Nu obişnuiesc să alimentez la Lukoil. Nu alimentez, de fapt, la Lukoil (deşi, la sfârşitul acestui an, când vor fi făcute publice rapoartele anuale ale multinaţionalelor, s'ar putea să am surpriza ca alimentările de la OMV să îmi fie tot ruseşti; deocamdtă sunt zvonuri). Opresc la Lukoil doar dacă nu am altă toaletă pe traseu sau dacă se încinge prea tare şi mă doboară setea. Pe asta din urmă am păţit'o când am plecat spre Belgrad. Ni s'a făcut (preventiv) sete şi am tras pe dreapta în benzinăria rusească de la marginea Piteştilor (cred că e un fel de centură, tronsonul ce leagă autostrada dee ieşirea din oraş spre Slatina).
Ne'am luat după gust răcoritoarele necesare dar ne'au picat ochii pe un energizant în ambalaj portocaliu. Cum nu aveam aparat de fotografiat, am vrut să povestesc despre el. Între timp, însă, mi'a ieşit în cale, prin Bucureşti, un alt Lukoil, aşa că m'am dus direct la raftul de energizante şi mi'am luat o cutie din băutura al cărui nume propriu-zis nu am reuşit să'l descifrez (merci din nou, Googule). Dedesubtul numelui, însă, am regăsit ceea ce lăsasem în urmă la Piteşti - cu specificaţia că nu e băutură energizantă ci, pur şi simplu, un ice tea făcut din flori de cânepă:
Pe site'ul sud-african al firmei producătoare, la conţinut nu apare nici o legătură cu planta care isterizează autorităţile, însă pe cutie este specificat clar, în limba română, aportul de flori de cânepă. Gustul? Un ice tea cu e-uri subînţelese, fără nici o legătură cu efectele halucinogene implicite ale ierbii.
Pe piaţă există şi Cocaine, un energizant despre care reclama vorbeşte că ar avea de trei ori efectul unui Red Bull. Deocamdată, pe piaţa lor. Deşi un domn cu origini coloniale din Parlamentul de la Londra are idei de interzicere a băuturii. Şi se laudă că e laburist!

Tata, geaba speri, mi-e ca n-apucam noi vremurile alea...
RăspundețiȘtergereOare la olandeji merge cu azilu' politic?
daca declari ca vrei eutanasiere si nu'ti da statul voie, s'ar putea sa mearga!
RăspundețiȘtergereCum? Au si de aia? Ai dreacu'...
RăspundețiȘtergere