28.10.07

Aici sunt banii dumneavoastră?


Bă, fanii lui Băsescu, ia, urechea plecată la mine, câteva zeci de secunde.

Eu, mândru şi fericit proprietar peste şase exemplare de câini din care cinci sunt corcituri curate (cu Trixie, o Lhasa Apso, care mă latră din cer, şapte), îmi exprim profunda dezamăgire faţă de mine însumi, în primul rând dar, mergând pe firul cauzei în amonte, ajung până la pacostea cu care naţia asta blestemată s-a căpătuit and I mean Traian a lu' Băsescu. Mitocanul ăsta, ajuns preşedinte al unei ţări abandonate de un Dumnezeu pe care îl (Îl?) tot întreb de o vreme dacă e pe bune sau nu, şi-a crispat bojocii, pe când era primar general la Bucureşti (Traiane, mai ştii cât de mahmur erai în dimineaţa în care o gaşcă de ziarişti germani a stat cam o oră să binevoieşti să apari la birou, la Primărie, la ora stabilită, cu vreo două ceasuri după începutul unei zile normale de lucru, de i-ai lăsat singuri cu un consilier de rahat, personaj care, dacă îşi aducea familia de acasă, POATE cumula suficienţi neuroni - doi la număr - pentru o sinapsă...)

Punct.

De la capăt.

Mitocanul ăsta despre care vorbesc şi care vă cheamă la referendum toamna asta, a promis să rezolve, el, cu faţa lui de marinar mahmur, problema câinilor vagabonzi. A încercat-o fără să recurgă la uzul raţiunii şi, astfel, în loc să ofere soluţii, a oferit pricini deshidratatei Brijibardo (na, bre, nea Traiane, pe asta ai ratat-o, pe vremea când avea fofoloanca precum a puicuţei Cocoşului) şi şpăgarului de Liviu ăla Harbuz. Şi nici vorba de soluţie pentru câinii vagabonzi!

Să fim bine înţeleşi. Iubesc câinii. Îi iubesc rău bine! Sau bine rău.
Avem mai multe de generaţii de câini nefericiţi şi dacă există o lume de apoi, sper că Ceauşescu şi toţi zeloşii săi acoliţi să fie fărămiţaţi acolo unde poate sunt de câinii rămaşi fără stăpân în urma sistematizării. Dar poate şi cei care, mai apoi, au preluat responsabilităţi publice numai pentru beneficii personale, vor împărtăşi aceeaşi soartă. La fel şi tu, Băsescule, care ai vrut să măcelăreşti câinii vagabonzi dar ai ajuns să te ţigăneşti cu Harbuz pe comisoane de la Vier Pfoten (e Pfote - plural Pfoten, Trăiene, nu Pfotze, deşi astea de pe urmă - îţi dai seama cum o fi să fie chiar vier deodată? - te'nebunesc pe matale de ai ajuns un mare pfotar...), când a venit vorba de soluţii mai creştineşti (că tot te dai bine pe lângă popi, ca-ntre voi, securiştii).
Să vă stea comisioanele în gât. Şi dispăreţi dracului, voi şi toţi ceilalţi de teapa voastră, că e viaţa noastră în joc şi distrugeţi încă bună parte din viaţa copiilor noştri. Că pe ai voştri aveţi mereu grijă să îi căpătuiţi. Mai cu o bordură, mai cu un asfalt...


Îmi cer scuze că, pe alocuri, am deviat de la buna cuviinţă. Şi totul a pornit de la un email primit de la Emil, în seara asta:


Duminica, 28 octombrie, mama a fost muscata de un caine in scara blocului in care locuiesc. De cateva luni sunt in "corespondenta" cu "autoritatile competente" pentru a rezolva problema cainilor care salasuiesc in scara blocului, cu acordul administratiei si a unor iubitori de animale, asta dupa ce patru caini au sarit la sotia mea care era cu copilul in brate, de cel putin doua ori... Asa zisi iubitori de animale. Dupa ce a fost muscata mama mi-am iesit din minti si am luat o teava aruncata intr-un colt al balconului si am pornit la vanatoare de caini. Primul gasit, primul servit - trei lovituri de teava si m-am racorit, fara sa-l omor. Am fost acuzat de o vecina - iubitoare de animale - ca lovesc animale fara aparare. Da, lovesc animale, dar nu fara aparare, pe cele agresive, pe cele care ma ataca pe mine sau pe cei din familia mea... Luni, la prima ora, ma duc la politie sa depun plangeri penale si merg pana in panzele albe, dau in judecata administratia blocului si primaria sector 2, care mi-a raspuns la o sesizare ca "se iau masuri complete" pentru rezolvarea problemei. M-am saturat de iubitorii de animale care duc dragostea pana la pragul usii lor. M-am saturat de autoritatile care isi paseaza responsabilitatile. La trebunal, merde!!
Scuze daca te-am oripilat si daca nu m-ai scos de pe lista cu amici pina acum, poate ma intelegi daca te pui in situatia mea... Daca il musca pe David un caine? Cred ca ma vedeai deja la televizor, in fata unei stive de caini morti, cu o drujba in maini...

Băsescule, dormi liniştit? Băi, Harbuz, cum fu ultimul concediu? Nesătuii dracului...

6 comentarii:

  1. Si mie imi plac cainii, iar daca au si stapan sau macar o persoana careia chiar sa-i PESE de ei, si sa aiba GRIJA, si mai bine.
    Dar nu, ca peste tot si la mine in cartier sunt caini fara stapan, si nevaccinati, carora "iubitorii de escrocherii-luat-bani-de la fraieri-cu ong-pt protectia-animalelor" le pun zgarda numai ca sa nu fie luati de hingheri.
    De capsat am fost capsata, si cand am zis ca ar trebui sa se ia masuri, toti cunoscutii iubitori de animale, mi-au reprosat ca nu iubesc cainii.
    Emil, daca ai nevoie de semnaturi, conteaza si pe mine.

    RăspundețiȘtergere
  2. deocamdata sunt nauc pentru ca, legal, nu raspunde nimeni pentru chestia asta...

    RăspundețiȘtergere
  3. decat victima ca a "deranjat" cainii?

    RăspundețiȘtergere
  4. Emil,
    mie mi se pare aiurea sa nu fie nimeni raspunzator de asta...! Primaria sectorului in care locuiesti si asociatia de locatari ar trebui sa fie direct vizati!

    Sper din tot sufletul sa ai castig de cauza.

    Adela

    RăspundețiȘtergere
  5. multumesc, Adela. Se pare ca am dat de un fir. Dau in judecata Administratia blocului si s-ar putea chiar pe administrator pentru ca miercuri am facut o descoperirea uluitoare: sotul administratorei a iesit la plimbare cu cainele care a muscat-o pe mama... Tare, nu?? Marti, administratorea ii spusese sotiei mele ca nu stie nimic de cainele care a muscat-o pe mama... Hmmm... (intre noi fie vorba,, are simptome de Parkinson, dar asta nu este o scuza)

    RăspundețiȘtergere