuie sa staţi aici.
Domnule, eu plătesc şi plec. E interesul meu să vin, să'mi ridic marfa.
Nu se poate.
Îmi venea să'i dau cu mostra de culoare în cap. Dar m'ar fi costat prea mult un bidonaş de var colorat.
Şi ar mai fi.
Hai să mai luăm un caz, tot astăzi întâmplat.
Nu simpatizez portarii. Nici vorbă. Rareori am reuşit să trec de un simplu salut în relaţia cu cei care păzeau intrările firmelor pe la care am lucrat. Unul mi s'a părut exagerat de prietenos. Nu era portar de firmă, păzea o intrare de bloc. Mi'a zâmbit, m'a întrebat cum îmi e ziua, a deschis uşa, mi'a dorit o zi drăguţă. Era la Washington.
Astăzi, în parcarea din faşa unui service auto. Portarul are mai multe misiuni. Să verifice actele la intrare şi ieşire, să deschidă (prin apăsare de buton) poarta, să se asigure că nimeni nu blochează intrarea şi chiar să îi caute de batistuţă şi unghii curate pe mitocanii care parchează mitocăneşte, evident, în spaţiul special amenajat. Că nu e suficient că firma te respectă şi ţi'a făcut parcare. Ar trebui să elibereze, când vii tu, locul de la intrarea care dă în biroul şefului, nu? Şi nu un loc, ci două. Căci, desigur, tu nu parchezi între două benzi albe ci încaleci una.
Degeaba vine portarul spre tine. Îi dai un flit scurt şi treci pe lângă el ca şi cum n'ar exista. Un tip încărunţit înainte de vreme obligat să poarte o uniformă este un zero barat pentru tine, care ai parcat transversal pe locurile de parcare, blocând trei maşini.
ai grija cand te duci sa-ti coloreze varul...sa ai mintea eliberata de orice gand rau (n-ar fi rau sa treci pe la biserica mai intai), poti face si niste exercitii de yoga pentru purificare...asta daca vrei sa ai o culoare perfecta pe pereti ;)
RăspundețiȘtergere