Se ia în calcul varianta... *

Aseară luase foc România. Nu cred c'am trecut de vreuna din străzile de pe traseul meu fără să văd cel puţin o maşină cu girofar sau stroboscop albastru. Nu ambulanţe. D'alea cu W în număr, Nubire sau VWuri sau BMWuri negre, mama lor de microbişti isterici, câţiva au sărit în faţa maşinilor de pe contrasens care, conduse de speriaţi sau timizi, s'au dat cuminţi la o parte. Mi s'a luat de toţi găinarii ăştia. Dacă aflaţi cumva că am ajuns la spital, să ştiţi că am făcut'o dinadins: sunt decis să mă las lovit de ordinarii ăştia. Fie că's purtători de mape de vipuri, fie că's şoferi de maxi taxi, fie că's agenţi secreţi. Şi, poate, într'o bună zi, o să dau cu maşina şi într'un pieton indolent. De ce, fratele meu, nu ridici capul când vrei să treci strada? Şi, dacă tot ridici numitul cap, de ce nu îl şi foloseşti, măi, pietonule? Dacă tot nu se apropie decât o maşină de trecerea de pietoni, de ce n'o laşi să treacă? Tu pe două picioare, ea pe patru roţi. Cine se controlează mai bine?
De cei care trec pe unde îi taie capul nu mai spun.
Pe următorul o să'l calc! Şi mi'aş dori să fie Alexandru Săbău. Ăla de lucra la redacţia sport a TVR şi a migrat cu toată turma la Intact. Băi, de aia arată transmisiunile voastre de un diletantism demn de Băleanu TV, la Oraviţa sau Moldova. Nouă sau Veche! Numai trei minute l'am ascultat, cât am strâns bolurile de seminţe, covrigei, alune şi struguri din care am ronţăit în timpul meciului pe care cuplul Rădoi - Bănel l'a câştigat împotriva turcilor. Mi'a fost de ajuns.

Nu înţeleg de ce ţin unii să fie atât de preţioşi. Mai ales cei care nu pot. Au învăţat presa sportivă de la rămaşii noştri speciali acasă Ionel Stoica, Cornel Pumnea sau Mitică Graur? Sau, din lipsă de vocabular propriu, au învăţat pe dinafara câteva file din DEX?

Şi pentru că Popej vorbea de stereotipuri în discurs, despre şabloane icdioate, am şi eu câteva, din vocabularul jurnaliştilor (nu doar cei sportivi) - care vorbesc altă limbă decât cititorii.

De exemplu:
- jurnalistul spună că XY a "criticat aspru"; în viaţa de zi cu zi, românul, pur şi simplu, mai mormăie ceva, ca să aibă ultimul cuvânt;
- jurnalistul vorbeşte despre "restructurare"; în viaţa de zi cu zi se spune că dă oameni afară;
- jurnalistul vorbeşte despre cineva că "lucrează la elaborarea unui plan de măsuri"; adevărul e că respectivul n'are nici cea mai vagă idee despre ce trebuie să facă;
- jurnalistul face referire la "consecinţele negative"; mă laşi... a buşit'o;
- eu "fac referire"; şi îmi cer scuze...;
- jurnalistul anunţă "o nouă rundă de scumpiri"; în viaţa de zi cu zi "suntem în rahat şi continuă";
- jurnalistul afirmă sus şi tare că "toate indiciile conduc spre..."; în realitate, nu există nimic clar;
- jurnalistul anunţă că "mulţi cititori/ascultători/telespectatori vor să afle..."; ceea ce înseamnă că au fost chiar două sms-uri pe respectiva temă!


"Îl avem în direct, chiar acum, pe eroul serii. Dăm legătura la stadion..."
"Ce înseamnă această victorie pentru tine?"
"Mult, e o mare bucurie care ne'am dorit'o..."
"Mulţumesc. Radu, ai legătura..."


* asta înseamnă cu eu, jurnalistul, reporterul, trimisul lui Tatulici pe pământ, cred că...; dar nu mă lasă şeful să am opinii proprii. Sau poate nici n'am!