Cum era chestia aia cu sesizatul din oficiu? Nişte băieţi zglobii, probabil sătui de câtă d'aia au luat pe şosele, s'au apucat de o treabă faină. Poate vede şi Brigada de Poliţie Rutieră.
Alo, caşcheta, se aude?
31.8.07
30.8.07
28.8.07
Pumnul şi ţigara
Dacă reacţia lui Ganea v-a şocat sau dacă (doar din ipocrizie) aţi simţit nevoia să luaţi exemplul unora treziţi peste noapte ditai moraliştii, lacrima Christi, nu alta, dacă vi s-a părut incalificabilă ieşirea fotbalistului, aflaţi că n-aţi aflat încă nimic! Greu îmi vine să nu spun că totul e pierdut de vreme ce, iată (prin Andressa, via Ioana Avădani), ditai liderul politic social-democrat, alesul sectorului 2, intelectual şi cu mare grijă de copiii (se laudă domnia sa), Onţanu Neculai în carne şi oase şi nimic altceva, se comportă ca-ntr-o junglă de beton din Pantelimonul BUGului.
Ce ar fi aici de spus?
Că reporterul Prima TV a ratat ştirea? Vax, probabil că se pregătea de o locuinţă ANL în sectorul lui Onţanu. Sau, poate, chiar avea probleme în a identifica ştirea din eveniment.
Că legitima apărare a lui Ganea (calificat sau involuntar, gestul arbitrului se numeşte furt), oricât de iresponsabilă şi de neacceptat ar fi, nu e nimic faţă de atitudinea unui nenorocit de funcţionar public cu restanţe la cei şapte ani de acasă dar devenit golănaş pesedist pe lângă care Cristian Diaconescu se străduie în zadar să dea prestanţă stângii?
Valori social-democrate, Onţene, ai? Apartheid se cheama şi - cum spuneau sursele citate mai sus - atitudine de fucking sudist şi - de ce nu? - fascism.
Că avem o clasă politică mizerabilă?
Mirceo, Prostănacule, dacă erai Kurt Beck iar Jürgen Bigalke ieşea la Falkensee pe stradă şi îi stingea ţigara în palmă unui (Cezara, te rog, nu mă da la CNCD!) ţigan român care tocmai ce aruncase pe jos mucul acelei ţigari, apăi Bigalke ar fi pierdut sprijinul politic al SPD şi i s-ar fi întocmit repede dosar penal şi demisiona instantaneu, unde mai pui că nu doar Bild ar fi urlat ca descreieratul! Da' tu, Mirceo, visându-te premier de tranziţie prin CEx-uri de PSD, n'ai timp de realitate şi ştii tu, life is what happens while you're making plans! Aşa că vezi ce planuri îţi faci şi cu cine şi, mai ales cine'ţi face planurile... Aşa-i, Traiane?
A propos de Traiane - Căline, tată, ai un motiv cât se poate de serios să îl dai jos pe unul din cei doi primari PSD din Capitală. Da' nu-i aşa, domnule prim-ministru, că nu te coafează să tulburi de tot apele? Da' ce mă mir? Ruşanu avea ieri dreptate: azi nu se va vorbi decât despre vânzarea Rompetrol şi, undeva în subsol, de moţiunea Prostănacului; n-am văzut un ziar să urle, azi, despre gestul lui Onţanu.
Cu atât mai puţin se va sinchisi cineva dintre politicieni de violenţa din fotbal. Când toate partidele ţin şedinţe cruciale fix la mare, îi lasă lui Mitică privilegiul de a legifera (după chipul şi asemănarea lui). Mai sunt vreo câţiva care merg la meciuri, că e popular să dai cu zâmbetul la bliţ în tribună. Când e să îşi pună neuronii la contribuţie, ia-i de unde nu-s. Nu pe ei, că ei sunt - la televiziune, în circuit. Pe neuroni.
Românul va înţelege din nou că legea sunt şi mi-o fac eu; va înţelege că dacă sistemul te omoară cu dreptatea în mână şi apoi tot pe tine, mortul, te găseşte vinovat, e mai simplu să îţi faci singur dreptate. N-au idee cum să rezolve asemenea probleme. Oricum nu-s de teapa lor. Nu-s reglementări care să aducă bani iar despre voturi nici nu mai vorbim, aşa că nu contează. Pot da o ordonanţă de guvern prin care să interzică datul cu pumnul şi stinsul ţigării în palmă. Îl vor suspenda 24 de etape pe Ganea, se vor face că nu au auzit de crima lui Onţanu. Şi românul va inţelege exact ce va voi să înţeleagă.
24.8.07
Tupeu de borfaş?
L-am auzit aseară pe ministrul Vosganian "rupându-şi de la gură o laudă". Şi, zicea Varjuan Economicean din echipa lui Tăricean Guvernean, nu poate decât să felicite sectorul energetic românesc pentru că, în vitregele condiţiuni (nu mai vorbim de greaua moştenire, aşa-i?) a reuşit să menţină - vă daţi seama? - nemajorat preţul curentului. "Asemenea lucruri nu se fac în conferinţe de presă dar am să o fac şi am să-i laud că..." blablabla, grăit-a poetul armean.
Varujan Vosganian, auzi, matale nu plăteşti curentul acasă? Sau cum vine treaba? Că dacă deschideai ciorna aia despre care vorbeam aici, te prindeai că preţul creşte de la sine, nemajorat de sectoru' ăla pe care-l lauzi matale.
Bă, liberalu' lu' peşte, marş dracului înapoi la poezia aia a matale cu suflet şi spirit şi lasă-ne! Tu şi toţi liberalii lu' matale, ştii? Şi luaţi-vă de mână cu al'de PSD, PD, PRM, UDMR, PC şi care-ţi mai fi. Şi, mai ales, desfiinţaţi dracului o dată statul, că mai ilegal, imoral şi neloial concurent decât statul pe piaţă nu se există. Şi nu-mi argumentaţi cum că statul ar fi cel mai garant al protecţiei sociale. Că poza de mai jos e făcută în Bucureşti, în anul 2007, luna a VIII-a de la admiterea în Uniunea Europeană, pe la opt seara, fără bliţ. Downtown, bă!
Bă, liberalu' lu' peşte, marş dracului înapoi la poezia aia a matale cu suflet şi spirit şi lasă-ne! Tu şi toţi liberalii lu' matale, ştii? Şi luaţi-vă de mână cu al'de PSD, PD, PRM, UDMR, PC şi care-ţi mai fi. Şi, mai ales, desfiinţaţi dracului o dată statul, că mai ilegal, imoral şi neloial concurent decât statul pe piaţă nu se există. Şi nu-mi argumentaţi cum că statul ar fi cel mai garant al protecţiei sociale. Că poza de mai jos e făcută în Bucureşti, în anul 2007, luna a VIII-a de la admiterea în Uniunea Europeană, pe la opt seara, fără bliţ. Downtown, bă!
Oraşul e liber. Staţi departe de el!
Se circulă, să se oftice Videanul!
Se poate parca fără plată în centru!
Se face mai puţin de un sfert de oră din Băneasa la Gara de Nord!
Se claxonează mai puţin!
Se pot ocoli gropile mai uşor!
În autobuz/metrou/troleu/tramvai te calcă numai o singură babă pe picioare!
Cetăţeni, vă ordon: mai staţi în concediu!
Se poate parca fără plată în centru!
Se face mai puţin de un sfert de oră din Băneasa la Gara de Nord!
Se claxonează mai puţin!
Se pot ocoli gropile mai uşor!
În autobuz/metrou/troleu/tramvai te calcă numai o singură babă pe picioare!
Cetăţeni, vă ordon: mai staţi în concediu!
23.8.07
BD la mare, cu mulţumiri de la oraşul Potcoava
Închideţi tabul cu "Libertatea", aruncaţi sudoku pe fereastră, a apărut un nou număr din revista "Poliţia Română", o ediţie estivală plină, după cum ne-a obişnuit colectivul redacţional, de sensibilitate, dramatism, optimism şi organe în acţiune. 52 de pagini savuroase, fără nici un pic de publicitate (Oare cum de reuşesc să se menţină pe piaţă? Ah, am uitat, le dăm noi nişte bani din buzunar).
Spicuim din sumar:
"Poliţistul, prietenul nostru" - editorial de Nicuşor Dulgheru
"Un poliţist român apără legea în Kongo - infernul dintre viaţă şi moarte"
"Litoralul românesc - oază de linişte şi frumuseţe"
"Ripostă la pericole asimetrice la adresa securităţii regionale"
"Parteneriat româno-american de dimensiuni transcontinentale"
"Scrisoare de mulţumire din partea oraşului Potcoava pentru poliţistul şi omul Gabriel Neagu"
"Poliţia sătească la timp european"
"Teze şi antiteze juridice - Dreptul la apărare II"
"Drapelul, între tradiţie şi simbolism"
"Miss Poliţia Română" (Cu poză!!!)
"A sosit vacanţa", articol gingaş, cald, pentru copiii care şi-au făcut abonament la această publicaţie, din care îmi permit să citez: "Dragi copii, Cu aripi de lumină şi raze jucăuşe, vara, cea mai bună prietenă a voastră, a sosit. Ea vă duce soare zâmbitor, zile călduroase, jocuri vesele şi mult dorita vacanţă. Munţii înalţi cu poteci şerpuite, marea cu valuri înspumate şi toate drumurile vacanţei le veţi lua cu asalt, dornici să colindaţi şi să cunoaşteţi lumea. Nu uitaţi, însă, ca în bagajele voastre, alături de glume, şotii şi năzdravănii, să aşezaţi la loc de cinste şi regulile de circulaţie"
La final, reproducem şi o epigramă, mărturie elocventă a spiritului sensibil, isteţ, aplecat spre artă al poliţistului român:
"La şpriţ amic este cu mine
Dacă nu umblă-n portofel,
Deşi preferă soiuri fine,
Ce bea e nobil... nu şi el".
Copleşiţi de un asemenea regal literar, nu putem decât să spunem în cor: "Jos caşcheta, domnilor poliţişti!"
România lor pe banii noştri
Curs de referinţă al BNR, ai? Electrica Muntenia Sud are, probabil, propria Bancă Naţională. Republica Electrica Muntenia Sud.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)