Vesti din Vanghelistan - Prizonieri

E ora 20 si tocmai am pus pruncul in pat. Si-n vreme ce ii descantam de vise frumoase am sesizat asa ... un soi de tremur, o vibratie, un sunet indelung, ritmat, ce-mi zgaria timpanul. M-am uitat spre fereastra. De vibrat, vibra geamul. De tiuit, tiuie inca politistii care incearca din toti bojocii sa decongestioneze intersectia de la Prosper.
Acum trei ore, cand sotul meu a cazut rapus de oboseala in patul conjugal, m-a rugat sa inchid usa de la balcon: il deranjau fluierele din intersectie.
Dimineata, de pe la 6.30 incepe nebunia: claxoanele, pickamerele, fluierele...
Daca la 8.10 nu ies din casa, n-am nici o sansa sa ajung la serviciu. Luni am facut doua ore pana la gradinita fiica-mii (am ocolit Bucurestiul sa adunam toti copiii inscrisi la microbuzul gradinitei). Am plecat la 7.30 si am ajuns la gradi la 9.38.
Am renuntat la ideea de a mai trimite copilul dimineata cu microbuzul.
Mai bine o duc eu cu autobuzul. Alaltaieri am plecat la 8.20 si am ajuns la 9. Ieri am mers pe jos pana la serviciu. Ma uitam la sirul lung de autobuze care se tarau unul dupa altul, ca indienii preocupati sa nu faca zgomot printre crengi. Autoturismele proprietate personala se inghesuiau pe 7 benzi imaginare. In stanga masini, in dreapta masini, in fata masini, in spate masini.
Azi am avut noroc, am prins un 137 ceva mai gol, dar am mers pe jos pana dincolo de rondul Razoare. Era abia 8,30, la fara 20 eram deja la Berzei.
Cand am plecat de la serviciu, in fata fostei viitoare case radio am trecut pe langa un individ comod tolanit intr-un fotoliu vechi. De cealalta parte a strazii, vreo cinci muncitori scoteau borduri. N-am putut sa nu zambesc si tinerelul m-a apostrofat.
- Vi se pare ceva amuzant?
- Da, mi se pare amuzant sa stati pe fotoliu in mijlocul trotuarului.
- Ala de-acolo e santierul meu. Sunt inginer. Normal ar fi sa am si eu un birou, o baraca. Ce sa fac. Trebuie sa-i supraveghez.
- Aaaa, dumneavoastra sunteti cu bordurile. Cat dureaza nebunia asta?
- Compania s-a angajat ca doua luni jumate. Eu sper sa termin intr-o luna.
- Pai spor la treaba ca am auzit ca vin ploile si n-aveti baraca.
Ma gandesc oare daca maine trec pe-acolo, il mai gasesc? Era tare otzarat ca nu are si el o baraca. Ditamai inginerul.
Si in vreme ce scriu, in intersectie politistii continua sa fluiere.
E 20.14.
Daca pana la 17.30 n-ai urcat dealul Academiei, esti mancat! oriunde ai sta, Drumul Taberei, Ghencea, 13 septembrie, cel tarziu la 17.30 sa fii sus, daca se poate dincolo de Panduri sau dincolo de Razoare. Altfel, zaci in trafic. Si autobuzele au niste geamuri mici, mici. Ca pentru Rusia, ca pentru tarile nordice.
Si-s pline, atat de pline ca nu poti sa arunci un ac.
Noroc ca domnu' Nicu, soferul microbuzului fiica-mii stie o scurtatura prin Cotroceni si reuseste sa ajunga pe la 17.45 in fata blocului.
Orasul asta ma sufoca. La fel si politistii lui, soferii lui, autobuzele lui, milioanele de masini mici in care sta plictisit doar cate un singur om, la fel de prizonier in trafic ca si mine.
Ma gandesc oare la ce ora e acceptabil orasul asta si in ce anotimp? La cinci dimineata, in orice anotimp. Intre cinci si sase jumate. Dupa sase jumate, a.m./p.m. in orasul asta esti mancat.