The last goodbye

Stai şi aştepţi patru minute şi 34 de secunde până în locul unui lied cu fâşâituri ca pe vremea undelor scurte îţi răspunde femeia-robo cu poezia ănvăţată conform job descriptionului. În timpul acesta, aparatul de taxat merge şi convorbirea e înregistrată, cică. După care începe bătălia cu absurdul.
- Vă rog să îmi spuneţi unde, pe o distanţă de bun simţ în jurul zonei Parcul Eroilor - Spitalul Municipal - Casa Radio - Plevnei aş putea găsi un centru RCS-RDS la care să pot preda aparatura DigiTV.
- Vă rog să vorbiţi mai tare, nu vă aud.
Reiei.
- Dumneavoastră sunteţi în Bucureşti?
Nu, sunt la Cortina d'Ampezzo, pe pârtie, mă dau cu capacul de la budă şi mănânc seminţe lâgă Gina Lollobrigida.
- Mai există birou de lucru cu publicul în Cotroceni?
- În Cotroceni?
- Da, în spatele Casei Poporului, lângă Ministerul Apărării, lângă Arenele BNR, ştiţi, Cotroceni, un cartier din Bucureşti...
- Îmi pare rău, nu cunosc zona.
Auzi, mătăluţă corespunzi profilului, n'ai vrea să candidezi pe post de iepuraş pentru un ciorditor de talie în căutare de imunitate parlamentară?
- Nu ştiţi unde vă este sediul central? Lângă Casa Poporului, lângă Parlament...
- Avem pe Bulevardul Libertăţii un birou, chiar vis-a-vis de Casa Poporului.
- Şi lucrează cu publicul?
- Da.
- Mulţumesc, la revedere.
- Vă mulţumim că aţi apelat...