Parazitii - Mesaj pentru Europa

LA Multi ani Romania, oriunde ai fi...

Bideul şi Copoul

Nu ştiu cât a costat bideul cu care a cadorisit sediul Partidului Democrat senatorul cu acelaşi renume (bideu) Marius Marinescu, tipul care îi facea zile fripte deloc irascibilului Adriean Videanu. Oricum, pe lângă weceul public din Copou, bordurile videanului din capul Primăriei noastre sunt nişte biete jucării nevinovate, mizilic, bani pentru ciungă şi seminţe.

Ce ştie oare să facă buda ieşenilor, măi, tată? Că dintre toate toaletele extravagantului Jemal Wright, modelul Isis, cel în cristale Swarovski, valorează numai 75.000 - dolari, nu euro! Şi nici wc-ul cu telecomandă şi mp3player de la Toto nu e! Bine, ar mai fi buda din aur, prezentată la târgul de lux Extravaganza de la Moscova, la un preţ special rusesc (250.000 de euro).

Două gări, două şantiere

La Köln, în Breslauer Platz, în spatele gării princpiale, se construieşte. Regulamentul local spune clar: orice lucrare de excavare se face sub atenta supraveghere a arheologilor. De altfel, orice săpătură scoate la iveală mici vestigii - fie ele romane, fie medievale. Bombarfamentele aliaţilor au răvăşit oraşul de pe Rin astfel că întregul oraş e un vast sit arheologic. Câteodată autorizaţia de construcţie este anulată pentru că amplasamentul este mult prea bogat în istorie. Nimeni nu are nimic de obiectat. Unde-i lege nu-i tocmeală.

Bucureşti. Primarul, Adriean Videanu, continuă ceea ce nu au reuşit să termine comuniştii. Vestigii istorice? Mofturi! Ce, un ciob din oala lui Bucur? Da' ce, era de marmură? Măcar avea borduri Bucur, ăsta, la stână? N-avea. Ia, gata, un bloc de birouri, vă rog. Şi defrişaţi copacii ăia. Repede! Cum? Poarta asta e monument istoric? Ia, repede, răsturnaţi o macara peste ea, să vedeţi cum nu mai e.

Nu ştiu cum dracului se face, totuşi, că, indiferent de numărul filtrelor suplimentare prin care trece un şantier la Köln, tot reuşesc nemţii ăia să termine vreo patru lucrări până când la Bucureşti de abia începe spartul unui rând de asfalt...

A propos, îşi aduce aminte cineva de câte decenii stă căscată stă gaura aia cât toate zilele între Piaţa Chibrit şi Podul Constanţa?

"La mama" mă-tii!

"Doamna doctor", i-a spus asistenta, la sfârşitul scandalului, şefului de secţie boli infecţioase, "nu vă mai enervaţi. De 30 de ani lucrez fără mănuşi, vreţi dumneavoastră acum să-l convingeţi pe imbecilul ăsta de director că avem nevoie pe secţie de mănuşi de unică folosinţă? Nu vă mai enervaţi, doamnă doctor, zău aşa..."

Schimbare de cadru.
Orădeni (Rodica & Bogdan) veniţi în interes de serviciu la Bucureşti. Foame. Prânz. La mama, Călăraşilor colţ cu Delea Veche (loc de care mă leagă nişte amintiri de pe când mileniul în curs era mai mult decât mic). Caşcaval pane, cartofi prăjiţi, cu brânză rasă. Şi un Rooibos de portocale, vă rog! Chelnerul ia meniul de ceaiuri, îl răsfoieşte (probabil că e nou angajat, nu l-a folosit încă) până ajunge la ultima pagină. Se luminează / lămureşte: Rooibos orange doriţi?
Well, thank You, Lord, for the English, I finally could have a conversation with a Romanian waiter in Romania, in Bucharest, on Delea Veche Street.
Vine ceaiul, vin şi porţiile de mâncare, Bogdan, ca un june holtei, în plină şi continuă creştere ce este, mănâncă înfulecând, fără mofturi. Rodica, mămică de felul ei, în timpul liber, în rest puţin şefă de revistă de (tele)comunicaţii, muşcă din primul cartof şi constată că porţia a fost pregătită (probabil) atunci când se întâmplau amintirile mele cu La mama de (aproape) altă dată.
Apelăm la ruşinea unui piccolo (ospătarii aveau nişte bancuri de împărtăşit în jurul casei de marcat) şi rugăm să se întreprindă ceva în sensul confortului gastronomic al oaspeţilor noştri ardeleni. Ceea ce începe a se concretiza printr-o lungă pauză. Ultima soluţie: dat iama în bucătărie. Unde aflăm cu stupoare că vin imediat cartofii, sunt în fripteuză. Minunat, dar aţi încercat să vă gândiţi puţin la faptul că în timp ce se prăjesc aceşti cartofi se răceşte caşcavalul?

În cele din urmă vin două porţii noi - sau, mă rog, calde, în schimbul porţiilor parţial atinse. Aşa că, la final, am găsit toţi bănuţii de după virgulă şi dacă 46,20 RON a scris pe bon, apăi, no!, 46,20 am lăsat. Iar dacă aţi mâncat ieri după amiază, mai târziu de ora 16:00, caşcaval pane la La mama, să ştiţi că s-ar putea să fi fost cel din porţia aproape neatinsă a Rodicăi!

PS: Să ştiţi că la Edgar's Pub îţi aduce un tub de miere, ca acelea de ketchup, nu o cutiuţă de 20 de grame. Adio, mamă!

De la Mahomed la Fecioara Maria

De ce ar fi asta mai puţin revoltătoare decât asta?
Ce ar trebui să facă, acum, creştinii? Să iasă în stradă? Să ardă steaguri? Să dea foc maşinilor cu girofar? Să lupte împotriva combaterii cancerului mamar? Să boicoteze produsele... Care produse?
Dacă nu s-ar fi făcut atât caz pe marginea afacerii "caricaturile daneze", aş fi zâmbit şi uitat. Doar că mi se pare că unii sunt mai dulăi iar alţii mai căţei...

(sh)it happens (only) in Bucharest

Cum? Nu mai aveţi nici în picioare?

Cum naiba se întâmplă numai chez le petit Paris asemenea anomalii? Cum să rămâi, ditamai regie de transport public metropolitan, în imposibilitatea de a acoperi cererea de bilete? Hai, am învăţat să înţeleg hoţia, aş fi ascultat aproape cu indiferenţă o ştire despre un comision aparte obţinut de onor conducere pentru achiziţionarea unor noi rame (parcă aşa le spune) de metrou mai vechi decât curcişătorul britanic. Dar asta e curat prostie! Cum să rămâi fără cartele, dragă Metrorex?

Am încercat să aflu de pe site-ul Metrorex declaraţiile de avere ale conducerii SC Metrorex SA. Nix! Asta apare pe link-ul "Transparenţă" iar la "Despre noi" avem "Generalităţi", tovarăşi. Mai avem un "Istoric", un "Exploata" (whatever this means - "pagină în construcţie") şi mai avem poze frumoase, cinste cui le-a pozat!

Şi oricât de deştept ar fi Google, domnii Gabriel Daniel Mocanu, Ştefan Rotaru (responsabil cu achiziţiile publice) şi Gabriel Sburlan (poate ne ajută doamna Lenuţa Popa), Alexandru Taflaru (domnul care aduce marmură şi travertin - a propos, să nu cumva să lăsaţi copiii să se dea cu trotineta pe travertin!) sau Nicolae Grigore.

Ce ştiam din alte părţi e că linia de metrou până la Otopeni va costa un miliard de euro (mă rog, atât costă înainte de a începe lucrările, că autostrada Bechtel nu se naşte dar costă din ce în ce mai scump). Iar de pe site-ul Metrorex am mai reuşit să aflu, referitor la banii care circulă prin contabilitatea domnului Grigore de la Metrorex, că proiectele de modernizare costă, în trei etape (bani de la Banca Europeană de Investiţii), peste 570 de milioane de euro. Dar o sinapsă care să facă prognoze pe marginea consumului de cartele nu face parte din modernizarea Metrorex!

Pe scroll-ul din deschiderea paginii, Metrorex ne informează că "circulaţia trenurilor se desfăşoară normal" iar "călătorii sunt rugaţi să respecte indicaţiile de pe legitimaţiile de călătorie". Ia, hai, lăsaţi dracului Compactul şi Libertatea, Beigbederul şi Coelho; mai citiţi şi voi o carte sau măcar o cartelă. Cum? Nu aveţi cartele?

Ceva interesant privind transportul in oras...

Eu unul merg pe jos 4 kilometri zilnic pana la serviciu, ca asa vreau eu. De intors acasa ma intorc cu taxiul, ca plateste firma si oricum vin dupa 22.00 acasa...

Ce am înţeles eu din chemarea la vot

În rolul Alinei Plugaru, poporu'

Întrebat, aseară, de un ziarist dacă intenţionează să repete referendumul, Traian Băsescu, preşedintele nostru, al tuturor românilor, aflat în fief-ul Partidului Democrat (dacă aţi fi fost un preşedinte cu adevărat, aţi fi trecut să îi consolaţi şi să îi sprijiniţi moral pe cei mici şi neajutoraţi, cum ar fi Partidul Naţional Ţărănesc - Creştin-Democrat, cel Umanist, Partidul România Mare sau Noua Generaţie!), a dat iarăşi o mostră a calităţii sale umane, răspunzând, iritat şi superior, jignind, de fapt, întreaga naţiune, că "nu are pentru cine"!.
Dacă, în loc să vă scuipaţi alegătorii (la cei care nu v-au votat nici nu mai vreau să mă gândesc), aţi fi mai atent la ce se petrece în jurul dumneavoastră aţi avea, măcar, dreptul să deschideţi gura. Domnule Băsescu, vi s-a atras atenţia, presa aia de rahat cel puţin a făcut-o, că tinerii nu sunt interesaţi - dar deloc! - de politică; tot ce îşi doresc sunt bani pentru o viaţă mai bună. Rezumat: carieră.
Dacă vreţi un răspuns la abesnteism, daţi timpul îndărăt până sâmbătă, opriţi-vă din discursurile pe care le-aţi ţinut de la standul elitistei edituri Humanitas şi faceţi o plimbare în târgul Gaudeamus, cu întreaga cohortă de jurnalişti după dumneavoastră. Cu o singură sinapsă activă, nu mai multe, veţi găsi răspunsul în imaginea imortalizată în fotografia de mai sus.

PS: Domnule Liiceanu, dumneavoastră cum aţi obţinut burse de la statul român pentru a studia în străinătate? Dar prietenul dumneavoastră, domnul Pleşu? Să vă fie multă ruşine! Şi să nu îmi spuneţi că în tot răstimpul în care aţi stat în târg nu aţi trecut nici măcar o singură dată pe lângă acel stand, oricât de multe evenimente vor fi fost organizate de editura dumneavoastră şi oricâţi preşedinţi v-or fi trecut pragul sau or fi intrat prin vecini...



PPS: Tot ce am spus mai devreme este valabil şi pentru premierul Călin Popescu Tăriceanu care, la târgul INDAGRA, a poposit cu o şleahtă de acreditaţi pe lângă Guvern la standurile festive ale micilor producători de brânză şi ţuică. Dacă v-aţi fi plimbat prin târg, domnule prim ministru, aţi fi văzut că standul Fondului de Garantare a Creditului Rural arăta 101% identic cu standul din poza deschidere a acestui entry de blog pe care îl închei urându-vă ceea ce i se întâmplă respinsei Alina Plugaru pe motiv de gândire mega-liberală a unui alt ratat politic, Teodor Stolojan.

TATOV

Domnu' Stolojan, m-ati dezamagit. Din nou. Azi-dimineata tocmai ma intrebam ce sa fac - sa merg la referendum si sa las un mesaj cu markerul pe spatele buletinului de vot ("Base, ne-ai tradat,/ Tramvaiul 41 e de rahat") sau sa stau acasa si sa spal masina -, cand am dat peste stirea asta si m-am hotarat. Masina e luna acum.

Imi permit sa citez:

Alina Plugaru a părăsit clădirea, postându-se în faţa ieşirii, în speranţa că îl va aborda pe preşedintele PLD la ieşirea de la vot. Ajunsă faţă în faţă cu Stolojan, Alina Plugaru l-a întrebat dacă o primeşte în PLD.

„Am înţeles că te laşi de profesie şi iei altă profesie. Aşa este?, a întrebat-o, la rândul său, Theodor Stolojan, râzând.

„De ce, pentru că meseria mea este oarecum o profesie demnă”, a răspuns Alina Plugaru.

Theodor Stolojan i-a replicat: „Mai discutăm şi vedem, mai corectăm la profesie, mai corectăm la altele”.

Întrebat de presă dacă actriţa porno are vreo şansă să ajungă pe lista PLD în alegerile parlamentare, Theodor Stolojan a arătat că formaţiunea liberal-democrată are „criterii clare” privind intrarea în acesta partid.

„PLD este un partid serios, are criterii clare. Dacă doamna Plugaru le îndeplineşte, ca orice cetăţean are aceleaşi drepturi. Dacă nu le îndeplineşte, nu intră în partid la PLD. Noi avem criterii clare”, a spus Stolojan.

Domnu' Stolojan, se vede ca v-ati gandit toata ziua la intalnirea de azi-dimineata, fiindca ati inceput sa va credeti salvatorul liberalismului.
Alina Plugaru are cea mai liberala meserie din lume, asa ca, va rog, salvati-o si pe ea, primiti-o in partid si faceti-i blog.
Va pretindeti un partid orientat catre tineri, dar habar n-aveti cum sa-i atrageti pe tinerii din Regie, care stau pe hub-uri si downloadeaza "avi"-uri care se numesc "Ofticati-va baieti,Alina plugaru" sau "pornake romanesc alina plugaru xxx".

FM

Scanam scala radioului, azi dimineaţă, şi am intersectat Kiss FM în momentul în care Huidu citea o ştire despre o lege propusă de libertarienii neo-zeelandezi, o lege prin care parlamentarii care depăşesc o anumită greutate să fie excluşi pe motiv de îmbuibare. Ceea ce, pe alocuri, îmi aminteşte de un banc marca Ioan Buda-Ţeţu: chinezii care depăşesc 54 de kilograme vor fi obligaţi să mănânce orezul cu un singur beţigaş.

Revenind la Huidu: a stat şi s-a minunat preţ de câteva secunde pe tema denumirii partidului (până nu cu mult timp de guvernământ, acolo, jos): LibertariaNZ. Nu ştiu dacă într-adevăr nu ştia ce înseamnă sau e doar convins că, aşa cum observa Ada cu ceva timp în urmă, nu se vinde nimic în FM fără sex pe stomacul gol. Jalnic, ca să conchid.

Marea revoluţie a radiourilor bucureştene, anunţată pentru toamna aceasta, cu surle şi trâmbiţe, prin vară de câţiva monştri ai microfonului, e sublimă dar lipseşte cu desăvârşire. Ba mai mult... Postul meu preferat, care difuza, fără pauze publicitare, fără ştiri, fără trăncăneli, brit pop & beyond, a cam dat-o în bară, cel puţin la primele ore, atunci când sunt în maşină. Au adus-o pe o fostă (tocmai) de la România Acutalităţi (nici acolo nu mai era, de ceva vreme), pierdută în negura istoriei (ultima dată când am auzit-o/văzut-o a fost acum o sută de decenii, unic invitat - ca între ei, poeţii - la primul "Milionar de la miezul nopţii") pe care, oricât am încercat, nu am fost în stare să o înţeleg şi care, deduc eu, cu mintea mea aia cum & cât e ea, a ajuns la News FM pentru că... Or fi înţeles şi ei, probabil, altfel nu îmi explic de ce l-au adus pe Lucian Moga(dishu) cu trei sau patru ore mai devreme la muncă, să o dubleze pe doamna aceea (i-a mai spus cineva, pe un blog, că e prăfuită rău, de-a dreptul penibilă; nu am citit blogul, am auzit-o într-un abces de furie, pe post, la adresa autorului al cărui nume nu a meritat să-l pronunţe pentru că, pentru ea, el este un nimic şi, deci, nu există!).

Spre seară ar fi o chestie ce sună/pare a fi interesantă, pentru că se numeşte Blog FM şi pentru că este emisiunea lui Vlad Petreanu, dar nu am apucat, încă, să-l ascult. L-am prins, în schimb, între şase şi şapte, tot seara, pe Mircea Badea, vorbind cu lumea aflată în trafic. He's hot, I'm not. Sau, poate, nu.

În fine, la prânz au rămas, încă, fără moderator, fără animator, doar cu nişte ştiri pe fugă (dintr-un trafic pe care uneori nu îl recunoşti în descrierile reporterilor din teren). La prânz cântă multă muzică bună. Atât de bună încât în ambutiajul din centru am smuls zâmbetele celor ce m-au văzut dansând la volan în vreme ce restul lumii înjura de zor. Şi dacă îmi fac nervi tot nu se mişcă mai repede ochiul mortului...

Dacă o să ajung eu să mă fac mare o să îmi cumpăr jucăria aia de la Grundig care te lasă să asculţi oriunde ai o gură de wireless radiouri online.

Şansa micului Sebastian

A fost senzaţional ce a reuşit să facă o mână de oameni în cazul Canada. Nu a fost o operaţiune de înlăturare a Armaghedonului, a fost, totuşi, un exerciţiu anonim de solidaritate. Care nu a rămas fără nici un fel de rezultat.

A urmat, apoi, încă un exerciţiu de solidaritate, fiecare după cum a ştiut să o facă, unii sensibilizându-şi apropiaţii, alţii sărind efectiv în ajutor - ceva mai puţin anonim. Dar asta n-are nici o relevanţă! Gestul şi, mai ales, rezultatele contează.

Această ştire cutremură astăzi buletinele de ştiri. Mai puţin conştiinţele de la Casa Naţională de Asigurări de Sănătate şi din Ministerul Sănătăţii. Mârşăvia mare este că domnii şi doamnele - unii dintre ei părinţi! - de la cele două instituţii tac şi se prefac a nu auzi că acel copil are nevoie de o intervenţie medicală în Germania, intervenţie ce costă 50.000 de euro. Or părinţii lui Sebastian nu au acei 50.000 de euro. Oare câte secţii de votare inutil deschise, fie şi numai că prea puţini le vor trece pragul, ar echivala cu efortul statului de a se supune propriilor legi? Dacă îi cunoaşte cineva pe cei doi părinţi, să le dea acest link sau, pur şi simplu, să le printeze formularul E 112. Bunul nostru prieten, ministrul Nicolăescu, îşi permite să mintă, relansând pentru publicitate electorală un program aflat deja în derulare de mai multe luni... Poate se conformează în faţa legislaţiei europene: If you are covered by a legal social security scheme in a member State of the European Economic Area or Switzerland, you may be entitled to have the costs met for treatment abroad. It does not matter what nationality you have, provided you are legally resident in one of these countries. This is the form where your health insurance institution certifies that it will cover the cost of the treatment you want to get abroad.

Bordureşti

Pe undeva pe şoseaua Mihai Bravu mi-a ieşit în cale o bordură pe care scrie cu portocaliu A. VID, iar în faţa acestui etalon al competenţei domnului primar general trona un... un... primar uscat, asortat cu frunze. Hai bre, videne, ţi-ai marcat teritoriul??

Amenajari bucureştene pre-vidăneşti

În alb şi negru, fără echipament de protecţie, fără buldozere aferente din care hăhăie manele, fără sticle de bere ascunse pe după stivele de borduri, fără fiţe de neurochirug deranjat în timpul unui hobby excentric, fără videanus... Bucureştii începutului de secol 20...

A atins sau nu tuşa?

Aproape orice e posibil, în Bucureşti. Inclusiv lucruri bune. Se pot amenaja locuri de joacă pentru copii. Se poate ciupi cu bun simţ din trotuar şi degaja o bandă de circulaţie fără să distrugi copacii. Şi astea, toate, la un loc.
Dar e imposibil să nu schimbi bordurile.
De ce nu le vor fi mutat pe cele vechi trei metri mai în exterior, numai videanul din capul primăriei poate să ştie. Deşi nu, nu ştie. L-am auzit cu urechile mele azi dimineaţă, la ştirile Smart FM. El, primarul general, nu are habar de ce, anume, face contractorul, care a primit de la Primărie comandă "să reabiliteze strada din trotuar în trotuar".

E grea, chestia asta cu bordura. Şi cum să nu fie? Aţi văzut şi la finala Cupei Mondiale la rugby, cât de dificil i-a fost arbitrului să ia o decizie... Aşadar: bordura ţine de trotuar? Sau de carosabil?

Vesti din Vanghelistan - victimele poporului roman

Scriu aceste randuri cu acea lehamite despre care s-au facut in trecutul nu prea indepartate filme care n-au castigat nici un palmier de aur. De doua zile ma uit cu gura cascata la un talk show al carui fan nu sunt, pentru ca in general seara nu am timp de emisiuni, mai trag o tura de munca sa mai castig un ban, sa pot sa platesc si chiria si gradinita si lectiile de dans ale fiica-mii si facturile si sa-mi ramana ceva si de dat la casa la supermarket. Nu ma intelegeti gresit, nu ma plang. Inteleg ca asta e viata si e bine ca suntem sanatosi si impreuna si nu suferim de nici o boala incurabila, imi pastrez optimismul chiar si-atunci cand ma cert cu legitimul care mai zice din cand in cand ca o sa-si ia lumea in cap daca-l mai cicalesc mult, sunt, cu alte cuvinte o femeie normala de 31 de ani care traieste din salariu + colaborari, a ales sa nu stea cu soacra si isi asuma cheltuielile unui apartament inchiriat la preturile zonei, nemostenind nici un fel de averi si necalificandu-se nici macar pentru un credit ipotecar.
Am dat aceste date ca sa se inteleaga de ce ma uit de doua zile la TV cu gura cascata.
Saptamana trecuta Academia Catavencu a publicat o lista cu numele unor senatori si deputati care lunar, primesc suma de 25 de milioane pentru cheltuieli de cazare. Nu stiu exact cat castiga un parlamentar. Imi spune un coleg de birou ca nu au doar salariu ci mai primesc diverse indemnizatii pentru participarea la diferite comitete si comitii, diurne de deplasari, plus nenumarate facilitati de care eu, cetatean de rand, nu ma bucur. Radu Moraru, Cosmin Gusa si Academia Catavencu incearca de cateva zile sa se lamureasca de ce parlamentari care au milioane de euro (da, milioane de euro, ati citit bine) in conturi, proprietati in Bucuresti sau macar posibilitatea de a detine o proprietate in Bucuresti, baga mana in buzunarul cetateanului si mai ciupesc inca 81 de lei noi pe zi, pentru cheltuieli de cazare. Raspunsurile pe care le-au primit de la cativa din cei de pe lista sunt absolut uluitoare.
1. N-am cerut eu banii astia, mi se vireaza direct pe card, deci ce era sa fac? (parlamentar care 3 ani a locuit in Voluntari, deci nu avea domiciliul in Bucuresti)
2. Platesc din acesti bani cheltuielile cu cazarea . Cum care cheltuieli? Intretinerea, lumina, internetul. (proprietar de apartament pe Dorobanti)
3. In apartamentul meu cu doua camere (75 de m patrati) locuieste fiul meu student cu viitoarea mea nora si doar nu era sa stau cu ei in casa, nu se face. Dar nici n-as pune casa pe numele lui, ma-ntelegeti. (are aproape 3 milioane de euro in cont, deci si-ar fi permis nu doar sa-si plateasca o chirie ci sa-si cumpere mai multe case).
4. Apartamentul in care locuiesc (peste 150 de m patrati) nu este proprietatea mea ci a bancii, pentru ca a fost cumparat prin credit ipotecar. (deci din 81 RON pe zi, omul isi plateste rata la banca. Banuiesc ca in ritmul de 25 de mil pe luna, pana la sfarsitul mandatului sau creditul va fi achitat si casa ii ramane lui, excelenta miscare, domnule! toata stima!)
Acestea sunt cele mai halucinante raspunsuri pe care Radu Moraru le-a primit in doua seri la rand. In mod constant, cei luati la intrebari au spus: asta e legea! N-am incalcat nici o lege si constiinta mea e curata. Dar n-ati avut curiozitatea sa vedeti ca eu sunt un parlamentar bun, nu chiulesc, am activitate la camera.
Cu alte cuvinte, e-adevarat ca din punct de vedere moral nu e frumos, dar daca legea insista sa imi dea acesti bani, cum sa-i refuz? Doar mi-i vireaza pe card, automat, eu n-am semnat nici o hartie, nici o declaratie, nici o cerere, pur si simplu banii astia imi pica din cer. Nu ma sacrific destul ca stau departe de familia mea de 3 ani si mai bine?
Acesti oameni sunt victimele poporului roman. Se sacrifica. Accepta banii mei si-ai tai pentru ca le sunt oferiti. Pur si simplu.
Am inteles aseara ca nu toti parlamentarii beneficiaza de aceasta suma. Imi cer scuze fata de cei carora vorbele mele nu li se potrivesc. As vrea insa sa le multumesc celor pe care i-am citat mai sus. Datorita lor am sa merg la referendum. Am sa votez pentru votul uninominal. Am sa fiu foarte atenta pe cine votez la urmatoarele alegeri. Acela va fi reprezentantul meu si al familiei mele in Parlament si il anunt de pe acum ca va fi dator sa imi dea socoteala. Am sa-mi fac timp sa-l intreb periodic ce a facut pentru mine si familia mea. N-am sa mai sanctionez lipsa de optiune prin absenta de la vot ci va trebui sa-mi fac timp si pentru aceasta chestiune la fel de importanta ca medicul de familie, pediatrul, dentistul si alti oameni de care viata mea depinde.
As vrea sa inteleaga domnii din parlament ca daca au ajuns acolo, au ajuns cu o treaba si ca sunt datori sa dea socoteala. Parlamentul nu este un SPA Center in care noi poporul, le oferim un tratament de lux gratuit.
Va multumesc domnule Moraru, ca mi-ati deschis ochii.

Teambuilding pe 16 mm

O agenţie de publicitate care face promovarea unui rachiu made in ţara lui Highlander organizează, de anul trecut, un festival de film de scurt metraj pentru amatori. Aseara au fost proiectate primele 12 din totalul de 24 de filme produse, pentru cea de-a doua ediţie, de câteva firme şi asociaţii. Unele mai reuşite, altele (cu tot acceptul dat ideii că vorbim despre contabile sau administratori de reţele intrate/intraţi în piei de scenarişti-regizori-actori) bătând dinăuntru la porţile penibilului. Printre aceştia din urmă, un celebru mic Che Guevara dâmboviţean cu ifose (mă rog, şi cu discurs) de revoluţie perpetua pe care le propagă de la o anvergura contabilă deloc marxistă. Alte poveşti, nu contează...
Conceptul lui (na, că-i dau numele) Teacher's Film Festival: un catalog de filme celebre din care fiecare participant îşi alege un titlu şi face din el ce doreşte - îl parodiază, îl parafrazează, îl reproduce, îl... mă rog, după gust, înţelepciune şi alte criterii de ei ştiute. Subiectiv, vorbind: Dacia (cu o parodie după Sex and the City) şi Metropotam (You got mail) kick asses, alte câteva au dat dovada de ingeniozitate şi bune intenţii (BRD, spre o pildă, musteşte de ironie, - chiar şi auto~, pe alocuri - dar şi de atacuri, nu foarte violente, e drept, la concurenţă); la celălalt capăt, Pepsi (oricât de dragi îmi sunt Asterix & Obelix) almost sucks. Cât despre Star Wars-ul celor de la Erudio Alumni - e demn de oboseala creativilor din agenţiile româneşti de publicitate (iar aceştia din urmă parcă, uneori, chiar mai dau dovadă, pe ici, pe colo, de simţ al măsurii).
Diseară, la sala Auditorium a MNAR, partea a 2-a, cu ultimele 12 proiecţii. Câştigătorii vor fi aflaţi pe 26 noiembrie, într-o gală organizată la Opera din Bucureşti. De mâine, au promis cei de la agenţie, filmuleţele pot fi văzute şi pe site-ul festivalului.

Şi el a fost primar al Bucureştilor...

... vreo şase luni.

Vesti din Absurdistan - Circul - un cosmar!

Astazi am fost la circ.
Mi-am dat seama cu ocazia asta ca traiesc pe alta planeta si ca orice aspiratie a mea de a-i prelungi copilaria copilitei mele are la fel de multe sanse ca si perpetuarea credintei in Mos Craciun dupa varsta de 6 ani.
La ce va ganditi cand spuneti "la circ"?
Eu am in cap asa: clowni, bile colorate, spirale de matase, rochii din voaluri, dresuri de porumbei, canisi si lei, o foca dintr-aia cu mingiute pe nas si acrobati care danseaza pe sarma, trapezisti si familii de ursi care merg pe bicicleta.
Nici vorba.
Spectacolul pe care sper sa nu-l viseze Irina la noapte a inceput cu trei batai de gong. Asta mai semana cu ce imi aduceam eu aminte. Dar pe vremea mea parca nu racneau copiii ca muscati de sarpe cand batea gongul. Simt deja o micuta crapatura intre generatii. Circul era absolut plin de copii, de la 2 ani (cea mai mica fetita de la gradinita fiica-mii) pana pe la clasa a patra, veniti cu scoala, cu educatoarele, sau dupa caz, cu calugaritele. Spectacolul se numeste Terra maimutelor.
In mintea mea asta insemna multe numere de dresura cu maimute dragute imbracate in fustite si cu tichie cu mot pe cap. Nici pomeneala.
S-a facut intuneric. Pe scena s-a furisat tot corpul de balet. Imbracati in costume de scheleti, cu un cosciug de carton pe spate si cu o piatra funerara pe post de palarie, s-au intins pe ring si s-au lasat invaluiti de o perdea groasa de fum. Piticii din primul rand de scaune au disparut si ei in ceata. Muzica era nu doar tare ci si creepy. Dupa dansul scheletilor pe scena au navalit Oana Sarbu si inca un domn, pasa-mi-te congelati o mie de ani, care-si cautau laboratorul printre cruci. Laboratorul insa disparuse si planeta fusese invadata de maimute. Suna familiar?
Pentru niste copii de nici trei ani, maimutzele sunt niste chestii mici de plus nicidecum gorilele paroase si inspaimantatoare care au napadit ringul circului. ring, vorba vine, e doar o scena rotunda si atat. Bon!
Deci, ies scheletele din scena, intra gorilele calare pe scutere. Piticii trec de la fum la vapori de benzina, prizati direct de la nivelul tevii de esapament.
Urmeaza in sfarsit un numar cu cateva maimute. Nu pareau fericite.
Copiii insa aplaudau. Si au tot aplaudat doua ore desi pun pariu ca nu pricepeau exact ce e cu gorilele care interveneau intre doua numere de dresura.
N-am sa va plictisesc dect cu lista de cuvinte si expresii noi pe care astazi fiica-mea a avut ocazia sa le invete din cantecele si din scenariul spectacolului de circ:
calvar
tribunal
sentinta
razboi
nenorocitul ala de general
de notat si soparlica strecurata spre deliciul parintilor din public (a bon etendeur salut!): oamenii conduc lumea, maimutele doar semneaza si trec pe la DNA.
Apoi a fost un numar extraordinar cu niste neni imbracati in costume negre care invarteau prin aer niste tevi argintii lungi si se rasteau la public. Erau armata invincibila.
Sper ca scenaristul care a scris povestea asta spre delectarea copiilor o sa retina urmatoarele sugestii:
Daca e spectacol pentru copii, nu e nevoie de numere de cancan nici de dansatoare in uniforme de asistente medicale. Nici numerele in care asistenta sefa se pipaia cu pompierul sef nu e musai sa le pastrati, in fond copiii nu pricep decat ca e ok sa pupi pe altcineva pe fund sau sa-i altoiesti una peste fund.
Copiilor le e frica de injectii - deci scapati de seringile alea uriase.
Stiu ca a apus epoca lui Tweety si ca acum universul imaginar al copiilor e populat de colti, gheare, roboti, solzi, monstri si alte taratoare. Dar as fi vrut tare mult sa nu ii umplu capsorul fiica-mii cu asemenea imagini. As fi vrut sa viseze la noapte ingeri cu aripi albe si nu gorile paroase calare pe camile. Ii spusesem ca o sa vada leii de-aproape, dar nici picior de leu n-a fost pe-acolo.Ar fi fost grozav daca in loc de variete-ul hidos ati fi redus spectacolul la numerele de circ propriu-zise si ati fi lasat clownii sa faca jonglerii cu popice.
In felul asta spectacolul ar fi durat mai putin dar le-ar fi lasat copiilor ceva frumos la care sa se gandeasca.
Pe drumul inapoi spre gradinita, educatoarea i-a intrebat pe copii: Ce ati vazut la circ? Ce o sa le spuneti parintilor?
Au fost doua raspunsuri:
"Maimute!" si "Fetita si baietelul faceau baie". Intr-adevar, ultimul numar - doi acrobati inotand intr-o semisfera transparenta mi-a evocat sirenele din basme si mi-a lasat o portita de scapare inspre "ce a fost frumos la circ."
E trist ce ni se intampla. In vreme ce suntem la serviciu ore lungi ca sa ne permitem sa platim traiul intre pereti de bca mobilati cu pal melaminat si mancarea impanata cu glutamat de sodiu, visele si gandurile copiilor nostri sunt populate - pe bani grei - cu monstri si violenta, cu urat si cu negru, mult negru, colti, gheare, bate, pistoale.
Doamna Brandusa Novac, aveti copii?

Cocona Gurădulce ~1930

Din coasta Daciei şi-a Romei...

Nu pot să răspund solidar cu apelurile la mândrie naţională, lansate de Jucători şi Tăriceni, din cauza păduchilor mai laţi . Anatema nu a fost aruncată de ieri, de azi. Dar nu i-a păsat nimănui până acum când al'de Prodi vede că nu mai are cu ce arme să intre împotriva dreptei în campania electorală.
Nu mă bag în teorii, dar aş vrea să le cer moraliştilor, de oriunde ar fi ei, să facă, totuşi, ciocu' mic pentru că, până la urmă:
- nu există fetiţe şi băieţi care se prostituează fără boşorogi cărora le curg balele după funduri de băieţei culeşi de prin canale;
- nu există cerşetori fără carabinieri care închid ochii şi
- nu există muncitori la negru fără angajatori care preferă să-şi fure propriul stat.
Aşa că, daragoi druzei v Evropî, spălaţi-vă, puţin, rufele că vă put (later edit: şi vouă) şosetele!

Neşte dame de companie, început de secol 20

Cam aşa arătau fetele de lucrau la Hotel Minerva şi alte stabilimente...

Cu stimă, Antreprenoarea

Fetiţe dulci ca-n Bucureşti, 1930... Mulţumesc, Laura!

Leapsa

Leapsa lu' Runbaby, ca tot n-o cunosc personal, cu tema "Esecul programului de reciciclare" (sau cum i-o zice lui...)!
PS. Creanga aia rupta e "din partea casei"...

Nu e broasca ca formolu' da' stă bine în el

S-a comis. Puteţi să vă comiteţi până în 25 noiembrie. Fotografii din bazinul mediteranean şi vieţuitoare de toate felurile, câteva sute, expuse în holul Muzeului Antipa, de echipa mixtă Oceanic Club + Muzeul Antipa + Muzeul de Arheologie Constanţa. Şoricelul elefant, greierele cât CDul, iepurele recondiţionat, reptile incredibile, poveşti minunate (pe unele le-aţi ratat dacă n-aţi venit să-l ascultaţi pe domnu' Pârvu vorbind despre tablele de slănină în sare zgronţuroasă vecine cu materialul entomologic de la picioarele domniei sale; altele încă se aşteaptă aşternute şi povestite...)... ce s-o mai lungim - luaţi-vă-n braţe copiii şi mergeţi pe la Antipa (hai, pe bune, câţi n-aţi mai ajuns acolo din clasa a IV-a pe stil vechi, când i-au făcut pe alţii pionieri? sau era pioneri?).

Alte lumi la Antipa

Răzvan & co vă aşteaptă la ceasuri de amiază, la douăsprezece trecute fix, la Antipa!

Bordureşti: piz..a mă-tii, Videanu!

Pe 31 iulie, un colţ de Bucureşti, cu iarbă uscată şi gunoaie, arăta aşa.

A trecut vara, s-au dus vacanţele pe Coasta de Azur, vin alegerile, etc... De ce să lăsăm un colţ de pământ nefolosit, chiar şi la intersecţia Şoselei Mihai Bravu cu b-dul Ferdinand? Să-l ocupăm! Cu ce? Cu borduri. Aşa că, de o săptamână au început lucrările la ceea ce se vrea un loc de relaxare şi odihnă, cu alei şi probabil bănci, unde se pot strânge elevii de la liceul Iulia Haşdeu să fumeze o pipă sau să bea o bere... Iar terenul liber de lângă o mare firmă (Pitt Stop, parcă), teren pe care, acum vreo 20 de ani era o casă a baptiştilor (aşa se spunea) care a fost darâmată de comunişti, trebuie şi el valorificat. Se spune că firma sus pomenită a primit de la primărie terenul moca pentru a-şi face parcare... Eu nu pot să cred că în România se întâmplă aşa ceva... Cum spunea Ada Demirgian? Veşti din Vanghelistan? Eu vă dau veşti din Borduristan. Sau din Bordureşti... Las pozele să vorbească...
A... lemnele alea de apar în poze sunt nişte foşti copaci şi câinii sunt ai iubitorilor de animale...

Despre iubitorii de animale

Câinii vagabonzi şi-au făcut din nou apariţia în zona Casei Presei Libere, unde un ziarist a fost atacat vineri dimineaţă, fiind muşcat de picior, ne anunta Rompres.
"În pofida măsurilor anterioare de sterilizare şi izolare a câinilor comunitari, la Casa Presei Libere şi-au făcut apariţia, în ultima vreme, noi exemplare, aciuate pe lângă chioşcurile amplasate pe coridoarele exterioare de trecere ale clădirii, aflate în administrarea SAISAP.
Aici, câinii vagabonzi pot găsi oricând ceva de mâncare, între gunoaiele aruncate în jurul chioşcurilor.
Primarul Sectorului 1, Andrei Chiliman, a precizat, pentru ROMPRES, că răspunderea în acest caz revine Primăriei Capitalei.
''În prezent, serviciul de ecarisaj se află în subordinea Primăriei Generale. În urma numeroaselor reclamaţii ale cetăţenilor Sectorului 1, noi am solicitat, în repetate rânduri, Primăriei Generale a Capitalei predarea acestui serviciu. În prezent, locuitorii sectorului se adresează primăriei de sector care, la rândul ei, înaintează cererile servicului de ecarisaj din subordinea Primăriei Capitalei', a explicat edilul sectorului 1.
Sute de bucureşteni sunt atacaţi zilnic şi muşcaţi de câinii fără stăpân. Cele şase echipaje de hingheri din Capitală susţin că ''saltă'' zilnic o sută de maidanezi. Totuşi, majoritatea acestora se întorc pe străzi, fiind luaţi pe semnătură de 'iubitorii de animale'."

Noiembrie în carne şi oase. Şi-n pantofi...

Administratorul din Iad

Am facut o descoperire interesanta miercuri, chiar inainte sa plec la concertul Deep Purple. Cine a scos la plimbare cainele care duminica a muscat-o pe mama? Raspuns: sotul doamnei (ca sa zic asa) administrator... Mishteaux, nu? Cu procedez mai departe stimati cititori? Maine incerc sa pun o captura video.