Progress in fighting corruption

- Vedeţi ce fotografiaţi!
- Mă ameninţaţi?
- Nu, vă rog frumos!
- Asta ar fi o chestie, însă, deocamdată, de vreme ce sunt într-un spaţiu public, fotografiez ce doresc!
- V-aţi învăţat toţi să fotografiaţi, de la o vreme. Aveţi grijă...
- Iarăşi mă ameninţaţi?
- Nu vă ameninţ!
- Faceţi ceva ce nu se cuvine? Dacă vă faceţi treaba, ar trebui să vă bucuraţi că se vede ceea ce faceţi şi să mă lăsaţi să fiu mândru de Poliţia Comunitară!



A plecat bombănind. Gaşca / gloata / grupul de bătrâne, sărite în apărarea fioroasei contrabandiste (doamna cu batic bleu-marin cu inflexiuni vişinii, purtând pe braţul drept undeva între zece şi douăzeci de fire de trandafiri pe jumătate sălbateci, pe jumătate trecuţi), nedemn cetăţean eludând cu siguranţă fiscul şi de etnie incertă, pe deasupra (nici prea alb, nici prea măsliniu pentru a avea grad oficial de florăreasă!), a aruncat, între poliţistul comunitar şi mine, un vag "bine le-ai făcut!".

Treizeci de minute mai apoi, misterul fu elucidat: dacă Ministerul Public, anume creat pentru a apăra interesele cetăţeanului ca personaj colectiv, nu respecta legile, pista mamilor voastre de biciclişti, da?, ce să aştept de la doi indivizi îmbărcaţi astfel pentru că mai mult nu pot iar postul de paznic s-a desfiinţat odată cu uzina?


Mărturisesc: în ciuda poziţiei nefireşti, care Sprâncenatului i-a amintit repede de lumea lui Buratino, doamna în culori vizibile a ţinut să înmoaie puţin din revoltă, amintindu-mi că, totuşi, există motive pentru care iubim acest oraş. Fie şi numai pentru rămăşiţele lui "d'altădată"!