14.6.08

Re: 18 ani de când...

(...) i'am văzut coborând de pe platformele unor ruginite camioane Bucegi şi din cabinele de pasageri ale conservelor de "convenţii" în faţa gării din Petroşani. Aveau priviri de oameni în delir. Delir în deplinătatea sensului medical. Se întorceau spre trotuar - cine îi vede plecând? Îi vede lumea plecând? Încă nu au izbucnit uralele? Lumea e musai mândră de plecarea lor, de gestul lor, de eroismul lor... Nu?
Simţeau că poate să li se întâmple ceva, ceva bun, credeau, ştiau că e ceva bun... da' nu ştiau ce. Dădeau din mâini şi priveau spre lumea de pe trotuar. Ochii le sticleau prin zgura împietrită pe fruntea vălurită de riduri şipe obrajii uscaţi. Buzele păreau vineţii. Erau, de fapt, ciudat prăfuite. Simţeau că's un fel de câini de luptă care nici să roadă lesa nu aveau voie, aşa cum fotbaliştilor nu li se dă dezlegare la sex, înaintea meciului. Mustea adrenalina în ei dar li s'a spus să aştepte cuminţi. Şezi mumos, dulău' tatii! Aşteptau comanda stăpânului. Simţeau că de o viaţă nu au făcut altceva decât să înfigă dinţi în beregată. Simţeau că toată viaţa nu au făcut altceva decât să pregătească drumul pe care azi, acum, la ceas de seară, au pornit.
Şi parcă lătrau din ochii ăia!

Erau inofensivi, în realitate. Cel mult nişte simpli găinari laşi. Ăn mintea lor nu se petrecea mare lucru. Erau doar nişte bieţi căţei scăpaţi din lesă. Ştiau că, pentru prima oară, beţia de după şut n'or s'o mai tragă în crâşma aia de tablă din Şerpărie sau din preajma intrării în Lonea-Pilier... De data asta li s'a spus c'or să primească pită şi dă băut în tren; în tren, frate! Nu mai urcaseră în tren de când s'au mutat în Valea Jiului.
Şi or să le mai deie mâine, pită şi de băut, la Bucureşti. La Bucureşti!
Era un delir şi nimic mai mult...

Ce li s'a întâmplat, mai apoi, din gara Petroşani până în Piaţa Universităţii rămâne un mister. Oamenii ăia, care nu puteau să bată altceva decât muierile, când rămâneau iarăşi gravide sau când supa nu era suficient de caldă sau când se nimereau pur şi simplu prin preajmă, oamenii ăia, minerii, ortacii plecaţi de la Petroşani, au suferit o metamorfoză. Cine a coborât, de fapt, din trenuri, când trenurile au ajuns la Bucureşti? Cine ştie... Cine ştie nu spune şi se înfurie de câte ori e întrebat dacă are vreo idee despre florile plantate în faţa Teatrului Naţional.

18 ani de când...

Mamă, ce meci, ăla, cu Argentina! Cu rămasul nostru special acasă Ionel Stoica cel poet; şi cu bietul Pumnea luat la pumni...

A propos de meciuri... n'am prins meciul la teveu aşa că am ascultat România - Italia la două posturi de radio; ăia de la România Actualităţi părea să transmită finala de 100 metri de la Seul 88 (Carl Lewis, Dopping Ben Johnson, Calvin Smith); cei de la Sport Total păreau să comenteze după un meci pierdut cu 0-4 în faţa echipei secunde a unei divizionarei B din Ungaria.
Cică să sperăm... ca şi nemţoaica asta mică speră, se pare: dă la schimb soră mai mică pentru bile la Campionatul European!



Şi am aflat şi de ce e fotbalul jocul ăla în care două echipe joacă mingea şi câştigă întotdeauna Germania:


Vorba cântecului: Es ist Geil ein Arschloch zu sein! Sursa e Bild. Libertatea nu va fi, însă, niciodată un bulevardier german ci, forever and ever, un tabloid dâmboviţean! ;)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu