20.9.14

Ziua în care Mussolini l-a lansat pe Ponta



Sâmbătă, 2014, 20 ale lui septembrie, București, România. Uniunea Europeană.

Toate străzile mari ce duc spre Arena Națională sunt sufocate de uniformele albăstrui ale agenților de circulație, amestecate cu cele mult mai închise la culoare ale jandarmilor, amplasați în fiecare colț al fiecărei intersecții de pe bulevardul ce vine dinspre Casa Poporului și, cotind prin Alba Iulia, merge către locul în care se va întrona candidatul PSD la funcția de președinte, Victor Ponta.




Într-un oraș în care de regulă se parchează pe trei șiruri paralele cu trotuarul, pe trotuar, pe trecerile de pietoni sau în intersecții și sensuri giratorii, fără ca organele cu fluier să-și miște ceafa groasă din birouri, aceleași organe se bălăngăneau de mama focului să îndepărteze mașinile parcate legal pe Bulevardul Decebal.




Bucureștii se terminau, sâmbătă pe la amiază, în Bariera Vergului. Accesul pe largul Bulevard Basarabia, care trece pe lângă Arena Națională, era închis fix la ieșirea din Piața Muncii, lângă biserica cu bustul lui Antonescu (Ion, mareșalul), pentru a nu perturba petrecerea unei entități private care a adunat în tribune jde miile de aplaudaci și batalioanele de sarcofage votante ale lui Liviu Dragnea.





La circa trei kilometri de stadion, șoferii locatari ai străzilor riverane bulevardelor Unirii, și Decebal au avut de convins trei filtre de poliție că locuiesc la ei acasă. Că doar n-aveau să tulbure niște specimene bucureștene excursia la Capitală a atâtor mii de oameni plătiți cu sudoarea frunții lui Marean...






Victor Ponta, care s-a frecat zilele trecute de o tentativă de relativizare a nazismului, s-a tâmpit suficient de mult pentru a nu realiza că tot ceea ce face el acum depășește ca indecență, imoralitate și ilegalitate exemplele marilor ale modele - Mao, Fidel și Kim. Ce face PSD-ul acum mai făcea doar Benito Mussolini la vremea lui.



Dacă ar avea un minim strop de decență, la megapetrecerea de la Arena Națională, Victor Ponta ar trebui nu doar să renunțe la candidatura prezidențială ci să își anunțe demisia imediată din funcția de prim-ministru, pentru ridicolul situației sau măcar pentru extravaganta desfășurare de forțe plătite din buzunarul fiecărui cetățean al țării care dacă îl mai și votează îl merită pe deplin.


Dacă nu o face, situația ține deja de patologie.

                                                                       ---

În timp ce scriam asta, pe treptele de la Arena Națională urca fălos nevoie mare Marian Oprișan; acel gunoi de om care ieri, la Focșani, îi spunea directorului Ambulanței Vrancea „crezi că ministerul a alocat trei ambulanţe că te chemă pe tine Vitalie Beţişor?”
Nu l-am văzut pe imbecilul de senator Cătălin Croitoru, cel în fața căruia nimeni nu are voie să deschidă gura. Dar nu cred că îi dă voie partidul să lipsească.

Da' ia mai muriți și voi cu sistemul vostru cu tot odată, mă!


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu