17.8.07

Strada Apusului (episodul nouă)

Dragă stradă a Apusului, să ştii că noi suntem bine, sănătoşi, tocmai ce ne-am întors din concediu, deci suntem obosiţi. Am trecut deunăzi pe la tine, dar nu erai acasă, aşa că ţi-am lăsat un bileţel în tomberoane cu promisiunea că vom reveni. Am văzut că ţi-au turnat un prim "covor asfaltic", dar tu eşti neschimbată, eşti la fel de prăfuită.


Observ că oamenii se pregătesc de iarnă. Proprietarul maşinii de mai jos îşi face stocuri de găteje şi scânduri pentru zilele reci care se apropie. Întotdeauna ai avut locuitori gospodari, tu, stradă a Apusului.


Am o întrebare: cine-i Jan ăsta cu camioanele, care a venit tocmai din Sălaj să te repare? Să-i spui că i s-a spart baia de ulei şi-a înnegrit pământul pe care-au fost odată copaci.


Şi de ce-aţi adus muncitori moldoveni care se iau de cucoanele dichisite din Bucureşti? Voi n-aveţi mame şi surori cărora să le puneţi întrebările pe care le pun copiii la pubertate?


Te las; să te faci bine şi să-ţi astupi gropile, ca atunci când o să mai trec în vizită să pot veni fără tractor. Hai, pa!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu