Într'un final, cele ce urmează se vor concretiza, într'un fel sau altul. Nu pot să spun, acum, despre ce e vorba, nu ştiu nici eu unde mă voi opri.
Începutul sună astfel:
Douăsprezece capre, 17 oi, o sută treizeci şi două kilograme de ulei de măsline, patru covoare, un sfert din cupoanele de motorină... Fata nu ştie nimic despre ce discută adulţii, în camera de alături. Anii ei, la un loc, sunt mai mulţi decât numărul de capre pe care le va primi familia ei dar mai puţini decât numărul de oi. Părul ei, astăzi încă despletit, nu va mai vedea soarele iar din faţa astăzi copilăroasă vor mai rămâne doar ochii. O pereche de ochi negri, migdalaţi, spre care va privi, cândva, pe furiş şi în fugă, un turist străin, convins că a pătruns, pentru o clipă, tainele întregului Orient. El, turistul, va pleca. Şi ea, copila, va pleca. În urma lui rămân amintiri peste care se va aşterne praful. În urma ei rămân câţiva fraţi. Iar din zestrea pe care o aduce odată ce îşi va lua în primire meseria de a treia soţie, părinţii vor putea căuta partide bune pentru o parte dintre băieţi.
Pare un film, tot ce v-am povestit până acum. Un documentar antropologic difuzat de unul din canalele tv de popularizare a culturii generale. Pare o poveste despre o lume nu doar străină ci şi apusă. Şi nu este! Lucurile acestea se întâmplă, încă, într-un întârziat ev mediu, într-un univers cenuşiu-roşietic, plin de nisipuri. Lumea arabă păşeşte timid spre un alt mod de viaţă. Atât de timid încât conştiinţelor le este greu să discearnă între cutume ce pot fi demolate şi cutume intangibile.
(...)
De sub burkha bătută, uneori, de vânt răsar, sporadic, fragmente ale feţelor pârlite de soare şi de firele de nisip fierbinte, obosite de vreme şi vremurile de cvasi-sclavie, brăzdate de timpul petrecut în singurătate, cu vântul singur tovarăş; poartă amprenta unor tradiţii ce se suprapun peste perceptele religioase, câteodată le completează dar nu de puţine ori chiar le înlocuiesc. Transmise fiind de generaţii întregi, peste secole, într-un mediu în care informaţia a circulat atâta amar de epoci în cerc restrâns, puţină lume a mai răzbit în a înţelege care sunt cu adevărat cuvintele Profetului şi care au fost, mai apoi, micii profeţi falşi. Prin mulţimea din piaţă trec, ca nişte stafii, parcă transpuse într-o altă lume, ele – femeile vândute, cândva, unui generos trecător care, o dată la câţiva ani, a sesizat că cea mai recentă dintre soţii a îmbătrânit, şi ea. Şi nu vorbim neapărat despre sensul unanim acceptat al bătrâneţii. La 35 de ani, soţia se poate trezi că i se pune la dispoziţie un alt dormitor, pentru că, într-o seară, soţul a deschis uşa casei şi a păşit împreună cu o tânără, cumpărată în schimbul a douăsprezece capre, 17 oi, o sută şi ceva de kilograme de ulei de măsline, patru covoare, pe care a prezintat-o celor cinci copii ai săi şi mamei acestora drept noua soţie. În mediul urban, la Damasc, cel puţin unul din zece bărbaţi sunt poligami. În afara metropolelor, procentul creşte considerabil, pe măsură ce pustiul se apropie de viaţa oamenilor. Cu cât standardul de viaţă este mai scăzut, cu atât creşte dorinţa de a părăsi cuibul propriei sărăcii; cu atât, implicit, scad pretenţiile; şansa de a întreţine mai multe soţii este mai mare – iar pentru acestea, totul se rezumă la un salt din sclavia pauperităţii în cea a cutumelor şi dizgraţiei. Varianta divorţului iese din calcul. O femeie divorţată este privită, în acel univers pseudo-tradiţionalist, ca o simplă bucată de carne, ca o povară financiară în casa părinţilor unde, inevitabil, se retrage. Iar copiii ei ar ajunge pe străzi (...)
Mai multe poze & fotografii - aici.
