Întotdeauna când găsesc un lucru bun în oraşul ăsta, trebuie să se întâmple ceva care să mă aducă înapoi la realitate. Ieri eram în tramvaiul 41, ce gonea ca nebunul de-a lungul coloanei de maşini ce se întindea de la intrarea în Pasajul Lujerului până la Piaţa Crângaşi. Îmi găsisem un loc bun în picioare, lângă burduf, şi mă uitam pe geam la infernul de-afară, bucurându-mă că nu sunt acolo, cu fruntea pe volan. "Dacă mai mulţi ar merge cu tramvaiul", cugetam eu, "n-ar mai fi aşa de rău. Uite ce bine e aici. Stai în picioare, da' faci zece minute, nu treizeci". Când aud în spate convorbirea telefonică a unui puşti de vreo 12-13-14 ani.
"Frate, tu ştii număru' ăsta: 0766... ? Că mă tot sună unu' şi înjură, frate. Io nu ştiu cine e. Uite, acu' m-a sunat şi m-a înjurat (Pauză). Da, păi şi io ce să zic: l-am înjurat şi io. Dă morţi. Dea. Nu ştiu, frate, cine e".
Puştanul a închis telefonul, tramvaiul a mai mers o staţie şi cel care-l tot înjura l-a sunat iar.
"Fratele meu, da' de ce înjuri? Io nu te cunosc pă tine. Nu, frate. Da, frate, în Bragadiru stau. Da. Nu, frate, n-am trimis nici un iesemes. Nu, frate, că nu ştiu carte. N-am trimis io. Cred că mi-a luat cineva telefonu' şi-a trimis, că nu ştiu carte. Dacă ştiam, mai ziceam, da' aşa... Bine, frate. Cum? Nu-l ştiu, frate. Da', frate".
Azi am făcut o plimbare până-n prânz în Cişmigiu. Un paradis nu altceva, pe cuvânt. Lebedele stăteau la pozat şi mâncau biscuţi din palmele copiilor, broscuţa scuipa veselă apa, lalele înflorite şi multe şi alte flori pe care n-aş putea să le numesc, că eu am făcut filologie în liceu, curat peste tot, numai bine de cald, pensionari colea care dezbat oportunitatea organizării unor partide de table, pensionare care discută despre modă şi nu se plâng de pensia mică, tot felul de lume zâmbăreaţă care nici nu se gândeşte să scuipe pe jos sau să arunce hârtia de la merdenea altundeva decât în coş. Frumos, ce mai!
Şi cum treceam pe podul de deaspra heleşteului, l-am văzut. Râdea şi pleoscăia printre îndrăgostiţii care dădeau, disperaţi să se îndepărteze, la lopeţi. Era un aurolac care-şi făcea baia de primăvară-vară direct în lac.
L-a pescuit un poliţist după câteva minute, dar Cişmigiul nu mai era ce fusese.
"Frate, tu ştii număru' ăsta: 0766... ? Că mă tot sună unu' şi înjură, frate. Io nu ştiu cine e. Uite, acu' m-a sunat şi m-a înjurat (Pauză). Da, păi şi io ce să zic: l-am înjurat şi io. Dă morţi. Dea. Nu ştiu, frate, cine e".
Puştanul a închis telefonul, tramvaiul a mai mers o staţie şi cel care-l tot înjura l-a sunat iar.
"Fratele meu, da' de ce înjuri? Io nu te cunosc pă tine. Nu, frate. Da, frate, în Bragadiru stau. Da. Nu, frate, n-am trimis nici un iesemes. Nu, frate, că nu ştiu carte. N-am trimis io. Cred că mi-a luat cineva telefonu' şi-a trimis, că nu ştiu carte. Dacă ştiam, mai ziceam, da' aşa... Bine, frate. Cum? Nu-l ştiu, frate. Da', frate".
Azi am făcut o plimbare până-n prânz în Cişmigiu. Un paradis nu altceva, pe cuvânt. Lebedele stăteau la pozat şi mâncau biscuţi din palmele copiilor, broscuţa scuipa veselă apa, lalele înflorite şi multe şi alte flori pe care n-aş putea să le numesc, că eu am făcut filologie în liceu, curat peste tot, numai bine de cald, pensionari colea care dezbat oportunitatea organizării unor partide de table, pensionare care discută despre modă şi nu se plâng de pensia mică, tot felul de lume zâmbăreaţă care nici nu se gândeşte să scuipe pe jos sau să arunce hârtia de la merdenea altundeva decât în coş. Frumos, ce mai!
Şi cum treceam pe podul de deaspra heleşteului, l-am văzut. Râdea şi pleoscăia printre îndrăgostiţii care dădeau, disperaţi să se îndepărteze, la lopeţi. Era un aurolac care-şi făcea baia de primăvară-vară direct în lac.
L-a pescuit un poliţist după câteva minute, dar Cişmigiul nu mai era ce fusese.
Lebedele au supravieţuit?
RăspundețiȘtergeres-au transformat in televizoare cu lampi
RăspundețiȘtergere