Alaltăieri, profesorul Liviu Librescu a devenit erou pentru întreaga lume. Iar eroii nu mor niciodată, pentru că presa are grijă să-i bage, din când în când, în propria centrifugă. Am aflat, dintr-o mărturie a unui cunoscut, că în scurtele sale vizite în România, profesorul locuia într-un apartament din strada pe care o privesc în fiecare seară de vreun an şi jumătate încoace. Şi alaltăieri, din cauza unui nebun cu drept de a avea arme de foc, acest om s-a mutat definitiv pe o altă stradă a Apusului, într-o vizită fără sfârşit.
Ziarele israeliene scriu de "cetăţeanul israelian Librescu", iar cele româneşti de „profesorul american de origine română Liviu Librescu”. CNN a făcut un scurt material despre el şi în care nu se suflă nici un cuvinţel de România. Nici fiul din Israel, căruia i se ia un scurt interviu, nu pomeneşte nimic despre ţara noastră. Uite că, atâta timp cât a fost în viaţă, nimeni nu s-a gândit să-şi aducă aminte de el. Aşa că putem, cu tristeţe, să cităm vechea şi cinica zicală: un evreu (ungur, chinez etc.) bun e un evreu (ungur, chinez etc.) mort.
Timp de peste 30 de ani, România l-a uitat pe Librescu. Se tot vorbeşte de el ca supravieţuitor al Holocaustului, dar mai potrivit ar fi supravieţuitor al comunismului, pentru că asta l-a gonit din ţară. De fapt, ambele variante sunt incorecte, Librescu a fost un supravieţuitor pur şi simplu şi poţi să-ţi dai seama de asta doar privindu-i cu atenţie portretul deja celebru.
Cine spunea că eroii nu mor niciodată? A, da, chiar eu, îmi cer scuze. Deja presa noastră, concentrată pe suspendarea lui Băsescu, l-a uitat pe acest erou. Sper că strada Apusului pe care merge el acum are mai puţine gropi decât cea pe care o voi privi eu în seara asta.
