Vesti din Vanghelistan - Luminita, steluta si alte doamne din folclorul urban

De cand aveam eu vreo 15 ani umbla o vorba care zice ca se vede o luminita la capatul tunelului.
Vorba asta m-a insotit in diverse variante, mai mult sau mai putin cinice. Cea mai cinica era cam asa: Datorita unei pene de curent, luminita de la capatul tunelului s-a stins. Cea pesimista era asa: E o luminita la capatul tunelului si ea vine de la un aruncator de flacari.
In noaptea asta cand nu pot sa dorm de cald am inceput sa-mi googlesc fostii colegi de facultate si iata peste ce spirit geaman am re-dat: fratele Fanel, cel cu care multe cafele am baut la un mic bistro de pe strada Selari, pe vremea cand il administra o negresa superba.
In noaptea asta luminita si speranta au reinviat la capatul tunelului. Am o noua idee de flash-mob. Primaria din Vanghelistan raspunde la sesizari! Sa-i sesizam deci! Cine-ncepe primu'?

PS telegrame de la frontiera cu sectorul 6:
Atentie, breteaua lui basescu (strada aia frumoasa, cu asfalt lin, care ducea de la razoare in grozavesti - la carrefour in mai putin de 7 minute) e in reparatii. Daca obisnuiati sa o luati pe-acolo ca sa evitati traseul Cotroceni - Apaca - Iuliu Maniu, ne pare cu regret, nu se mai poate.

Ultimele zile ale MICMului

Nu sunt singurul (chiar ma intrebasem, nu cu mult timp in urma, ce-o mai face Ovidiu Roatis si uite ca, pe urmele/ruinele MICM-ului, am dat si de Dragos Roua - poate unii isi mai aduc aminte despre primele voci valoroase din FMul bucurestean)...

Nu sunt singurul, asadar, cu oaresce nostalgie fata de un loc pe care Bucurestii de maine doar ce l-au ingropat. Am vazut de mai multe ori ca lumea gaseste Bloguresti dand cautare dupa MICM poze. Tare... nu imi amintesc sa fi spus cuiva ca am de gand sa strang aceste secvente din ultimele zile ale cladirii pe care am prins-o dincoace de epoca MICM, pe cand, pe aici... dar am mai scris despre asta, cand cu Apolodor. Am aflat si ce se va construi acolo ("terenul Postei, cladirile altora"). Life is an one way road...

Well, moartea face rating, nu?

Acum, locul e viran, inconjurat de un gard metalic (nu mai povestesc despre absenta oricaror plase de protectie impotriva imprastierii prafului, Bucurestii nu stiu sa fi trait vreodata atatacivilizatie a demolarilor). Probabil ca acest miniserial de adio are si un va urma...

Belele, belele, frumoasele mele belele

Colectia mea are o piesa noua si al naibii de valoroasa. Din lemn de palmier, presupun. Impregnat, presupun. Mi l-a adus Polostar, fratele lui Megastar, caruia, pe aceasta cale, ii multumesc pentru asaferi world!

Acum a stat?

A aparut vara trecuta, intr-o noapte. Am observat-o in treacat, m-am bucurat o clipa si mi-am vazut de drum. A aparut si in noaptea urmatoare. Statea in mijlocului drumului - rar circulat - si privea, oarecum nedumerita, spre luminile ce se apropiau de ea. Am incetinit dar si-a luat zborul. S-a pierdut prin lastaris. In serile ce au urmat am incercat sa ii fentez vigilenta, apropiindu-ma tiptil, cu farurile stinse, de locul de pe asfalt in care o invatasem ca isi face veacul. Mi-a fugit de fiecare data de sub nas. In ultimele zile ale verii ajunsese sa ma astepte pana in clipa in care duceam la ochi aparatul de fotograf - dupa care tzusht! spre lanul de porumb.

M-am resemnat. O auzeam, cateodata, respirand greu suierat dupa o runda de zbor, undeva, intr-un copac din preajma.
A venit toamna, nu am mai vazut-o.

Prin iarna, un erete a inceput sa-si duce zilele inghetate prin preajma singurului copac din zona.

Si, iaca... mai saptamanile trecute, pe la ceasurile cand bezna se face stapana peste lume, intr-o noapte cu putini nori si o luna cam ca cea de azi noapte, cine imi statea in mijlocului drumului? Ea! Ea era! Am oprit, am scos faza lunga, am deschis fereastra portierei si, cand sa scot mana cu aparatul de fotografiat, bufnita mea si-a intins - la fel de elegant ca anul trecut, aripile, a inchis ochii, a intors capul cat sa nu o mai persecute lumina si dus-a fost.
O vad, camd la doua-trei zile o data. Am renuntat sa o mai fotografiez. Poate ca, imi spune cineva, se teme sa nu-i fur sufletul. O fi reincarnarea unui batran indian, poate!

Aseara, in intunericul noptii, in fumul de tigare, intre mine si luna scormonind ferestre printre nori, un ghemotoc o cutie de chibrituri plutea in aer. Cobora incet. Am cascat ochii. Era un paianjen maricel. I-am dat un bobarnac, invitandu-l sa-si vada de treaba prin gradina.

De ce nu m-oi fi dus sa aduc aparatul de fotografiat? Imi iesea de un macro interesant...

Acum ploua. Ploua cu soare. Ce-o fi maine? Cumva Petru & Pavel, sfintii?

Vesti din Vanghelistan - Sevrajul electrocasnicelor de indelungata folosinta

Azi va urasc pe toti.
In special pe tipul de la Renel caruia i-a trebuit cam o ora sa ajunga in scara blocului meu sa ne repare sigurantele. O ora in care am asistat neputinciosi la sevrajul tuturor aparatelor din casa care se straduiau sa intre in stand by. Prima oara am deconectat de la priza modemul. Apoi monitorul. Apoi computerul cu totul... Apoi am stins televizorul. Apoi am pus toate prelungitoarele in pozitia off pentru ca telefonul familiei isi dadea duhul tot incercand sa se reseteze. Apoi am stins toate luminile din casa (imi spusese legitimul la telefon ca nu prea mai sunt becuri de rezerva).
Si-acum iata varianta autohtona a uneia dintre melodiile mele preferate: Because I got high.

Am vrut sa fac un ceai dar nu aveam curent (n.a.: si la aragaz nu mai e la moda sa faci ceai...)
Am vrut sa sun la Renel dar nu aveam curent (si pe telefonul meu fabricantul a scris clar sa nu contezi pe el in caz de urgente)
Am vrut sa fac un dus dar nu aveam curent (si statisticile spun ca majoritatea accidentelor domestice se petrec in cada, era prea periculos, am zis pas)
Am vrut sa ascult ceva muzica pe-ntuneric, dar radioul nu avea nici baterii nici curent si mp3player-ul il uitasem la birou...
Asa ca am iesit pe balcon si am admirat lustrele si televizoarele celor din blocul vecin, carora desi le filau lampile nu le-a dat prin cap sa le scoata din priza.
Vecinii mei in frunte cu administratorul iesisera in spatele blocului si stateau la o tacla, dadeau cu banul care din ei sa sune la RENEL.
Asa, pe intuneric, mi-am dat seama ca locuiesc de patru ani intr-un bloc in care nu cunosc aproape pe nimeni (cu exceptia celor care imi afecteaza viata direct: vecinii de palier (pentru ca impartim ghena si invariabil una dintre cele 3 chei se pierde), administratorul si presedintele de bloc (de care ma lovesc ca nu am incotro), vecinii intre ale caror vieti traiesc si eu, ca o felie de sunca intre doua felii de toast, fara scapare intre hip-hop-ul celui de sus si trash metal-ul pustiului de jos.
De fapt revelatia asta mi s-a-ntamplat pentru ca recent am terminat de citit o carte scrisa de un arhitect. Se cheama Experimentul Catelu si v-o recomand.
Dupa ce am terminat de citit cartea asta am inteles ca traim brambura intr-o lume care nu ne place si nici ei nu prea ii mai place de noi, ca daca vietile noastre sunt sufocante e pentru ca am uitat ca toate lucrurile au o ordine, un rost, o semiotica de care prea putin ne pasa... Traim brambura si ne costa mult.
Si stand asa pe intuneric, privind involburarea perdelei mele de Pascani, mi s-a facut dor sa emigrez din Vanghelistan. Sa ma mut undeva la tara, sa am o casa de caramida cu ferestre uriase, fara termopane si sobe placate cu placi ceramice pictate si un generator electric si un hidrofor, eventual niste panouri de captura a razelor soarelui, un umbrar si un nuc batran...
Ma intreb cat costa metrul patrat de teren la... Butimanu sa zicem:)
But then I got high, then I got high, then I got high...
PS: Curentul a revenit la orele 23, cand era deja prea tarziu pentru orice. In Vanghelistan manelele rasunau linistite.

Străzile lui Ofrim

Cei care vor urma sfatul Marei (Anni-Lorei Mainka pe numele ei de Ausweis) "şi vor umbla prin Bucureşti ghidaţi de Alexandru Ofrim, vor avea surpriza să descopere colţuri pe care le credeau dispărute sau despre care nu ştiau mai nimic".

Alo, mama, tu tot mai folosesti vechiul telefon?

Stiu ca nu va spun nimic nou dar ma uitam la fotoblogul lui Emil si mi-am adus aminte ca tocmai ce am pozat colacii de pe stalpi. Huh, voua va merge netul bine sau vine bitu' gata ametit de la rotocoalele pe care s-a plimbat?
Later (impropriu spus) edit: Andreanum perpedes tot pe acolo cu o zi inainte!

Strada Apusului (episodul şase) - Au tăiat copacii!

După ce-au adâncit-o, s-au apucat s-o şi lărgească. Dimineaţa asta, pe la 8 şi jumătate, deja terminaseră vreo 20-30 de copaci. Scurt, curat, operativ. Deşi am blestemat mereu străzile înguste din Bucureşti, nu ştiu de ce nu mă bucur. Strada asta avea de toate: gropi, gunoaie, praf, aurolaci şi umbră. Acum, aurolacii nu vor mai sta la umbră în gropile cu gunoaie prăfuite.

Bonjour, tristesse...

Arde-l, Dorele!

Chiar n-am ce să scriu sub asta

Orasul asta a murit cu zile noaptea

Ză breiching niuz ăt faiv piem!

Americanca ucisa, intr-o noapte, de urs a murit cu zile. Cica ar fi ajuns prea tarziu la spital. Cica s-a intervenit prea tarziu. Americanca-i de vina. Pai ce Dumnezeu a asteptat pana s-a decis sa cheme Salvamontul? Intelept editor! Putem face un film? Poate iesi de Un certain regard! Eu joc rolul lui Armand Assante.

Orasul asta pica oricum din picioare, domnu' Videanu. Mai deunazi va casunase pe zidul de la fabrica de bere. Ce daca legea nu va da voie sa demolati monumente istorice? Legea nu interzice, in schimb, accidentele. Ca doar sunt de la Dumnezeu... A propos: dupa ce ati decis sa construiti pana la Dumnezeu, v-ati pus in gand sa Ii luati si locul. Auzi, frate: muncitorii erau in pauza iar locatarii nu erau acasa. Excavatorul asta - dincolo de faptul ca a luat-o singur razna - imi aduce aminte de Mr. Bean la dentist.



Se opreste curentul in Bucuresti si in judetul Ilfov. De fapt, aceasta stire v-a panicat degeaba, dragi locatari din comuna Voluntari si din cartierul Pantelimon. Se opreste in Bragadiru, pe doua strazi, si la cateva blocuri din Giulesti. Andreea, ai legatura! Am zis Pantelimon? Apai, Pantelimon sa ramana. V-ati bucurat? La loc comanda. Se opreste apa. Cica se da striptiz la tot cartierul. Wet shirt contest & even more, probabil.
Atentiune, atentiune. Se dau pamanturile inapoi. Cine nu vine sa si-l ia, i-l aducem cu cisterna! Andreea, da-mi legatura!

Am si o veste buna (alta decat cea cu dusurile din cisterne, pe strada, voyeristilor; alta decat blogul primarului Chiliman): cresc accizele la tigari => se scumpesc tigarile cu 20 de bani la pachet. Deci, domnu' Varujan, va rog io frumos, bagati o marire dubla acum - oricum o sa le mai saltati in cateva saptamani. Va rog io fain, domnu', si o sa ma rog pentru dumneavoastra. Va rog io! Si cand s-o face L&M-ul 50 de mii, 5 RON, sa le mai vaz io atunci pe nesuferitele alea de vanzatoare cum mai fac ciubucuri din gume de mestecat si caramele refuzate la rest!

Revenim in cateva minute cu buletinul meteo (sau LATER EDIT).

Buletin meteo
Ati vrut Congo? Poftim Congo!

Orasul din dosul reclamelor

Trecui pe la Domnita Soim sa vaz ce mai zice / ce mai scrie si am dat peste poza aiasta. Si m-a trimis sa vaz Bucurestii prin ochii unora si altora. Oare mai stim cu aratau fatadele orasului? Nu e chiar totul sifonat. Nu e chiar totul distrus. E, totusi, loc pentru orice...

Camera de garda

Sapou. Sau chapeau:
Toate povestile cu spitale au cam aceleasi coordonate: ajuns la camera de garda, stat in inghesuiala, triajul tratat pacienti cu curu', Jenel jenant, Roamnia sucks, spaga, oh, da, spaga...
OK, asta e rezumatul.
V-ati gandit o clipa la cum se vede Romania din partea cealalta? Prin ochii unui medic aflat in spital de 28 de ore?

Motto:
"Nu ma supara ca vin zeci de bolnavi dar sunt coplestita ca mai mult de jumatate vin bauti!"

Episodul 1.
Am internat o persoana cu retard mediu, analfabeta, dar cu stampila VOTAT pe buletin.
"Cu cine ati votat?", o intreb.
"Radeti de mine? Pai ce, eu stiu?"

PS: Aceste povesti, vorba lui Istodor, au fost adevarate, sunt reale si vor fi autentice!

Strada Apusului (episodul cinci)

Ştiţi vorba aia din strămoşi (bine, depinde şi de strămoşi) cum că rahatul nu vine niciodată singur. Nu, dom'le, când vine, vine unu' din ăla împuţit, gen "postfasolem", cu vidanjă cu tot. Nu-i de ajuns că în loc de stradă avem un megaşanţ adânc de juma de metru, că lumea n-are pe unde călca şi parca şi că gunoaiele se strâng mormane, căci maşina gunoierilor ajunge, vă închipuiţi, cu mare dificultate pe formele astea noi de relief. Nu-i de ajuns că e mai mult praf ca în Sahara, că nu e apă caldă de juma de an, că nimeni nu pare a şti de ce au răscolit în halul ăsta o stradă, că viaţa după blocuri a devenit dintr-o dată mai grea. Nu e de ajuns! În seara asta a căzut şi curentul electric în tot blocul. Da' nu mă supăr, că tot trebuia să dezgheţ frigiderul.

Bine că am avut lumânare, ca să pot nimeri wc-ul cu fundul. Bine că apa rece curge din belşug, bine că nu s-a schimbat într-atât clima încât să aşteptăm să se termine vreo noapte polară. E bine.

Pe la 12, când îmi pierdusem orice speranţă de-a mai scrie ceva aici în seara asta, a-nceput încet să urle un generator. Apoi a stat. Dar moş Ene s-a cărat. Apoi a reînceput, cu tonalităţi diferite, până când m-am hotărât să ies din culcuş şi să fumez ţigara care avea să-mi încununeze insomnia. Şi, ca prin minune, lumina, ah, lumina!, lumina, deci, a revenit. În întreg blocul s-a auzit un strigăt de izbândă, cum numai la Rovine, Mărăşeşti şi Oituz s-a mai pomenit. Aparatele de aer condiţionat au reînceput să transpire, frigiderele să toarcă, windows-urile să ruleze şi telefoanele să se încarce. Şi blocatarii şi-au urat unul altuia noapte bună şi s-au cărăbănit pe la cutiile de chibrituri.

Fiat lux şi 'r-aţi ai dracu!

Pe culmile legitimităţii caniculare

Ştiţi ce-i culmea? Că tocmai judeţele care în 2004 n-au votat cu Băsescu sunt acum, după avertizarea ANM, portocalii.
Asta da legitimitate!
Nici nu sperai, Popeye...

Alegeri 2004

Avertizare ANM

Greva Strike. Fragil.

Domnul din figura de deasupra a venit, o data cu ministrul Justitiei, de la Iasi. Nu i-au dat birou, i-au luat. Si, de fapt, nu era un birou ci locuinta pe care o avea in Dulcele Targ. Dansul (ca e de la Iasi) ar fi venit mai devreme dar, spune, a asteptat sa termine sesiunea la Facultatea de Filologie, sectia de Limbi Straine. Asa ca, acum, si-a facut timp sa vie la Bucuresti, si-a luat cursuri - de engleza, de franceza - si s-a postat in fata treptelor Ministerului Justitiei, unde face greva foamei. Hunger Strike. Greva Strike. Justice. Fragil. Apucati aici! Nu rasturnati!
Dat fiind afisajul care spune ca Stationarea persoanelor neautorizate este interzisa colo-sa, in fata institutiei cu bandaj la ochi, balanta in mana stanga si sabie in dreapta, am sa depun, in baza legii 544, o cerere solicitand Ministerului Justitiei sa ma lamureasca daca e nevoie de autorizatie pentru a intra in greva foamei, daca greva foamei ma autorizeaza sa ma asez in fata Ministerului Justitiei, daca sangele de iesean ii confera un statut aparte grevistului din Piata Constitutiei, daca pot, at the end of the day, sa aspir la un statut de autorizat, daca da, la ce-mi va folosi (pot produce mare branza, ma pot da cu barca in Cismigiu, am dreptul sa import lana de iguana), daca am voie sa hranesc ursii in fata nefericitului grevist, daca temperaturile astea au sau nu ceva in comun cu stiristii de la teveu, daca dosarul Iliescu - revolutie + mineriada reloaded in instante civile se va incheia cu vreo concluzie cat timp mai traieste batranul.
Ooooooooooooooo, ciuaua!
Later edit: La 18:30, individul (dansul, ca vine de la Iasi) era acolo, in coltul gardului viu, cu o buche groasa, probabil un dictionar, intre talpile goale ale picioarelor, absorbit de cuvintele pe care le insira cu un creion pe marginea unuia dintre cartoanele pe care isi face veacul. La 19 astepta resemnat inserarea. Ministrul se pregatea de un dineu oficial. Urma sa iasa pe poarta principala a ministerului...

România se usucă şi cade

Acelaşi ProTV care alaltăieri ne explica nouă că urşii ies din pădure din cauza caniculei, se întreba ieri cine-i vinovat de moartea americancei. Astăzi, bătând piua pe subiectul încă mustind de rating, băieţii vorbesc despre "inconştienţă dusă până la extrem". Aceiaşi băieţi care scriau, în stilul lor vesel şi optimist, aproape legumicol, următorul îndemn: "dacă vreţi să-i vedeţi, puteţi lua chiar taxiul", dând până şi detalii cu privire la tarifele taximetriştilor.

Eu chiar nu-mi dau seama cine-i responsabil de "incident". Tot canicula, normal...

Corespondenta ordinara din Bloghisoara

Septembrie fain la Timisoara, cu Paco de Lucia cap de afis (14-16 septembrie).

Query me, query you, aha

Duminica spre seara, amurg de weekend, spre 40 la umbra, ma mut la soare, drum in oras, in tinuta oficiala. Depresiv, se cheama.

Solutia: vanatoarea Trecatorului si hai-ma-lasi-ul de pe Andreanum! Atentie, cad lacrimi!

Iarba verde de acasa...

Cautati diferentele intre cele marginea Bucurestilor din daguerrografia de above si green green grass-ul lor!

Se dau o caniculă şi un reporter. Găsiţi ştirea.

Asistăm la o degradare a ştirilor despre caniculă, dacă puteţi să vă închipuiţi o aşa ispravă! N-au fost de ajuns transmisiunile în direct din mijlocul vipiei, de la robinetul lipsit de apă, din autobuzul transpirat, de lângă mercurul sau alcoolul termometrului, din mijlocul lanurilor uscate, de lângă baba care se dă de ceasul morţii că anul ăsta nu se mai face porumbul, de lângă alaiul de popi, care plimbă, pe uliţe, sfintele moaşte ale precuviosului Precipitaţie, aducătorul de ploaie.

Nu, dom'le, reporterul trebuie să găsescă lucruri noi, surprinzătoare, care să-l determine pe telespectator să se scarpine bine în cap şi să-şi facă de trei ori cruce cu limba uscată.

De pe site-ul ProTV-ului (campionul naţional la mediatizat nenorocirea) am aflat adineauri că, iertaţi-mi cacofonia, canicula îi scoate pe urşi din pădure. După ce am transpirat o jumătate de litru de apă numai cât am citit titlul, mi-am zis să văd, totuşi, despre ce e vorba, să nu mor mai prost decât sunt acum.

Este un material filmat noaptea despre cum se duc turiştii cu taxiul la Cota 1400 să vadă urşii veniţi să le cerşească tocmai lor câte ceva de mâncare. Subtitlu: "La Sinaia, pe drumul către Cota 1400, se simt ca acasă. Dacă vreţi să-i vedeţi, puteţi luat chiar taxiul". Citesc tot. Nici urmă de caniculă. Privesc materialul video. Interviuri cu taximetrişti, turişti, imagini cu turişti care hrănesc urşii etc. Absolut nimic despre canicula din titlu. La sfârşit, o voce ne avertizează că hrănirea urşilor e interzisă.

De fapt, adevărata explicaţie a ceea ce se întâmplă în ştirea de mai sus a ProTV-ului se găseşte tot pe site-ul postului: "Canicula năucitoare din apartamente i-a gonit pe oameni la munte". De fapt, adevărul stă aşa: canicula din apartamente i-a gonit pe oameni la munte. Acolo, oamenii iau taxiul să vadă urşii ieşiţi din pădure ca să cerşească mâncare. Ergo, canicula îi scoate pe urşi din pădure.

Iar băieţii (şi, mai ales, fetele) de la proteveu ar face bine dacă şi-ar pune ceva pe cap atunci când transmit în direct, din mijlocul caniculei. Că, vorba aia, canicula face ravagii.

Latra Ciuaua la Reuters

Mai spre orele siestei, astazi, pe Hotnews se cocotase o stire despre un comentariu Reuters pe marginea reformei Justitiei din Romania sub guvernarea Tariceanu 2.
Acum a stat; adica a disparut; linkul se duce direct la prima pagina, necum la stirea cu pricina. Daca stiam, salvam stirea sau dadeam un screenprint.
(PS: Mi-a dat Sprancenatu' un link activ, pe Antena 3)
(Later edit: S-a remediat si la Hotnews!)

In schimb, Ministerul Justitiei a transmis celor de la Hotnews un comunicat - drept la replica prin care anunta ca Reuters vor trebui sa-si ceara scuze publice pentru ca, intre altele:
"(...) Informatia potrivit careia “lupta anticoruptie a intrat in marsarier” este neadevarata. Numai in ultimele saptamani un fost prim-ministru, un ministru in functie si un fost presedinte al Romaniei au fost pusi sub acuzare sau trimisi in judecata (...)"

Domnule ministru, stiti, instrumentarea unui dosar dureaza ani de zile inainte de a se formula capete de acuzare. Cu atat mai mult in cazuri atat de grave ca cel al implicarii numelui unui fost sef de stat in presupuneri de genocid si crime impotriva umanitatii. Asa ca daca procuratura militara a gasit ca Ion Iliescu se face vinovat de acele delicte pentru care a fost nominalizat zilele trecute ca fiind faptas, acest lucru se datoreaza unei investigatii demarate si derulate inainte ca dumneavoastra sa faceti saltul pana in Guvern. Pe de alta poate nu ati aflat, dar, intre timp, dosarul ce contine acuzatiile grave la adresa lui Iliescu a fost inchis ca fiind lipsit de validitate juridica. Ceea ce, utilizand o formula preluata din jargon automobilistic, se cheama ca a fost o miscare in marche-arriere, adica in marsarier - sau, cum spune nea Costel, sofer de maxi-taxi pensionat, marsalier.

Pe de alta parte, pot fi de acord cu dumneavoastra cand observati ca jurnalistul Reuters nu a solicitat un punct de vedere oficial din partea Ministerului. Dar, domnule ministru, poate nu ati aflat ca DEONTOLOGIE este un termen care tocmai la indeletnicirea / profesiunea individului se refera. Daca nu ma credeti, cautati in DEX. Exista si online. E pacat sa va coborati la nivelul greselilor comise (si) de o anumita parte a presei, nu?

Dura lex, asta lingvistica...

Tree spirit project, Greenspam made in USA

Daca am fi trait Dincolo de Ocean, Greenspam ar fi aratat, probabil, altfel. Scopul scuza, insa, mijloacele... Acum, intre noi fie vorba, probabil ca daca am fi spamat asa ne-am fi trezit cu o sesizare de la Traian Basescu: "Ma, pasaricilor, voi nu respectati institutiile statului? Mie de ce nu imi bombardati mesageria electronica?"

Masina ca tenesu'

Brilliance BS6, niste bare cromate si nimic mai mult

Berlina BS6, ultima isprava automobilistica a Imperiului Galben, duce mai departe renumele produselor cu mare cautare in Europa, la margine de Voluntari. Dupa ce copia chineza a BMWului X6, SUV-ul Landwind de la Jiangling, a reusit incredibila performanta de a strange (in noiembrie 2005) ZERO puncte la testul de securitate ADAC, BS6 Brilliant s-a umplut, la randu-i, de penibil, si a incasat o stea, singurica si plictisita de atata singuratate. Pentru comparatie, masinile europene sunt, de regula, cotate cu patru-cinci stele.

Jiangling X6 si mandrul manechin chinez



Jiangling X6 dupa testul ADAC

Later update: Mai bine talpi de tenisi decat cauciucuri de masina!

Strada Apusului (episodul patru)

Aseară m-am învârtit mai bine de o jumătate de oră, de la 11,30 la 12 şi ceva, căutând un loc de lăsat maşina. La un moment dat, melodia a venit de la sine: "Nu e nimic în lumea asta la fel/ Ca viaţa care-o am în cartier/ Străzile mi-arată tot ce trebuie să ştiu/ Am 2000 de motive ca să fiu cum vreau să fiu". Şi străzile mi-au arătat mie pe dracu!

Să trecem la seara asta. Veneam dinspre Iuliu Maniu şi, când să fac dreapta ca să intru pe (fosta) stradă a Apusului, văd că nu se mai poate. Deloc. Un buldozer scotea bucăţi uriaşe de beton chiar la intersecţie. Un muncitor îmi face semn că nu se poate. Îl întreb dacă prin spatele blocurilor se intră. Se apropie legănându-se de mine şi-mi zice: "Nu ştiu, că se sapă până hăăăt, departe". Îl întreb dacă mai durează mult, la care omul, zâmbind jumătate a batjocură, jumătate a compătimire, spune: "Ohooo! Mai durează".

Mai târziu am ieşit să cumpăr câte ceva şi, fumând o ţigară, am privit excavatorul cum adâncea groapa. E o lucrare mai mare decât o simplă asfaltare, îmi zic. O să dureze. Şi, sincer, am simţit un junghi în inimă. Poate e de la atâtea ţigări. Probabil că vor să modernizeze ceva la canalizare şi după aia vor asfalta. După care, desigur, vor sparge iar, ca să modernizeze şi conducta de gaze.
E un zgomot infernal, pentru că se lucrează şi la ora asta, dar, oricum, oamenii nu pot să doarmă din cauza căldurii, aşa că aici nu fac nici o obiecţie. Şi e atâta praf în atmosferă, că mâine oamenii vor ieşi cu măturicile în mâini, să dea cu ele pe parbrize.

Mai târziu, însă, gândindu-mă la dimensiunile gropii, mi-am dat seama ce vor, de fapt, să facă. Sunt entuziasmat de idee şi le mulţumesc edililor. Vor să mai facă o gură de metrou, celebra staţie "Apusului", situată chiar la jumătatea distanţei dintre Gorjului şi Păcii, staţia pe care mi-am dorit-o de fiecare dată când mă întorceam acasă rupt de oboseală. Aşa da!

Întrebarea e: pe ce parte va fi peronul? Pe dreapta sau pe stânga?

În imagine, locul în care va fi construită noua staţie de metrou.


Update ora 7:44
Acum am văzut că au făcut o nouă gură de metrou la vreo 10 metri de cea la care lucrau aseară. Probabil vor să lungească magistrala spre Chiajna. Magistral!

Update ora 7:45
Plouă. Lucrările sunt întrerupte. E bine, că mă speriasem.

Calcati iarba!

De ceva vreme ne macina pe mai multi (inca) o intrebare: cum Dumnezeu de pot sa stea inglejii pe gazon, in Hyde Park, iar turcaletii isi scot haremul si micii Hasimi in Aachenerweihe, la Koln, pentru un kebab facut pe loc da' nuyma' in Tara Romaneasca primarii planteaza panouri pe care zmangalesc un "NU calcati iarba"?
N'avem un raspuns da' incercam sa ne provocam sinapse colective (ca guru Grig spiralele cosmice). Aimee nu are nici ea un raspuns dar trage cu ochiul la ce se intampla in perfida Londra, cand nu e ceata. Si zice asa:

De ce ei nu sar de fund in sus si romanul sare? Nu stiu! Ce stiu este insa, ca oricat de mari ar fi parcurile despre care vorbesc, sunt aranjate in asa fel incat sa fie usor de intretinut. Florile cresc fara a fi furate si vandute a doua zi in piata. Iarba este tunsa si udata regulat, seara, dupa inchiderea parcului. Suprafetele de pamant care au ramas fara iarba din cauza uzurii sunt inchise publicului, protejate si resadite cu iarba, dupa care sunt din nou deschise public. Exista zone special amenejate unde te poti plimba cu bicicleta, rolele, skateurile sau mai stiu io ce alt vehicul cu roti si ne motorizat, si in afara lor nu ai voie. Exista zone special amenajate unde iti poti plimba catelul si restul zonelor sunt interzise accesului cainilor. In zonele verzi unde te poti aseza pe iarba nu exista riscul sa te asezi decat in vreun muc de tigara in cel mai rau caz. Nu poti face foc deci nu ai voie sa pui de un barbeque ad hoc sub nici o forma. Daca totusi incerci, te poti trezi cu o pereche de paznici ai parcului care te vor avertiza sa stingi focul si sa nu mai incerci vreodata sa faci asa ceva in parc, si daca mai faci, primesti amenda :) Treaba asta am vazut-o anul trecut cand o familie care venise la picnic luare unul din instant bbq de unica folosinta care il gasesti la orice supermarket de pe aici in timpul verii, si se apucase omuls a isi friga carnatii :)))

Si continua:

Am cautat de curand locuri publice de BBQ si nu am gasit nici unul. S-au interzis cam peste tot, in afara de gradina-ti proprie daca o ai, sau a prietenilor care este...
Clanurile musulmane - cate 5-7 femei in negru pe cea mai arzatoare zi a verii, acoperite din talpi pana in cap in straiele lor negre, cu fata acoperita de o masca prin care se vad doar ochii, si fruntea e acoperita. Poate sunt eu carcotasa dar cateodata imi inspira sentimentul ala pe care l-am simtit cand am vazut prima oara filmul Pasarile a lui Hitchckok (sau cum se scrie). Barbatii majoritatea barbosi, imbracati si ei sobru stau pe shezloange la umbra si discuta. Femeile stau in preajma copiilor. Copii nazdravani, guralivi, plangaciosi, zgomotosi. E interesant sa-i observi.
Cel mai mult imi place comunitatea evreiasca ortodoxa, baietii cu zulufi. Sunt veseli, zambitori, chiar daca nu prea se intersecteaza cu viata din afara propriei comunitati. Copii se joaca cuminti, nu par sa aiba nici o grija pe lume. Pur si simplu raspandesc un sentiment de liniste si multumire.

Londra Adelei, doamnelor & domnilor.

Vesti din Vanghelistan - Comunicat important pentru tara

Stimati concetateni,

Va anuntam cu regret ca a reinceput campania de vara la intersectia 13 septembrie cu Trafic Greu si ca linia tramvaiului fantoma (pare-mi-se ca 42 ii zicea) care leaga Sebastianul de capatul lui 41 din Ghencea e din nou in lucru.
De cand locuiesc in zona, pe o bucata de jumatate de kilometru de strada se zgarma in mod constant, ba cu pickamer-ul, ba cu excavatorul. Nici n-apuca sa se intareasca bine o patura de asfalt ca pac!, apare inca o echipa care decoperteaza, sapa, mai face vreo trei smecherii si iar toarna smoala... Asta paralizeaza accesul spre centru tuturor celor ce vin pe linia lui 226, dinspre Piata Rahova si pe bd-ul Sebastian.
Nu inteleg si solicit pe aceasta cale o lamurire concentatenilor mei din sectorul lui Vanghelie, poate e vreunul care stie ce se gaseste dom'le sub bucata aia de pamant, de trebuie sapat tot la o luna, tot la o luna.

Astept provincia!

O stire a muscat dintr-o infrastructura

Daca ati inclina sa spuneti (agasat de intreaga agresiune a stirilor de la ora 5 24/7) ca un accident rutier fara victime in sensul clasic nu poate fi o stire, va contrazic.

Trei TIR-uri (nu transportau substante toxice sau cu risc de explozie, poate carau oua sau detergent sau picioare de pui americane sau - pur si simplu - aer) s-au rasturnat, in mijlocul saptamanii, pe Valea Oltului. Rezultatul: Valea Oltului a fost blocata opt ore. Nici un agent de circulatie nu a catadicsit sa se sacrifice, postandu-se la una dintre cele doua intrari pentru a-i pune in tema fraierii (a.k.a. romanii) despre mizeria din defileu. Si, uite asa, unii au petrecut o minunata zi de 20 iunie 2007 la padure, nu?
In schimb, printre fraieri (a.k.a. romani) exista unii mai cu mot care baga contrasens pentru a sari peste coloana de nefericiti (a.k.a. fraieri, a.k.a. romani). Rezultat: cand cele trei TIR-uri au fost (intr-un final) date la o parte, traficul a ramas la fel de infernal, blocat de aroganta celor care vroiau, acum, de pe ambele contrasensuri, loc pe banda 1.

Asta ar fi prima parte a stirii: indolenta pe bani publici a cashchetei romanesti. A doua parte: nesimtirea crasa a unei bune parti a romanilor. Vom reveni.

Se ia, dintr-un cotlon al memoriei, dintr-un raft al culturii generale sau de pe google (via romaniantourism), o harta a patriei. Se cauta pasajele rutiere dinspre Regat spre Ardeal. Si se observa ca:
- Buzau - Brasov se blocheaza de cate ori mai aluneca o bucatica de deal la Sirnea; altfel, e un perpetuu santier.
- DN1 este un calvar prin definitie;
- DN1A pare, cateodata, imaginea de fond pentru breaking news-ul de dupa ce bucurestenilor li s-a transmis avertisment de tsunami; altfel, se circula pe sub megastructurile pe pana la 18 roti care inainteaza la relanti & la absorbtie, bara in bara, cate trei-patru in grup;
- Campulung - Brasov este soseaua special dedicata soferilor-de-duminica-in-fiecare-zi;
- Transfagarasanul este pentru pasionatii de aventura (chiar asa, stie cineva ce argumente au determinat regimul comunist sa construiasca acest traseu?);
- pe Valea Oltului s-au rasturnat trei TIR-uri;
- Defileul Jiului este inchis miercurea (anul trecut il inchideau in fiecare zi de marti);
- Orsova - Caransebes arata, de vreun deceniu, ca dupa bombardamente.

Ma intrebam, ieri, daca tara in care un motociclist cu girofar vrea sa organizeze Jocuri Olimpice de iarna in 2022 va avea, vreodata, autostrazi. Ma intrebam asta in fata unuia dintre cele 12 semafoare ce blocheaza traficul, pe motiv de santier, intre iesirea de pe Transfagarasan pe DN1 (langa Cartisoara) si Sibiu. Nota bene: de muncit se muncea la unul, se dormea la un altul, in rest nu am putut raporta semne de viata! Houston, Baikonur, aveti legatura!

Teribil de middle-aged feeling mi-a lasat tentativa de a reveni din Ardeal spre Regat. Jalnica fata a Europei afiseaza tara presedintelui-jucator care discuta, azi si maine, la Bruxelles, valori globale ale Uniunii, cum ar fi Tratatul Constitutional. Pariu ca Sarkozy sau incumbent-ul taoiseach Arnhem nu stiu ce, anume, NU ii framanta pe demintarii de la Bucuresti cu care se intalnesc zilele acestea la Bruxelles?

Pe langa aceasta debilitate infrastructurala, pe langa gramezile de gunoaie lasate pe marginile caricaturilor de sosele ale patriei, articolul din Hamburger Abendblatt, in care se vorbeste despre nevoia de a sprijini fermierul roman sa iasa din epoca plugului tras de (eventual cai dar mai ales) boi pare un album de promovare turistica a unei destinatii profund patrunse de rusticitatea sa. La fel de nevinovat pare reportajul din Berliner Zeitung despre hotii romani de buzunare (imbracati in haine de marca, venind "la munca" in taxi si rezemandu-si noptile in barurile cu mese de biliard) carora politia din Berlin nu le poate face nimic pentru ca sunt minori. Mizilicuri. Gainarii. Poate fac baietii nemti o sezatoare cu politistii din Mogosoaia care - de data asta privesc cu (doar tarmurita) simpatie organul - stiu bine cum se chinuie degeaba sa-i prinda (pentru ca stiu foarte bine despre cine este vorba), pentru a se trezi ca Procuratura se spala pe maini cu un "n-am ce le face" in vreme ce judecatorii se tem de cazuri de copii talhari ca dracu' de tamaie!

Am scris mai sus ca vom reveni. Si revin. Cu o intrebare. Oare politia rutiera (gata, am atins tarmul simpatiei fata de organ) din Valcea a reactionat in vreun fel la delatiunea despre soferul numarului de inmatriculare B-57-VPD? Cand a aflat ca ar trebui sa opreasca o masina care depasea coloana ce astepta, cuminte & resemnata ,sa depaseasca un obstacol, pe la miezul noptii, in satul valcean Calinesti, dispecerul de la politia rutiera din Valcea a rostit, grav: Le voi transmite, sa vedem ce putem face, ca sunt la un caz!

Aoleu! Un caz! Should we call Angela "Jessica Fletcher" Landsbury?

Obstacolul de la Calinesti merita si el, la final, putina atentie: se blocheaza traficul din cauza unui semafor. Un semafor pentru a dirija circulatia intr-o zona de santier pe unul dintre cele doua fire ale soselei. Culmea: pe acel santier (deci se poate, tovarasi!) se lucra! Se lucra noaptea!
Domnu' ministru Orban, astia submineaza ritualurile de castigare a licitatiilor pentru reabilitarea infrastructurii; va rog sa luati masuri - daca e contagios?
O obiectie am, insa: oamenii care - cica - ar fi trebuit sa vegheze la buna functionare a acestui semafor si la respectarea lui faceau as seen in the picture below:

PS: Tin sa le multumesc pe aceasta cale prietenilor mei Laci si Sony ca nu vor sa ne ia Ardealul. Nu ar avea nici o problema!

Little later edit: Popej e in pas cu moda; cumpar Trotki sau Che Guevara, eventual batausi de profesie/vocatie, rascumpar posibila incarcerare a celui care a snopit un Becal (asta o fi o combinatie genetice rezultata din cuplarea unui berbec cu o iapa - sau invers?); asiguram prezenta echipe stiri Pro TV si corespondent special OTV, eventual si Adelin Petrisor din direct. Andreea, ai legatura.

Într-un spital (din România, desigur)

Se întâmplă în Bucureşti, în România, în Uniunea Europeană, în emisfera nordică, pe Terra, în sistemul solar, într-o galaxie din cel mai trist şi mai nedrept univers posibil.

Dacă mai credeţi în ceva, rugaţi-vă să nu ajungeţi acolo.

Pe aceeaşi temă, vezi şi aici.

Hey, Sergiu, ghiţăliţălău!

Salut,
Evo Tv, prima televiziune online din Romania cauta 2 vedete!
Vedeta nostra poti fi tu! Evo Tv cauta un baiat si o fata sa devina vedetele postului.Cautam o singura fata si un singur baiat in toata Romania!
Cum sa fie? Sexy sau intereanti sa aiba prezenta de spirit si ceea ce nu au vedetele de lateleviziunea clasica: viata! Trimite cateva cuvinte si poza ta la news@evotv.ro

Evo Tv emite exclusiv online si este accesibil la nivel mondial pe www.evotv.ro gratuit/

Cu drag
Sergiu
Dir. Gen EVO TV www.evotv.ro

Dragă Sergiu,

Am intrat pe adresa pe care mi-ai trimis-o şi am văzut că aţi găsit vedetă-fată, deci m-am liniştit că nu mi s-a ocupat postul. Are nişte buze maaari şi sub poza ei scrie "Singurul buletin de ştiri pentru extratereştri". O să-ţi trimit CV-ul meu actualizat cu cele mai importante skill-uri: viaţa şi prezenţa de spirit. Pentru a-l demonstra pe primul, o să-ţi ataşez un certificat medico-legal, care să ateste că mişc. Cu spiritul, încerc să obţin o adeverinţă de la parohia de care aparţin.

În rest, îmi place site-ul. E mişto, are nişte ştiri cu Stalin, Antonescu, Bangladeş şi unu' Manel Publicitaru, ceea ce mă face să întreb dacă studiourile (garsoniera?) nu sunt cumva prin Bercenia. Dacă e aşa, atunci îţi dau un sfat în legătura cu recrutarea de vedete: încearcă să dai un anunţ pe Ejobs-ul de la Piaţa Sudului şi-o să ţi se blocheze adresa de CV-uri, dar să ceri şi nişte referinţe de la poliţia de proximitate.

Până găseşti vedetă-băieţel, o să mă uit vreo 5 ore pe DDDTV, ca să mă obişnuiesc cu formatul.

Hai pa!

Later edit by ics: de trei ori - toate intrate direct in folderul SPAM (computerul devine mai destept decat omul, nu?):

Strada Apusului (episodul trei)

Episodul trei. Deja mă întreb dacă o să fie la fel de cald şi când o să scriu episodul o sută.

Azi-dimineaţă era ceva agitaţie printre muncitori. Nici nu m-au băgat în seamă când le-am făcut poze. Nici o înjurătură de mamă, nimic. Erau ab-sor-biţi. Seara mi-am dat seama că, de fapt, n-au făcut decât să mute utilajele de pe o parte pe alta. Da' le-au aliniat mişto, ce-i drept. N-or fi lucrat din cauza căldurii.

Tot seara, după câteva inspecţii, mi-am dat seama cum a reuşit ăla cu loganul roşu, care parcase lângă mine, să plece cu el la serviciu. A împins nişte pietriş pe bucata unde a fost bordura şi exact asta o să fac eu mâine dimineaţă, da' îmi trebuie o lopată sau măcar o scândură. Cred că merge şi cu mâinile goale. Mâine tot ies, chiar dacă o să sap o oră. Trebuie să reuşesc!

În rest, e mai linişte. Da' parcă am mai zis.

Update - am reuşit s-o scot. Maşina.

Kicsi Istvan @ Eindhoven!

Io'te, no, ce'o putut face unguru'! Felicitari, Laci, sa va iubiti si sa cresteti nagy!

Sa nu crezi in greci...

Kalispera!
Tze fatzi, nenicule, aitzi? Tzine, fratzicule, un picutz de asta bastonul. Tzine bine, sa nu se dezlipeasca de tine!



Care mai merge la Paralia, frate?

Hey, PR, liţăchiţălău

Am avut, in postul anterior, o remarca rautacioasa. Paranteza dinainte de PS. Acuma, parerea mea: nu cred ca mi s-a parut.
De la Camera de Comert si Industrie a Bucurestilor primesc un comunicat de presa genial, despre Forumul cu tema: „Investiţii pentru dezvoltarea durabilă a regiunii Bucureşti-Ilfov“. Bun, ne intereseaza. Mai ales ca nu suntem singurii care dam, prin infrastructura, in gropi si p-orma scriem de ele.
Asadar citesc. Si citesc. Si continuu. Si astept sa aflu despre ce investitii e vorba. Dar mi se spune ca a fost semnat un protocol intre CCIB si ADRBI (lamuriti-va aici), cu un profund caracter pragmatic, pentru un mediu de afaceri stabil, coerent şi transparent, favorabil dezvoltării durabile... Mediul de afaceri prezent la Forum a putut lua cunoştinţă... Stop!
Si, totusi, nu am inteles unde e stirea din titlul comunicatului de presa! Care suna asa: Bucureştenii aşteaptă cu nerăbdare investiţii în infrastructură.
Lads and gents, ca sa conchida PR-ul de la CCIB: Acţiunea din 15 iunie poate fi socotită un real succes.
Onoare muncii!

A bon arrêteur, adieu!

Daniel Schneidermann inseamna si istoria alternativei tv la Bucuresti. Cu emisiunea sa, difuzata de TV5, realizatorul francez a adus altceva - si, asta, inca foarte devreme, in epoca embrionara a audiovizualului democratizat dambovitean. Drept e ca nu-s multi care au inteles ceva din formatul Arrêt sur images si din prestatia lui Schneidermann. Dar asta e alta discutie si, poate, niscai teoreticieni ai media vor trage concluzii de pe urma celor doua conferinte - Omul din spatele ratingului si Salonul moderatorilor - organizate, zilele acestea, la Palatul Parlamentului.

Cert este ca Arrêt sur images nu mai apare in grila de programe France 5. Pe blogul sau, Schneidermann insinueaza (cum il acuza Emmanuel Berretta, editorul lui Le Point, care a difuzat stirea inainte ca France Televisions sa o anunte oficial) ca decizia nu tine de cifrele de audienta: "Tout au long de la campagne, Nicolas Sarkozy a été mis en difficulté une fois et une seule, sur un plateau de télévision". Este vorba, desigur, de una dintre emisiunile sale, in care, impreuna cu un magistrat, a incercat sa demonstreze, cu statistici referitoare la infractionalitatea juvenila, ineficienta ministrului de Interne ajuns intre timp presedintele Republicii.
Paranteza: in alte parti, pusul in dificultate a presedintilor (in devenire sai suspendati) nu este apanajul realizatorilor tv; se pun singuri - si asta le ridica, pana la urma, cota de popularitate; greseste, e de-al nostru, el e omul nostru. Paranteza inchisa. Asta n-are nici o legatura cu cele spuse in acest paragraf-paranteza.
Sase din cele 26 de emisiuni proprii ale France 5 nu vor mai fi produse din sezonul viitor pentru ca, explica unul dintre sefii televiziunii, "incercam sa ne conservam capacitatea inovatoare". Ei, PR-ii de la Bucuresti nu au ajuns inca la asemenea subtilitati. Paranteza rautacioasa, nu?

PS: Technorati va ajuta sa aflati ce vraji a mai facut liberatatea presei in Franta, de cand cu Sarko in prim plan! Iar (in alta ordine de idei) BBC publica o harta interactiva a atentatelor de la Bagdad.

Strada Apusului (episodul doi)

Am ajuns pe la 9 seara acasă şi am dat fuguţa să văd cum arată strada. Cu părere de rău, trebuie să recunosc că au lucrat la ea. Din păcate. Pentru că, dacă n-ar fi lucrat, mâine eu şi restul riveranilor am fi putut ieşi la plimbare cu maşinile prin oraş. Acum, asta e aproape imposibil. E posibil dacă-ţi aduci o rampă de acasă. Au săpat şi mai mult! Au scos toate bordurile! Acum, diferenţa de nivel între fostul spaţiu verde al blocului pe care ne parcăm cu toţii maşinile (ca nişte adevăraţi iubitori de verdeaţă ce suntem) şi stradă este de minim 50 de centimetri, adică un mizilic pentru un Range Rover, să zicem. Acum avem o insulă plină cu maşini care aşteaptă asfaltarea pentru a se mişca din loc (aviz micilor afacerişti: veniţi mâine dimineaţă cu o pereche de scânduri solide şi puteţi să vă umpleţi de bani). La mine mai e cum mai e; pot, dacă fac nişte manevre dibace să ies printr-o cărare, trecând peste ruinele fundaţiei unui (probabil) chioşc în care s-a vândut suc la dozator. Pentru ăilalţi amărăşteni e mai nasol, că au râpă-n spate şi cratere-n faţă. Singura alternativă e un buldozer care fie să niveleze, fie să ia pe sus.

Dacă suntem dobitoci! Am acceptat că au întors strada cu fundul în sus fără nici un pic de avertisment, da' măcat puteau să zică după aia: băi, dobitocilor, noi am săpat acilea, da' nu ne-a ajuns, mai săpăm, aşa că mutaţi-vă, mai, boilor, loganurili mai hacana. Nu!

Dar băieţii nu numai că au săpat vârtos. Vreun şef de şantier şi-o fi dat seama că barierele din burdufuri de plastic nu împiedică, de fapt, nici un conducător auto care se respectă să intre pe stradă, aşa că au folosit molozul pentru ridicarea unui obstacol serios lângă intersecţia străzii cu bulevardul Iuliu Maniu. E bine. Mâne fac poze şi, doamne-ajută!, luna asta o să mă pot plimba cu maşina.

În rest, e linişte. Bine, nu ştiu câtă linişte e pe timpul zilei, când sunt plecat la muncă. Las toată suferinţa, toţi decibelii şi toate trepidaţiile în cârca pensionarilor, săracii de ei, care acum au un motiv serios să şpioneze pe fereastră. Mă gândesc chiar să adun semnături pentru un memoriu adresat primăriei, în vederea transformării străzii în zonă pietonală. Ar fi haios, nu?

Cum ma va crestina Nassim Ben Iman

Citesc pe un site german un titlu naucitor: "Calatoria misionara a lui Nassim Ben Iman in Romania". Dau repede un query prin memorie dar rezultatul cautarii nu ma dumireste. Apelez la prietenul Gogu. Si, odata ajuns pe Granun Sinapis (despre care am aflat ca inseamna samanta de mustar), descopar ce si cum cu acest fiu al lui Iman (in stanga, in fotografia culeasa de la acelasi site).
Bun. Asadar: nascut musulman, intr-o tara araba, stabilit in Germania, neadmis la scoala de terorism, convertit la crestinism, caut Romanie sa o evanghelizez dupa experiente similare in India si Cuba.
De fapt, a descopeirt-o, deja: "In Romania este o adevarata aventura cu Iisus", scrie Nassim. Si povesteste despre cum s-au intamplat minuni in cateva "sate de tigani" prin care a trecut: o tumoare lecuita si o vedere redobandita - prin rugaciunile sale.
Si gata! Nu mai am rabdare. Pot accepta multe lucruri, pot intelege ca oameni disperati (pe care statul nu stie sau nu poate sa-i ajute - sau care, pur si simplu, nu stiu / nu inteleg sa se lase ajutati) isi gasesc refugiul in vorbele pline de piosenie ale unui evanghelist. Sau in litera plina de speranta a Bibliei. Pot intelege si transformarea spirituala a unui tip care, in timp ce se pregatea sa devina islamist kamikaze, descopera ca, de fapt, crestinismul ii incalzeste sufletul si ii ofera un rai mai generos decat cel al lui Mahomed in care il asteapta 99 de fecioare (acuma, la drept vorbind, n-am inteles niciodata la ce-i mai foloseste, cat timp tocmai ce s-a facut zdrente in ultimul atentat sinucigas la care a participat). Pot sa fiu de acord cu multe lucruri pe lumea asta care nu seamana intocmai cu Weltanschaung-ul meu. Dar ceva nu-mi iese la socoteala cu acest Nassim Ben Iman!

Un show e moartea, deci dansează...

Te uiţi şi te umpli de sânge. Numai la ProTV.

Pe aceeaşi temă:

Au murit în drum spre biserică!
Suceava: Amănunte şocante în cazul microbuzului şcolar lovit de TIR
Familiile victimelor accidentului de microbuz sunt în stare de şoc
Starea fetiţelor rănite în accidentul de microbuz, mai bună

Strada Apusului (episodul unu)

Mi-au decopertat strada! N-am poze, dar credeţi-mă pe cuvânt, au răzuit-o până la stratul de piatră cubică. Când am ajuns la intersecţia cu "Iuliu Maniu", am rămas blocat la propriu, pentru că au pus bariere (care acum au căzut la insistenţele gavroşilor riverani cu maşină).

Am plecat vineri dimineaţa de acasă şi m-am întors ieri seară, aşa că s-au mişcat repede. Blocaj o să fie şi mâine, pentru că pe strada Apusului trec zilnic mii, poate zeci de mii de maşini. Fără nici un avertisment, fără nimic. Adică, să se asfalteze, domnilor, dar s-o ştim şi noi, ca să ne pregătim trupeşte şi sufleteşte!

Aşa că ăsta e doar primul episod. Să vedem în cât timp or să termine şi ce-o să rămână în urmă. Acum câteva luni au pus, pe o porţiune considerabilă, borduri noi, pe care acum, bineînţeles, le-au scos.

E şi un panou, de pe care lipsesc, însă, data începerii lucrărilor şi data finalizării. O presimţire sumbră mă încearcă...

În faţa blocului meu, dorm nişte utilaje gigantice. Deja s-a format o movilă de gunoaie, pentru că maşina gunoierilor nu mai poate intra.

Va urma.

Update ora 8:51

Tocmai mă pregăteam să scriu, cu satisfacţie, "Update ora 8:30 - nici o mişcare. Nu lucrează nimeni", când basculantele au început să se mişte. A fost puţină agitaţie când au mutat utilajele, apoi s-a făcut iarăşi linişte. Nu văd nici un muncitor, se aude doar în depărtare un bâzâit ce-ar putea fi de la un pikkamer.

Jenel Willis

Senzational!
Monstrul tricefal care sugruma sanatatea natiei romane a fost rapus! Hidra care a impiedicat reforma sistemului sanitar romanesc zace in balti de sange! Caracatita isi jeleste bratele ciopartite si se pocaieste inaintea trecerii in nefiinta!
Ministrul Sanatatii a starpit mafia!
Medicina romaneasca va fi, de acum inainte, Lacrima Christi. Bolnavii internati se vor bucura de cate sapte metri cubi de aer - conditionat, desigur - in sanatorii langa care vor face, veti vedea, coada pensionarii germani si israelieni!

Si, acum, stirea:
Rompres a tintit microfonul intre dintii lui Eugen Nicolaescu asa ca l-a auzit nominalizand marile cazuri de coruptie din reteaua medicala: un caz la Iasi (auzi la el, 764 de retete intr-o luna... crima curata!), doua la Ploiesti si unul la Chirnogi (asa-i ca suna camorranez?).

Genial, Jenele, be proud & happy! Ai infrant!

Auzi, da la Scoala de Fete cate erau, Jenele (10x, City Limits Band & sons, pentru apelativul pus in circuit)?

Greenspam la Deutsche Welle

Greenspam. Spam pentru copaci. Este o campanie prin care comunitatea interanutilor romani incearca sa avertizeze asupra defrisarilor de copaci din orasele Romaniei, devenite adevarate monstruozitati de beton si asfalt si sufocate de traficul rutier din ce in ce mai intens. A pornit de la site-ul Bloguresti si a fost preluata de Radio 21 si de ziarul electronic Hotnews.



Autorul ne asigura ca materialul pe care tocmai l-ati ascultat a fost produs din neuroni 100% reciclati!

Deutsche Welle, 15 iunie 2007

Later edit: Hotnews cu verdele-n sus!

Fata de la ghiseul 5

Omul nostru vrea sa calatoreasca, asa cum o face an de an, in concediul de vara, prin Europa. Cu masina sa, luata in leasing si cu numere de inmatriculare aferente.

2006.

Anul trecut s-a dus frumos la BCR Leasing (personal, ca la mailuri le era greu sa raspunda iar la telefon si mai si) de s-a ales cu un cearsaf de formulare. Pe care le-a completat si le-a trimis pe fax. "Reveniti dumneavoastra peste doua zile", i s-a spus. A lasat omul nostru sa treaca saptamana si s-a infiintat la BCR Leasing. S-a dus tintit la ghiseul imputerniciri si le-a spus cine este si ce vrea. O, da, i s-a raspuns. Si au inceput sa caute hartia care ii permitea proprietarului unei parti a masinii sa o foloseasca in lumea larga. Si au cautat. Si au cautat. Si incepea sa le para rau. Si le parea rau. Si propuneau sa inceapa iarasi intregul sir de formalitati. Si...
Nu!, le-a spus omul nostru. Eu mi-am luat concediu iar intreaga documentatie imi e la birou - pe unde nu mai vreau sa trec.
Si a cerut un sef. Care a venit, a mai invartit si el niste hartii, a mai chemat cativa oameni iar intr-un final au gasit imputernicirea terminata. Zacea pe biroul alaturat.

One year later. A.k.a. 2007.

Omul nostru trimite, marti, formularele si i se spune sa vina sa le ia in doua zile. Miercuri... joi... Vineri dimineata. Se duce la BCR Leasing. Parcheaza unde apuca. Doar n-are mult a sta. Urca la mezanin, se opreste in fata ghiseului imputerniciri strainatate si spune: Buna dimineata, am venit sa iau documentul pe care l-am solicitat marti, pe numele Omulnostru Esculeanu. Juna de la ghiseu il priveste si il ia precum doamna invatatoare, cu intrebari lungi, cu subiect & predicat: Buna dimineata, draga elevule, ce am avut noi de pregatit pentru astazi? Asadar: Cu ce va pot ajuta? Ati venit dupa o imputernicire? Pentru calaltorie in strainatate? In Turica sau in Uniunea Europeana? Pe ce nume?

Domnita, daca nu va suparati, ghiseul dumneavoastra se ocupa, dupa cum scrie pe el, de imputerniciri strainatate. Asa e? Buuuuuuuuuuuun. Deci nu am venit sa cumpar perdelute pentru luneta. Daca v-am spus la inceput numele, daca dumneavoastra cu imputerniciri va ocupati, la ce bun toata poezia pe care v-au instruit sa mi-o spuneti? Despre time management ati auzit?

Dar vineri dimineata fiind, Omul nostru n-avea nici un chef de disputa, mai ales ca nu era nimeni in coada la ghiseu. Asa ca i-a raspuns domnitei. Care a inceput sa caute. Intr-un dosar. In al doilea. Intr-un prim sertar. Sub birou. In fisetul din spate. Cand ati solicitat-o?, intreaba domnita. Marti, raspunde Omul nostru. Ooooooooo, pai e deja vechi... ofteaza domnita.
Si ia-o de la capat. In fisetul din spate. Dar... dar ia imputernicirea de unde nu-i. Nu ne puteti trimite inca o data documentatia? Ceeeeeeeeeeeeeeeeee? Nu, nu se poate. Am traversat orasul, am modificat programul a patru oameni care ma asteapta sa ma intorc de la BCR Leasing ca se ne continuam treaba, mi-am facut program asa cum institutia dumneavoastra mi-a sugerat, sunt aici, vreau documentul! Am o sugestie: anul trecut se afla pe masa de alaturi. Nu poate fi tot acolo?
Duduia: Stiti, vi-l putem trimite pe fax!
Omul nostru: Nu mi-l puteti trimite pe fax, eu lucrez la o ferma, nu am fax acolo! Si daca nu il gasiti, mergeti la fax si porniti pe traseul documentului sa vedeti unde s-a produs scurtcircuitul!
D: Ce sa caut la fax?
On: Sa intrebati fiecare om prin mana caruia a trecut documentul, poate stie vreunul unde a ajuns sau unde s-a oprit.
D: O secunda, sa intreb o colega...

Si ajunge Omul nostru sa repete intreaga discutie, de data aceasta la telefon, cu colega duduii. Care, desigur, avusese aceeasi placa. Dupa care cere un sef, o persoana care isi poate asuma o responsabilitate in fata clientilor pusi in asemenea situatii.
D: Va rog sa asteptati 10 minute, va facem alta imputernicire.

Zece minute? Pe baza a ce mi-o veti face? Nu aveti nevoie de toate acele formulare completate, cu o sumedenie de date personale? Daca e pe asa, de ce mi le-ati mai trimis marti? Eu nu am la mine decat permisul de sofer? Dar, isi zice Omul nostru, n-ar strica sa vaza ce minuni mai face BCR Leasing.

N-a mai fost nevoie. De la biroul alaturat duduii care se ocupa de imputerniciri stainatate se ridica o alta duduie si - miracol - aduce imputernicirea lui Omulnostru Esculeanu. In dublu exemplar - engleza si romana.
Omul nostru: V-am spus sa cautati si pe biroul alaturat? Asta mi s-a intamplat si anul trecut. Daca nu v-as fi spus... (am ajuns sa vorbesc fix ca bunica, isi spuse Omul nostru!)
Duduia 2: Se mai intampla. De imputerniciri se ocupa cinci oameni!

D-aia n-o fi buna nici poligamia, nu?

Nişte faze

Faza unu.
Ieri dimineaţă. Masă rotundă organizată de o instituţie publică într-un hotel select din Capitală (de fapt, masa era în formă de L). Multă presă. În capăt, şeful instituţiei respective vorbeşte relaxat, în faţa lui vreo trei camere de luat vederi înregitrează de zor. Vorbeşte vreo jumătate de oră, aproape fără întrerupere. La sfârşit, îi dă cuvântul prezentatorului unei televiziuni particulare, care este, aflăm acum, co-organizator al dezbaterii. Prezentatorul vorbeşte şi el vreo zece minute, apoi încep întrebările ziariştilor. Răspunsurile vin greu şi întrebările se bulucesc la urechile şefului de instituţie, care încearcă, politicos, să facă faţă. Peste toate aceste voci nerăbdătoare, se aşează una foarte hotărâtă. Este un reporter de la televiziunea publică. Îl roagă, aproape îl somează pe şef să vorbească pe înţelesul oamenilor simpli, să spună clar ce şi cum, pentru ca oamenii simpli să înţeleagă, pentru că ei n-au înţeles mai nimic, dovadă stă cutare sondaj, publicat în data cutare. Recunoaşte că nu e specialist pe domeniul pe care se face conferinţa de presă, chiar îşi cere scuze "colegilor specializaţi", dar trebuie vorbit în aşa fel încât lumea să priceapă. Şeful începe să vorbească, dar o dă iar în jargon şi trebuie să recunosc că, în domeniul ăsta - de larg interes, e drept - oricui i-ar veni greu să vorbească pre limba plebei. Reporterul protestează, îi cere iar să vorbească clar. Intervine prezentatorul de la televiziunea particulară cu nişte explicaţii. Reporterului atât îi trebuie. Trânteşte ceva pe masă, strigă că el nu vrea să ia lecţii de la televiziunea cutare, că ăla de la televiunea cutare e plătit să stea acolo (ăla de la televiziunea cutare protestează uşor), se ridică în picioare, îşi strânge foile de pe masă, îi spune cameramanului "Gata! Opreşte camera!" şi iese. Rămânem noi, care ne uităm unii la alţii, fără să pricepem nimic. Unii clatină din cap, alţii, mai neatenţi, îşi întreabă colegii ce s-a întâmplat.

Faza doi.
Ieri seară. Sunt în tramvaiul 41. Mă întorc acasă după o zi în care am bătut, prin caniculă, blestemând mijloacele de transport în comun şi rugându-mă să plouă, jumătate din oraş. Acum plouă, ba chiar a fost furtună şi au murit doi oameni. Ăla de sus mi-o fi luat prea în serios rugăciunea. De vreo cinci minute mă lupt cu un pensionar care-şi înfige burta în mine, dar nu cedez şi nu-l las să stea jos; sunt prea obosit. Între încleştările cu matusalemicul, reuşesc să citesc câte două rânduri dintr-o carte. Dintr-o dată, se creează, în faţa tramvaiului, o îmbulzeală. Se bat doi inşi. Geanta unei femei zboară în mijlocul zloatei de jos. Cei doi, de fapt, nu încasează nimic unul de la celălalt, spaţiul e prea strâmt pentru a da serios cu brandu', aşa că scena seamănă mai mult cu nişte lupte greco-romane. Normal, se aud voci de femei îngrijorate. Tramvaiul e în staţie, şi-a închis uşile şi e gata de plecare, dar nu pleacă, pentru că vatmanul se uită prin geam la meciul din spatele lui. Între cei doi "cocoşei" sare o namilă de om, dar nu face faţă. Acum sunt trei înşi încleştaţi unul de celălalt. Iese şi vatmanul şi încearcă să-i despartă. Sunt patru oameni încleştaţi unul de celălalt! Plus un pensionar abia respirând, storcit de grupul conflictual dezechilibrat. O femeie şi-a prins eşarfa sub fundul pensionarului şi trage cu disperare de ea.
În sfârşit, reuşesc să-l scoată pe unul dintre cei doi afară din tramvai. Lumea îi strigă vatmanului să închidă repede uşa, dar el e cel care-l împiedică pe scandalagiu să se urce iar. Vatmanul îi împinge pe om mai departe de tramvai şi fuge repede în cabina lui să apese pe buton. De pe peron, cu geamul între ei şi mai relaxaţi, cei doi îşi aruncă ultimele înjurături. Tramvaiul porneşte. Se aud câteva suspine. Pensionarul, scăpat de presiune, începe să comenteze cu revoltă incidentul.
Nimeni n-a înţeles de la ce s-au luat.

Pe urmă, m-a plouat şi n-aveam umbrelă.

De ce dracu se întâmplă fazele astea?

Gândit în România

- Eu fac, domnilor, nu vă cumpăr cu ţuică şi mălai, spune acest primar, arătând cu un deget înfierător la cel ce a condus destinele localităţii înaintea sa.

Vorbele primarului se pierd în aer, amestecându-se cu fumul grătarelor pe care se perpelesc, la jar, câteva sute de mici. E vară, e cald, berea iese într-un ritm infernal din congelatorul în care nici nu m ai apucă să se răcească aţa cum cere manualul consumatorului de bere.

Primarul nu îşi mituieşte alegătorii. Primarul a chemat cetăţenii din acest arondisment al localităţii pe care o administrează la o discuţie informală, la fel cum a făcut şi în alte parohii. Berea şi micii sunt din partea primarului, care nu trăieşte din leafa de la Primărie. Are afaceri, de multă vreme. E drept, le-a transferat soţiei şi fiului. E evident că nu leafa îl interesează, la Primărie. Ci oportunităţile. Oho... oportunităţile.

Acest bătrân conduce afacerea cu puţuri. În localitatea în care trăieşte şi pe care o conduce primarul care nu are nevoie de leafa de la Primărie, acest bătrân nu o duce deloc rău. Orice casă nou ridicată are nevoie de apă. Iar apa vine din puţ; reţea de alimentare cu apă nu există. E unul dintre oamenii cu stare. A săpat puţuri destule, şi aici dar şi în judeţele învecinate.

- Nu ştiu de ce comentează atâta lumea şi vorbeşte de rău câ, vezi, Doamne, primarul dă o bere şi doi mici. Ascultaţi la mine că a făcut ceva primarul ăsta de când a venit. A săpat un puţ adânc (dragul de el, a săpat un puţ... unul adânc! cu cine, oare?), a adus conducta de gaz (pardon, conducta de gaz de aici pleacă, stimabile; sub localitatea matale se află cel mai mare depozit de stocuri gaze naturale din Europa de Sud-Est, un fel de rezervă strategică a ţării) numai că trebuie să vină cineva să dea drumul la buton (să vină George W Bush, cu servieta în care i-a dat Bill Clinton butonul roşu). Şi a dat pământ la ăştia tineri să-şi facă o casă, că nu apucau (1. tataie, nu primarul le-a dat ci legea; 2. nu ştiu care-s tinerii ăia pentru că eu ştiu câţiva care-şi fac casă ridicând o man sardă la casa părinţilor/socrilor; 3. a dat cui trebuia să dea şi a dat din pământul pe care trebuia să îl retrocedeze - de aceea se plânge, acum, că nu are de unde retroceda 160 de hectare de pământ oamenilor din sat; aşa, ca o întâmplare, tocmai ce a bătut palma cu un spaniol căruia i-a dat fix 160 de hectare pentru o afacere cu hotel, spa, baze de sport & teren de golf).

Matale, domnule care faci puţuri, o să mergi să joci golf pe o bătătură după care ştii că plânge nepoata vecinei, plecată într-un oraş mai mare şi care a locuit cu chirie vreo 10 ani într-o garsonieră de 3x4, s-a mutat, între timp, la două camere mobilate, închiriate şi astea, dar n-are de unde plăti avansul pentru un credit cât să-şi cumpere un apartament ca pentru liniştea ei?

Nu ştiu ce are, dom'le, lumea cu Marin Dragnea, ăsta. Că doar a făcut câte ceva de când e primar. A dat în fiecare parohie, tot la şase luni, câte o bere de căciulă. Şi doi mici.

Două bătăi strică, nu doi mici. Nu?

Lumea lăcustelor mocangii

Aud ca secretarul american de Stat Condoleezza Rice i-a recomandat omologului ei de la Bucuresti sa nu ezite sa o apeleze cu diminutivul Condi. Sau Condee, nu stiu prea bine. Cum nu stiu daca asta s-a intamplat inainte sau dupa ce Adi (sau Adee, nu mi-e foarte clar) a intrerupt-o cu insistenta in plina conferinta de presa, aprobandu-i si argumentandu-i spusele chiar inainte ca acestea sa fie explicit rostite.

Stiti care e diferenta dintre fostul si actualul nostru ministru de Externe? Educatia austro-ungara si cei sapte ani (ok, au fost mai putini, dar se vor mai aduna) de la Viena. MRU provine dintr-o familie de ardeleni, stabilita, drept e, la Iasi. Cioroianu este din Craiova. E simpatic, nu pot sa neg asta, dar dincolo de supletea prezentei (nu, nu e vorba despre aparitia fizica) se ascunde un golanas din sud, un spirit mediteranean in asteptarea expansiunii depline. Ma rog...

Nu obisnuiesc sa merg la conferinte de presa. O faceam, cu ani buni in urma, insa doar atunci cand acreditata permanenta a ziarului la care lucram nu putea sa ajunga, sub nici o forma, la intalnirea de miercuri cu ziaristii a Prostanacului de astazi, pe atunci purtator (pur si simplu) al numelui Dan Mircea Geoana si purtator (totodata) de cuvant al Diplomatiei.

Nu obisnuiesc sa merg pentru ca 1). rareori se spun lucruri cu adevarat importante si 2). nu imi place sa nimeresc acolo unde regulile sunt dinainte facute. Studentii veniti practicanti si ramasi in departamentul pe care l-am condus jumate de deceniu au ajuns mult mai departe. Una la Washington, unde a schimbat deja, din functia de secretar de presa, doi ambasadori; o alta era (ultima data cand o intalnisem) sefa unui departament din cadrul unei importante agentii de presa; o a treia s-a ocupat o vreme de romanii de pretutindeni si s-a stabilit, intre timp, in Canada, la fel ca si un al patrulea pe care, din cand in cand, il mai citesc in presa liberala austriaca. In fine, am intalnit la un minister o domnisoara care imi zambea dragut din dreapta tocmai instalatului detinator al portofoliului si care, la finalul conferintei de presa, a venit sa-mi aminteasca ca a lucrat o vreme la mine in sectie. Poate cu ea as fi putut sa fac o smecherie, o nisa in regulile existente pentru a se naste si o „regula mea”. Dar intamplarea m-a dus la acea conferinta de presa si n-aveam nici o tragere spre a deveni o alta goarna a ispravilor institutiei.

M-a obosit ritualul (caci mi s-a precizat ca este un ritual), la aceasta conferinta de presa, una dintre foarte putinele la care am ajuns in ultimii ani. Ritualul consta in faptul ca fiecarui nou ministru desemnat, cativa dintre veteranii presei acreditati la acel minister ii pun intrebari scurte dar foarte lung ambalate. Atat de lung incat sa il lase pe ministru sa inteleaga ca el vine si nu apuca sa invete tot ce trebuie sa stie pana pleaca dar acreditatul va cunoaste si ce numar poarta la camasa portarul de noapte al parcului auto din perioada 1992-1998 – si care e motivul pentru care acest portar a fost, inopinat, scos la pensie.

Si tot acolo exista un personaj – de la o institutie publica de presa – care are obiceiul sa intrebe, in fiecare conferinta de presa, aceleasi lucruri: a). exista resurse suficiente pentru pensiile bugetarilor si b). cand va fi decisa varsta de pensionare a celor ce lucreaza in domeniul public. Nota bene: personajul despre care am scris in acest paragraf viseaza motive de pensionare anticipata.

Si la Presedintie exista cel putin un personaj iesit din comun. Toata lumea il stie (apare si la Ministerul de Externe). Poarta mereu acelasi veston bleu-jandarm cu multe decoratii in piept; atat de multe incat am tras concluzia ca si-a inceput cariera de jurnalist in chip de corespondent de razboi pe frontul deschis de Tudor Vladimirescu. Pandurul, nu batalionul. Venerabilul personaj merita chiar sa-i pomenesc numele: Grig Grigore Grigorescu.

Nu, nu face parte din categoria accea de personagii cu costume dungate Cornel Burtica, insotiti de doamne cu coc si rochii a la Suzana Gadea & Lina Ciobanu, care apar de te-miri-unde si golesc bufetul oricarei receptii inainte ca ambasadorul sa isi fi terminat speech-ul de bun venit. Nimeni nu stie unde scriu acesti indivizi. Lacustele. La Agricultura Socialista, probabil.

Nu. Grig Grigore Grigorescu nu e un astfel de personaj. El se implica. Si, sincer vorbind, va intra, cu sigurnata, in istorie. Daca nu in istoria mare, cu siguranta in cea a presei. Si daca nu a presei romanesti, macar in cea din Republica Moldova. Si daca nu in istoria presei de la Chisinau, cel putin pe un perete al redactiei lui Nezavisimaia Maldova. Caci Moldova Independenta in limba rusa reprezinta, la Presedintie si la MAE, Grig Grigorescu – cu patronimul Grigore intercalat. Iar dumnealui nu pune intrebari. Se ridica, adus de spate inainte, sub povara anilor, cu lentoare, in vreme ce asistenta incepe deja sa mustaceasca – unii anticipand un moment de viitoare anecdote, altii enervandu-se ca, probabil, G.G.G. le va fura timpul in care ar fi dorit sa mai rupa un raspuns, o exclusivitate, ceva, acolo...

Grig Grigore Grigorescu nu pune, asadar, intrebari. De la inaltimea senectutii sale, le vorbeste cu talc oficialilor veniti sa raspunda presei, domnului presedinte (care-o fi ala), ministrului (care-o fi), jurnalistilor curiosi si care, ce e asa de greu de inteles?, aduc discutia in directii fara relevanta globala! Grig Grigore Grigorescu sesizeaza situatii. Critica intrebari incomode venite dinspre gazetarii mai curiosi. Povesteste, minute in sir. In plina peroratie, face pauze lungi, in care inspira complet absorbit de gandurile pe care si le aduna. Din cand in cand se intoarce ca lupul (cap + umeri), pret de 20-25 de grade, privind, pe sub sprancene, spre lumea din sala, inspectand atentia asistentei, asemeni unui dascal aflat cu fata la tabla si care se rasuceste, pe nepusa masa, pentru a-si verifica elevii, pentru a afla daca acestia isi transcriu interminabila ecuatie sau dorm in banci. Apoi se inclina usor, respectuos, multumeste si se aseaza. Ma intreb daca va fi scris, vreodata, ceva. Si daca a facut-o, oare cat de tarziu dupa eveniment a reusit sa transmita corespondenta la Chisinau. Grig Grigore Grigorescu. Nezavisimaia Maldova.

Si Rompres avea la Moscova un Grig Grigore Grigorescu. Nu am retinut numele acestui individ. Imi amintesc, doar, ca tineam disperat editia a II-a a ziarului (era aproape 1, dupa miezul noptii, la Bucuresti) asteptand primele rezultate ale alegerilor parlamentare din decembrie 1995 si cum am aflat am si dat iama in telefon, dictand ramasei speciale acasa o corespondenta (in fata computerului, pe vremea aceea, lumea inca nu stia unde trebuie scrisa adresa pentru a trimite un mail). Termin fericit treaba si il descopar pe batranul Rompres sezand, linistit, in coltul unei canapele de piele, cu o agenduta si un pixulet pe genunchi si cu un pahar de vin in mana stanga. Isi notase cifrele si era fericit cu ele. Nu le transmiteti?, il intreb. Acum? Maine dimineata!, imi raspunde. Nu cumva Rompres era agentie de stiri? Grija mea, pana la urma, ce sa zic?! Securitatea mai avea si alte canale de informare, nu statea ea in acest simpatic, altfel, SIE-ist in prag de pensionare. Si ce leafa buna o fi avut, omul, nu?

La Cotroceni am fost de putine ori. Sunt oamenii casei, acolo, pe care sefii de stat i-au prins si lasat in urma, la plecare; le-au vorbit pe numele mic, poate ca le-au mai si sugrerat cate o intrebare. N-ai loc de ei... Cum presedintele nu poate da titluri nobiliare, recunostinta si-o manifesta apelandu-si ziaristii preferati cu prenumele. Era, cel putin, o vreme cand se intampla astfel. Se mai intampla si pe la altii. La Cotroceni, de o vreme, se poarta alte apelative. Ma rog, sa nu polemizam. Suprem onoare e sa fi citat in plina conferinta de presa - e ca si cum regina Marii Britanii ti-ar oferi Ordinul Jartierei. E ca si cand nu-ti mai ramane nimic altceva de facut in viata asta decat sa ceri municipalitatii sa-ti ridice bust pe Aleea Scriitorilor.

Prima oara am ajuns la Cotroceni odata cu Jacques Chirac. Era in 1997, parca, intr-o Romanie asteptand inca o rasturnare de ultim moment inaintea summitului NATO de la Madrid. Chirac venise sa pozeze in marele prieten – pentru care s-a si pus nasturele acela, in sensul giratoriu de langa televiziune care, tot atunci, a primit numele eroului Republicilor din urma ale Frantei, Charles de Gaulle (subiectul preferat al celui mai mare dintre tudoroctavian-ii planetei, regretatul Art Buchwald). S-a intamplat atunci cand un ilustru realizator de teledezbateri politice a vrut sa-i ceara lui Chirac o lamurire referitoare la o declaratie a „votre ancien premier ministre”. Presedintele francez l-a privit mirat si l-a intrebat daca stie ceva ce lui ii scapa pentru ca „j’ai parti hier de Paris et il etait encore mon premier ministre!”.

Ultima oara am fost la instalarea Cabinetului Tariceanu 1. O, tempora... Nici atunci nu m-am prea bagat in seama. Erau altii cu abonament la intrebari. Stateam, in picioare, stransi in spatele unui cordon, pe o laterala a salii mari de festivitati de la Palat (aceeasi sala in care, pe vremea lui Emil Constantinescu, ni se oferisera scaune; se intampla intr-o epoca in care Chirac inca nu bagase in seama ca Romania are talentul „sa piarda ocazii bune de a tacea din gura”). Ca sa las, totusi, de veste sefilor, mamei, celorlalti membri ai familiei, consatenilor mei ca sunt un personaj important, am cautat sa aflu cine sunt abonatii la intrebari si care dintre ei, oare, pun cele mai lungi intrebari; m-am grabit sa ma asez langa ei, doar-doar apuc sa ma filmeze si pe mine vreo televiziune, cateva secunde, sa am proba-martor ca la Cotroceni am fost si nu la cine stie ce cafea cu ochi dulci. Pe Grig Grigore Grigorescu nu l-am luat in calcul, transmisiunile live se intrerup, de regula, inainte sa-i vina lui randul...

De regula, la conferintele de presa se sta jos. E bine sa prinzi un loc pe scaun ca sa poti sa atragi atentia – ridicandu-te sau ridicand mana – cand ai ceva de intrebat. Daca te-ai codit prea mult la intrare, daca ai ramas sa sorbi din cafeaua cu care, generos, organizatorul te-a cinstit (la fel cum te, de altfel, cadoriseste cu pixuri care scriu de doua ori si un carnetel de notite), daca ai ajuns prea tarziu si ai intrat dupa inceperea conferintei de presa, ramai cu rezematul peretilor – si, atunci, ministrul sau, ma rog, cine va fi fost organizat conferinta de presa nu va intelege daca gestul tau tradeaza intentia de a pune o intrebare sau, pur si simplu, ai amortit intr-o pozitie si mai schimbi piciorul de sprijin.

Ceremonia de la Cotroceni s-a incheiat fara declaratii de presa, fara intrebari de la jurnalisti, cu un fel de „sa traiti, soldati” rostit de capitan, dupa care matelotilor li s-a dat cate un pahar de sampanie cu care s-au bulucit sa-si ureze Sarbatori fericite si La multi ani. Era 28 sau 29 decembrie. Oricum, multi dintre cei atunci prezenti inca nu se trezisera ca lumea din mahmureala de dupa relativa victorie in alegeri. De parca acum s-ar fi...

Mama, trebuie sa ma crezi pe cuvant. Acolo am fost!