1.9.08

Chişinău...

Ora 5. Deşteptătorul sună. Şi'o fură.
Sună din nou după zece minute. Şi'o fură iarăşi.
Sună a treia oară. Dinspre duş se aude apa. Fane e cam gata. O fi vremea...
Dinspre bucătărie miroase a cafea.
OK, e vremea...

Drumul. Lung, prăfuit, anost. Podişul moldav. Vrancea. Struguri. Vin. S'o fi făcut mustul?
Tecuci. Judeţul Vaslui.

Din ce în ce mai sărac.

Graniţa. No comment. Se trece relativ uşor. Relativ.
Şosea foarte tare. PNL mai are ce învăţa. Poate de la Mitrea... Damned, PSD a făcut ceva şosele în Ro, PNL şi PD, apoi PNL nu.

Chişinău. Un fel de Buftea printre blocuri. Doar fetele sunt mai frumoase. Muuuult mai frumoase... Chiar frumoase.

Poate sunt de acord şi tac. Din gură. Nu. Nu tac. Să fie sănătoase.

Bere.
Baltica 5, Baltica 9. Hai, de acord, încerc şi Aurie. Cea mai light, probabil, dintre sortimentele de bere Chişinău. Bere brună nu au.
- Brună?
- Neagră...
Nu au!

Ursus nu au. Din ţara de pe paşaportul meu nu mai e voie să imporţi mai mult de o bere de persoană.

Bem ce se poate. Nu e rău. Parcă nici limba fetelor nu e aşa de dureroasă. Să fie sănătoase.

Vremea de culcare. Gloria şi Camelia se culcă abia după ce ne spălăm toţi trei pe dinţi. Sunt leit tatăl lor. Ca şi cum Vitalie le'ar fi făcut singur.

Şi gata. Dimineaţă, înainte de şase, o luăm din loc. Danezii , care au primit deja confirmarea acreditării şi au plecat înainte, au stat două ore în vamă. Controale anti-tero or some.

SMS din Ţara Sheriff: "plecati devreme. veniti primul microbuz. spuneti ca veniti cumparati coniac. nu spuneti ziarist. parada militara incepe 10".

Dacă nu ne'or lăsa prin vamă, ne întoarcem şi o pornim haiduceşte, prin grădini.

Zazdravlie! Na zdrovia! Na zdravliei. Mir!

3 comentarii: