Vesti din Vanghelistan - Sevrajul electrocasnicelor de indelungata folosinta

Azi va urasc pe toti.
In special pe tipul de la Renel caruia i-a trebuit cam o ora sa ajunga in scara blocului meu sa ne repare sigurantele. O ora in care am asistat neputinciosi la sevrajul tuturor aparatelor din casa care se straduiau sa intre in stand by. Prima oara am deconectat de la priza modemul. Apoi monitorul. Apoi computerul cu totul... Apoi am stins televizorul. Apoi am pus toate prelungitoarele in pozitia off pentru ca telefonul familiei isi dadea duhul tot incercand sa se reseteze. Apoi am stins toate luminile din casa (imi spusese legitimul la telefon ca nu prea mai sunt becuri de rezerva).
Si-acum iata varianta autohtona a uneia dintre melodiile mele preferate: Because I got high.

Am vrut sa fac un ceai dar nu aveam curent (n.a.: si la aragaz nu mai e la moda sa faci ceai...)
Am vrut sa sun la Renel dar nu aveam curent (si pe telefonul meu fabricantul a scris clar sa nu contezi pe el in caz de urgente)
Am vrut sa fac un dus dar nu aveam curent (si statisticile spun ca majoritatea accidentelor domestice se petrec in cada, era prea periculos, am zis pas)
Am vrut sa ascult ceva muzica pe-ntuneric, dar radioul nu avea nici baterii nici curent si mp3player-ul il uitasem la birou...
Asa ca am iesit pe balcon si am admirat lustrele si televizoarele celor din blocul vecin, carora desi le filau lampile nu le-a dat prin cap sa le scoata din priza.
Vecinii mei in frunte cu administratorul iesisera in spatele blocului si stateau la o tacla, dadeau cu banul care din ei sa sune la RENEL.
Asa, pe intuneric, mi-am dat seama ca locuiesc de patru ani intr-un bloc in care nu cunosc aproape pe nimeni (cu exceptia celor care imi afecteaza viata direct: vecinii de palier (pentru ca impartim ghena si invariabil una dintre cele 3 chei se pierde), administratorul si presedintele de bloc (de care ma lovesc ca nu am incotro), vecinii intre ale caror vieti traiesc si eu, ca o felie de sunca intre doua felii de toast, fara scapare intre hip-hop-ul celui de sus si trash metal-ul pustiului de jos.
De fapt revelatia asta mi s-a-ntamplat pentru ca recent am terminat de citit o carte scrisa de un arhitect. Se cheama Experimentul Catelu si v-o recomand.
Dupa ce am terminat de citit cartea asta am inteles ca traim brambura intr-o lume care nu ne place si nici ei nu prea ii mai place de noi, ca daca vietile noastre sunt sufocante e pentru ca am uitat ca toate lucrurile au o ordine, un rost, o semiotica de care prea putin ne pasa... Traim brambura si ne costa mult.
Si stand asa pe intuneric, privind involburarea perdelei mele de Pascani, mi s-a facut dor sa emigrez din Vanghelistan. Sa ma mut undeva la tara, sa am o casa de caramida cu ferestre uriase, fara termopane si sobe placate cu placi ceramice pictate si un generator electric si un hidrofor, eventual niste panouri de captura a razelor soarelui, un umbrar si un nuc batran...
Ma intreb cat costa metrul patrat de teren la... Butimanu sa zicem:)
But then I got high, then I got high, then I got high...
PS: Curentul a revenit la orele 23, cand era deja prea tarziu pentru orice. In Vanghelistan manelele rasunau linistite.