Eu, Obama, 24 ianuarie şi baba de la Patriarhie

Nu, nu mă simt solidar. Nici într'ale crizei, nici în ce priveşte festivismul pe care mi'l cerşesc moraliştii naţiunii care m'au bombardat, zilele acestea, cu modelul Americii lui Obama. N'am nici un motiv. Nu mă simt solidar cu un ministru care face servicii de curierat pentru Gigi Becali, nu mă simt solidar cu idiotul ăla care şi'a lăsat maşina în mijlocul străzii, pentru că îşi ţine loc la spălătoria de vis-a-vis, nici de primăriile care s'au pus pe interzis parcarea, în spatele blocurilor, a maşinilor cumpărate în leasing deşi nu sunt în stare să stârpească taxiurile staţionând pe banda a II-a cu avariile puse, nu mă simt solidar cu securistul devenit om de afaceri sub acoperire şi care beneficiază de legea 289/2008 pentru a asculta convorbirile telefonice ale concurenţei, nu mă simt solidar cu dubiosul acela care îmi tot vinde camere video de sub geaca lui de piele în benzinăria Patrom de pe DN1 la ieşirea din Ploieşti şi nici cu Bercea Mondialu' "şefu' banilor, regele oltenilor", nu mă simt solidar nici cu ministrul ăla care plafonează indemnizaţia de creştere a copilului deşi dacă şi'ar sparge el ouăle şi ar merge în concediu medical ar primi 85% din leafă cât stă în convalescenţă, nu mă simt solidar cu mitocanul de politician care ne crede prşti pe toţi laolaltă, implicit, nu mă simt solidar cu şefii de instituţii de presă care le permit să se comporte ca atare, cu care nu pot fi solidar nici atunci când angajează nişte rebuturi pentru care Alin Totorean e doar un român rătăcit în deşertul australian ca şi cum ar scrie că un alt român a violat, între ştirile de la ora 5 şi jurnalul de seară, o babă în staţia de trenolino din Bologna - şi nici cu acest român nu pot să mă simt solidar, cu şefii şi angajaţii monopolistelor firme de prestări de servicii de (tele)comunicaţii sau cu cei din bănci nu am nici o şansă de solidaritate, cu Cristian Asteluţei şi Tudor Ciuaua, Adriean Bordureanu, cu românul verde cin Slobozia care n'a văzut în viaţa lui un ungur dar îi vrea afară din ţară şi cu încă o listă lungă de care oricum până acum v'aţi plictisit deja.
Nu pot.
Şi, ca atare, mă lasă complet rece bairamul naţional pe care încearcă unii să'l insufle. Nu am nici un motiv să ader la un cult al patriei şi al istoriei alături de specimenele care îmi taie calea zilnic, mă calcă într'una pe bătături, mă scuipă pe suflet.
E criză, frate. Din criză scapă cine poate!

PS: baba de la Patriarhie.

Update: na, că mă luai cu vorba şi uitai să vă zic să nu citiţi asta, nu de alta da' azi îi vineri şi se spune că dacă râzi vineri plângi duminică!