Printre nenumăratele balanţe, unele îmi sunt nepermis de dragi. Altele intră în calendarul atenţiei din cele mai ciudate motive. Duminică sau luni a fost ziua lui Dan Constantin, de la Jurnalul. Nu mai ştiu dacă e 5 sau 6, pentru că în lista acestor zile apare şi Monica Iordache, Monica Mămica, una dintre persoanele cele mai faine din redacâia cotidianului de la etajul 8, la mulţi ani, Monica; cred, totuşi, că e 5, parcă domnul Constantin era născut în aceeaşi zi cu mama).
A scris la vremea potrivită, despre ziua unuia dintre cei patru redactori şefi de la Jurnalul, dinamovistul Ciutacu, a scris, apoi, luni, Jurnalul în sine. A scris luni - poate că duminică nu este pagină de calendar în JN, nu mai ştiu, am uitat. Dar, poate, a scris fiindcă la aşa o vârstă, merită mai multă vizibilitate decât în ziarul de duminică. Acuma, mi se pare normal. Pe domnul Contsantin, zis şi nea Dan, sau Cezaru', sau Costel (ar fi o chestie să nu ştie de această poreclă şi s'o afle de la mine - tocmai domnia sa, omul care ştie tot ce mişcă în lumea asta mai abitir decât Securitatea), pe domnul Constantin, aşadar, e greu să'l iubeşti. Doar a fost stâlp al societăţii la Scânteia. Dar dacă reuşeşti să spargi această ţiplă descoperi un om pe care ţi'l doreşti prieten sau, măcar, companion, nu pentru nu e bine să'l ai de duşman ("răutatea" pe care o afişează de multe ori rezidă, mai degrabă, dintr'o dorinâă de a vedea lucrurile bine făcute şi nu ţine de firea omului) ci pentru că dacă îl apuci în momentul în care îţi suflecă mânecile descoperi un univers stocat cu multă migală în experienţele pe care le'a trăit şi gata oricând să iasă la suprafaţă pentru a fi povestit celor interesaţi să'l asculte. Mai ştiu doar doi oameni de talia asta: marele, bunul, unicul şi inegalabilul Radu Pascal, plecat prea devreme să bea o vodcă şi un şpriţ cu Bunuţul, şi la fel de unicul Corneliu Vlad, rămas să termine vodcile nebăute pe lumea asta de prietenul lui de'o viaţă, Radu (iniţial vroiam să formulez partea a doua a frazei astfel: "Corneliu Vlad, prietenul de'o viaţă a lui Radu; şi al vodcii").
Bun. Nu m'aş fi pus să scriu o postare despre cei 60 de ani împliniţi de nea Dan, nu l'am sunat să'i urez, nu m'am învrednicit nici măcar să'i trimit un mail. I'am urat într'un gând zis cu voce tare "să fie sănătos" (la propriu) şi mi'am văzut de ale mele.
Dar n'aş vrea să fiu în pielea celor care au coordonat, ieri, ediţia de azi a Jurnalului Naţional, pentru că, dacă nu o vor coti pe haz de necaz şi ironii la adresa domnului Constantin, cei din staff vor tuna şi fulgera, la ora asta. Nu de alta dar - am tras cu ochiul să văd dacă nu cumva îmi e dedicată :D - pagina de calendar din ediţia tipărită a Jurnalului Naţional de azi, marţi, 7 octombrie, este una şi aceeaşi cu pagina de ieri a aceluiaşi ziar.
Asta ca să ne intre bine în cap tuturor că nea Dan, ultimul mohican de la Scânteia, enciclopedia ambulantă de la Jurnalul Naţional de azi, omul pe care nu'l poţi iubi dar de care ai nevoie şi numai pentru că poate să te umilească, îngrozitor, cu tinereţea, umorul (y compris autoironie) şi spontaneitatea de care dă dovadă, a împlinit 60 de ani.
Sau, poate, o fi fost chiar nea Dan şef de ediţie? ;)
La mulţi ani, maestre - şi aştept un volum sau chiar mai multe de memorii.
A scris la vremea potrivită, despre ziua unuia dintre cei patru redactori şefi de la Jurnalul, dinamovistul Ciutacu, a scris, apoi, luni, Jurnalul în sine. A scris luni - poate că duminică nu este pagină de calendar în JN, nu mai ştiu, am uitat. Dar, poate, a scris fiindcă la aşa o vârstă, merită mai multă vizibilitate decât în ziarul de duminică. Acuma, mi se pare normal. Pe domnul Contsantin, zis şi nea Dan, sau Cezaru', sau Costel (ar fi o chestie să nu ştie de această poreclă şi s'o afle de la mine - tocmai domnia sa, omul care ştie tot ce mişcă în lumea asta mai abitir decât Securitatea), pe domnul Constantin, aşadar, e greu să'l iubeşti. Doar a fost stâlp al societăţii la Scânteia. Dar dacă reuşeşti să spargi această ţiplă descoperi un om pe care ţi'l doreşti prieten sau, măcar, companion, nu pentru nu e bine să'l ai de duşman ("răutatea" pe care o afişează de multe ori rezidă, mai degrabă, dintr'o dorinâă de a vedea lucrurile bine făcute şi nu ţine de firea omului) ci pentru că dacă îl apuci în momentul în care îţi suflecă mânecile descoperi un univers stocat cu multă migală în experienţele pe care le'a trăit şi gata oricând să iasă la suprafaţă pentru a fi povestit celor interesaţi să'l asculte. Mai ştiu doar doi oameni de talia asta: marele, bunul, unicul şi inegalabilul Radu Pascal, plecat prea devreme să bea o vodcă şi un şpriţ cu Bunuţul, şi la fel de unicul Corneliu Vlad, rămas să termine vodcile nebăute pe lumea asta de prietenul lui de'o viaţă, Radu (iniţial vroiam să formulez partea a doua a frazei astfel: "Corneliu Vlad, prietenul de'o viaţă a lui Radu; şi al vodcii").
Bun. Nu m'aş fi pus să scriu o postare despre cei 60 de ani împliniţi de nea Dan, nu l'am sunat să'i urez, nu m'am învrednicit nici măcar să'i trimit un mail. I'am urat într'un gând zis cu voce tare "să fie sănătos" (la propriu) şi mi'am văzut de ale mele.
Dar n'aş vrea să fiu în pielea celor care au coordonat, ieri, ediţia de azi a Jurnalului Naţional, pentru că, dacă nu o vor coti pe haz de necaz şi ironii la adresa domnului Constantin, cei din staff vor tuna şi fulgera, la ora asta. Nu de alta dar - am tras cu ochiul să văd dacă nu cumva îmi e dedicată :D - pagina de calendar din ediţia tipărită a Jurnalului Naţional de azi, marţi, 7 octombrie, este una şi aceeaşi cu pagina de ieri a aceluiaşi ziar.
Asta ca să ne intre bine în cap tuturor că nea Dan, ultimul mohican de la Scânteia, enciclopedia ambulantă de la Jurnalul Naţional de azi, omul pe care nu'l poţi iubi dar de care ai nevoie şi numai pentru că poate să te umilească, îngrozitor, cu tinereţea, umorul (y compris autoironie) şi spontaneitatea de care dă dovadă, a împlinit 60 de ani.
Sau, poate, o fi fost chiar nea Dan şef de ediţie? ;)
La mulţi ani, maestre - şi aştept un volum sau chiar mai multe de memorii.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu