6.7.08

Necrolog pentru o cutie neagră

CDurile, DVDurile se zgârie; se rătăcesc. Dispar, pur şi simplu.
Şi memory stick-urile pot avea aceeaşi soartă. Se mai încurcă. Se şubrezesc, uneori. Alteori uiţi cui le'ai împrumutat. Se duc dracului.
Dracului se pot duce şi memoriile externe. Din te-miri-ce motive.
Şi computerele cad. Crapă. Amin. Basta. Hawg!

Avantajul este că, în astfel de momente, poţi da vina pe ceva. Ai o scuză. Nu te'a refuzat nici o editură, nu te'a respins nici o galerie de artă, nu. Nu, nu eşti tu de vină. Dimpotrivă, tu eşti întruchiparea talentului. Dar tot talentul tău, toate sclipirile tale geniale erau acolo, în acea cămară . Tot ce mintea ta unică şi irepetabilă a produs, în ani şi ani de pregătire a gloriei ulterioare, s-a prăpădit odată cu acel dispozitiv în care ai avut încredere oarbă!

Avantaj tu: lumea a auzit de tine, a aflat, din gură'n gură, că eşti senzaţional. Va rămâne mitul. Nimic palpabil nu îl va distruge!

Un comentariu: