O barbă de vis

Dragi cititori,

Nu pot descrie adecvat plăcerea dulce ce mă cuprinde la gândul că mi s-a făcut onoarea de a mă număra printre autorii acestui minunat blog, pe care mă grăbesc să-l transform repede într-un bastion al anticomunismului, al valorilor democratice și capitaliste, al vieții corporatiste în general, care, după cum se știe este o organizare minunată a existenței umane, superioară oricăror vieți de viermi asistați social.

Dar nu despre asta vreau să scriu în prima mea postare cu drepturi depline, ci despre unul dintre oamenii pe care-i admir până la delir, anume Domnul Andrei Pleșu. Ani de zile, citind Dilema Veche, mi-am cultivat cu sfințenie admirația pentru acest pilon etern al moralității și culturii române. Și, trebuie s-o mărturisesc, fascinația mea pentru acest semizeu, pentru acest bărbat intelectual desăvârșit, a căpătat, cu timpul, unele tendințe mai… senzuale, ca să zic așa. 

Iubesc de-a dreptul barba îngrijită a titanicului filozof. E atât de imaculată, atât de îngrijită, atât de civilizată. Am visat într-o noapte că mă aruncasem, de pe marginea coperții volumului cartonat Despre îngeri, drept în mijlocul bărbii gânditorului de la Tescani. Acolo am găsit o lume minunată, mirosind a tocăniță, somon afumat, în care tocmai începuse să ningă cu mici cruciulițe care aveau atașat un bilețel pe care scria „Sfințit de Dan Puric”. Nepricepând nimic, m-am lăsat să plutesc printre dalbele fire de păr până am ajuns la un iaz în formă de ciocănel de pui, pe malul căruia l-am găsit pe Mihail Neamțu îmbrăcat într-o salopetă argintie, cu pantaloni scurți. Fondatorul Partidului Noua Republică se chinuia să lipească niște leduri chinezești pe streașina unui șopron sub care se năștea, dintr-o mamă cu brâu de lână și un tată călare, Corneliu Zelea Codreanu. În jurul lor era pace, căldură și două cămile care mestecau fân.

Am trecut mai departe și, după o vreme, am ajuns în fața unei forme ciudate de relief. Părea un zid, dar era un zid rotunjit, placat, după câte îmi dădeam seama, cu bucăți mari de gresie alunecoasă. Am încercat în zadar să-l escaladez, apoi m-am așezat pe vine, cu capul între genunchi, și am început să plâng. Dintr-o dată, s-a auzit un tunet și o voce de sus a spus: „Nebunule! Nimeni n-a reușit să treacă vreodată de buza inferioară a Marelui Pleșu. Vai ție!”. Inima mi s-a făcut cât un purice și m-am trezit, curios, cu o stare de spirit excelentă, așa încât, după ce am ajuns la birou, nu le-am mai corectat greșelile gramaticale subordonaților mei. În schimb am share-uit din nou toate articolele titanului tescănean și mi-am petrecut seara mângâind emoționat coperta volumului Despre frumusețea uitată a vieții.

Cu stimă,

Cecil Daniel Cositoreanu

CEO, CFO, COO și antreprenor

Victorie! Dar lupta continuă

Fraților, am înfrânt! Comunismul și-a mai luat un șut în coaie (ambele stângi), trimițându-l mai aproape de lada de gunoi a istoriei. De duminică noapte sunt ca beat, deși nu am băut nimic (nu cred să fi băgat ăștia alcool în prigatul de morcovi). Parcă plutesc, am sufletul ușor și mă simt mai aproape de oameni (luni mi-am întrebat subordonații ce mai fac). Toată ziua am sporovăit cu puținele cuvinte germane pe care le știu (dar promit să învăț la perfecție această limbă frumoasă, precisă, incoruptibilă, limba civilizației absolute. Am și văzut un anunț de meditații și o să-l contactez pe cel care l-a postat, cred că e rudă cu Herr Präsident - hihihi, aveau nume asemănătoare).

Pentru noi, românii, acesta este un vis de veacuri. Dl Iohannis va curăți zoaiele balcanice din ființa neamului și vom funcționa măcar ca un VW Golf din 2000, adus din Munchen, cu 500.000  de km, dar întreținut și cu reviziile la zi.

Următorul obiectiv pe lista revoluției pe care am început-o trebuie să fie scoaterea PSD de la guvernare, aducerea la tăcere a inculților și neoamenilor care l-au votat pe Mickey Mouse. Pentru aceasta voi porni o vastă operațiune de identificare a celor care au dat like paginii plagiatorului, dar și acelora care au apreciat pozitiv vreun articol critic la adresa Dreptei. Toți aceștia trebuie raportați la conducerea Facebook și conturile să le fie șterse.

Lupta continuă, deci, cu mai multă forță, în spatele unui nou președinte (mai înalt și mai frumos, aș putea spune)! Până nu vom reuși să eradicăm ciuma roșie, lenea, mâna întinsă la mila statului, asistența medicală gratuită pentru categorii care nu contribuie cu nimic la buget, reducerile pentru studenți la biletele de tren sau sindicatele, nu trebuie să ne oprim.

Să facem împreună o democrație autentică, în care nu orice prost rupt în cur poate vota (vezi aici o pledoarie), ci numai oamenii care au dat like în viața lor măcar unui editorial de Pleșu.

Doamne-ajută!

Cecil Daniel Cositoreanu

CEO, CFO, COO și antreprenor

Un motan care votează un pisoi

Dragii mei,

N-am mai scris de mult, căci în aceste săptămâni decisive pentru țară m-am implicat până la nebunie în campania electorală. Am postat sub zeci de identități pe site-uri și rețele sociale, am făcut sigle, am alergat, am urlat, am combătut, m-am certat chiar și cu viitorul socru. Dar orice sacrificiu merită pentru a păstra drumul țării către capitalismul adevărat și liberalismul autentic.

Spre dimineață, când nu mai aveam preopinenți online, încercam să mă relaxez cu singura muzica care m-a emoționat întotdeauna până la lacrimi: muzica pentru copii. Așa am descoperit o melodie care, pe lângă factorul intrinsec deconectant, conține și excelente calități tip docere, asta pe lângă superbele paralele cu actorii politici pe care le voi face un pic mai jos.

Asta-i melodia.

Despre ce e vorba? Un motan subdezvoltat („cât un pisoi”), care-și petrece timpul nevalorificându-l într-o activitate legală (caută în gunoi, trăind din parazitism). Evident, atitudinea povestitorului nu poate fi decât una sănătoasă, individualistă și neoliberală („ce sunt eu de vină de-l calcă o mașină”). Bineînțeles că da, bunăstarea personală este responsabilitatea fiecăruia. E treaba motanului să-și poarte de grijă, nu să-și lase siguranța în mâinile altora.

Povestea continuă cu iresponsabilul de motan care se însoară și face o târlă de pisoi, anume opt la număr. Bineînțeles, nu are posibilitatea materială de a-i întreține și aceștia sunt crescuți tot din gunoiul altora și, probabil, din alocațiile strânse din impozitele de care suntem mulși noi, oamenii cu inițiativă.

Iată, dragii mei, câteva paralele cu viața politică de azi. Motanul respectiv este votantul PSD, inferior intelectual și leneș, așteptând întotdeauna mila statului, făcând copii pe bandă rulantă pentru alocația pe care o cheltuiește pe băutură. Probabil că este un motan vasluian. Dar încă un cuvânt mai trebuie să ne atragă atenția, într-un nou plan ideatic. Este vorba de „pisoi”, porecla dată de domnul președinte încă în funcție știți dvs cărui candidat. Așadar motanul parazit alege un președinte care-i seamănă întru totul. În plus, în clip, motanul vânează un șoricel. Știm bine cui i se spune Micky Mouse zilele astea. Asta înseamnă că viitorul președinte este atât călău, cât și victimă, într-un proces de-o anormalitate pe care nici Jung închis zece ani în beci cu Freud n-ar putea-o explica.

Dacă cei mici ar asculta această melodie și li s-ar explica bine toate sensurile, când ar ajunge la vârsta majoratului știm bine că ar vota cu toții un președinte cum ni-l dorim de 25 de ani: integru, incoruptibil și care să desființeze mizeria de stat comunist și clientelar.

Iată de ce le-am scris celor de la Youtube cu rugămintea de a schimba titlul în „Un motan care votează un pisoi”.

Și nu uitați, duminică ieșiți la vot.

Doamne-ajută!

Cecil Daniel Cositoreanu

CEO, CFO & COO