2.5.07

Mai multe nopti albe intr-una singura

Vineri, de la ora 21:00, in sala mare de la Preoteasa, filme de scurt metraj alese pe spranceana. Restul programului (initiativa ANAT) aici. Se intampla si in tara!

Balu' pompierilor


Lasati pixurile si tastatura, lasati camerele foto & de filmat, luati'va numai legitimatiile de presa
(altfel spus: mici mocca pentru jurnalisti mocangii)

Update: nu va duceti unde va trimite Gandul; comunicatul din care au facut stirea a fost valabil de 3 mai 2006! On the other hand: avem, deja, imagini in exclusivitate de la petrecerea cainelui de paza al societatii (beat - de soare? - si parlit ingrozitor)! Tineti aproape!

Gura Prostanacului...

"(...) Nu putem sa va lasam sa traiti... nu putem sa va lasam sa suferiti asa (...)"
Sunt cuvinte rostite de Mircea the Prostanacu' Geoana la mitingul cu patru mititei & o bere de la Marean pentru acei pensionari care asteptau in Parcul Izvor pomana de 1 mai.

Restul sunt populisme. Ieftine da' multe. Prea multe!

PS: Prostanacu' are blog. Cica de ceva vreme. Da' eu abia acum aflat! Dar si fanii lui Daniel de la Tanacu au blog!

1.5.07

Ultima oră: micii şi berea PSD nu sunt pe gratis

Celălalt Bucureşti.

Ăla care nu munceşte la multinaţionale.
Ăla care înfige cotul în coaste prin autobuze.
Ăla care face economie la apă şi căldură.
Ăla care-şi rupe hainele ca să prindă tricouri şi pixuri cu pesede.
Ăla ştirb.
Ăla cu pălării tocite.
Ăla care scuipă golanii din Piaţa Universităţii.
Ăla care stă la coadă la budă.
Ăla care e în stare să mănânce peste 10 mici pe minut, fără muştar şi fără pâine.
Ăla care se închină când aude cuvinte ca "homosexual", "leasing financiar" şi "gigacalorie".
Ăla care se miră de unde ai avut bani să-ţi iei maşină şi, mai ales, benzină.
Ăla care e mândru de Parcul Eroilor.
Ăla care nu aruncă o curea de ceas după ce a devenit inutilizabilă.
Ăla căruia-i plac prostănacii care vorbesc graseiat.
Ăla care cară, indiferent de vreme şi ocazie, o sacoşă de rafie murdară.

Doamnelor şi domnilor "ceilalţi bucureşteni", v-au păcălit! Realitatea TV zice că micii şi berea de la Izvor nu sunt moca; zice că trebuia să luaţi mai întâi nişte bonuri valorice de la Marian.

În direct la Antena 3, Realitatea şi Hotnews.

30.4.07

Zona metropolitana, varianta III


Jurnalul National dixit:

"În prima fază, din Zona Metropolitană va face parte Bucureştiul şi Judeţul Ilfov compus din 33 de comune şi şapte oraşe, sub denumirile de Centrul Metropolitan Bucureşti şi Zona Premetropolitană. Metropola va avea un Consiliului de Administraţie, un guvernator şi un city manager (...) A doua etapă a acestui proiect de lege este atragerea în cadrul Zonei Metropolitane a celor 62 localităţi învecinate. Acest lucru va putea fi posibil pe baza unui precontract între Consiliul de Administraţiei al ZM şi comuna sau oraşul în cauză (...) Partea finală a acestui proiect se referă la extinderea Zonei Metropolitane până la Olteniţa, deschiderea Bucureştiul la Dunăre fiind unul din scopuri."

28.4.07

Arcusul libertatii a tacut

Actul 1. Concert pentru maestru si ingeri.

Liniste. Se canta. Mstislav Rostropovici da recitalul vietii sale, in fata celei mai alese asistente, intr-un Rai care l-a asteptat pe maestru cu casa inchisa. Dumnezeul arcusurilor, care a cantat in fafa portilor Iadului de la Zidul Berlinului ca un fachir hipnotizandu-si sarpele, s-a retras pentru concertul de gala.

Pauza publicitara.

Rostropovici, rusul, a murit la finalul unei saptamani incepute cu despartirea de rusul Boris Eltin.

Actul 2. Marsuri si fugi.

Tallin. Rusii, colonisti in Estonia, marsaluiesc, huiduind o majoritate autohtona satula de monumentul ostasului sovietic eliberator.

Orahovac. Kosovo. Sateni sarbi au pus pe fuga o misiune diplomatica ONU venita pentru doua zile in Kosovo cu scopul de a intelege realitatea, odata cu apropierea discutarii planului de pace propus de Marti Ahtisaari, plan ce stipuleaza viitoarea independenta a provinciei sarbe cu populatie majoritar albaneza. Doua zile pentru a intelege Kosovo?

Pauza publicitara.

A intelege. Europa nu intelege de ce poate fi interpretat nefiresc refuzul lui Bronislaw Geremek de a semna o declaratie pe propria raspundere cum ca nu a facut politie politica inainte de 1989. Fost ministru de Externe al Poloniei in epoca Presedintiei Lech Walesa, Geremek este un simbol al Solidaritatii. Europa e revoltata. Europa nu a auzit de conu’ Alecu Paleologu sau de cazul Laurentiu?

Actul 3. Alte marsuri; alte fugi.

Bucuresti. Unu. Unu mai. Muncitoresc. Unu’ mai muncitoresc decat altu’. Prostanacu’ (Mircea Geoana, pentru googlesearch) si alti 6000 de pesedei mai maruntei bat pas de defilare la Sosea, fuguta, apoi, pana in parcul Izvor unde baga mici & bere. Primaria lui Videanu a autorizat blocarea tronsonului dintre Arcul de Triumf si Piata Victoriei.

Noua? Noua mai. Ziua Schuman. ARCUB si cateva ONG-uri sarbatoresc - mai devreme, la timp si mai tarziu - Ziua Europei. Din tentativa de program: parada de fanfare militare europene. Sugestia videanului din capu’ la Primarie: mars intr-o sala. Alo, domnu’, stiti... e fanfara militara, Dan Spataru, „(...) pa-ram pam pam pa ram pam pam pam, in frunte c’un tambur major”!

27.4.07

Portretul corporatistului la tinereţe

Băgaţi ochiu' aici. Portretul corporatistului la tinereţe e mult prea plin de tristeţe.
Şi azi e vineri, şi primăvară, şi vine 1 mai...