Mda, înţeleg că se cerea publicată această a o mia postare în care ar trebui să curgă şampania şi s'ar cuveni rostite discursuri. Vreme de beţie...
Ziceam că o să se lase cu un autodenunţ. Aşteptam o zi potrivită în care să'mi revărs aici năduful acumulat pe străzile unui oraş care nu e al meu, faţă de care aş vrea să nu (mai) simt nimic căci, în acest caz, nimicul ar fi mai bun decât resentimentele pe care mi le stârneşte. Sunt (autodenunţ!) un impostor, am pornit acest blog despre Bucureşti fără a fi autorizat moral să o fac. Nici măcar nu mai locuiesc în oraşul în care cu atât mai puţin m'am născut. Nu am mai votat de o eternitate pentru administraţia locală (fapt ce nu'mi prea permite, according some rules, să comentez) şi nici n'am s'o mai fac decât - poate da, poate nu - când pacostea metropolitană va intra cu forţa peste buletinul meu de identitate în curs de tipărire cu reşedinţă somewhere out there.
Mda...
Acuma: am făcut două ore şi zece minute cu avionul de la Koeln la Otopeni şi o oră şi jumătate de la Otopeni la Băneasa.
Vineri, la ora la care pilotul cursei Germanwings ne anunţa azi că vom decola cu o întârziere de cinci minute pentru a evita aglomeraţia din aer, vineri pe la 7 dimineaţa, o cursă KLM era trasă într'un loc mai izolat al aeroportului Konrad Adenauer, pentru ca doi dintre pasagerii cursei respective să fie săltaţi. Ştiţi povestea cu potenţialii terorişti, cu scrisorile de adio care ba erau, ba nu, ba le lăsaseră acasă, ba le aveau în geamantanele din cală în care au răscolit nişte băieţi inteligenţi, ba... Un somalez şi un cetăţean german născut în Somalia.
Stăteam vineri şi făceam o socoteală: drumul din Koeln până la aeroport durează vreo 20 de minute la ora aceea (poate chiar cu vreo 15 minute mai mult - depinde unde, în oraş, locuieşti). La check-in trebuie să vii cu cel puţin o oră înainte. Asta înseamnă deja cel puţin o oră şi 20 de minute. Mai stai vreo cinci-zece în avion până la decolare şi, apoi, zbori vreo 45 de minute până la Amsterdam. Am trecut de două ore. Urmează încă un rând de controale, la Schipol. Are vreo logică să zbori, când ICEul, trenul rapid, face, din gara centrala a Koelnului până la Amsterdam, o oră şi jumătate şi nici măcar nu te expui atâtor controale? Da, dacă vrei să îţi faci mendrele de terorist în acel avion. Dar pentru zborul înaintea căruia au fost capturaţi, cei doi nu reprezentau absolut nici un pericol. N'am înţeles de ca - dacă aveau informaţii clare despre intenţiile jihadice ale celor doi - serviciile secrete i'au arestat acolo şi n'au pus un Fritz Bond pe urmele lor, până în satele acelea din fundul Pakistanului, unde urmau să facă şcoala de terorişti. Aia era, de abia, adevărata lovitură dată duşmanului...
Despre Photokina nu am să povestesc prea multe. A fost prea mult iar eu sunt prea mic în această "world of imaging". Ar fi trebuit să dureze cel puţin o lună, din care, probabil, prima săptămână ar fi fost dedicată orientării în spaţiu. Dacă a meritat? A meritat, fie şi dacă ar fi fost singurul lucru care mi s'ar fi întâmplat: Thomas Hoepker a avut, la Koeln, o expoziţie retrospectivă şi am prins un loc privilegiat la vernisaj - chiar lângă maestru.
A propos, ştiaţi că azi e ziua europeană a limbilor? Nu, domnule Emil Boc, nu alea. Leonard Orban, cred, ştie mai multe. Sau nu?
Altfel... Blogureşti 1000. Parcă ar fi zilele oraşului Piatra Neamţ, nu?
Emil, Ada, aveţi legătura...
Ziceam că o să se lase cu un autodenunţ. Aşteptam o zi potrivită în care să'mi revărs aici năduful acumulat pe străzile unui oraş care nu e al meu, faţă de care aş vrea să nu (mai) simt nimic căci, în acest caz, nimicul ar fi mai bun decât resentimentele pe care mi le stârneşte. Sunt (autodenunţ!) un impostor, am pornit acest blog despre Bucureşti fără a fi autorizat moral să o fac. Nici măcar nu mai locuiesc în oraşul în care cu atât mai puţin m'am născut. Nu am mai votat de o eternitate pentru administraţia locală (fapt ce nu'mi prea permite, according some rules, să comentez) şi nici n'am s'o mai fac decât - poate da, poate nu - când pacostea metropolitană va intra cu forţa peste buletinul meu de identitate în curs de tipărire cu reşedinţă somewhere out there.
Mda...
Acuma: am făcut două ore şi zece minute cu avionul de la Koeln la Otopeni şi o oră şi jumătate de la Otopeni la Băneasa.
Vineri, la ora la care pilotul cursei Germanwings ne anunţa azi că vom decola cu o întârziere de cinci minute pentru a evita aglomeraţia din aer, vineri pe la 7 dimineaţa, o cursă KLM era trasă într'un loc mai izolat al aeroportului Konrad Adenauer, pentru ca doi dintre pasagerii cursei respective să fie săltaţi. Ştiţi povestea cu potenţialii terorişti, cu scrisorile de adio care ba erau, ba nu, ba le lăsaseră acasă, ba le aveau în geamantanele din cală în care au răscolit nişte băieţi inteligenţi, ba... Un somalez şi un cetăţean german născut în Somalia.
Stăteam vineri şi făceam o socoteală: drumul din Koeln până la aeroport durează vreo 20 de minute la ora aceea (poate chiar cu vreo 15 minute mai mult - depinde unde, în oraş, locuieşti). La check-in trebuie să vii cu cel puţin o oră înainte. Asta înseamnă deja cel puţin o oră şi 20 de minute. Mai stai vreo cinci-zece în avion până la decolare şi, apoi, zbori vreo 45 de minute până la Amsterdam. Am trecut de două ore. Urmează încă un rând de controale, la Schipol. Are vreo logică să zbori, când ICEul, trenul rapid, face, din gara centrala a Koelnului până la Amsterdam, o oră şi jumătate şi nici măcar nu te expui atâtor controale? Da, dacă vrei să îţi faci mendrele de terorist în acel avion. Dar pentru zborul înaintea căruia au fost capturaţi, cei doi nu reprezentau absolut nici un pericol. N'am înţeles de ca - dacă aveau informaţii clare despre intenţiile jihadice ale celor doi - serviciile secrete i'au arestat acolo şi n'au pus un Fritz Bond pe urmele lor, până în satele acelea din fundul Pakistanului, unde urmau să facă şcoala de terorişti. Aia era, de abia, adevărata lovitură dată duşmanului...
Despre Photokina nu am să povestesc prea multe. A fost prea mult iar eu sunt prea mic în această "world of imaging". Ar fi trebuit să dureze cel puţin o lună, din care, probabil, prima săptămână ar fi fost dedicată orientării în spaţiu. Dacă a meritat? A meritat, fie şi dacă ar fi fost singurul lucru care mi s'ar fi întâmplat: Thomas Hoepker a avut, la Koeln, o expoziţie retrospectivă şi am prins un loc privilegiat la vernisaj - chiar lângă maestru.
A propos, ştiaţi că azi e ziua europeană a limbilor? Nu, domnule Emil Boc, nu alea. Leonard Orban, cred, ştie mai multe. Sau nu?
Altfel... Blogureşti 1000. Parcă ar fi zilele oraşului Piatra Neamţ, nu?
Emil, Ada, aveţi legătura...
Daca Blogurestiul ar fi un oras si nu un blog, cred ca ar fi un oras frumos. In care se parcheaza cu bun simt, nu se blocheaza intersectiile, se calca pe iarba si nu se arunca hartii pe jos. Nu se aud manele, nu exista controlori de bilete, nu se sparg seminte. Cetatenii Blogurestiului citesc mult, apreciaza fotografia, se plimba cu bicicletele si se bucura de aer curat. Apa din Bloguresti nu are niciodata urme de rugina, e filtrata si poate fi folosita chiar si la gatit, nu doar la spalat vase.
RăspundețiȘtergereIn Bloguresti se respecta orele de liniste, nu se fumeaza in locurile de joaca si niste wall-e mici, impreuna cu prietenii lor m-o au grija sa adune urmele de confetti de pe jos. Aerul e respirabil in Bloguresti. Traficul nu e niciodata congestionat. Avem trotuare largi si multe flori la ferestre. In piata publica au loc mereu evenimente. Iar hotararile le luam impreuna. Si cand vreunul din cei din Bloguresti emigreaza, pastram mereu legatura.
Pacat ca nu locuiesc in Bloguresti.
La mai multe, blogurestilor! Si vorba Adei, misto oras ar iesi la voi.
RăspundețiȘtergereMa bucur ca va citesc pentru ca sinteti printre putinii normali din 2.0-ul asta care da peste noi cu web-ul asa de tare, incit nu se mai vede bloggerul adevarat din lanul de analist.
Multam.
P.S. Mah tata, deja ma faci sa ma simt prost. Am gresit si io cind am spus aia, putem sa uitam? Saru'mina :)