4.6.14

Au îngropat Groapa


Undeva, pe o masă, a rămas rătăcit ultimul țap băut până la cel din urmă strop. Câteva scrumiere, pe ici, pe colo, în care va ploua. Ultima apă pe care au s-o vadă, pentru că pe cea de la robinet le-au tăiat-o proprietarii.



Terasa e goală. Dureros de goală. Nu se mai aude vocea lui Mircia Dumitrescu, nu se mai vede gesticulând parcă mereu revoltat Florin Iaru, apoi nici Adilă Pârvu și Dan Iancu nu mai sunt, nici ei, să râdă ca un tunet în versuri de vară prin bărbile aici încărunțite. Aici, unde poeții și pictorii și graficienii și grupies-șii lui Mircea Tiberian amestecau generațiile ca-n cel mai fain jurnal niciodată scris al Bucureștilor...



Porumbeii nu au primit încă vestea. Nu s-au prins - dar pot coborî liniștiți pe pietrișul de sub ultimul acoperiș natural din centrul Bucureștilor. Domnul care își plimba în lesă motanul stufos nu va mai veni pe aici. Nici doamna care, de ani de zile, încearcă să-și vândă picturile unora asemeni ei pe care nu doar harul i-a unit ci și berea la doar cinci lei.


Decenii de versuri au plecat din acest tufiș rupt de lume, ca un boschet de pe altă planetă. La doi pași de sufocanta Piață Romană, aproape de fițele de pe Victoriei, sub nasul tuturor celor care și-au luat vreodată pașaportul din București sau viza pentru Canada.

De-acuma gata. Nu-i bai. Orașul e plin de cârciumi și terase. De fapt, ce atâta nostalgie? La ce ne trebuie toate amintirile astea când în locul lor putem ridica un bloc cu birouri în care nimeni nu va mai cunoaște pe nimeni? Amintirile-s așa, niște obiceiuri din trecut, din niște alte vremuri. Oare cum de-au putut trăi pe atunci oamenii, vorbindu-și față în față? Probabil de aceea au și murit!





Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu