4.8.08

Ultima evadare din Gulag

Mă scuzaţi pentru blasfemie dar îl asociez mirosurilor cinei şi căldurii unei sobe cu lemne, la sfârşit de zi. Vocea nu i'o ştiam, pe atunci, deşi devenise vocea unei conştiinţe care obişnuia să vorbească în şoaptă, în spate, în bucătărie, serile, de la ora şapte încolo, printre fluierăturile bruiajului şi valurile de semnal care ba veneau, ba dispăreau. În traducerea nu ştiu cui, în lectura unor prieteni dragi care nu vor afla niciodată ce mult i'am iubit.
Алекса́ндр Иса́евич Солжени́цын.
O frază cuprinzând cele trei cuvinte de mai sus este suficientă pentru a defini o mie de universuri şi câteva istorii. Cu fizionomia sa de rus 101%, îmbinând trăsături central-asiatice cu elementele unui nord intransigent, omul despre care am auzit azi dimineaţă că a încheiat socotelile cu viaţa mi'a părut, mereu, un personaj mitologic. Să fiu sincer, am avut un mic şoc, în 1995, iarna, când, la Moscova fiind, l'am descoperit vorbind ruşilor despre oportunităţile electorale ale momentului. Aşa cum nu mi l'aş fi imaginat pe Zarathustra intervievat, aşa nu mi'a picat bine palpabilitatea acestui simbol al unei generaţii ucise.
În urma lui rămâne banalitatea răului nostru cel de toate zilele. Şi râsul rânjit al tuturor Kremlinurilor mai mari şi mai mici ale lumii.

2 comentarii:

  1. Mari oameni sinteti tata!
    Ca, in timp ce noi, restul, ne batem capul cu sondaje de opinie idioate voi ati scris de omu' ala care a murit dupa ce o viata intreaga s-a luptat sa ne spuna sa nu credem ce ni se spune. Sa credem ce vedem.

    RăspundețiȘtergere
  2. Da' nu si-a incheiat nici o socoteala cu viata. Ce, crezi ca-l rabda inima?

    RăspundețiȘtergere